O altă carte despre zombies?

Când am început să citesc această carte, m-am gândit că n-o să-i fac față. Nu pentru că nu m-ar fascina distopiile cu zombies, ba chiar sunt fană, ci pur și simplu pentru că m-a prins într-o perioadă euforică, încărcată de evenimente și schimbări.

Pe lângă asta, lecturarea mi-a tot fost blamată de către niște cititori cârcotași care m-au făcut să simt că sunt pe cale de a comite o fărădelege literară. Cică n-are sens să fac cunoștință cu Stephen Greaves înainte s-o fi cunoscut pe Melanie!

Ok, “Băiatul de pe pod” e un prequel, însă mie mi s-a părut că ar avea sens și ca stand-alone. Prin urmare, îmi asum riscul de a opina despre el fără să mă raportez la fenomenul “Fata cu toate darurile”. Poate că așa e mai bine, deoarece nu am așteptări. Hm…ba da, am niscai așteptări. Îl asociez pe Carey cu DC și Marvel, deci mă aștept ca apocalipsa lui să-mi dea palpitații și insomnii.

După ce lumea a fost infestată cu o ciupercă dubioasă, pe numele ei Codryceps, oamenii au început să se transforme în flămânzi și să răspândească boala prin clasica mușcătură. La bordul lui Rosalind Franklin (un fel de autorulotă blindată, cu laborator mobil și aruncătoare de flăcări încorporate) sunt puși 12 indivizi, aleși parcă la un joc de zaruri, și toate speranțele Beaconului, ultimul oraș baricadat împotriva pandemiei. Astfel, șase oameni de știință și șase militari pornesc în căutarea unui remediu care să salveze lumea (mă rog, ce a mai rămas din ea) de apocalipsa zombie. Asta prespune recuperarea tuturor informațiilor și probelor lăsate în urmă de către echipa Darwin și recoltarea unora noi, în timp ce flămânzii fac parada creierelor infestate.

În centrul atenției sunt Dr. Samrina Khan, medic epidemiolog, și Stephen Graves, un puști care suferă de tulburare post-traumatică. Inițial, el nu trebuia să facă parte din echipă, însă împrejurarea nefericită în care a fost găsit a determinat-o pe dr. Khan să insiste ca acesta să urce la bordul lui Rosie.

Chiar dacă Graves este speriat de tot ceea ce înseamnă contact fizic și vizual, el se dovedește a fi crucial pentru misiune. Curiozitatea și mintea sa luminată îl fac să comită gafă după gafă, însă doar așa reușește să se apropie treptat de sintetizarea unui leac împotriva ciupercii Codryceps. El este conștient că prețul acestui remediu are urmări colosale, printre care și periclitarea moralității. Astfel, se vede nevoit să analizeze cu grijă situația și să ia rapid decizii în folosul oamenilor la care ține.

Cu excepția Samrinei, care îi devine mamă, membrii echipei îl subestimează, ba chiar îl supun la bullying pe puști, accentuându-i astfel statutul de inadaptat social. De aici pornesc nenumărate belele. Atitudinea echipajului nu-l încurajează pe băiat să-și comunice ipotezele, descoperirile și erorile. Astfel, Stephen ajunge să se simtă copleșit, iar lucrul acesta va pune în pericol obiectivele echipei. De fapt, întreaga misiune este influențată de comportamentul băiatului.

Și ceilalți membri ai echipajului au parte de paragrafele lor de glorie. Așa avem ocazia să le descoperim caracterele, trădările, rivalitățile și poveștile complicate de dragoste. Interesant de remarcat este faptul că, pe lângă munca de teren, echipajul încearcă să nu-și întrerupă cursul vieții. Descoperim astfel jocul de poker, o sarcină cu probleme, momente de tandrețe și de visat cu ochii deschiși. Oamenii nu se tem de moarte, cât se tem de infestare, un sfârșit cu mult mai cumplit.

Misiunea nu e deloc ușoară. Atât oamenii de știință, cât și militarii sunt împovărați de presiuni exterioare, dar și interioare: siguranța lumii e în mâinile lor, zombies sunt pe lângă și printre ei, copiii îi urmăresc, junkerii vor să-i omoare. Da, copiii. Firește că nu sunt unii obișnuiți. Sunt un fel de milenari zombies.

Poate că în prima parte a romanului nu se întâmplă mare lucru, însă la momentul potrivit, acțiunea începe să crească în intensitate, iar paginile să se scurg rapid una după cealaltă.

La prima vedere, “Băiatul de pe pod” e o distopie. Are un parcurs previzibil și nu prea. Oricât de bună ți-ar fi intuiția, tot apar elemente surpriză. Ah și crede-mă, îmi este teribil de greu să nu-ți spun cine moare la final!

Dacă sapi mai adânc, descoperi că, de fapt, în roman e vorba despre lupta pentru supraviețuire; despre cum se modifică indivizii și grupurile într-o situație de criză. Avem o perspectivă antropoligică, poate chiar darwinistă, îmbrăcată în beletristică. Grupul de zombies e în bătaia vântului. Grupul oamenilor e pe muchie de cuțit, iar supraviețuirea e posibilă doar atunci când există muncă în echipă și sacrificiu uman. Grupul copiilor e cel câștigător. Evoluează și se adaptează rapid. Are ritualuri, ierarhii și prezintă conectivitate. Până la urmă, partea umană o învinge natural pe cea parazitară. Pandemia pare să fie doar o perioadă de tranziție care curăță specia umană.

M-a șocat Carey. E mai mult decât talentat. Are ceva aparte, îți pătrunde în minte și își face de cap acolo. Modul în care scrie te face să-ți imaginezi atât de bine acțiunea romanului încât, la final, ajungi să te întrebi dacă ai văzut filmul sau ai citit cartea. O să-ți schimbe puțin perspectiva asupra vieții.

“Băiatul de pe pod” face parte din imprintul Armada, lansat recent de Editura Nemira. Cartea poate fi achiziționată de aici.

Sursă foto reprezentativă: Editura Nemira