De data aceasta, am avut o revelație. Eram pe terasă, priveam în jurul meu și mi-am dat seama că mă aflu în mijlocul unui circ. Majoritatea oamenilor purta măști. Măști din acelea groase, de două degete, din fond de ten, pe care erau pictate zâmbete false. Ținute care de care mai extravagante, decoltate (atât în cazul femeilor, cât și al bărbaților) și, bineînțeles, semnate de către designeri. Toată lumea făcea paradă. Scopul tuturor nu era socializarea, cât erau atragerea atenției și apariția în cât mai multe poze. Oamenii nu se priveau în ochi, ci în story-uri. Mi s-a părut trist. A fost momentul în care mi-am dat seama că Digital Divas nu e despre ceea ce ar trebui să fie. Se pune prea mult accentul pe fantezie și ambalaj. Am studiat programul și am simțit lipsa acută a unor femei care fac ceva cu adevărat util pentru lumea în care trăiesc: mame singure, artiste în adevăratul sens al cuvântului, activiste, politiciene, femei care au supraviețuit unor boli crunte, doctori sau sportive. Lipsesc femeile obișnuite care nu par desprinse de pe coperta revistelor de modă. Știi tu, acelea care nu se înscriu în tiparele de frumusețe prescrise de societate, cele care au curajul să facă altfel lucrurile și să spună adevăruri incomode. Hai să le spunem antidive. Să-ți documentezi viața pe Instagram, să pozezi în haine drăguțe și să te machezi nu sunt singurele lucruri pe care le poți face pentru a avea vizibilitate în mediul online. Printre speakeri există, desigur, doamne și domnișoare care și-au construit afaceri, însă accentul nu a căzut pe partea antreprenorială, ci pe the digital dream. Astfel, pe tinerele fete le alimentează ideea că un chip frumos le este suficient pentru a reuși în viață și că nu au nevoie de un job plictisitor de opt ore pe zi, pentru că, în curând, cineva o să le dea sute de euro pentru o postare pe Instagram. Lucru total greșit. Social Media e pentru toată lumea, însă The Influence se află la cei care au fost suficient de inspirați încât să detecteze un subiect de interes pentru o parte reprezentativă a populației. Totodată, pentru persoanele visătoare, mă văd nevoită să scriu negru pe alb că nu există rețetă pentru a ajunge la sute de mii de followers. E rezultatul unei munci depuse de-a lungul unor ani, a geneticii, a chirurgiei, a unui anumit tip de comportament, a investiței financiare și a unei echipe de specialiști. Nimeni nu reușește de unul singur. Nimeni nu realizează mare lucru dacă i se dedică unei pasiuni o dată pe săptămână. Nimeni nu reușește nimic dacă nu face compromisuri.

Un alt lucru care nu-mi place la Digital Divas este faptul că an de an sunt scoase la înaintare aceleași personaje, lăsând impresia că acestea au confiscat rețelele sociale. Există multe bloggerițe și vloggerițe active care generează conținut de calitate și pe care încă nu le-a remarcat nimeni. Și mă întreb oare de ce? Chiar nu le nominalizează nimeni?

Din câte văd, bloggingul și vloggingul au ajuns să se rezume, în mare parte, la advertoriale. Oare chiar există ființe dispuse să cumpere șmirghel, pufuleți, sclipici sau un anumit tip de ruj doar pentru că așa a zis Icsuleasca? Și Icsuleasca aceasta chiar visează să fie influencer până iese la pensie? Sunt curioasă dacă la 60 de ani o să facă unboxing cu proteze dentare sau cu antiinflamatoare pentru articulații. Știu că nu-ți poți achita coșul de cumpărături cu părerea despre viață, însă multitudinea plasărilor de produse a început să mă obosească.

Un alt lucru curios mi se pare faptul că unele dintre membrele juriului fac parte și din lista câștigătorilor, spre exemplu: Andreea Balaban, Andreea Raicu, Andreea Esca, Diana Cosmin sau Sânziana Negru. Își dau note și pentru proiectele personale, sau cum?

Primul panel, Freedom to learn, mi-a adus, într-adevăr, o serie de informații noi și utile. Drept urmare, nu am ezitat să-mi iau câteva notițe. Spre exemplu, Alina Cinciulescu, Strategy Manager la Global Records, a vorbit un pic despre strategia de business: obiective, clienți, buget, produs, elemente de branding, PR, inspirație și conținut. Un plan editorial aș putea să-mi construiesc și chiar să mă țin de el. Cred că aș putea să-mi găsesc un stil de a fotografia și să stilizez un logo. La partea cu bugetul m-a cam pierdut. Cică ai avea nevoie de cel puțin 300 euro/lună pe care să-i investești în brandul tău. Banii ăstia înseamnă mai mult de jumătate din venitul meu lunar. Ei bine, celebritatea poate să mai aștepte.

Like-ul nu este singurul lucru care contează în viață. Pe bune, chiar nu contează. KPI-urile sunt baza! Mai exact, swipe up-ul și numărul de profile views reflectă cu adevărat modul în care comunitatea rezonează cu influencerii. Totodată, Alina a sugerat finuț că atunci când o bloggeriță vrea să cerșească ceva de la un brand, ar fi bine să-i aducă la cunoștință câteva dintre realizările personale și profilul audienței. Totodată, brandurile mai sunt atente la conținutul colaboratorilor, dar și la istoricul viitoarei colaboratoare.

Diana Cosmin este o tipă pe gustul meu. Cred că am avea multe de discutat la un ceai. Ea a ținut o prezentare despre Storytelling & Storyliving și a vorbit exact așa cum scrie, adică delicios. La fel ca ea, sunt pasionată de povești. Îmi place să le citesc și să le scriu. Prin urmare, am simțit că vorbește pe limba mea, ca de la o căutătoare de povești la alta. Unul dintre principiile ei este și principiul meu: Cu cât scrii mai mult, cu atât o să scrii mai bine! Chiar cred cu tărie acest lucru. Cred în puterea poveștilor și în nevoia oamenilor de a le face auzite și de a asculta.

Andreea Balaban a vorbit, în principiu, prea mult despre #teambalaban, de parcă ar fi singurul lucru remarcabil pe care l-a realizat în această viață. Am fost uimită să aflu că, la un moment dat, la un eveniment pe care l-a organizat pentru fanaticii fanii săi, de-a lungul unei zile, s-au prezentat aproximativ o mie de oameni. Cred că au fost lansări de album cu mai puțini oameni. Nu știu cum i-a sedus, digital vorbind, dar a făcut-o. Înțeleg că e recunoscătoare și modestă, dar totul e deja prea forțat. Parcă e lidera unei secte sau, și mai rău, a unui partid politic. Chiar nu mai știu niciun alt blogger cu un alai atât de mare de fani. Pe de altă parte, nu pot să nu recunosc că Andreea scrie foarte bine și că îmi place garderoba sa vintage, însă o compătimesc pentru perfecțiunea pe care se obligă să o afișeze.

Ana Morodan a vorbit, cu sinceritate, exces de zel și de fă, despre fața nevăzut a vieții de influencer. Și-a făcut o intrare spectaculoasă, demnă de o contesă efervescentă. Staff-ul i-a cărat pe scenă recuzita fără de care n-ar fi putut să se exprime verbal: covor, măsuță și un strop de parfum. Nu a lipsit nici fragmentul muzical, de parcă ar fi urcat în ring un luptător de K1. Exact cum mă așteptam, Morodanca le-a făcut K.O. pe domnișoarele care visează cu ochii deschiși să primească chestii de la branduri: You are not Madonna!

De asemenea, au mai fost câteva gânduri care mi-au atras atenția și asupra cărora am de când să reflectez de azi înainte. Spre exemplu, cu ce ies în evidență și care este miza mea reală? Nu au lipsit nici clișeele necesare pentru o doză de motivație:  Cel mai important bun de lux pe care îl aveți sunteți voi înșivă!, respectiv Am ajuns de la nimic, aici. Dacă eu am putut, puteți și voi!

Nu vreau să fiu răutăcioasă, însă am impresia că Ana Morodan a fost scoasă de la naftalină datorită prestației de la Asia Express, că activitate în Social Media nu prea a avut. Sau nu am remaracat-o cu cei patru ochi ai mei. Dacă tot a venit vorba, nici câștigătoarele marilor premii nu sunt la zi cu activitatea în SM. Să nu mai spun că, pe alocuri, în ogrăzile digitale ale unor prințese, condeiul lipsește cu desăvârșire. Desigur, nu este cazul Anei. Și nu, nu spun asta doar pentru că dumneaei este una dintre divele digitale care îmi sunt dragi.

Nici nu se terminase bine primul panel că fomistele influencerițele deja formaseră o coadă de zece metri în dreptul bufetului suedez. M-am gândit că poate le este foarte foame și mănâncă doar pe la astfel de evenimente. Nu râde, că nici măcar nu ai habar cât de mult costă o ședință foto!

Al doilea panel, intitulat Power to create, nu doar că a fost #boring, ci a presupus câteva fețe și voci care nu-mi sunt tocmai simpatice. Am recunoscut-o doar pe Alexia Eram. Ea e în regulă, pot spune că îmi este chiar simpatică. Părea confuză, nici ea nu știa exact de ce se află acolo. În schimb, celelalte nume și voci îmi erau familiare de la alte evenimente, însă nu le asociam cu vreun chip. Totodată, am considerat că speakerii nu au nimic important de spus. Timpul meu e prețios. Dacă cei care mi-l răpesc nu-mi oferă un bun informațional, prefer să mă detașez. După cinci minute de la începerea discuției, mai aveam un pic și plângeam de plictiseală. Am convenit cu M. să profităm de photo cornere. Tocmai bine, căci am avut ocazia de a picta pe pânză cu rujuri și dermatografe!

În cadrul panelului Widsom to inspire, am aflat că Alina Ceușan generează conținut pentru comunitatea ei. Hahaha! Dă-mi voie să nu cred asta. Alina este frumoasă, are videoclipuri care arată ca niște filme artistice, și-a construit o afacere, însă nu cred că o face pentru comunitate. Inimioarele nu o ajută să trăiască. Like-urile nu-i plătesc facturile. Jobul ei e să fie influencer. Din asta trăiește. Prin urmare, în opinia mea, ea scrie pentru bani și, de ce nu, faimă. Fără supărare, însă mi se pare că exagerează prin faptul că își expune viața personală atât de mult. Știu că am o mentalitate de mamaie, însă consider că nunta este un capitol intim pe care merită să-l împărtășești cu cei dragi, nu cu toți oamenii de pe planetă care au acces la internet. Poate că, până la urmă, postările acestea o ajută să-și plătească nunta, nu?

Stela Bizdu este invitata care m-a inspirat cu adevărat și consider că este una dintre puținele persoane care chiar au ce căuta la acest eveniment. Nu este doar un alt profil în Social Media, ci este mamă, femeie de afaceri (atenție, nu în domeniul beauty sau fashion, ci în domeniul apiculturii) și o luptătoare. Dacă în urmă cu un an era nemulțumită de degetele de la picioare, ulterior a rămas fără ele. Din pricina unui accident de circulație, și-a pierdut un picior de la gambă în jos. Ai nevoie de o minte puternică pentru a face față unei amputări. Aproape că mi-au dat lacrimile în timpul discuției pe care a purtat-o cu Amalia Enache.

Vreau să vă rog să aveți curajul de a fi voi însevă.

Să vă iubiți și să vă acceptați așa cum sunteți!

Iubiți-vă chiar și unghiile imperfecte și degetele de la picioare!

Stela a vorbit pentru toate femeile din sală, inclusiv pentru ea. A încercat și cred că încă încearcă se se convingă de niște lucruri, dar, înainte de orice, să ne convingă pe noi, să ne iubim așa cum suntem, iar pentru acest lucru nu pot decât să o apreciez. Sper că din toamnă va putea merge din nou pe tocuri, așa cum și-a propus. Discursul ei nu m-a ajutat profesional, cât m-a ajutat personal. La fel ca ea, la fel ca tine, am complexe care mă bântuie. Chiar dacă ele sunt nesemnificative, tot îmi strică percepția pe care o am asupra mea. Pe lista vinovaților aș trece Social Media. De fapt, mass-media pe de-a întregul. De aici izvorăște obsesia pentru perfecțiune.

Am plecat înainte de începerea Galei. Nu pentru că m-ar fi dejamăgit ceva sau cineva, ci pentru că mi-am dat seama că nu mă regăsesc în astfel de evenimente. Nu pot, nu vreau și nici n-o să fiu vreodată influencer. Nici măcar din greșeală. Nu pentru că pentru că strugurii sunt acri, ci pentru că nu vreau să influențez pe nimeni să facă nimic. Ba din contră, în tot ceea ce fac vreau să-i încurajez pe oamenii să gândească de unii singuri, să-și pună întrebări, să-și descopere vocea interioară. Mai mult decât atât, nu-mi doresc să fiu regină peste un public influențabil, preocupat de frivolități sau cu un fetiș dubios pentru viețile decupate din reviste. Nu vreau să construiesc un eu care nu există. Nu pot zâmbi la comandă, nu-mi place să fiu în centrul atenției și nu vreau nici să mă transform într-o divă digitală de carton. Bloggingul e un răsfăț la care apelez pentru a mă relaxa și a-mi expune gândurile. E o pasiune, nu profesie. Nu îmi place să amestec lucrurile. Câștig bani din altceva, aici e locul unde îmi las gândurile să iasă la joacă.

Da, în Social Media e loc pentru oricine. Chiar și așa, uneltele pe care le avem la dispoziție trebuie folosite cu înțelepciune. Spre exemplu, în conturile influencerițelor nu prea văd campanii de educare a publicului. La ce bun să fii influencer dacă nu ești un model de comportament pentru comunitatea în care trăiești? Viața nu înseamnă doar plimbări și lucruri strălucitoare. Cel mai important de menționat este că SM nu prezintă viața adevărată, ci una imaginară. Din păcate, în opinia mea, Instagram nu reflectă ceea ce este omul, ci ceea ce vrea să pară. Înainte să-mi spui că nu am dreptate, aruncă un ochi pe conturile de SM ale pseudocelebrităților online și arată-mi un cadru spontan, în care nu miroși un scenariu bine pus la punct, desprins parcă dintr-o revistă de modă.

De unde sevrajul ăsta de educație? Păi, să merg la școală a fost lucrul pe care am știut să-l fac cel mai bine timp de 17 ani. După ce am terminat masterul, mi-am dat seama că the show must go on. De ce să mă înec în nostalgie când există atâtea oportunități de formare și învățare?

Prin urmare, am ieșit din confortul cursurilor online și mi-am zis să încerc o experiență completă, cu prezență la curs, dialog real și teme! Și-am început căutarea. Oare ce mi s-ar potrivi? Cursul de stilisim face valuri, o să-mi prindă bine data viitoare când voi mai face shopping în Europa (Voluntari) sau la magazinul de lângă bloc. Te rog, nu subestima buticul meu de cartier, căci de aici mi-am luat o little black dress (25 de lei) de stă mâța-n coadă. Până și Coco Chanel mi-ar spune că sunt demnă de coperta Elle. Nici cursul de wedding planner nu sună rău, aș putea organiza nunți pentru pisicile vecinei. Curs de masaj? Hmm…mă pot masa și fără acreditare. Mani-pedi? Bleah, în niciun caz, cine știe peste ce copite îmbăcsite dau! Pe lângă asta, toate cursurile sunt atâââât de scumpe! Vreau să investesc în educația mea, însă îmi place și să mănânc. 

Așa se naște, în mintea mea, un cluster: cultură, dichis, Neagu Djuvara, dezvoltare personală, creativitate, Bucureștii Interbelici, patrimoniu și proiecte sociale. Cu litere mari și bolduite îmi apare Fundația Calea Victoriei care, surpriză, nu se află, fizic, pe Calea Victoriei, ci doar simbolic.

Ce-i drept, cursurile de aici îmi făceau cu ochiul de ceva vreme: artă, istorie, religie, antropologie, design interior, diplomație, filosofie, psihologie etc. Toate tentante, însă timpul îmi permite, momentan, doar unul. Care să fie? Ei bine, fără ezitări am ales Atelierul de Branding.

Mi-a plăcut, în primul rând, descrierea lectorei Cristina Radu. M-a câștigat de la “iubitoare de pisici și de gusturi experimentaliste”. Desigur, au contat și cei peste 15 ani de experiență în marketing. Doar vrem să învățăm de la cei mai buni, nu-i așa? Totodată, m-a atras și programa care îmbină armonios noțiuni teoretice cu studii de caz și exerciții practice.

Așadar, plină de emoții, am așteptat cu drag ziua de 11 septembrie pentru a putea merge, din nou, la școală. Am mers pe același drum pe care-l străbăteam, zilnic, în urmă cu cinci ani, când lucram în mansarda din Rosetti, într-un mic atelier foto. Pe vremea aia, ca oricare altă artistă neînțeleasă de viață, stăteam într-o cămăruță de doi pe doi, prelucram și editam fotografii de epocă. Știam că pot mai mult, dar acolo erau oameni faini, iar programul de lucru îmi permitea să ajung la facultate, dar și să am viață socială. Ah, e uimitor cum viața ne poartă mereu în locurile dragi!

Lăsând melancolia la o parte, destinația mea era alta de această dată.

La nr. 47 se înalță, mândru și neoromânesc, cuibul Fundației Calea Victoriei. Arhitectura, dar și designul interior mă poartă cu gândul la secolul al XX-lea sau, de ce nu, la casa pe care ar fi putut să o aibă mătușa excentrică a unei Magde de la 1900 și ceva. Clar îmi place noua locație mai mult decât cea din Popa Soare. Nu doar că e pe strada tinereții mele, dar parcă e mai cochetă și mai plină de povești decât fostul sediu. Are un aer boem, balcoane pe care îți vine să ieși, să sorbi cafea, să-ți aprinzi o țigară și să fumezi, chiar dacă ești nefumătoare. Ah și cine știe câte drame au avut loc aici! Un Doru vrăja o Ană atârnată de balustradă sau o Cecilia suspina după un Constantin fustangiu.

Locul ăsta e perfect pentru a-ți face scenarii legate de trecut, dar și pentru a visa cu ochii deschiși la viitor. Cine știe, poate culegi suficientă inspirație încât să-ți dai seama ce vrei să faci cu viața ta.

Cursul a fost mișto. Nu pot spune că am avut o revelație, ci mai degrabă că mi s-au confirmat niște lucruri. Spre exemplu, brandul nu are doar o latură comercială, ci și una emoțională, poate chiar și una filosofică. “Cine ești?” și “Cine aspiri să fii?” sunt întrebări care te pot face să prinzi miezul nopții cu ochi în tavan.

Timp de patru săptămâni, ne-am întâlnit, în fiecare marți, nu la un curs, ci mai degrabă la o discuție prietenească. Ne-au lipsit cocktailurile și berile, însă am vorbit despre ele.

Sunt cea mai mare fană a lui Jung, iar la primul atelier am dezbătut, spre delectarea mea, cele 12 arhetipuri, cu exemple, poze și tot tacâmul. În sala unde, în urmă cu 100 și ceva de ani s-ar fi vorbit despre dotă, bal sau, cine știe, poate chiar despre potențialul orașului Câmpina, noi am vorbit despre POD și POP, cei patru P și alte noțiuni de marketing.

La al doilea atelier, am vorbit despre geneza brandurilor, despre cum acestea au evoluat și s-au transformat de-a lungul timpului, de la Sophilos (490 î. Hr) și Ennion până în anii 2000. De asemenea, am mai vorbit despre beneficiile funcționale și emoționale ale unul brand, despre insight și brand graveyard.

La al treilea atelier, deși am întârziat, m-am prins că s-a început cu tipologia brandurilor și cu cel mai mișto studiu de caz posibil: brandul de țară. Da, am descântat celebra frunză. Am mai vorbit despre brandingul personal, formula magică a brandingului, grupurile de suport și filtrul CAPI.

La ultimul atelier, am făcut două exerciții foarte interesante. Unul dintre ele a constant în prezentarea brandului personal. Celălalt a constat în identificarea a câte trei cuvinte definitorii pentru fiecare persoană care a susținut prezentarea. La final, s-a tras linie și s-a analizat dacă modul în care ne prezentăm, respectiv ne percepem, coincide cu modul în care ne văd ceilalți.

Ca oricare alt curs care se respectă, am avut și chiulangii. Pe motiv de temă, cred. O decizie pripită aș spune, căci nu o văd pe Cristina atât de fioroasă încât să te pună la colț sau să-ți cheme părinții la Fundație pentru că n-ai venit cu brand moodboard-ul la tine.

Hazard sau nu, am descoperit că toți cei prezenți la curs avem chestii în comun, în mulțimi de cel puțin doi câte doi. Pe lângă interesul evident pentru branduri, branding și artă, mai apar și alte coordonate. Spre exemplu, Laviniei îi place filmul Cubul (The Cube), iar Mirel nu doar că-l proiectează, dar îl și are ca logo. Ana-Maria e în gașcă cu Lucian, iubitul unei prietene dragi de-ale mele. Am făcut conexiunea datorită faptului că avea la ea stikere din seria “Casele cu ochii închiși”. Pe lângă asta, Cristina (profa) e pasionată de Disneyland și…ghici cine îl mai iubește pe Mickey și universul său minunat?

În încheiere, las asta aici:

“Ai grijă ce spui despre tine, s-ar putea ca cineva să rețină!” (Cristina Radu, Atelier de Branding)

Sursă foto: Pexels, Fundația Calea Victoriei

Ce să caute două tinere femei, la Disneyland Paris, când ar fi putut alege Ibiza, Palma de Mallorca sau Amsterdam și să experimenteze lucruri pentru care să le fie rușine în următorii ani? Motivația este, desigur, una pur academică. Am vrut să ne continuăm, pe teren, cercetările legate de universul Walt Disney pe care le-am început încă din facultate: W. pe partea de marketing, iar eu pe partea de political correctness. Ba nu, să fim serioși! Am fost la Disneyland pentru a ne face un moft din copilărie, pentru a ne testa limitele și pentru a pune mâna, la propriu, pe supereroii noștri preferați. Mbine, am impresia că W. ar fi vrut și să-l bată pe dușmanul său de moarte, Winnie the Pooh, însă nu l-a găsit.

Cazare și zbor

Pentru că suntem leneșe spontane, nu prea ne-am stresat cu organizarea.

Am urmărit ofertele de pe disneylandparis.com și am ales, ca orice român, cel mai ieftin pachet de cazare. Am prins oferta două nopți + două gratuite, la hotel Cheyenne, și am adăugat opțiunea demipensiune. Așa ne-am asigurat nevoile de bază: mâncare – distracție – somn.

E bine să alegi cazarea într-unul dintre hotelurile parcului, și nu în altă parte, pentru că doar așa poți trăi din plin experiența Disney. Poate că inițial beneficiile ți se par mărunte, însă când ajungi acolo îți dai seama cât de privilegiat ești că să te poți bucura de timp extra în parc, adică 90 de minute în plus față de muritorii de rând. Totodată, nu pierzi vremea pe drum, căci există un autobuz care te ia de unde ești cazat și te lasă în apropierea parcului. Dacă te încântă ideea, Mickey Mouse și gașca lui de năzdrăvani vin la hotel să te pupe și să facă poze cu tine. Mai mult decât atât, biletele de acces în cele două parcuri (da, două) sunt incluse în pachetul de cazare.

În plus, hotelurile Disney sunt tematice. Toate cele opt au, într-un fel sau altul, legătură cu animațiile.  Spre exemplu, Santa Fe e pentru fanii Cars, Cheyenne e inspirat din Toy Story, iar la Disneyland Hotel, care întâmplător are în descriere cuvinte precum “luxury”, “majestic” și “opulent”, ai impresia că locuiești în apartamentele de lux ale prințeselor tale preferate.

De zburat, am zburat cu Wizzair, am aterizat la 125 km de parc și am trăit o adevărată aventură până acolo și înapoi.

Cum ajungi de la Aeroportul Beauvais la Disneyland
Așadar, iată-ne, marți dimineață, inspirând din plin aerul de pe Aeroportul Beauvais, când ne-am dat seama că nu avem un autobuz magic către parc, iar pentru un shuttle ar fi trebuit să facem booking. Hihihi! Ups! Nu-i nimic, improvizăm! După vreo două ore și jumătate de improvizații și patru mijloace de transport schimbate, ne-am teleportat, în Vestul Sălbatic, la recepția hotelului Cheyenne.

În caz că tocmai ai aterizat și tu pe Aeroportul Beauvais și ești în situația mai sus menționată, nu țipa, nu te lamenta și ce e cel mai important, nu te certa cu nimeni! Ești în vacanță și trebuie să lași neprevăzutul să-și facă treaba.

Află că, pentru a ajunge la Disneyland, trebuie să mergi cu autobuzul până în Paris, la Porte Maillot, apoi să iei metroul către Charles de Gaulle (linia 1), apoi RER către Chessy, stația la care trebuie să cobori. Dacă ești cazat la unul dintre hotelurile parcului, de aici vei putea lua un autobuz aferent hotelului tău.

Yeehaw, ne cazăm!
Într-un decor western, am ajuns la prima noastră coadă de pe tărâmul Disneyland. În linie șerpuită, în fața recepției, stăteau indivizi de peste tot din lume. Deși erau diferiți ca nație, educație și idei despre viață, aveau ceva în comun, pe lângă dragostea pentru povești frumoase. Cu toții aveau, într-o mână, câte un clipboard cu foi completate, iar în cealaltă…alte foi, frumos băgate în mape. Drăguț, nu-i așa? Știind că noi, hippioatele digitale, aveam doar un pdf în telefon, foile alea au cântărit precum niște pistoale încărcate. Vorbesc cu o madame îmbrăcată într-un outfit de cowgirl. Îi explic că nu avem nicio foaie, că nici măcar nu știm sigur ce ar fi trebuit să printăm și, ce e cel mai important, nu am venit însoțite de adulți, noi însene suntem femei adulte și cât se poate de iresponsabile. Cât am pocni din urechi (așa ni se întâmplă după zborurile la mare altitudine) primim niște foi. Primim chiar și explicații cu săgeți. Completăm foile, le restituim, ne primim cartelele, primim și broșuri cu ce, unde, când și cum se poate face la Disneyland.

În sfârșit, sub aripa protectoare a lui Jesse James, ne luăm în primire camera. Ooo, dar ce avem noi aici? O fărâmă din Vestul Sălbatic abia așteaptă să fie martora viselor și a visurilor noastre. Poate că e foarte rece la noi în cuib și probabil că deja ne-au fost criogenate ovarele, însă avem două paturi duble în care ne-ar putea încălzi Mickey și Goofy sau, după noroc, Loki și Thor. Glumesc, desigur. N-am putea face niciodată așa ceva. Sheriff Woody, Jessie și Bullseye se holbează la noi din tabloul de pe perete și, oricum, nu suntem genul ăla de fete.

Hotelul e de două stele, dar nu stele românești, ci stele franțuzești. Asta înseamnă că nu simți mirosul turiștilor de dinainte, nu găsești păr ciudat în perdeaua de la duș, nu vezi urme de fluide pe cearceaf, iar păianjenii nu-ți fac semne obscene din colțurile camerelor. De unde venim noi, ăsta se numește lux.

Timp de patru nopți, aici va fi sediul central al prințeselor pistolare din București. Camera este suficient de spațioasă încât să ne împrăștiem peste tot lucrurile personale. Urmează să cucerim lumea. Pentru excursia asta, ne-am scos rochiile de la naftalină și chiar ne-am adus tiarele de acasă. Avem și seif unde să ne punem magneții pe care îi vom cumpăra.

Buuun, suntem la Disneyland! Chiar suntem? Cu ce să începem? Având în vedere că n-am mai mâncat de mai bine de zece ore, n-ar strica să ne delectăm cu pachețelul pe care doamna mama lui W. l-a pregătit special pentru noi. Ah, și ce-mi simt papilele? Să fie cumva cele mai bune sandviciuri cu cașcaval pe care le-am atins vreodată? Planurile se fac mult mai ușor când ai stomacul alintat!

Bon appétit!
Dacă vrei să mănânci la vreun restaurant tematic, trebuie să-ți faci rezervare cu…mult timp înainte, adică zile, poate chiar săptămâni, ca să nu zic luni. Noi am mâncat la unul dintre restaurantele hotelului, Chuck Wagon Cafe, și la Restaurant des Stars, deoarece în altă parte nu mai erau locuri. Fomiștii rezervaseră tot. Cred că până și bordurile de pe stradă erau rezervate, căci nu găseai întotdeauna loc unde să te așezi pe jos.

Prin urmare, dacă vrei să servești mesele pe care deja ți le-ai plătit, ar fi bine să-ți faci rezervare pentru întreg sejurul încă din prima zi. Nu trebuie să știi și ce vrei să mănânci, evident, ci doar să faci un efort să-ți alegi niște ore și să te ții de ele.

Ce se poate servi la micul dejun? Cam ce mănânci și acasă. Bufetul suedez este mai mult decât generos: fructe, iaurt, sucuri, cafea, produse de patiserie (pain au chocolat, croissante și un fel de chec), omletă, cașcaval, cartofi, mezeluri, cereale, unt, cremă de ciocolată, dulceață etc.

Cât despre cină, trebuie să recunosc că am fost destul de impresionată. All you can eat de pe tărâmul poveștilor e un mai mai sofisticat decât cel de prin alte părți. Există varietate pentru omnivori, carnivori, vegetarieni și vegani. Supe, pizza, paste, pește, cărnuri, cartofi, legume, fel de fel de salate și mâncăruri așteptau să se suie în farfurii. Nelipsite au fost, desigur, brânzeturile și prăjiturile.

Deși urăsc stereotipurile, trebuie să spun că, în sala de mese, recunoșteai naționalitatea omului după ce avea în farfurie. Americanii, spre exemplu, aveau munți de mâncare și parcă țineau morțiș să nu strice statisticile naționale referitoare la obezitate. În vreme ce dumnealor se îndopau, italienii ciuguleau câte o măslinuță și o frunzuliță de salată, de parcă ar fi avut caloriile numărate.

Dacă ești în parc, și ți se face foame, însă nu ai rezervare la vreun restaurant, nu dispera și nu-ți mânca partenerul de călătorie. Găsești peste tot gherete de unde să te alimentezi cu înghețată, dulciuri, chipsuri, hot dogs, vată de zahăr, produse de patiserie și, bineînțeles, ape și sucuri.

La un moment dat, am fost la Annet`s Dinner, un restaurant în stil american, desprins din anii `50, de unde ne-am luat, la pachet, meniuri veggie. Prețurile sunt măricele, însă burgerii au fost gustoși, iar porțiile atât de generoase încât nu am putut să le dăm gata.

Există chiar și un Mc`, unde cozile sunt imense, iar comenzile și plățile se fac digital, exact ce îți trebuie când mațele au chef de scandal.

Sfatul meu e să nu exagerezi cu mâncarea, căci la un moment dat vei avea de parcurs niște curse cu susul în jos și nu e cazul să vadă toată lumea în ce a constat prânzul tău.

Suvenire pentru cei de acasă
Primele achiziții cu dichis pe care le-am făcut în sejurul de la Disneyland n-au fost în vreo porțelănărie, ci la chișcul de ziare din Gara Chessy. Ne-am luat gumă de mestecat, apă Evian, că deh, de acum suntem fotomodele internaționale, și benzi desenate, destinate rudelor și prietenilor. Fancy, nu-i așa? Să nu care cumva să creadă cei de acasă că nu-i iubim.

În parc sunt peste 50 de magazine de unde poți achiziționa diferite produse ale brandului: dulciuri, magneți, brelocuri, haine, rechizite, bijuterii, ustensile pentru bucătărie, plușuri, figurine, jocuri și jucării. Și nu sunt chiar ieftine, însă dacă tocmai abia ai coborât dintr-un roller coaster, s-ar putea să ai creierii un pic zdruncinați și să dai sume nebunești pe niște lucruri care nu sunt neapărat necesare, dar dintr-un motiv sau altul sunt încântătoare. Pe bune acum, cine nu ar vrea infuzor cu Minnie sau ramă foto cu Ratatouille?

Când începe joaca?
Acum vine partea interesantă. Ce faci, practic, cu viața ta atunci când ești la Disneyland? O analizezi, căci ai timp destul. În unele cazuri, stai la coadă și peste 90 de minute. Transpiri. Înveți lecția răbdării. Te bucuri de diversitatea culturală. Te ții de nas pentru că, fără supărare, francezii nu miros a Chanel, ba chiar dau impresia că se tem de apă și săpun. Trăiești clipa. Înveți joculețe de la copiii de lângă tine. Cauți semnal ca să-i suni pe cei de acasă și să-i anunți că încă nu ai murit. Ai crize de râs cu bff, iar lumea se uită la voi și se întreabă, probabil, ce poate fi așa amuzant la patruzeci de grade Celsius: insolație sau substanțe psihoactive? De-ar ști ei că suntem doldora de propolis și medicamente împotriva flatulenței…

Pentru unele atracții, poți lua Fast Pass, adică un bilețel datorită căruia vei sta mai puțin la coadă, deoarece este scris pe el intervalul orar în care va fi cursa ta. Există, de asemenea, și posibilitatea Single Ride, însă la ce bun să faci o prostie dacă nu te vede nimeni cunoscut?

De fiecare dată când pleci la drum cu cineva, pentru buna funcționare a lucrurilor, e recomandat să aveți aproximativ același număr de țigle lipsă de pe casă. Altfel, când se încheie excursia, se încheie și prietenia. Dacă știi o creatură capabilă se să dea în roller coasters până la epuizare, fără mâini și cu ochii deschiși, ține de ea, căci probabil veți face echipă bună în orice situație, inclusiv pe timp de război și invazie extraterestră. Totodată, știi vorba aia, cunoști omul cu adevărat abia când are două centuri de siguranță pe el.

Înainte de a porni în cursa distracției, e bine să-ți instalezi în telefon două aplicații esențiale:

• Disneyland Paris– pentru a avea la îndemână hărțile parcurilor cu tot ceea ce înseamnă atracții, mâncare, toalete și timp de așteptare;
• Lineberty – pentru a-ți rezerva întâlniri cu personajele preferate (Mickey Mouse și gașca, prințesele, Incredibilii, supereroii Marvel etc.). Noi ne-am întâlnit cu Mickey. Ne-am făcut rezervare și pentru The Incredibles, însă când au plecat la toaletă, noi am avut impresia că ne-au părăsit, așa că ne-am îndreptat spre următoarea atracție.

Când spui că mergi la Disneyland mergi, de fapt, la Walt Disney Studios Park și la Disneyland Park. Sunt două chestii diferite, dar cu legătură între ele. Walt Disney Studios a fost conceput ca un elogiu al producției cinematografice și, totodată, reprezintă o incursiune destul de intimă în culisele Disney. Disneyland Park e un locul unde ai ocazia să faci parte din poveștile care ți-au făcut copilăria mai frumoasă.

Walt Disney Studios Park

Nu știu de ce, însă Walt Disney Studio este mai puțin popular decât Disneyland Park. Chiar dacă se pune accentul pe lumea filmelor, există și atracții care te vor face să tresari atunci când va sosi momentul să faci nani.

Pentru cinefili, partea aceasta a parcului reprezintă  o experiență fantastică, deoarece au ocazia să vadă cascadoriile și efectele speciale la ele acasă. Să nu mai spun că supereroii sunt în plină acțiune de față cu toată lumea. Nu trebuie să ratezi Guardians of the Galaxy Awesome Dance-Off (pentru care nu-ți trebuie rezervare, yuppy!) și cele două show-uri Marvel, unul în aer liber (pentru care nu-ți trebuie rezervare) și încă unul cu efecte speciale, desfășurat într-o sală, pentru care, evident, va fi nevoie să faci rezervare.

În Walt Disney Studios Park, nu doar că îți întâlnești eroii și îți îmbunătățești cultura cinematografică, dar îți și testezi limitele. Deci, nu-ți face griji, adrenalină găsești și aici, trebuie doar să știi unde să o cauți.

Disneyland Park

Aventura în Disneyland Park începe fix pe Main Street, U.S.A, departe de timpul curent. Aici ești într-un orășel american al anilor `20 , iar de-a lungul străzii, stânga – dreapta, ai doar magazine în stilul Art Deco. Nu lipsesc, desigur, banca, primăria, gara și mica paradă. Oamenii merg bezmetici peste tot și nu știu unde să mai intre, ce să mai pozeze și ce să mai cumpere. Adevărul e că magazinele au nume de-a dreptul fermecătoare: Bixby Babies, Boardwalk Candy Palace, Emporium etc. Găsești aici exact ceea ce așteaptă cei de acasă de la tine: magneți, brelocuri, plușuri, rochii de prințesă, dulciuri, accesorii și decorațiuni.

În capăt, roz și grandios, se înalță Sleeping Beauty Castle, aș spune eu, unul dintre simbolurile Disney. Odată ce ai intrat, începi să ai convingerea că Adormita chiar a existat. Vitraliile, statuetele și decorul pe de-a întregul îți lasă impresia că vorbim despre un caz real, demn de știrile de la ora 17:00.

Seara, ne-am bucurat de artificii și video mapping, iar ziua de spectacole și parade ale prințeselor. O adevărată nebunie! Oamenii stăteau turcește pe jos, preț de ore întregi, pentru a aștepta să-și facă apariția divele de la Disneyland.

Când ajungi la castel, trebuie să iei o decizie importantă. Pe care tărâm ai vrea să mergi mai întâi? Să fie Adventureland, Frontierland, Fantasyland sau Discoveryland? Greu de spus, căci fiecare tărâm respectă cu acuratețe arhitecura tematicii pe care o reprezintă.

Astfel, în Frontierland, am găsit o altă parte a Vestului Sălbatic și am pornit în goana după aur.

În Adventureland, ne-am făcut de cap în stil Indiana Jones, Tomb Raider, Robinson Crusoe și, am mai fi vrut, în stilul Pirates of the Caribbean, însă, din păcate, corabia era închisă. Prin peșteri și pe poduri, la cozi și în roller coaster, am fost aventuriere curajoase și am umblat până am găsit cea mai bună bancă din lume.

Fantasyland mi s-a părut a fi dedicat celor care sunt și vor să rămână mereu copii. Am zburat deasupra orașului, așa cum obișnuiește să facă Peter Pan, am rătăcit în labirint, asemenea lui Alice, am călătorit cu Pinocchio și am călărit ca Lancelot.

Discoveryland e locul unde am călătorit în viitorul pe care și l-a imaginat Walt Disney. Am zburat și în spațiu, ba chiar am plecat în misiune cu Buzz Lightyear Blast și am gonit nebunește în hyperspace!

TOP ZECE ATRACȚII PE CARE SĂ LE ÎNCERCI LA DISNEYLAND

Contrar așteptărilor, zborul cu avionul e mai periculos decât o tură cu un roller coaster. Prin urmare, dacă ai ajuns aici, ești suficient de curajos să te dai în orice atracție pe care o întâlnești. Am experimentat aproape toate jucăriile care au fost deschise în perioada sejurului nostru și am făcut o listă pe care te provoc să o parcurgi.

Rock`n`Roller Coaster Starring Aerosmith
Ăsta e preferatul meu! Eu și W. ne-am dat de două ori la rând în nebunia asta. De ce? Pentru că a fost deschis o singură zi, ne place Aerosmith și, sincere să fim, arătăm ca niște mici zeițe ale rockului atunci când, în curbă, cu susul în jos, curentul ne flutură bluzițele și cosițele. La ce să te aștepți înăuntru? Întuneric, viteză, leduri, muzică dată la maximum și cea mai tare experiență rock la care o să iei parte vreodată!

Star Wars Hyperspace Mountain
Sunt o tipă cu picioarele pe pământ, dar aici am avut impresia că gonesc în Hyperspace. La un moment dat, parcă mi-am văzut viața înaintea ochilor. Sau poate că era doar luminile puternice?

The Twilight Zone Tower of Terror
Nu am experiențe prea plăcute cu lifturile. Ba rămân blocată, ba mă trezesc la subsol, ba mecanismul își pierde controlul și mă plimb pe la toate etajele. Tower of Terror pare leacul perfect pentru o persoană ca mine. Tipa de la intrare m-a întâmpinat călduros “It`s your birthday? Too bad is the last one!”, în timp ce, din turn, se auzeau urletele oamenilor. Fabulos, nu? Să tot cazi în gol de la 60 metri când ești întâmpinat așa.

Cu siguranță te întrebi de unde știa respectiva domnișoară că e ziua mea. Ei bine, sărbătoriții primesc, de la recepție sau de la chișcurile de informații, o insignă aniversară care poate fi personalizată cu nume. Oamenii văd accesoriul și, dacă au chef, îți spun “Joyeux anniversaire!”.

Crush`s Coaster
Oricând ar părea de inofensiv, drăgălașul Crush din Finding Nemo și-a dezvăluit, de această dată, o latură sălbatică pentru care am așteptat mai mult de o oră și jumătate. Și a meritat.

Moteurs…Action! Stunt Show Spectacular
Dacă îți plac filmele de acțiune și, implicit, cascadoriile, trebuie să asiști la spectacolul ăsta. Piloți foarte bine antrenați, cu mașini și motociclete, îți fac sângele să clocotească în cadrul unui show spectaculos!

Studio Tram Tour: Behind the Magic
Suie-te în trenuleț și lasă-l pe Jeremy Irons și pe o duduie să-ți spună povești despre recuzită și minunata lumea a filmelor. Fără să-ți dai seama, te trezești într-un canion, în mijlocul unei explozii, în urma căreia mici stropi de apă îți răcoresc pielea.

Stitch Live!
Stitch ori e foarte popular în Franța, ori e promovat din dorința de deveni popular, habar nu am. Știu doar că e năzdrăvanul cel albastru e personajul principal al unui show interactiv, în care abordează ștrengărește publicul. Copiii sunt în centrul atenției, însă nu sunt uitați nici adulții, pe seama cărora se fac glume mai mult decât reușite.

Ratatouille: L`Aventure Totalment Toquée de Remy
Fă-ți plinul înainte să pornești în călătoria asta, căci te așteaptă o aventură culinară 4D la care e posibil să salivezi un pic.

Buzz Lightyear Laser Blast
Ți-am zis că suntem pistolare, da? Și nu oricum, ci unele spațiale. Așadar, eu și W., ajunse pe o panetă necunoscută, ne-am folosit de abilitățile de gamerițe și, cu ajutorul laserelor, am doborât toate țintele propuse. Nu că mă laud, dar e posibil să fi salvat planeta. Nu e nevoie să ne mulțumești.

Big Thunder Mountain
Aici nu e nimic periculos, însă atmosfera e fantastică. Recomand o tură după ora 23:00. Atenție la bliț! Yeehaw!

S-ar putea să-ți mai placă: Le Carrousel de Lancelot, Cars Quatre Roues Rallye, RC Racer, Star Tours: L`Aventure Continue, Armaggeddon: les Effets Spéciaux, Indiana Jones and the Temple of Peril, Peter Pan`s Flight, dubioșenia de It`s a small world și PanoraMagique, adică zborul cu balonul cu aer cald, pentru care trebuie să plătești separat.

Disneyland e un oraș independent de orice altceva de pe lumea asta. Parcă funcționează după propriile legi. Aici, timpul are răbdare cu oamenii și, culmea, în mare parte, și oamenii au răbdare cu el.

Cred că trebuie să ai cel puțin 16 ani ca să poți aprecia, cât de cât, locul ăsta. Din câte am văzut, copiii nu prea au răbdare să stea la cozi, se plictisesc repede și sunt mai tot timpul adormiți sau cu ochii în telefoane. De asemenea, conform normelor de securitate, există limite de înălțime pentru unele atracții. Toată lumea știe că oriunde sunt interdicții, acolo distracția e mai mare.

Sejurul la Disneyland nu se poate transforma într-o vacanță de o zi, ci ar fi bine să se întindă pe o săptămână. Într-o zi abia reușești să-ți dai seama care atracții sunt musai de experimentat. Adevărul e că, uneori, nici măcar nu știi unde duce coada la care stai, dar rămâi acolo pentru că pare că ți se pare că te-ar aștepta ceva mișto. Și chiar așa e.

Merită să mergi la Disneyland? Da, din plin! E un efort financiare care, spiritual vorbind, îți aduce satisfacții imense. Chiar te regenerează. Moftul ca moft, însă indiferent câți ani ai avea, aici ești copil, uiți de toate supărările vieții, uiți că ai responsabilități, că există granițe, că în lume nu e totul doar lapte și miere. Reușești să te detașezi  de timp și spațiu și să fii în afara a tot ceea ce știai că există până acum.

Vacanța la Disneyland mi-a lăsat impresia că întreaga lume de acolo nu a fost construită doar pentru bani. Desigur, sunt importanți și ei, însă nu te simți jecmănit. Accentul cade pe conturarea unei experiența de neuitat, pe evadarea din cotidian, nu pe portofelul tău.

Poze nu prea am, va trebui să mergi până la Disneyland să vezi că am dreptate în tot ceea ce am spus mai sus.

Sursă foto reprezentativă: Pixabay
Sursă gif-uri: Giphy

Nu am avut niciodată un animal de companie sau responsabilitatea de a avea grijă de necuvântătoarele cuiva. Prin urmare, mi s-a părut absolut firesc să accept provocarea de a fi dădaca unei haite de șapte feline. Da, șapte!

După un training de zece minute, vecina îmi înmânează cheia apartamentului său. Dumneaei urmează să plece la Nisa, iar eu voi avea grijă de locatarii mustăcioși pe care îi lasă în urmă. Au rămas doar șapte, deoarece unul a fugit de-acasă, probabil pentru că preferă tomberoanele în locul companiei mele fascinante.

Pe Figaro îl știam deja. Mă privește dezamăgit de fiecare dată când mă întorc acasă după ora 23:00. Cred că, într-un fel, ține la mine. E posibil să mă considere animalul său de companie. M-a mângâiat de câteva ori, însă când am vrut să-l mângâi și eu, m-a pocnit.  Am impresia că el face pipi la ușa vecinului care, în zilele lucrătoare, dă petreceri neanderthaliene până în zori.

Mai e o pisi portocalie. Nu știu cum o cheamă, însă eu îi spun Principesa. Mă privește de sus când duc gunoiul și începe să caște dacă vorbesc prea mult cu ea. Într-un timp, era un scaun în scara blocului și obișnuia să stea pe el, într-o poziție regală, dând impresia că așteaptă să-i fie pupată lăbuța.

Cu restul pisicilor nu am avut vreun dialog până acum, însă cred că ne vom înțelege.

Așadar, joi după-amiază, vecina a plecat în vacanță. Seara, după ora 20:00, mi-am zis să trec pe la noii mei prieteni, să ne cunoaștem mai bine, să ne acomodăm, căci urmează să petrecem ceva timp împreună.

Cum deschid ușa, o haită de leuți și tigruți puși pe scandal mă invadează și încearcă să se strecoare pe lângă mine. Pe tura mea nu evadează nimeni! Verific dacă există apă, mâncare și dacă sunt curate litierele. Totul e în regulă. Salut pisicile, apoi mă retrag cu aceeași discreție.

ZIUA 1
Intru în apartament. De data asta nu mă mai întâmpină nimeni. E liniștea dinaintea furtunii. Pe jos, prin bucătărie, sunt împrăștiate legume pentru ciorbă. Ușa congelatorului e deschisă la perete. Niște burgeri vegetali zac, în baie, în jurul WC-ului. Pe hol, o mâță linge lacomă o caserolă plină cu pipote de pui. Încep să adun mâncarea. Serviciile mele de debarasatoare podele nu-i sunt pe plac mâței. Nu știu dacă e de vină conjunctivita domniei sale, însă pare înfuriată. Încearcă să mă scuipe și se înfoaie pentru că i-am luat pipotele și am plecat cu ele. Fața i se desfigurează puțin, apoi pun caserola pe jos, de unde am luat-o, căci nu vreau probleme. Lacoma privește în sictir mâncarea, apoi fuge.

În rest, debandadă în toată casa. Parcă Thomas O`Malley și trupa lui de mâțe iubitoare de jazz ar fi petrecut aici toată noaptea.

Între timp, pisicile încep să zburde precum mielușeii și fiecare dărâmă ce poate. Principesa stă pe bufet și mă privește în tăcere. Nu clipește. Se uită fix la mine, eu la ea, ea la mine. Cedez. Ea câștigă jocul privirii fixe. Pun apă în castronașe, pun și bobițe din primul pachet care îmi cade în mână. Ulterior, văd că era mâncare pentru câini. Pisicile mă privesc dezamăgite. “Și chioară, și analfabetă, și cu fața enervantă!” își spune, probabil, Principesa. Aduc bobițe și din sacul pentru pisici. Curăț litierele, apoi plec la serviciu.

Pe la 21:00, revin. Pisicile mă întâmpină la ușă. M-am prins! Seara le apucă nebunia și au dor de ducă. Păi, guys, aș spune că avem ceva în comun. Și eu sunt pasăre de noapte. Cred că o să ne înțelegem!

Două dintre ele, una cu un ochi defect, cealaltă plictisită de viață, mă privesc în silă, apoi îmi lasă impresia că mă bârfesc pe față. Parcă o și aud pe plictisită: “Ca să vezi, ochelarista s-a întors. Credeam că s-a speriat și n-o mai vedem pe aici! Hahahaha! N-o mai vedem, te-ai prins, ciclopule?”.

Dacă până acum m-au ignorat, după ce am pus mâna pe conservele cu mâncare, parcă am început să par interesantă, poate chiar un pic simpatică. Leuții și tigruții se strâng în jurul meu. Unii se agață de mine. Le pun mâncare. Identific vreo patru alpha care se pun în jurul celei mai mari farfurii și nu le mai lasă loc și celorlalte mâțe. Păi, unde vă credeți aici, la Ferma Vedetelor? Unii mănâncă și alții se uită? Repartizez mâncarea în mai multe castroane. Figaro le verifică pe toate.

Din dormitorul întunecat, iese de sub pat Harakiri. E încă pui, nu are un an, însă din poveștile pe care le-am auzit, o reprezintă acest nume. Pe scurt, și-a scos singură firele unei operații și a primit un bonus pentru asta. Chiar și așa, de față cu mine, e dulce, drăgălașă și prietenoasă. Îi pun mâncare separat și papă timidă. Inventariez pisicile. Sunt șase! Lipsește Principesa! Unde o fi? O caut prin toată casa. O găsesc la baie, ascunsă în uscătorul de rufe. O controlez pe toate părțile, să mă asigur că e întreagă. Nu curge sânge pe nicăieri. Pare în regulă. Îi aduc un bol de mâncare și o servesc cu o reverență. Ea moțăie. Văd că o ia somnul. Se mișcă puțin. Nu știu dacă e grasă sau gestantă. Pare gestantă. Sper să nu nască pe tura mea. Cu șapte mă descurc, dar dacă sunt mai multe, nu știu ce fac. Ar trebui, oare, să caut tutoriale pe YouTube despre așa ceva?

Încă o dată, verific dacă totul e în regulă. O mâță roade tubul unui balsam de buze, o alta își ascute ghearele pe masca de la chiuvetă, iar una încearcă să evadeze. Da, totul pare în regulă. Seară bună, prieteni! Dau să încui ușa, iar cineva de pe partea cealaltă apasă insistent pe clanță. Dacă am fi într-un film horror, ăsta ar fi punctul culminant.

ZIUA 2
Bună dimineața, raze de soare!

Mustăcioasele se uită plictisite la mine și par deranjate de faptul că trebuie să împărțim oxigenul.  Văd că n-au mai făcut pozne. Îmi vine să merg la Mega să le cumpăr câte un plic special. Le pun bobițe și apă, apoi curăț litierele.

Principesa tot dărâmă o cutie de cafea, iar eu o pun la loc. După vreo trei reprize îmi dau seama că sunt chiar bună la aport. Sper că apreciază abilitățile mele. Pisi obosește. Cutia rămâne pe bufet. O privesc pe nobila felină, ea pe mine. Dărâm cutia exact cum a tot făcut mâța mea. Mă privește șocată. Nu-i vine să creadă pe mâna cărei nebune a putut să o lase stăpâna.

Toată gașca e strânsă în jurul meu. Inițiez o conversație. Le pun întrebări pisicilor și aștept răspunsuri. Insist. Tot nu primesc răspunsuri. Unele dintre ele încep să pară îngrijorate. Plec, iar audiența răsuflă ușurată.

Seară. Haita mă așteaptă la ușă. Intru în bucătărie. Fetele au fost cuminți, cât de cât. Una dintre ele se uită la mine și apasă pe butonul de pornire al plitei electrice. “Aici nu suntem în China, nu mâncăm pisici. Chiar de-am fi, eu sunt vegetariană…”, îi spun năzdrăvanei. Scot plita din priză. Aleg două conserve. Brusc, pisicile se adună și tăbară pe mine. Pun mâncare în mai multe castroane. Cele 4 alpha se ocupă de tava mare, Principesa mănâncă pe bufet, iar Harakiri în pragul ușii. Figaro e de la Protecția Consumatorului, face controlul calității pentru fiecare farfurie.

Merg pe terasă. Trebuie să desfac plasa de siguranță a pisicilor și să trec prin ea pentru a uda florile de pe partea cealaltă. Un picior îmi rămâne înțepenit. Arăt de parcă m-aș naște a doua oară. Figaro mă privește de pe pervaz. În momentul ăsta, nu sunt o bună ambasadoare a speciei umane. Mâțul vine mai aproape și sare într-o băltoacă. Nu-i convine. Ridică dezgustat câte o lăbuță și miaună dramatic, de parcă apa l-ar dizolva. Îl rog să mă ierte. Cred că mă înjură. Se uită stânga – dreapta și nu știe încotro s-o apuce.

Mă întorc și încerc să leg plasa. Trei mâțe se apropie periculos de mult. Asemenea unor zombies care vor creier, ele își bagă lăbuțele printre despărțituri, fac foarfece în aer și miaună ofticate că nu au reușit să ajungă la mine. Evident că pisicile nu vor creier. Dacă ar vrea, al meu nu le-ar fi de folos. Pisicile vor inima slugii care le face toate poftele. Nu au neapărat nevoie de ea, dar se simt bine când știu că se află în posesia lor.

Vreau să plec. O mâță baricadează ușă. E aceeași care a încercat să evadeze zilele trecute. N-o las. “Unde pleci, fată?”, o întreb. Începe să se scarpine cu nervi. Cred că vocea mea i-a provocat urticarie.

ZIUA 3
Prosoapele de hârtie sunt făcute franjuri. Ușa cuptorului electric e deschisă. Le reamintesc pisicilor că sunt vegetariană. Scot și cuptorul din priză. “Ei bine, acum puteți intra, jucați-vă de-a friptura!”, le spun micilor făpturi.

Pun bobițe, pun apiță, fac inventarul, apoi discut cu ele despre viață. Una dărâmă un teanc de reviste, apoi mă privește furioasă, crezând că vreau să o cert. “Bine ai făcut! ”, îi spun. “Nici mie nu îmi plăcea cum stăteau revistele alea, parcă nu erau suficent de feng shui!”, adaug cu convingere. În momentul ăsta, e posibil să fiu suspectată de consum excesiv de substanțe halucinogene.

Caut un radio. Mă gândesc că nu le-ar strica niște muzică. Dau să plec, le spun la revedere, însă mă ignoră. Una care moțăia pe scaun ridică un pic capul și se uită pic la mine. Mă simt băgată în seamă.

Ora 17:30. I-am povestit lui W. despre noii mei prieteni și a zis că vrea să-i cunoască. Are deja o panteră și un tigruț acasă, așa că poate face față situației. Intrăm în cuibul felinelor. Sunt împrăștiate prin toată casa. Împrospătez apița, strâng căcuța împrăștiat prin bucătărie și curăț litierele. Rumegușul e pe terminate și nu am mai văzut alt sac prin casă. Probabil va trebui să cumpăr.

Momentul preferat al zilei se apropie. Urmează hrana umedă. O repartizez în castronașe. Toată lumea plescăie fericită.

Merg și la nepoții vecinei, adică pisicile fiicei. Cum mă văd, se aruncă pe geam. Stai calm, aterizează pe terasă, nu în fața blocului. Le hidratez, le servesc cina, le curăț litiera. În tot timpul ăsta, ele stau pe balcon, nu mă bagă deloc în seamă. E posibil să le deprime fața mea. Chiar și așa, nu pot să nu observ că astea mici au păstrat casa lună.

ZIUA 4
Ora 07:00. Cred că am devenit invizibilă. Pisicile mă ignoră total când intru în apartament. Insist să port o conversație. Le povestesc chestii despre mine. Ele dorm sau se prefac, sperând că așa vor scăpa mai repede. O mâță deschide ușile unei noptiere și îmi arată că acolo sunt doi saci cu rumeguș pentru litierele lor, așa că nu e nevoie să mai cumpăr. Le asigur mâncare și băutură, apoi plec la serviciu.

Ora 18:30. Am început să folosesc mănuși când vin aici. De vreo două zile, mă tot mănâncă pielea oricât m-aș spăla. Curăț litierele, apoi fac puțină ordine prin casă. Pisicile mă ignoră. Pun apă proaspătă în boluri. Sunt singură în bucătărie. Iau o conservă, o deschid, iar zgomotul produs de ridicarea cheiței atrage ca un magnet toate mâțele. Distribui mâncarea, le povestesc pisicilor cum a fost la serviciu, lor nu le pasă, apoi plec.

Ora 23:00. Am primit mici cadouri de la noii mei prieteni. Poți ghici despre ce e vorba?

Având în vedere că un purice depune câte un ou pe oră, nici măcar nu vreau să mă gândesc când au sosit musafirii ăștia nepoftiți. Trebuie să merg  la fitofarmacie, să-mi iau ceva pentru deratizarea casei. Mâine e 1  Mai. Oare găsesc deschis pe undeva?

Între timp, apelez la o soluție provizorie. Pentru că sunt o ființă inteligentă, am căutat pe net leacuri băbești prin care pot fi omorâți paraziții. Am descoperit un fel de vrajă antipurici, pe bază de detergent lichid, boluri pentru budincă și lumânări tip pastilă. Pun două capcane, apoi aștept. Simt că am pornit la vânătoare de vampiri. În mai puțin de o oră, doi purici zac într-un jacuzzi mov cu parfum de lavandă.

ZIUA 5
Bună dimineața, Altețile voastre! Spuneți-mi, vă rog, cine și-a uitat chiriașii la mine?

După ce mi-am făcut intrarea într-un mod dramatic, încep să analizez situația în care mă aflu. Nu înțeleg cum e posibil!?? Curăț litierele zilnic, iar pisicile tot lasă noroace prin casă. De ce? Încep să am impresia că o fac intenționat. Ziua mătur, strâng, iar seara e la fel sau poate chiar mai rău.

Ăsta e momentul când recunosc că sunt depășită de situație. Totodată, cred că am dezvoltat un fel de alergie la pisici. La început nu am băgat de seamă, însă, de fiecare dată când intru în apartament, strănut întruna, îmi curge nasul, simt ceva în gât și abia îmi pot ține ochii deschiși, căci mă ustură și mă mănâncă. Ba chiar am ajuns să simt că nu mai am aer, efectiv mă sufoc.

Îngrijesc mâțele ca până acum, apoi plec la Lujerului, să caut unica fitofarmacie deschisă de Ziua Muncii. Mă întorc acasă, deratizez, apoi ies cu fetele la o limonadă.

Ora 18:30. Îmi vizitez mustăcioasele. Lucrurile se înrăutățesc. După ritualul de seară, adică apă – hrană umedă – litiere, rămân fără aer și ies în fața blocului pentru a mă revigora un pic. Ce a fost mai greu a trecut. Mai am 2 zile, adică patru vizite.

ZIUA 6
Ora 07:30. Trec pe la pisici. Mătur puțin, pun apă, pun și bobițe. Vorbesc cu micile feline, le povestesc cum stă treaba cu alergia, le prezint scuzele mele că am fost o epavă în ultimele două zile. Dau să plec. Una dintre mâțe parcă vrea să mă conducă până la ușă, însă obosește pe drum și se întinde pe jos.

Ora 18:00. Intru în apartament, salut pisicile, apoi le anunț că îmi voi pune o mască chirurgicală și le rog frumos să nu se sperie. Mâțele par în regulă cu schimbarea, ba chiar un pic încântate de faptul că am decis să-mi acopăr fața. Nu mai strănut, însă tot mă supără ochii. Schimb litierele, apoi dau un pic cu mătura. Mâine se întoarce vecina și aș vrea să găsească o casă primitoare.

Pregătesc hrana umedă. Mâțele sar pe mine. Una dintre ele se oprește din a mânca, apoi mă privește cu drag. E albă și are pete negre și portocalii. Simt că avem o conexiune. O mângâi. Ea pare pătrunsă de scârbă, se încordează, se scutură și scuipă. Cum poate o ființă pufoasă să reacționeze atât de urât atunci când e mângâiată?

Ora 23:00. Cred că am scăpat de purici. N-am mai prins nimic în castronașele pentru budincă.

ZIUA 7
Dimineață. Merg să-mi salut prietenele. Le mulțumesc pentru o săptămână miaunată, plină de surprize. Le schimb apa, le mai pun niște bobițe și le complimentez. Spre surprinderea mea, trei dintre ele m-au urmărit cu atenție.

Prânz. Deși am o tonă de treabă la birou, îmi fac timp să recunosc că parcă o să-mi fie dor de ele.

Seara. Asta e ultima cină pe care o servim împreună. Mi-ar plăcea să fie și cea mai frumoasă de până acum. Stăm mai mult de vorbă. Încerc să-i spun fiecăreia câte un gând frumos. Se lasă cu mângăieri, tors și alintături. Două dintre ele, Principesa și cea cu conjunctivită reacționează bine când le ating. Sensibila de ieri, cea cu pete portocalii și negre, pare că mai are un pic și vomită doar când mă uit la ea, așa că o las în pace.

Nu-mi plac despărțirile lungi, așa că vreau să plec fără vreun anunț oficial. Năzdrăvana care a tot încercat să evadeze, se pune, din nou, la ușă. Se ridică în două lăbuțe, geme, se tăvălește, face plecăciuni, mimează că îmi sărută crocșii și mă imploră, într-un mod tulburător, să o las să plece de nebună în lume. Evident că n-o las. Ce o să spună mami când va veni acasă și va vedea că lipsește iubirea cea albă și pufoasă?

În ultima săptămână, am învățat că șapte e un număr mare. Umple casa de păr, independență și personalitate. Nu știu cum face față vecina, dar presupun că n-a avut încotro. Pisicile au un quelque miau al lor prin care te determină să-ți dorești din tot sufletul să le faci fericite. Să nu-i spunem manipulare, să-i spunem putere de seducție.

Pe lângă asta, mâțele seamănă cumva cu oamenii. Spre exemplu, în fiecare dintre mustăcioasele astea, am găsit câte o trăsătură de personalitate din suita mea.  De asemenea, oricât ai încerca, niciodată nu vei fi pe plac tuturor pisicilor și nici nu le vei putea cumpăra dragostea cu lucuri materiale, ci cu dovezi de iubire constante la care vor rămâne indiferente de cele mai multe ori. Cred că lucrul ăsta te ambiționează să te zbați pentru interesul lor, căci e firesc să vrei mereu ceea ce nu poți avea.

De ce șapte pisici? Nu știu. N-am întrebat. Poate pentru că au lăbuțe drăguțe, pentru că sunt pufoase, pentru că nu acceptă refuzuri sau poate pur și simplu pentru că s-au adunat și au uitat să mai plece. În plus, aici au mâncare, au apă, au jucării, au litiere, iar când se satură de patru pereți sau de quality time în familie, au voie să hoinărească. De ce ar pleca definitiv? Poate doar pentru că nu au prea mult spațiu personal sau pentru că trebuie să-și împartă atenția cu frații și surorile. Pe lângă asta, din câte știu eu, nu noi ne alegem pisicile, ci ele ne aleg pe noi, iar așa ne putem trezi implicați, la un moment dat, în relații complicate.

Sursă foto: Pexels & Giphy

Într-o zi cu soare, dar și cu ploaie, m-am strecurat, la Palatul Bragadiru, printre dependentele de Social Media. Inițial, mi-am propus să ajung acolo cu Mercedesul, însă nu știam sigur ce autobuze trec prin zonă, așa că am luat tramvaiul 32 de la Unirii, apoi m-am lăsat condusă de zâna cea bună, pe numele ei GPS, și am ajuns la destinație. Astfel, m-am alăturat suitei de prințese digitale și am pornit în căutarea autenticității, căci aceasta a fost tema celei de-a șaptea ediții Digital Divas.

De cum am pășit în palat, nu am putut să nu observ că industriașul Mitică a fost un băiat fin. Pe bază de hamei și lux, a clădit o poveste arhitecturală care deja se întinde pe mai bine de 110 ani. De la centru de recreere, la edificiu comunist, oficiu de stare civilă, ruină printre alte ruine și cuib monden, Palatul Bragadiru continuă să schimbe și astăzi destinele celor care îi calcă pragul.

M-am prezentat la eveniment aproape geek, însă, în cele din urmă aveam să plec aproape divă. Nu mă judeca. Intră și tu într-un palat, pe fundal sonor de Beyoncé,  și spune-mi că nu te simți importantă în timp ce te ferești de fotograful care oricum nu te-a remarcat. Mbine, probabil ne ferim de blițuri din motive diferite. Spre exemplu, eu nu sunt fotogenică. De fapt, nu doar că nu sunt fotogenică, ci stric total fotografia celor imortalizați alături de mine.

La ora 12:00, eram deja pe terasă și îmi pozasem de vreo cinci ori badge-ul plasat strategic lângă aranjamentul floral. Ulterior mi-am dat seama că dacă aș fi inclus și cafeaua, aș fi putut intra și eu în topul clișeelor generatoare de like-uri pe Insta. Nu m-am prins la timp, ce să faci, mă bătuse soarele în cap.

Treptat, doamnele și domnișoarele au început să umple terasa. Văzând atâtea apariții elaborate, părea că nu mi-am dat absolut deloc silința pentru eveniment, ceea ce e aiurea. Chiar am făcut eforturi: m-am spălat pe cap, m-am pieptănat, am folosit dermatograf și mascara. M-am dat și cu parfumul ăla de duminică. Mai mult nu am putut. Produse de make-up nu prea am, de fapt, nici nu știu ce să cumpăr și cum să folosesc, rochiile de nașă îmi lipsesc cu desăvârșire și nu excelez în a merge pe tocuri. Până la urmă, de ce să mă simt jenată? La Digital Divas e vorba despre autenticitate, iar ăsta e modul meu de a fi autentică.

Momentul primului panel se apropia, așa că mi-am găsit un loc în sala cu aspect regal. Când m-am așezat mai bine, mi-a atras atenția photo corner-ul Häagen-Dazs, unde decorul permitea reproducea unei coperți glossy în care oricine putea fi subiectul principal. La un moment dat, m-a cuprins euforia, apoi nu știu ce sau cum s-a întâmplat, însă m-am trezit în fața aparatului de fotografiat. La scurt timp, mi-am dat seama că habar nu am unde să-mi pun mâinile sau ce să fac cu fața. După ce am fost cel mai nepriceput model din istorie, m-am întors la locul meu.

„INTERNATIONAL: ARE WE THERE YET?”, e primul subiect de discuție. Îi recunosc pe Maurice Munteanu și pe Vali Bărbulescu. Vali e la fel de cool precum mi l-am imaginat, iar Maurice la fel de arogant și fandosit, însă cred că de data asta i-am înțeles atitudinea. Omul e perfecționist și are pretenția ca toată lumea să fie așa. Mirela Bucovicean de la Molecule F și una dintre cele două fabulous muses (nu le deosebesc, dar nu-i bai, probabil ele nici măcar nu știu că exist) s-au înțepat de câteva ori, că deh, dacă nu e dramă, nu e nimic.

N-am aflat noutăți, ci doar păreri, trăiri și povești din culisele invitaților, menite să motiveze, însă în același timp să le trezească la realitate pe aspirantele la celebritate. Nimic nu vine de-a gata, pentru a reuși e nevoie de multă muncă, dăruire și puterea de a trece peste obstacolele pe care te întâlnești.

A urmat pauza de masă. După cum mă așteptam, atunci când ies în lume, divele nu mănâncă, ci doar ciugulesc. Chiar și așa, tot am dat peste o cucoană disperată care s-a băgat în fața mea, în dreptul bufetului fancy. Am iertat-o, deoarece părea că are stomacul mai mare decât al meu, posibil să fi fost împărțit în patru compartimente. Mâncarea părea în regulă, însă nu prea m-a atras. Sunt un fel germofobă paranoică și nu prea îmi place să mănânc din locurile în care strănută, respiră sau își face selfie-uri toată lumea. Mi-am pus pe farfurie trei mini chestii și mi-am căutat un loc în care să mănânc cu grație.

În timpul mesei, am văzut că toată lumea bea niște cocktailuri verzi, preparate în colțul After Eight. Îmi place verdele. Trebuia să încerc licoarea asta. De nicăieri, apare cucoana de la bufet și se bagă, din nou, în fața mea. Am recunoscut-o după rochia albastră din poliester. Mă gândesc că i s-a făcut rău în chestia aia, așa că o las să se răcorască. Îmi vine și mie rândul, o întreb pe barmaniță ce opțiuni am, nu înțeleg nimic, așa că spun piersică și mă trezesc cu un pahar în mână. Off, dar nu e din ăla drăguț cu picior, e din ăla normal! Gust din băutură. Nu-mi place. Staționez ca o neghioabă în mijlocul drumului și mă gândesc încotro s-o îndrept cu băutura care nu-mi place. Doamna cea înfometată și însetată de adineauri se pune, din nou, în fața mea. Cred că de data asta vrea să-mi fure locul în picioare, dar n-o mai las.

În continuare, nu știu ce să fac cu cocktailul. Mă duc și mă așez lângă fântâna arteziană, să mă răcoresc un pic. Așa o cunosc pe Andreea Madlen, travel blogger, pasionată de yoga, mămică și, din câte văd, fashionistă, căci are o fustă très chic. Sunt convinsă că poate și merită să fie descrisă în mai multe cuvinte, însă nu dețin alte informații. M-am uitat pe Instagramul ei și am văzut că face niște lucruri foarte interesante în destinații deosebite. Partea minunată este că, pentru prima dată, dau și eu o carte de vizită cuiva care nu-mi este rudă sau prieten. Ieeeeeei!

Când m-am întors în sală, cel de-al doilea panel deja începuse. Între timp am reușit să abandonez băutura de culoarea enzimei extraterestre. INFLUENCERS & BRANDS: IN A COMPLICATED RELATIONSHIP e subiectul discuției. Dintre speakeri, o identific pe Raluca Radu și recunosc vag numele Balaban. Nu găsesc niciun scaun liber, așa că mă așez pe scările Normand. Nu văd scena, însă văd un beauty corner unde niște hairstyliști gătesc fetele doritoare de o mică schimbare. Îmi fac curaj și mă duc și eu. Ți-am zis că plec de acolo aproape divă. Așadar, mă așez în fața oglinzii și, în scurt timp, mă ridic cu niște bucle răsucite cu Rowenta și alintate cu produse de păr de la Avon. Sinceră să fiu, nu sunt clienta celor două branduri, ci prefer altele. Chiar și așa, în acest moment, simt că părul a salvat situația. Nu mai contează că sunt îmbrăcată ca o corporatistă, că am dresul rupt și păr de pisică pe mine (nu am pisici), căci acum am bucle de divă.

Mă duc la toaletă să mă admir mai bine, mă dau cu ruj, apoi mă întorc pe terasă și încerc un pahar de Lillet, un fel de aperitiv pe bază de vin. Îl beau simplu, fără apă, fără zorzoane alimentare. Nu-mi place să stric gustul băuturilor. Până și cafeaua sau ceaiul le beau fără adaosuri.

Revin în sală. Mai apuc ceva din discuțiile speakerilor, apoi vine momentul Q&A. Întrebările sunt superficiale, cu răspunsuri evidente. Se pune problema GDPR. Câteva persoane din public se agită, probabil celelalte nu știau ce e aia protecția datelor. Speakerii se fofilează, una dintre bloggerițe recunoaște că nu știe exact cum stă treaba, apoi schimbăm vorba, ne spunem la revedere și mergem în pauză.

Dacă ne-am încins prea tare de la atâta socializare și atâtea blițuri, o ploaie de vară ne răcorește simțurile. Chiar și așa, parcă picăturile cad cu grijă, să nu strice make-up-ul domnițelor.

Cel de-al treilea panel a fost delicios. Mi-a plăcut enorm Dana Rogoz. Are o personalitate jucăușă și o naturalețe aparte. Se vede asta în discursul său, dar și în stilul vestimentar. Ținuta sa de tip Gavroche, lipsa farafastâcurilor și a machiajului au demonstrat, încă o dată, că oamenii care au ceva important de spus, o spun prin atitudine și cuvinte, nu prin ambalaje.

De asemenea, mi-a plăcut Rodica Paléologue, probabil singura divă în adevăratul sens al cuvântului care a fost prezentă la eveniment. Pe lângă faptul că și-a schimbat ținuta de vreo trei ori, are o eleganță absolută în vorbe, respirație, gesturi și pași. Într-un fel, m-a făcut să-mi revizuiesc manierele.

Între timp, le-am cunoscut pe Oana și Irina, două bloggerițe carismatice, a căror evoluție cu siguranță o voi urmări în Social Media. Tipele chiar sunt amuzante și au ceva de spus. Mi-ar plăcea să devină cunoscute, căci fac parte din acel refresh de care zona de blogging are nevoie.

Înainte de a începe Gala Digital Divas, toată lumea a profitat de o oră de networking cocktail, adică bârfă și beutură. Am mai dat o șansă enzimei extraterestre și am încercat o altă băutură verde. De data asta mi-a plăcut. Atmsfera de weekend, relaxantă, încuraja divele la dialog. Pe moment aveai impresia că timpul are infinită răbdare cu oamenii. Nu ai fi zis că e marți și că în următoarea zi toată lumea o să meargă la serviciu. Cine nu s-a săturat la prânz, a avut ocazia să adulmece mirosul de grătar din vecini și să se umfle de bună dispoziție.

Ne-am întors în sală pentru ultima oară. Urma să înceapă Gala Digital Divas 2018, cu siguranță cel mai așteptat moment al zilei.

Nu voi comenta referitor la cine merita sau nu să câștige, cine are sau nu condei, cine e sau nu autentic. Nu-mi permit. Fetele acestea, spre deosebire de mine și alte sute de domnișoare, se implică 110% în blogurile lor. Sunt înhămate la o muncă întinsă pe durata unei întregi zile, de dimineață până seara. Postează des, au poze și video-uri frumoase, de calitate. Pe lângă asta, chiar e necesar să dezbatem atât dacă ele sunt apreciate pentru stilul de viață pe care îl afișează, nu pentru conținutul pe care îl postează pe blog? Ai tinde să crezi că nici nu le interesează de ce au fani, ci doar câți bani pot face de pe urma lor. Ei bine, eu chiar cred că înainte de orice, fetele astea fac ceea ce fac din pasiune, altfel nu s-ar fi menținut în top. Ba mai mult decât atât, caută permanent să-și dezvolte skill-urile și să surprindă.

Lumea le judecă degeaba pe divele din Social Media. Dacă online pare că viața lor e simplă, frumoasă și luxoasă, în realitate nu e chiar așa. E complicat să ajungi la culoarea de păr dorită, să faci sute de selfie-uri pe zi, să știi cum să pozezi, să investești în tine și în tehnologie, să-ți schimbi ținutele de n ori într-o zi atunci când participi la un eveniment, să arăți bine, să fii mereu impecabilă, să scrii constant și să ai răbdare. Fetele astea muncesc pe bune, faima nu vine peste noapte. Nimeni nu primește nimic de-a gata.

Cred că evenimentul ăsta a fost creat nu doar pentru a recompensa munca depusă de bloggerițe de-a lungul anului, ci și pentru a sparge niște stereotipuri cu privire la dive și la ce fac ele. În plus, un gâdi-gâdi pe orgoliu nu strică niciodată. Totodată, e o zi special creată pentru a sublinia că frumusețea feminină este de mai multe feluri, nu doar cea prescrisă de standardele societății. Și, să recunoaștem, doamnele și domnișoarele care au participat la eveniment, s-au simțit speciale și, mai mult decât atât, poate că au primit impulsul de care aveau nevoie pentru a-și urma pasiunea.

Pentru mine, Digital Divas 2018 a fost, în primul rând, un exercițiu de independență. M-am dus singură la un eveniment unde nu cunoșteam pe nimeni. Chiar și așa, am reușit să interacționez și să leg conexiuni. E o reușită pentru o persoană timidă ca mine.

În al doilea rând, a fost un exercițiu de încredere în sine și curaj. Poate că buclele de divă au pus stăpânire pe mintea mea, însă, pentru prima dată în viață, am intervenit într-o sesiune de Q & A cu o întrebare delicată care nu a primit răspuns.

Dacă vrei o concluzie, îți voi spune că începi să exiști, mediatic vorbind, nu atunci când ai fani, ci atunci când ai hateri. E loc sub soare pentru toată lumea. Dacă îți pui mintea la contribuție, la anul, pe vremea asta, și tu o să încarci poze pe Insta cu premiul de la Digital Divas. Ca fapt divers, fără a-ți da lumea peste cap, părerea mea este că un astfel de premiu nu îți confirmă că ești cea mai bună, ci că faci bine ceea ce faci. Până la urmă, recunoașterea asta, ca oricare alta, e pe bază de preferințe.

Sursă fotografie reprezentativă: Sabina Ghiormescu @Digital Divas 2018

Asociația Mai Mult Verde ne-a scos, sâmbătă, la un copac. De fapt, au fost 15000 de puieți de salcâm pe care aproximativ 150 de voluntari i-au plantat la Videle. Pentru a evita orice glumă proastă, îți spun din start că nu a fost o acțiune politică, nu am fost acolo să dezgropăm morții din Teleorman și să-i pregătim psihic pentru următorul scrutin și nu, Escobar și doamna 20 – 20 nu au fost prezenți.

După vreo patru ore de somn, m-am trezit, sâmbătă dimineața, veselă și fresh, cântând melodiile lui Maluma. Am servit mic-dejunul, mi-am pregătit rucsacul, m-am echipat și am purces către punctul de întâlnire, adică Piața Operei.

Drumul spre tarla nu a fost nici lung, nici scurt, ci suficient pentru a ne acomoda unii cu alții. Ba mai mult decât atât, cred că toată lumea din autocar a avut una dintre zilele alea foarte bune pe care le ai, de obicei, de câteva ori pe an. A existat o naturalețe firească în comunicare și părea că deja ne știm cu toții de ceva timp.

La Videle, am fost întâmpinați de cei de la Auchan România cu sandvișuri, pateuri și licori pentru hidratare și energie. Mi-a plăcut că au existat și de-ale gurii pentru  vegetarieni. Să nu mai spun că a fost și o sală de mese amenajată în aer liber, iar atmosfera era întrețiuntă de către un DJ. Aș spune chiar că s-au investit prea mulți bani și prea mult efort pentru confortul voluntarilor. Nu voiam să fiu asuprită pe o plantație, însă nici să merg în vacanță. Deja întreaga acțiune arăta ca un festival de primăvară. Cred că apă, fructe și câte un sandviș de persoană ar fi fost suficiente pentru participanții la eveniment. Desigur, totul a fost făcut în ideea de a motiva oamenii să se implice în acțiunea de plantare, de a încuraja socializarea și distracția. În niciun caz nu a fost vorba de fală. Apreciez implicarea celor de la Auchan, sunt convinsă că mai au și alte proiecte pe CSR, însă au alocat un buget mult prea mare pentru chestiuni care nu erau absolut necesare.

După alimentare, ne-am împărțit pe echipe. Coordonatorii ne-au luat în primire, ne-au arătat ce avem de făcut (unii dintre noi știam deja), ne-am luat ustensilele (găleți și cazmale), puieții și ne-am pus pe treabă.

Dacă nu e cu bănat, am o remarcă de făcut. Sunt o fată crescută la oraș, însă chiar și eu știu că plantarea pomilor se face doar după ce rădăcinile au stat în mocirlă, nu în soare. Dacă ele sunt uscate, e nevoie de o ploaie zdravănă pentru a avea o rată de succes decentă. În contextul dat, a fost necesar să punem puieții în găleți cu apă pentru a improviza mocirla. Până acum nu mi-am pus problema, însă dacă ai într-adevăr nevoie de noroi, e foarte greu să faci rost de el.

Organizatorii ne-au sugerat să facem echipe de câte trei persoane. Eu am făcut echipă doar cu Cosmin, un tip pe care îl știam deja de la o altă acțiune de plantare, din 2016, de la Moara Vlăsiei. E chiar bun la săpat gropi. Nu știu de unde a învățat, însă chiar se pricepe. Probabil i-ar fi prins bine un schimb de tură la cazma, dar mă cam depășea situația. Am ales să fac muncă de fată și tot m-am trezit cu febră musculară și cu pielea brațelor înroșită de soare. Mai exact, eu puneam puieții în gropi, tasam pământul din jurul tulpinei pentru a nu lăsa goluri de aer și implicit umpleam gropile cu pământ, apoi udam viitorul pomișor.

Timpul a zburat, iar în jurul orei 14:00 am fost poftiți la masa de prânz unde, din nou, a fost prea multă mâncare. Unii dintre voluntari au dat resturile lor unor oameni sărmani din zonă, însă alții le-au abandonat pe la mese sau pur și simplu le-au aruncat în sacii cu gunoaie. Îmi pare rau, însă am o problemă cu risipa. Până să mă gândesc la copiii din Africa, mă gândesc la copiii noștri. Din păcate, am văzut oameni și situații care aproape mă fac să mă urăsc pentru că, uneori, fără să vreau, nu consum anumite alimente la timp și mă trezesc că trebuie să le arunc pentru că s-au alterat.

După pauza de prânz și o mică siestă, oamenii s-au întors la plantat. Poate nu cu același spor, dar la fel de motivați. Bine, trebuie să recunosc, aici a contribuit și playlistul eclectic al DJ-ului. Apropo, mulțumesc pentru rock! Evident că nu ascult doar Maluma…

Mi-a plăcut enorm colegii de tarla. Nu știu mai nimic despre ei, în afara faptului că sunt prietenoși, mișto și muncitori. Nu și-au ferit mânuțele de murdărie și, în ciuda epuizării care începea să se instaleze spre final, au avut glumele la ei până în ultimul moment.

Nici nu mi-am dat seama cum a zburat timpul. La întoarcere, m-am gândit doar la cât de fericită sunt pentru că am reușit să particip la plantarea unei păduri și la cât de frumoși, fantastici și de neoprit suntem atunci când ne mobilizăm pentru o cauză și, implicit, ne îmbunătățim ca oameni.

Plantarea pomilor e o experiență pe care ar trebui să o încerci măcar o dată pe an, indiferent câte doctorate ai avea. De ce? Păi, îți place oxigenul, nu? De fapt, ești cam dependent de el. Asta înseamnă că nu putem exista fără copaci și, ce crezi, nici ei nu pot exista fără noi. Dăm dioxid de carbon și fel de fel de gaze toxice și primim la schimb oxigen. E un schimb bun, nu-i așa? Ar fi și mai bun dacă forța de muncă din rândurile copacilor ar fi sporită.

Vara, când te îneci în propria-ți transpirație, e bună umbra unui copac. Dacă pe acolo există un hamac și ai o carte la tine, ți-ai găsit cuib pentru o zi întreagă. Ah și cât de bine arăți pe Insta lângă un copac înflorit!

Totodată, existența pădurilor ține departe catastrofe precum inundații, alunecări de teren sau deșertificare. Așadar, copăceii sunt un fel de gardieni care păzesc gospodăriile și infrastructura. Într-o zonă ca Videle, aflată permanent sub amenințarea dezatrelor naturale, a sărăciei și a migrării populației, o acțiune de împădurire chiar îmbunătățește calitatea vieții la nivel local.

Destul despre alții. Probabil ai vrea să primești ceva doar pentru tine, în afară de oxigen, că oricum consideri că nu respiri aerul din Videle, ci din altă parte. Ei bine, când lucrezi pământul, nu-ți stă mintea la prostiile tale cotidiene: drame personale, celulită, de ce nu răspunde Icsulesca la mesaj, jobul de rahat la care trebuie să te prezinți luni, cine și ce a mai postat pe rețelele sociale. În momentele alea, ca prin minune, nu mai sari haotic de la un gând la altul. Conectarea fizică la pământ îți limpezește mintea, te echilibrează emoțional, te scapă de stres și de nervi, îți scoate la iveală puteri fizice și interioare pe care nu știai că le ai și să nu mai spun de somnul dulce în care te ajută să te scufunzi când, într-un final, pui capul pe pernă.

Dacă ți-am făcut poftă de plantat, va trebui să aștepți până la toamnă, căci atunci va avea loc o nouă sesiune de împădurire.

Crede-mă, e mai mult decât sănătos să te gândești din când în când doar la tine, căci acest lucru va avea efect benefic asupra ta, în toate planurile vieții, implicit asupra oamenilor care te înconjoară. Știi cum stewardesele îți spun că, în caz de…Doamne ferește!, întâi îți pui masca de oxigen ție, apoi persoanei de lângă tine, chiar dacă acolo se află mama, copilul sau soțul? Ei bine, poate că e dură comparația, însă cam așa stau lucrurile, în general, în viață. Dacă vrem să avem grijă de ceilalți, trebuie să nu ne pierdem din vedere.

Îmi plac atât de mult carnețelele și caietețele colorate, încât am zis că e musai să văd cum stă treaba cu agendele, în special alea verzi. Lăsând gluma la o parte, mi-am propus să merg la evenimentul organizat de Agenda Bio pentru că, evident, mă interesează un stil de viață sănătos și pentru că îmi place să-mi cheltui banii într-un mod inteligent. Aveam nevoie de ceva pentru îmbunătățirea sistemului imunitar și de ceva care să elimine stresul sau măcar să-l diminueze. Am descoperit mai mult decât atât.

Văzând că octombrie mi se arată cald, dulce și prietenos, a fost o plăcere să merg într-una dintre zonele mele preferate din București. Poate nu știai, dar orice drum spre Casa Universitarilor e o adevărată plăcere, căci aproape din orice sens ai veni, dai peste o pictură murală. Spre exemplu, pe strada General Eremia Griogorescu, poți vedea desenul artistului Pandele Radu, realizat cu ajutorul Sweet Damage Crew.

Pe strada Dionisie Lupu, la numărul 46, se înălța Casa Universitarilor. Era imposibil s-o ratez. Ce-i drept, pe poartă era un banner care indica evenimentul, însă nu la asta mă refer, ci la caracteristicile clădirii. Îmbrăcată într-un stil neogotic și cu parfumul secolului al XIX-lea, casa parcă încă mai păzea secretele lui Al. I. Cuza și pentru că nu voia să se supere nimeni, era pe cale să dezvăluie altele. În stânga aveam clădirea, care amintea de fițele de bun gust ale vremii, iar în dreapta, un părculeț în care alerga toamna.

De cum am intrat, am apreciat camerele înalte, spațioase și modul firesc în care acestea se completau una pe cealaltă. Alt lucru care mi-a plăcut a fost că, deși am mers în ambele zile la târg, nu au fost momente în care să mă simt sufocată de o mulțime flămândă. Vizitatorii au fost civilizați, exceptând-o pe cucoana care m-a lovit în repetate rânduri cu ghiozdanul și s-a uitat pătrat când am rugat-o să-l dea jos. Nici nu știu de ce mă mai plâng, căci oriunde mă duc, mereu apare câte o valiză care abia așteaptă să facem cunoștință.

Așa cum mă așteptam, a dominat prezența femeilor. Oare pentru că, în general, dumnealor au deciza de cumpărare a tuturor produselor care intră în casă? Au fost și câțiva bărbați, însă nu știu dacă au venit de bunăvoie sau fără promisiunea unor recompense. Pe de altă parte, din nu știu care motiv, femeile, în general, sunt mai atente la sănătate și obiceiuri de consum decât bărbații.

Am străbătut vreo cinci sau șase camere în care am descoperit 40 de standuri cu produse naturale, bio, vegane și vegetariene. Am apreciat faptul că au fost acoperite destul de multe domenii pe care le consider de interes: cosmetică, fashion, cărți, art & hobby, mâncare și accesorii. Am întâlnit branduri pe care le știam deja, spre exemplu Herbaris, de la care îmi plăcea foarte mult șamponul solid cu bere și ulei de ricin, pe care îl căutam de multă vreme și, din păcate, tot nu am reușit să-l găsesc. Am dat și peste noutăți. Poate că nu erau toate noi pe piață, însă erau noi pentru mine. Niște standuri mi-au atras atenția în mod special, motiv pentru care am făcut câteva achiziții:

CORINNE CHOCOLAT 
Am descoperit ciocolata neagră când aveam vreo 19 ani. Acel moment a fost ca o revelație și mi-am dat seama că, într-un fel sau altul, chiar și o singură tabletă, parcă mă ajută să mă conectez cu sinele. Mi se pare că e profundă, complexă, realistă și mereu altfel. Astfel, nu consider ciocolata neagră un desert sau un moft, ci un privilegiu și, în unele situații, o capodoperă.

La standul Corinne Chocolat am zăbovit un sfert de ceas. Am zărit fel de fel de minunății colorate și drăgălașe, prezentate cu răbdare de către niște oameni prietenoși care acordau atenție fiecărui client în parte. Cam ăsta e secretul. Fă-l pe client să se simtă special și o să i se rupă sufletul dacă pleacă fără să cumpere ceva.

Erau acolo bomboane cu ghimbir, lime, migdale, nucă pecan, physalis, dar și combinații desebite precum merișor și portocală, spirulina și mentă sau turmenic și grapefruit.

Am degustat din tabletele cu lavandă și din cele cu chilli. Cu cele din urmă am avut pe loc o conexiune. Mi-am dat seama că nu e degustare, ci e o adevărată experiență, un fel de dans. Da, un dans, în care ciocolata neagră și uleiul esențial de chilli dansează împreună, după o coregrafie prestabilită. La un moment dat, însă, intervine o separare, un freestyle, în care fiecare vrea să iasă în evidență, apoi amândoi își dau seama că tot mai bine le e împreună. Astfel, papilele gustative sunt cel mai bun ring de dans pentru un haos plin de armonie.

Poate nu știai, însă ciocolata neagră e plină de controverse. Cică ar functiona, în funcție de necesitate, ca o terapie sau un afrodiziac și că ar exista o legătură între preferința pentru gustul ei amărui și personalitate. Spre exemplu, Dr. Sonja Koukle e de părere că persoanele care preferă ciocolata neagră sunt orientate spre viitor. Pe de altă parte, psihologul Christina Sagioglou și Tobias Greitemeyer de la Universitatea Innsbruck din Austria, au ajuns la concluzia că preferința pentru gustul amărui este asociată cu o personalitate machiavelică, sadică, narcisistă, ba chiar psihopată. Prin urmare, dacă ești într-un magazin și cineva își cumpără ciocolată neagră, pune mâna pe telefon și sună la poliție, să-l ducă la ospiciu pe nebun că nu ai de unde să știi de ce e în stare! În același timp, Matthew Pase de la Universitatea Tehnologică Swinburne din Australia, a ajuns la concluzia că ciocolata neagră îmbunătățește starea de spirit și îi ajută pe oameni să fie mai calmi și mai fericiți. Nu mai aduc în discuție beneficiile pentru sănătate, deoarece le știi deja. Concluzia? Când vine vorba de mâncare, nu ține cont de părerile psihologilor, ci de recomandările nutriționiștilor.

Acuarello – art by numbers
Matematica și arta au o legătură mai mare decât mă așteptam. Practic, cu o planșă de la Acuarello, oricine poate deveni artist, chiar dacă, în mod normal, nu e capabil să picteze o vază cu flori sau un soare. Toată șmecheria constă într-o pânză din bumbac, pe care e imprimat un desen împărțit pe zone numerotate. Fiecărui număr îi corespunde o culoare. După ce sunt umplute de culoare toate numerele, tabloul este gata!

Conceptul a apărut în urmă cu vreo 70 de ani, în Detroit, și a fost dezvoltat de către inginerul Max S. Klein și artistul Dan Robbins. Planșele reprezintă un cadou bun pentru adulți. Contribuie la relaxare și concentrare. Nimeni nu ar da de pământ o așa frumusețe în caz că ar depăși zonele delimitate. De asemenea, planșele sunt potrivite pentru copii. Nu doar că-i învețe să picteze, dar le asigură o frumoasă dezvoltare cognitivă.

Microgreens România
Poposirea la acest stand a însemnat o excursie în lumea microplanetelor. Domnul amabil și înalt, pe care am uitat să-l întreb cum îl cheamă, mi-a dat să gust din toate cruditățile pe care le avea pe masă: floarea soarelui, ridichie, fasole, busuioc verde, muștar verde, mazăre, măcriș, perilă, linte și alte minunății.

Potrivit unor studii americane, plantele aflate în acest stadiu al creșterii au de mai mulți nutrienți, vitamine și minerale decât plantele aflate la maturitate.

Am plecat acasă cu trei plăntuțe. Pe două dintre ele le-am câștigat la tombolă, pe cea de-a treia am cumpărat-o, căci nu mă puteam lipsi de niciuna.

Prima mea alegere au fost broccoli. Deja îmi imaginam cum îl voi pune în salata pe care o voi lua în ziua următoare la serviciu. Ah, cât de uimiți vor fi colegii când vor vedea atâta creativitate și sănătate într-o farfurie! Broccoli, după cum știe toată lumea, e bogat în vitamina C, Calciu, fibre și sulforafan. În caz că ai uitat, sulforafanul e un antioxidant puternic care diminuează stresul oxidativ și face pielea mai frumoasă.

A doua alegere a fost măcrișul. Pănă acum nu am mai încercat această plăntuță. Mi-a atras atenția, deoarece are un gust acrișor, chiar simpatic. Dacă ar fi om, probabil ar fi prietenul acela amuzant care reușete mereu să te binedispună. Măcrișul e bogat în vitaminele A și C și funcționează ca un antibiotic natural. Ce s-ar mai scălda într-un smoothie!

A treia alegere a fost Nasturtium. Dragul de el, e plin de personalitate. L-am ales pentru că e aromat, picant și, bineînțeles, bogat în vitamina C. E perfect pentru acest sezon! Parcă îl văd tolănit pe niște bruschete!

Bio Aleea
Aici m-am oprit pentru a-i cumpăra mamei o cremă pentru mâini uscate. Domnul și doamna de la stand au fost foarte drăguți. Mi-au sugerat să testez produsele și mi le-au prezentat prin comparație. În cele din urmă, am ales o cremă pe bază de mango și unt de shea.

Deși initial a părut grasă, ulterior am văzut că se întinde repede și nu dă senzația de mâini soioase. Pe lângă asta, miroase foaaaaaarte bine! Îți vine s-o mănânci! Bine că nu e pentru mine, că aș fi tentată s-o degust. Mama a folosit-o deja și mi-a spus că îi place foarte mult, deoarece i-a făcut mâinile fine.

Flori de lavandă
Iubesc ursuleții. Iubesc și lavanda. Îți dai seama cât de fericită am fost să-i văd la un loc?

La standul Flori de lavandă era multă…lavandă, meșteșugită în diferite produse: miere, săpunuri, uleiuri esențiale, săculeți, pernuțe, măști pentru somn, decorațiuni, seturi cadou și…ursuleți cu fundiță.

A trebuit să merg două zile la rând ca să-mi dau seama că un Martinel vrea să facă nani la mine acasă. Datorită faptului că e plin de lavandă, o să-mi prindă bine când voi mai avea insomnii. În plus, e tocmai bun de îmbrățișat în orice moment de agitație!

Biocat România
Cred că nu există român care să nu aibă în casă o cremă de cătină sau un ceai din acest ginseng mioritic. Dacă nu știai, cătina conține de zece ori mai multă vitamină C decât citricele, de două ori mai multă decât măceșele și e mai portocalie decât portocala. Mai conține vitaminele A, B, E, F, K și P, fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier, proteine, β-Caroten ( de aceea e portocalie) și mai conține niște chestii pe care nu mi le mai amintesc.

Te doare în gât? Ia niște cătină cu miere. Ești mahmur? Bea niște cătină! Te-ai ars când făceai cartofi prăjiți? Dă cu niște cremă de cătină! Ești la pământ cu sistemul imunitar? CĂTINĂĂĂĂĂĂ! Practic e o farmacie într-un boschet, pardon, voiam să scriu arbust, de 5 metri înălțime și da, știe tot alfabetul.

La standul Biocat mi-am reamintit de beneficiile cătinei. Dacă în urmă cu o săptămână le-aș fi avut asta în vedere, poate că nu aș mai fi răcit. În orice caz, nu e totul pierdut. Cum am ajuns acasă, am băut un shot de suc de cătină. L-am sorbit simplu, fără miere, fără apă, deoarece sunt o rebelă care adoră gustul acru pronunțat!

Raw Gâteau
Sunt o fană a dulciurilor raw. Îmi plac pentru că sunt sănătoase și le pot mânca fără să mă simt vinovată.

De asemenea, am observat că deglutiția lor funcționează ca o poveste. Ingredientele se întrepătrund și parcă poartă în ele un pic din dragostea celui sau a celei care le-a preparat.

Auzisem de Raw Gâteau, dar până să merg la Agenda Bio nu am avut ocazia să experimentez bunătățile de aici. Dacă tot am fost la târg duminică, ziua în care cumpăr prăjituri pentru acasă, mi-am zis să văd cum sunt și aceste produse.

Astfel, alegerile mele au fost legal bownie (am scris legal, nu te gândi la altceva) și Choco Nuts Fudge, un deliciu din curmale, nectar agave, nuci, caju, nuci româmești, cacao raw și unt de cacao.

Madame Delice
Prima și prima data am pus ochii pe dulceața de ardei iuți. Știam că se alătură frumos fripturii din farfurie, însă, cum eu nu mă dau în vânt după cărniță, Madam Delice mi-a spus că merge și cu tartine cu brânză. Gustul e intens, asemănător cu un mic conflict între dulce și iute din care câștigă detașat… papilele gustative!

La stand am mai văzut condimente obținute prin uscarea legumelor, minunății care pot fi folosite fie pentru sosuri, fie pentru fripturi și tocănițe, o alternativă sănătoasă la punguțele cu E-uri pe care unele gospodine încă le mai folosesc în bucătărie.

Pentru că detaliile contează, borcănelele au mici picturi realizate manual. Astfel, se obține un cadou unicat!

Eubio
Standul Eubio avea cosmetice bio pentru doamne, domnișoare și domni. Într-adevăr, nu toți bărbații folosesc ojă, creion pentru ochi, anticearcăn, fond de ten, ruj, blush, pensule sau loțiune micelară, însă noi, femeile, avem arsenalele noastre pe care le folosim pentru augmentarea frumuseții naturale. Acest lucru este, inevitabil, observat de către ei…

De aici mi-am luat un lac de unghii. Mi-au plăcut mult sticluța și pensula, făcute parcă pentru unghiuțele mele de fetiță de clasa a III-a. Interesante mi s-au părut caracteristicile sale: produs vegan cu 82% ingredientede origine naturală, protejează unghiile și previne îngălbenirea și ruperea lor. Nu conține toluen, formaldehidă, ftalați, xylene, parabeni, camfor sau colofoniu și nu a fost testat pe animale. Chiar că nu te murdărești pe mâini cu suferința animalelor!

Legume fericite
La standul Legume fericite, amplasat frumos în curte, era instalată o baladă a toamnei și a primăverii. Jucau hora principalele roade ale acestor două anotimpuri. L-am făcut și mai fericit pe spanacul doamnei zarzavagioaice și l-am poftit la mine acasă. Acolo i-am făcut cunoștință cu brânza și roșia. A fost o cină pur și simplu delicioasă! Foarte gustos spanacul, parcă era proaspăt cules din grădină. La fiecare îmbucătură simțeam cum sunt aprovizionată cu fier, magneziu și vitamine.

Pe lângă târg, evenimentul a mai pus la dispoziția vizitatorilor ateliere creative pentru copii, tatuaje cu henna (nu știu de ce nu mi-am făcut unul), seminarii și conferințe. Mi-ar fi plăcut să particip la un seminar, însă nu m-am organizat cum trebuie și m-am mulțumit cu căscatul gurii în târg.

Lucrul cel mai important pe care l-am remarcat e că oamenii încep să fie din ce în ce mai conștienți de importanța unei alimentații sănătoase și a utilizării unor produse cosmetice care să nu dăuneze organismului sau mediului înconjurător. De asemenea, ei devin din ce în ce mai interesați de armonizarea trupului cu mintea și sufletul. Hai că nu suntem fără scăpare!

Da, costă destul de mult să duci un stil de viață sănătos, iar uneori poate fi chiar incomod să cauți cele mai bune produse, însă poți pune un preț pe sănătate?

Sursă imagine reprezentativă: AgendaBio.ro

Ziua a început într-o manieră tipic românească. Vineri dimineață, când am ajuns la JW Marriot, locul unde a avut loc evenimentul, holul din fața sălilor de conferință era invadat de către bloggeri, vloggeri, influenceri, băgători în seamă și ce mai erau ei. Nu mă înțelege greșit, nu mă deranjează să-mi impart oxigenul, mă așteptam să mai fie și alte creaturi interesate de eveniment, însă credeam că vor fi civilizate. Știu că am un metru jumate și că sunt greu de observat, însă dă-o în aia a mea de treabă, că mi-am luat o groază de ghiozdane în cap și ceafă, de la domni și doamne bine, care vânau cafele și dulciuri cu care să-și umple farfuriile. Nu pot să-mi imaginez cât de gravă poate fi foamea la nouă fără un sfert, dar pot să-mi imaginez de ce digitalii trăiau în simbioză cu boccelele lor. E simplu, o mână pe ghiozdan ar fi însemnat o mână în minuns pe croissante și prăjituri.

M-am strecurat printre pișcotari și m-am pus la coada pentru înregistrare.“Aici se dau pungile?”, mă întreabă discret o tanti. “Eu stau aici pentru înregistrare”, răspund. “Punga o primiți după ce vă înregistrați”, spune o doamnă. “Eu m-am înregistrat de dimineață și nu am primit pungă, ce fac?” se lamentează tanti. “O să primiți punga atunci când veți intra în sală”, asigură doamna. Tanti mimează că intră în sală, ia punga, apoi se întoarce, se preface că și-a amintit ceva și pleacă să colinde holul, probabil căutând vreun cunoscut, de-ale gurii sau, și mai bine, vreun cunoscut cu farfuria doldora de bunătăți. Pe lângă mine trece o domnișoară care își cercetează punga pe care abia a primit-o, exact cum, de Crăciun, copiii de grădiniță cotrobăie în pungile de la Moșu`. Băăi, e ceva cu pungile astea, că altfel n-ar fi oamenii ăștia atât de leșinați!

Mă înregistrez, primesc badge-ul, primesc misterioasa pungă, apoi intru în sală. Îmi găsesc un loc, mă așez, stau câteva secunde, căci nu vreau să par disperată, apoi mă uit în pungă, să văd ce pisicii mei conține de e așa râvnită? Buuun, hai să vedem! Un tricou! Woooow! Și scrie trendsetter pe el! L-am văzut pe Facebook! Chiar mi-l doream! Nu e mărimea mea, dar mulțumeeeeesc, Raiffeisen! În pungă mai sunt câteva chestii promoționale: nelipsitul pix,  inevitabila agendă, brățara și programul evenimentului, un voucher de la Dreamstime, unul de la Agrafa, un talon pentru tombola Orhideea Spa și materiale de prezentare pentru Syscom Digital. Preferatul meu dintre toate e un pliculeț cu sigiliu, pe care se află penița de la livrezdragoste.ro. Deschid plicul, scot bilețelul și îl citesc: “ Din online în offline…Care este ritualul tehnologic care și-a pus amprenta asupra dimineților tale? ”. Ei bine, dacă tot ați întrebat, în fiecare dimineață, îi las mamei un mesaj frumos pe Whatsapp.

Am tot auzit comentarii prin sală, cică ar fi cam modest conținutul pungilor. Pe bune? Dacă în pungile alea ar fi băgate prăjiturile și celelalte bunătăți de pe hol, vă spun eu că ar fi neîncăpătoare. Pe lângă asta, există vreun om care să nu considere utile pixul și agenda? Nu, nu sunt sarcastică.

Manafu deschide cu umor Webstock 2017. Sala e plină, iar pe hol încă se mai aude forfota fomiștilor. Acestea sunt două dintre semnele care indică faptul că evenimentul este un succes.

Ziua începe cu Social Media Talk, un panel moderat de către Cristina Bazavan. Dumneaei a venit documentată, s-a simțit aici experiența în jurnalism, însă nu a lăsat loc spontaneintății în tehnica sa. Mai mult decât atât, din tonul vocii și din limbajul trupului mi-a dat impresia că nu se bucură că face parte din eveniment. La un moment dat mi-a părut chiar plictisită. De ce nu te-ai bucura să faci parte din Webstock?

Primul invitat a fost Alex Gâlmeanu. Îi știam fotografiile de pe Facebook și din DOR, însă nu le asociam unui autor. Mi-a plăcut mult omul ăsta. E muncitor, modest, creativ și foarte pasionat de ceea ce face. A transmis un mesaj foarte util oricărui individ care dorește să reușească într-un domeniu. Mai exact, trebuie să ai curaj să te diferențiezi, să muncești și să bați la uși, nu să aștepți să ți se ofere.

Hai, sigur îl știi pe Alex Gâlmeanu, e tipul ăla care a cumpărat un aparat foto vechi, l-a developat, în el a descoperit fotografii de la o nuntă din anii `70, Anglia. A pus pozele pe blog, Facebook și Instagram, a îndemnat la share, a intrat pe fir BBC-ul, povestea s-a răspândit și au fost identificate personajele din fotografii. Wow, cât de mișto e social media! Pe lângă asta, Gâlmeanu mai are proiectul Anastasia, proiectul 365 zile și un portofoliu de-a dreptul impresionant!

Lucian Mândruță a vorbit foarte mult, însă chiar a avut ceva de spus. A fost amuzant, mai amuzant decât BRomania, pardon, Matei Dima.

Mândruță a povestit despre cariera sa și despre cum a ajuns să fie activ în social media, mai mult decât atât, să se transforme într-un influencer. Pe scurt, nu e sfârșitul lumii dacă ai piciorul în gips și trebuie să stai în pat.

Matei Dima e un tip sensibil și, trebuie să recunosc, e inteligent. Mi-am dat seama că e inteligent de cum l-am văzut făcând pe prostul în filmulețele sale de pe YouTube.

Are studii pe domeniul său de activitate (actorie și relații publice) și cumva se simte o influență a Occidentului  asupra sa. Și-a conturat o afacere și a învățat să crească odată cu publicul său. Ce am învățat de la el? Nu e o tragedie dacă te desparți de iubi, profită de ocazie și cucerește lumea!

Marius Manole miroase a actor de la o poștă. Nu trebuie să-l mai fi văzut vreodată ca să-ți dai seama cum își câștigă existența și cum își cultivă spiritul, adică prin multă muncă, artă, sacrificiu, dedicare și pasiune. Mi s-a părut destul de trist când am aflat că, deși are un background generos în teatru, pe vremea când a participat la un show de televiziune, oamenii de pe stradă îl recunoșteau datorită emisiunii, nu a teatrului. Nu am înțeles de ce s-a disculpat atât că a participat la “Uite cine dansează”, de parcă ar fi fost unul dintre cele mai josnice lucruri pe care un om le poate face în viață.

La un moment dat, a spus ceva de genul “Trăim atât de puțin și sunt atât de multe de făcut, încât avem dreptul să le încercăm pe toate.” Perfect de acord, ăsta e principiul pe care încerc să-l urmez de ceva vreme, într-o manieră destul de decentă, desigur. Mai mult decât atât, citatul ăsta ar trebui transformat într-un png și răspândit pe Facebook.

A urmat pauza de cafea, când pasionații de social media și de mâncare au dat năvală pe hol să-și facă poze, să-și dea check-in, să înfulece câte ceva și să vadă cu ce pungi mai pleacă acasă. La standul Bitdefender era înghesuială mare. Într-o mică arenă făceau sumo doi roboței. Nu am apucat să mă apropii sau să aud detalii, deoarece erau și niște pungi acolo, iar oamenii nu m-ar fi lăsat să trec pentru nimic în lume. “Îmi dai și mie o pungă?”, întreabă o femeie pe o domnișoară de la stand. Primește punga. Apoi urmează acel moment când ți-e rușine de rușinea altuia: “Îmi mai dai una, e pentru un prieten care bla bla?”.

Să nu crezi că am venit cu pachețel de acasă. Poată că par ipocrită, dar m-am înfruptat și eu din bunătățile oferite de sponsori, însă nu am călcat pe nimeni în picioare pentru asta. Am văzut că la smoothies nu era coadă, așa că m-am energizat cu un suc de portocale, apoi am mâncat o înghețată bună de fistic de la Siviero Maria. Bunătatea fistichie mi-a mers la casa sufletului și nici nu am mai simțit agitația din jurul meu și lipsa spațiului personal, ci am simțit tihnă și îmbrățișări.

M-am întors în sală pentru a nu pierde următoarea conferință. Ionuț Budișteanu a fost primul speaker din panelul Finding Inspiration. Oltean tipic, a grăit cu patos. Nu am auzit de el până la momentul Webstock. Am înțeles că e pasionat de programare, roboți și chestii din astea tehnice și că e inventator.

Doar uitându-te la fața lui de tocilar ai putea să-ți dai seama că e băiat conștiincios, învață și muncește mult. Din câte mi-am dat eu seama, și-a propus să țină cu un discurs motivațional prin care să îndemne putorile să miște ceva. A spus, la un moment dat, ceva de genul „Pasiunea este oxigenul sufletului, atunci când ești pasionat nu simți că muncești.” Drăguț, dar viața nu înseamnă doar muncă. Au fost momente când mi s-a părut destul de artificial, însă probabil i se trage de la roboți. Tot respectul meu pentru ceea ce faci, dar mai relaxează-te puțin, ai doar 23 de ani!

Lt. Col. Alin Preda a venit din partea departamentului de comunicare MApN, alături de câțiva dintre colegii săi. Momentul dumnealui mi-a plăcut cel mai mult din tot evenimentul. Am descoperit un om amuzant, bland și pasionat care a strâns în jurul său o echipă frumoasă.

Reprezentantul MApN ne-a povestit cum a prins contur pagina de Facebook și ce eforturi de convingere s-au îndreptat către liderii instituției până a se ajunge la cele peste 330.000 like-uri de azi și la a pune “hashtag Armatei Române”. Dacă vei intra pe pagina Ministerului Apărării Naționale, vei înțelege de ce este cea mai apreciată dintre toate instituțiile statului. Conținutul foto și video de acolo nu doar că-i umanizează, în ochii noștri, pe oamenii aflați la datorie, dar ne și permite să le arătăm aprecierea noastră.

Claudiu Butacu de la EFdeN a vorbit despre toate piedicile pe care le-a întâmpinat proiectul, despre nu-urile repetate și ne-a dovedit că dacă vrei ceva cu adevărat, muncești și te sacrifici pentru lucrul ălă, până la urmă reușești, iar satisfacția e mare.

Mai mult decât atât, pe lângă resursele financiare, cele umane sunt foaaaarte importante. Oamenii trebuie să învețe să se accepte, să lucreze împreună și să găsească numitorul comun chiar și în cele mai dificile situații.

Domnul doctor Cătălin Cîrstoveanu nu a fost prezent la eveniment, însă în locul dumenalui a venit Anca Ștefan de la React și a povestit despre necesitatea donării de sânge și despre întregul proces de renovare și dotare a centrelor de acest fel din țară.

A povestit celor care au mai stat să asculte, căci până la pauză, mai mult de jumătate dintre influencerii din sală s-a evaporat pe hol, pentru a-și umple farfuriile cu mâncare. Urma pauza de prânz, deci halimos mai consistent decât până acum. Prin urmare, foamea de pomană bate foamea de informație. Mă mir că angajații hotelului nu au fost linșați când se perindau cu bunătățile pe lângă digitali.

M-am strecurat printre oameni și am ajuns la standul Gerovital pentru a face testul de dermoanaliză. În caz că te interesează, sunt puțin deshidratată. Am făcut cunoștință cu produsele din prima gamă premium a brandului. Ulterior m-am documentat puțin și am realizat că ar trebui să acord mai mult credit produselor cosmetice românești. Oamenii mei mi-au spus că femeile din Europa de Vest cumpără cremele Gerovial cu kilogramele. Pe lângă asta, cică produsele ar putea concura lejer cu cele de la Yves Rocher. Mai mult decât atât, Gerovital a fost, în 2016, lider în Top 100 cele mai puternice branduri românești, iar recent a fost desemnat Superbrand al anului 2017 și Produsul anului 2017. E ceva, nu?

Plimbându-mă pe acolo am auzit că HP ar avea cea mai mică imprimantă din lume. Nu am văzut-o, probabil pentru că, într-adevăr, chiar este cea mai mică imprimantă din lume!

După ce am supraviețuit pauzei, m-am dus la Influencer Marketing Session. Ionuț Polexe, Dragoș Stanca, Andreea Lupu, Andrei Șelaru, Alina Cinciulescu au fost invitați în panelul moderat de către Monica Jitariuc.

Nu știu cine sunt oamenii ăștia și nici acum nu sunt convinsă că pot spune câte trei propoziții despre fiecare, însă aici mi s-a confirmat o chestie pe care o bănuiam și eu. Mai exact, în online, e bine să fii autentic, să te diferențiezi de ceilalți.

A urmat locul de dezlănțuire al haterilor, adică Blogging Session. Au participat Vali Petcu, Andreea Retea, Alexandru Ciucă, Marian Ionescu și Marius Pahomi, iar moderatorul a fost Victor Kapra. Ce observi la numele astea? Exact, în principiu sunt nume de bărbați. N-o să cad în panta unui discuții despre gen și nici n-o să povestesc cum Andreea a vrut să-și exprime părerea cu privire la ceva, însă domnul Kapra s-a făcut că plouă și a întererupt-o. Ori facem debate, ori nu, ce înseamnă asta?

În discursul invitaților au fost folosite cuvinte precum podcast și afiliere. Erau persoane în sală care nu știau sensul acestor cuvinte și au întrebat ce înseamnă. Vai, ce catastrofă! Ochi dați peste cap, comentarii, că prrrr, că mrrrrr, că ăștia noi nu au noțiunile basic necesare în online! Chiar și așa, seniorii digitali, tot nu au dat o explicație cu subiect și predicat, ci mai mulți influenceri din sală au îmbinat mai multe cuvinte și au ieșit niște definiții chinuite. Cică aia care nu știu sensul cuvintelor să le caute pe internet. Ăia care nu au empatie ce ar trebui să facă? Unde o pot căuta? Fraților, oamenii au venit să învețe de la voi, vă citesc, fac parte din publicul vostru, de unde ați căpătat atâtea arfe?

Astfel, bloggerii, desprinși din habitatul lor digital, și-au păstrat unele comportamente tipice mediului online, adică acelea de a comenta aiurea, deoarece propriile vieți sunt prea plictisitoare. Cine se simte, se simte, nu-mi pare rău. Chiar nu mă așteptam ca niște bloggeri să-și dea atâta importanță și să trateze cu aroganță bobocii din domeniu. Aveau și ăștia mici hibele lor, stai liniștit, erau și probabil încă sunt hrăpăreți, drept dovadă o mare parte dintre întrebări a fost referitoare la bani.

Între timp, mi-au sărit ochii în telefonul domnișorului din fața mea. Primise un sms: “Au deschis standul ăia de la Absolut! Vino repede!”. Astfel, domnișorul a cedat ispitei și a pierdut partea ce mai suculentă a debate-ului.

Din acest panel am aflat că, dacă vrei să ai succes, trebuie să scrii zilnic. Pe bune? Cine poate scrie zilnic conținut de calitate, ceva relevant, nu bălării? Da, s-a vorbit și despre calitate. Câți dintre bloggerii care scriu zilnic, chiar au texte de calitate? Oare nu sunt și postări de umplutură pe acolo? Eu cred că e imposibil să fii relevant 365 zile pe an. Mai mult decât atât, nu ai timp sau inspirație nici măcar pentru umplutura aia. Trebuie să mergi la serviciu, să mai faci niște cumpărături, o curățenie, o mâncare, să mai citești o carte, să mai bei o bere etc.

De asemenea, pe lângă această constanță bolnăvicioasă, trebuie să ai răbdare, să perseverezi și să investești bani în promovare.

Nu am mai stat la festivitatea de premiere. M-am uitat pe pagina de Facebook pentru a vedea cine a câștigat. Ilie Bivol a fost votat “Absolut Online personality of the year”. Nu știu cine e, l-am căutat pe internet, am găsit unul dintre filmulețele sale, dar nu am avut răbdare să-l urmăresc mai mult de trei secunde. Cu riscul de a fi rea, cred că l-au votat puștii cărora abia li s-a uscat cerneala pe buletin.

Nu am înțeles care au fost criteriile de jurizare. Au fost multe categorii, s-au premiat câteva proiecte interesante, cu unele am fost de acord. Nu mi se pare corect să amesteci bloggeri cu branduri uriașe. Nu sunt șanse egale, căci vorbim cifire diferite când vine vorba de bugete și comunități. Spre exemplu, Coca-Cola nu avea ce căuta acolo. Fiind Webstock, mă așteptam să fie doar bloguri și vloguri în competiție.

Evenimentul a fost unul frumos, bine pus la punct, însă cred că a fost prea mult pentru bloggerul român. Au fost și oameni care le-au făcut cinste părinților printr-un comportament civilizat, care au venit pentru networking și informație, au fost și sălbatici care au venit acolo doar pentru a comenta, a se umfla în pene, a mânca, a bea, a asista la activările brandurilor, a colecționa pungi, cărți de vizită și pentru a arăta lumii că ei încă mai există și sunt mai hateri ca niciodată.

Cred că ar trebui regândită selecția speakerilor și a participanților, că prea își cumpără bilet și primesc acreditare toți pișcotarii.

De ce există Webstock? Pentru a se face cunoscute proiecte mișto. În egală măsură există pentru a crește notorietatea speakerilor. Sinceră să fiu, nu înțeleg de ce unii dintre ei sunt influenceri. Nu toți cei care urcă pe scenă sunt cei mai buni, nu toți chiar au ceva de spus. Poate că ai mulți followeri, dar ce gen de oameni sunt aceștia, ce vârste, educație și interese au? Oare autoritatea bloggerilor nu variază în funcție de public? E satisfăcător să fii influencer pentru un public care nu e elevat?

La Webstock nu dă nimeni rețete. Oamenii își dau cu părerea, vorbesc din experiență, tu îți selectezi informația și aplici ce consideri util. Manafu și echipa Evensys au organizat un eveniment mișto pentru care îi felicit!

Sursă fotografii: cronologie Webstock, photo credit Sabina Ghiormescu

Recent, cânepa s-a simțit ca la ea acasă, în cadrul unui festival de două zile, organizat de Asociația Sustainable Lifestyle, în parteneriat cu EFdeN. Astfel, la Mânecă din Cânepă, și-au dat întâlnire iubitori ai plantei din toate colțurile țării. Nu-ți imagina că a fost întâlnirea anuală a drogaților din România. Nici vorbă de așa ceva! Evenimentul, desfășurat sub forma unui târg urban, a funcționat ca o platformă de socializare și inspirație pentru antreprenori, producători, procesatori, cultivatori, artiști, speakeri, meșteșugari și vizitatori interesați de sustenabilitate și de un stil de viață sănătos. Mai exact, toată lumea bună din industria cânepii s-a strâns aici.

Cânepa e matinală. Sâmbătă dimineață, la ora 10:00, când au sosit primii invitați, în curtea Facultății de Inginerie a Instalațiilor deja se simțea aerul de festival. Muzica de pe fundal, hamacele, pernuțele și iarba verde te îndemnau să-ți explorezi puțin eul înainte de a trece la domeniile de utilizare ale cânepii. În această zonă de vacanță, puteai să lenevești toată ziua sau să te joci la Atelierul de reciclare creativă al Oanei Constantinescu.

Fibra din cânepă, o fashonistă convinsă, s-a lăsat pe mâinile Anei Novic și ne-a întâmpinat, într-o ținută festivă, în zona standurilor de la festival.

Fanii ceaiului se puteau delecta “Cu toată dragostea” de la Sonnentor. Mai exact, cu un pahar (biodegradabil) din această licoare proaspăt făcută dintr-un mix de-a dreptul delicios de izmă bună, verbină, frunze de cânepă, petale de trandafir și cimbru. Trebuie să mărturisesc faptul că acest stand a stârnit controverse nefondate printre unii vizitatori. Printre cei neinformați, desigur, care se hlizeau teribil la ideea că au ocazia să bea ceai din cânepă. Cât de amuzantă să fie o licoare care îmbunătățește sistemul imunitar?

În continuare, la standul Luna Solai, uleiurile de dovleac, nucă, rapiță, in și, bineînțeles, cânepă așteptau cuminți să fie degustate și complimentate de către pofticioșii care treaceau pe acolo.

Prin creațiile sale vestimentare, Elliezaah ne-a arătat că se pot coase povești frumoase din cânepă industrială. Outfiturile din colecția Sed Non Satiata par a fi tocmai bune pentru vara fierbinte care ne-a anunțat că vrea să ne fie prietenă pentru ceva vreme.

Probabil că, de obicei, te enervează nodurile și ai impresia că sunt inutile, mai ales când se îndrăgostesc de căștile tale. La Mynodart aveai ocazia să-ți reconsideri părerile despre intersecția sforilor și a firelor, mai ales când le vedeai făcând hora în felurite accesorii. Astfel, poate se naște o nouă expresie, a căuta nod în cânepă, adică a face chestii mișto cu mânuțele tale, căci așa lucrează Dana Cârtog, creatoarea brandului.

La CânepăBeton puteai să descoperi o chestie pur și simplu…beton! Sebastian Lința ne-a arătat cum se face tencuiala din cânepă, apoi ne-a spus povestea cânepii, alături de doamna Leontina Prodan, din perspectiva A.C.T.I.S.

La standul designerului Leontina Prodan, am simțit spiritul dacic datorită hainelor și accesoriilor specifice făcute din fibră de cânepă. De asemenea, în cadrul unui workshop, s-a putut desluși Păpușa Cânepii.

La HempFlax puteai să descoperi că, practic, a fost reinventată roata. Reprezentații primei fabrici de procesare a fibrelor din cânepă din România de după `89 au venit la festival cu  materiale de construcții care te fac să-ți spui “eu cum de nu m-am gândit la asta?”. Mai exact la blocuri ISO Hemp, izolație din panouri și puzderie.

Sub un slogan mișto, “Choose. Wear. Smile”, Cavvas a venit cu textile manufacturate din cânepă. Până la urmă, asta ar trebuie să facă hainele, nu-i așa? Nu doar să ne îmbrace corpurile, ci să ne facă să zâmbim, nu doar pe noi, ci și  tot ceea ce e viu în jurul nostru.

Dacă Frații Grimm ar fi contemporani cu noi, probabil ar fi scris altfel “Povestea celor trei purceluși”. Casa cea mai bună n-ar fi fost din cărămidă, ci din cânepă, după rețeta lui Hempflax și manopera lui Vlad Sadici, arhitect în cadrul proiectului Casa din Hempcrete. Mai exact, un amestec de puzderie din cânepă și var. Și nu, lupul, vântul și nici rozătoarele n-ar putea dărâma asemenea frumusețe de construcție.

Cosmin Bădeliță de la Hemp House Holding ne-a arătat că din cânepă nu se pierde nimic, căci toate fibrele, semințele și resturile au scopurile lor în viață. Curioșii au avut ocazia să pipăie materialele, să le simtă textura, mirosul și să afle mai multe despre ele.

După atâtea descoperiri, oricărui mare explorator i s-ar face foame. Reprezentanții Canah i-au tratat pe vizitatori cu diferite sortimente de batoane eco (smochine, cacao, vișine, merișoare, vanilie și susan – preferatul meu), uleiuri naturale din cânepă presată la rece cu chilli, usturoi sau busuioc (delicioase, toate, serios, n-ai putea să alegi între ele), semințe decorticate din cânepă (așa mi-a venit ideea că, de acum înainte, mi-aș putea servi musafirii cu niște aperitive cu totul și cu totul speciale, din pâinică de casă, brânză, uleiuri presate la rece și aceste semințe grooozaaaave).

Ucca a venit direct din Nepal, dar mai întâi a trecut pe la ea pe acasă, adică prin Timișoara, ca să ne aducă haine și accesorii din bumbac și cânepă. Cele mai apreciate produse au fost, cu siguranță, borsetele, portofelele și ghiozdanele. Pe lângă faptul că sunt vesele și colorate, aceste accesorii sunt unicat, lucrate manual și eco friendly, iar prețurile sunt accesibile.

Din moment ce Festivalul Mânecă din Cânepă s-a desfășurat în ograda inginerilor, vizitatorii au profitat de ocazie pentru a vizita Casa EFdeN, o viluță modulară, inteligentă, eficientă energetic și prietenoasă cu mediul. Locuința are tot ce-i trebuie: living, bucătărie, două băi, două camere tehnice și două dormitoare. Mobilierul și decorațiunile sunt din materiale reciclate, reciclabile și, unele dintre ele, vii. Spre exemplu, mușchiul din baie are dublu rol, estetic, dar și utilitar, mai exact, filtrează aerul și praful. Senzația casei este sera. Aceasta ține de cald iarna și răcorește vara. În plus arată grozav, este inspirațională și reprezintă totodată un loc minunat în care să cultivi cu mânuțele tale aproape orice îi face sufletului tău plăcere.

În cele două zile ale evenimentului, peste 500 de persoane au trecut pragul festivalului. Adulți, adolescenți, copii, bebeluși și căței s-au bucurat de o vacanță de două zile în care au dezlegat tainele cânepii industriale prin intermediul celor cinci simțuri. Exact, au fost lucruri de văzut, de auzit, de mirosit, de gustat și de pipăit (nu te gândi la prostii) datorită cărora informațiile au fost înmagazinate cu ușurință.
Conferințele s-au desfășurat în aer liber, într-o atmosferă relaxată, nu în săli scorțoase, iar oamenii au stat unde și-au dorit, chiar și pe jos. Participanții la târg au fost generoși, amabili și au răspuns la toate întrebările vizitatorilor.
Mi-a plăcut să văd că cei mai mulți dintre oameni au venit la eveniment pentru a susține cauza. Aveau deja un bagaj de informații și își doreau să-l actualizeze sau să-l dezvolte. Au fost și persoane care inițial habar nu aveau ce vrea cânepa de la noi sau noi de la ea, dar până la urmă au îmbrățișat cauza. Din păcate, au fost și câțiva indivizi care au nimerit la festival din întâmplare și au privit totul cu scepticism. Ba chiar au fugit de ceai. Lucrul ăsta m-a deranjat cel mai tare: ignoranța și neputința unora de a ieși din ea. M-a făcut să realizez mai tare ca niciodată că fix din cauza asta merg prost unele lucruri, pentru că omul obișnuit preferă să stea în pătrățica lui și să aibă preocupări frivole. E mai simplu așa. Să crezi într-o cauză și să o susții înseamnă să investești în ea timp, energie, documentare temeinică și bani.
Chiar și așa, cânepa industrială urmează o direcție bună. În timp, datorită unor eforturi concentrate în mai multe direcții, oamenii vor înțelege că această plantă a stat prea mult timp în spatele cortinei.

Să nu-ți pară rău dacă ai ratat evenimentul. Se va organiza și la anul. Între timp, urmărește pagina Mânecă din Cânepă.

Sursă foto:  Hempflax și Mânecă din Cânepă

]]> https://www.duduiamagda.ro/cand-ai-incercat-ultima-data-niste-canepa/feed/ 2 https://www.duduiamagda.ro/cum-am-petrecut-de-noaptea-alba-a-creatorilor-si-designerilor-de-produs/ https://www.duduiamagda.ro/cum-am-petrecut-de-noaptea-alba-a-creatorilor-si-designerilor-de-produs/#respond Tue, 25 Oct 2016 00:43:56 +0000 https://duduiamagda.ro/?p=1002 Nopțile albe se află în top trei motive pentru care iubesc Bucureștii. Îmi asum cearcănele și măsor orele nedormite, de la caz la caz, în file de carte, în preocupări frivole, în marote fel de fel, în noeme energizante, în rătăciri sub bolta cerească sau scrutând orașul care nu-mi dă voie să dorm. Astfel, descopăr că nu mă aflu în locul de întâlnire al insomniacilor, ci al minților creative.

Potrivit unui studiu, oamenii creativi obișnuiesc să doarmă mai puțin decât ceilalți. Drept să-ți spun, nu știu ce-i ține treji în general, însă știu de ce unii n-au pus geană pe geană sâmbăta care tocmai a trecut.

În “Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs”, creativii și-au dat întâlnire într-un cadru boieresc,  la Centrul Cultural Casa Artelor, vechea Casă Eliad, pentru a ne dezvălui ideile lor prinse în produse cu drag meșteșugite.

Așadar, iată-mă în bezna de pe Splaiul Unirii, căutând indicatoare care să mă ghideze către Noaptea pe care o căutam cu atâta ardoare. Dibuiesc drumul. Am vaga bănuială că, în capătul străzii, se află destinația mea și am certitudinea că vagabondajul nocturn nu poate fi condamnat dacă are ca țintă degustarea unei manifestări artistice.

Ajunsă la numărul 5, în fața unei bijuterii arhitecturale cu o vechime de peste două secole, am început să mă simt ca o boieroaică, una contemporană, desigur, cu jeans și telefon mobil. Vreau să intru în clădire. Pe moment nu observ că stau ilegal în cadrul unui fotograf. Mai trag cu ochiul la decorul fascinant, apoi îmi dau seama că ar fi drăguț din partea mea să nu intervin în fotografia unui grup care s-a așezat pe scări. Drumul se eliberează. Nu știu încotro s-o apuc. Ce-i drept, de obicei nu prea mă învârt prin spații aristocratice. Buuun, activez modulul “duduia elevata”, dacă am așa ceva, și încerc să pun întrebări cât mai puțin penibile. Ah, da, cică sunt unul dintre bloggerii oficiali ai evenimentului, dar n-am pregătit nicio întrebare. Am citit, desigur, câteva informații despre artiștii prezenți la eveniment, dar timpul mi-a sugerat să fiu spontană în comunicare.

În hol, pe covorul roșu, cuprinse între oglinzi, agitație și admirație, tablourile-ceas ale Deco-Box vibreză odată cu privitorii. Fix așa arată zgomotul pe care îl auzi. Culorile exprimă ceea ce omul uită să exprime, iar piesele expuse parcă sunt un îndemn la a-ți trăi timpul, nu la a-l consuma.

Fac stânga. Mă așteaptă trei încăperi pline de contraste, unde practic nu mai există graniță între vechi și nou, pentru că totul este îmbinat armonios. Mobilierul (pare-mi-se venețian) nu disturbă energia pieselor expuse. Chiar și boierii de modă veche care au locuit de-a lungul timpului în Casa Eliad ar fi fost încântați de creațiile tinerilor artiști prezenți la eveniment.

Nu mă dau în vânt după vita din farfurie, ci după cea care se poartă pe umăr. Venite tocmai din Brașov, produsele Genuineleather parcă vor să fie plimbate prin Cișmigiu, pe Calea Victoriei și oriunde vor picioarele să meargă. Da, vorbesc despre genți faine care miros a orele pe care nu le-a dormit Daniel Savu.

Drumul prin nou continuă. În vreme ce unii nu reușesc să coasă un nasture, echipa Metal Creativ coase în tablă bucăți din tradiția românească, iar ceasul lor biofil îți reamintește că ești viu.

Dacă zânele ar ieși la shopping, ele și-ar lua accesorii de la Brielle Bijoux și le-ar purta cu grație la un eveniment elegant dintr-o pădure fermecată.

Raicelai te îndeamnă să inspiri și să expiri. Terrariumurile îți prezintă, în recipiente de sticlă, Grădini Botanice în miniatură, care oferă doze mici și curate de oxigen. “Cât rezistă?”, am întrebat. “Cât ai grijă de el”, mi s-a răspuns. “Ah, este pentru cei responsabili”, mi-am spus în gând. De fapt, un terrarium este pentru cei care iubesc aerul. Iubești aerul, nu-i așa?

Cu bucurie în suflet, îi zăresc pe Monica și Bogdan de la Atelier Kiku. În timp ce  ei discută cu vizitatorii, mă gândesc cum să mă bag în seamă: “Salutare, Monica și Bogdan! Eu sunt Magda. Vă urmăresc pe Facebook. Așa v-am descoperit și v-am propus interviul. Ce credeți? Acum vă urmăresc și în viața reală!”. Hmm, acesta ar fi mai degrabă modulul  “duduia stalker” și parcă nu așa mi-am propus să fiu. Fără să-mi mai fac prea multe scenarii în minte, merg la Monica și mă prezint, iar ea m-a întâmpinat veselă și prietenoasă cu o îmbrățișare. Am descoperit-o exact așa cum mă așteptam, un om cald și pasionat de ceea ce face. Deși este mai tăcut, Bogdan mi-a părut la fel de prietenos și de pasionat. De asemenea, am făcut cunoștință și cu cinci dintre produsele lor: pendul STAIRWAYS care odată ajustat poate avea aceeași înălțime ca mine, pendul SCHIRBA care te ademenește cu lumina, veioza Cubs cu siguranță iubește beletristica, veioza Light Tunnel care mă poartă cu gândul la tărâmul african, iar în veioza Rainbow am descoperit o invitație clară la colorat seri și vise. Toate produsele parcă îndeamnă la nopți albe, inspiraționale și pline de contemplație.

Șirul descoperirilor continuă.

Dan Schiller a venit cu un scaun din metal și plexiglass, o piesă pe care n-aș putea să o tratez cu fundul și nici altora nu le-aș permite astea. Minimalismul DS Chair te face să îți dai seama că nu știi nimic despre scaune și că atunci când vei învăța ceva despre ele, vei ajunge la impresia că tot nu știi nimic.

Șnur mă face să-mi doresc să fiu biciclistă. O biciclistă serioasă, cu accesorii unice atașate de mijlocul de locomoție. Știi vorba aia…cine nu are două roți să-și cumpere. Și dacă vrea ca totul să meargă șnur, să-și cumpere și o șa și un ghidon.

Muzică de Grobby Anne. Licori asigurate de Creative Arts. Oamenii zâmbesc, fac fotografii cu telefoanele, studiază, ating și chestionează. Socializare pe bune, nu online. Cărți de vizită, argumentări și curiozități.

Tipii de la “Wood be nice” dau o a doua șansă lemnului. Nu, nu-l fac pom, ci îl fac corp de iluminat sau mobilier de pus în cuib. În caz că nu știai, lemnul are efecte benefice asupra organismului. În urmă cu ceva timp, Planet Ark a creat campania “Make it wood”, în care ne-a făcut cunoscut faptul că lemnul ne face mai fericiți, ne crește stima de sine și capacitățile cognitive! 😃

Nicomade se pricepe la portrete de familie. Portrete realiste, imoratizate în lut polimeric, pentru Azorel, pentru Coco, pentru Mitzi, pentru iubi, pentru tine, mami, tati, surioara, frățiorul și orice suflețel drag. Atât de drăgălașe sunt pandantivele, încât îți vine să le porți sub lacăt, de teamă să nu-ți răpească cineva chipul ființei iubite.

În încăperea urmatoare, m-am întâlnit cu figură familiară. De cum am zărit-o, m-am gândit că o cunosc de undeva, însă nu știam de unde. Avea ochelari, codiță împletită și tips and tricks pentru corporatistele care vor să nu mai aibă ținute triste. Mai exact, pe lângă faptul că este greu de călcat, cămașa albă mai are și problema banalității. Ei bine, clic-clac, vine cu soluția: manșete și gulere detașabile, colorate, vesele și fără griji, adică o redefinire personală a femeilor purtătoare de gulere albe. În continuare mă întreb de unde o cunosc pe doamna cu codiță. Iau o carte de vizită. Parcă numele îmi sună cunoscut. Am studiat ziarul proiectului “Noaptea albă a creatorilor și desinerilor de produs”, apoi mi-a picat fisa. FJSC. Mi-a fost profă la FJSC. Și nu, nu mi-a dat notă mică la cursul de design de presă, cum de am uitat-o? Pentru că profii din timpul liber nu seamănă cu profii de la facultate. Mă întorc la clic-clac, adică la profa mea, Sandra (Alexandra Bardan). Simt că în cinci minute am aflat despre dumneaei mai multe lucruri decât am aflat de-a lungul unui întreg semestru. Ce-i drept, de această dată ne-a ajutat și contextul.

Square Art Studio este locul din care pernele sub formă de case tradiționale românești pleacă să facă ce știu ele mai bine, adică să ofere confort posesorului, să privească cerul și să aducă ruralul mai aproape de om.

Ce poate să-ți ofere un dentist? Dulciuri, evident. Cum așa, Deliciu Mic nu se poate mânca? Nici măcar cu ochii? Ana Tudora, o tânără de profesie dentist, și echipa sa pregătesc accesorii delicioase, singurele dulciuri de care ai voie să te atingi atunci când ți-ai impus o dietă. Chiar și așa, parcă ești curios să afli ce gust are pasta polimerică.

Lucrări de artă expuse de Galeria Artfooly. Povești. Vin. Aglomerație decentă. Poze. Scoarță cerebrală activă.  Cine are nevoie de somn?

Noapte plină, Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs, locul unde am descoperit 27 de artiști din domenii diferite: clic-clac, Gabi Toma, Deliciu Mic, Deco Box, Gămălie, Atelier KIKU, Ciprian Ariciu Ceramics, nicomade.ro, genuineleather., Metal Creativ, Lemnia, Brielle Bijoux, Slender Tree, Atelier Ciprian Manda, NOOR, Studio Mud., Aerobot LEVEL, Dan Schiller Design, Craft86, Atelier Mustață, Square Art Studio, Șnur, Wood Be Nice, Vika Tonu Design, WHAT IF I FLY, Raicelai.Terrariums and green deco și Ramona Chifu.

Mintea umană zboară departe de corpul în care este găzduită. Îl abandonează și revine când are chef cu roade pe care nimeni nu le-a mai văzut.

“Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs” a fost interesantă deopotrivă pentru artiști și vizitatori. A fost despre curajul de a fi tu însăți/însuți, despre a îndrăzni să-ți expui gândurile și sentimentele în fața tuturor, despre a înțelege de ce tu nu te-ai gândit să faci x lucru, despre lemn, lumină, tablă, ceramică, piele,  viață, culoare, textile, vechi, prezent, nou, inspirație și originalitate, Noaptea a fost despre cum să îmbunătățești vizual și utilitar lumea în care trăiești, despre a înțelege drumul produsului meșteșugit, de la idee la momentul în care îl pozezi cu telefonul  și despre tot ceea ce uiți în fiecare zi.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Atelierul de Creație, finanțat de Ministerul Culturii, sprijinit de Primăria Sectorului 3 și de Centrul Cultural Casa Artelor.

Sursă foto reprezentativă: Revista Atelierul

Sursă foto colaje: arhiva personală