De veghe între lumi | Ce poți face cu un blender bun (recenzie, Nemira)

Cum te-ai simți dacă ar trebui să repeți încontinuu o cursă de 11.2 ore, într-un montagne russe al sorții, alături de patru prieteni în care nu ai încredere?

Căutam de ceva vreme un thriller bun. Unul din ală atât de mindfuck încât să mă facă să pun realitatea la îndoială. L- am găsit, însă nu era pe HBO și nici pe Netflix, ci la Editura Nemira, în paginile unei cărți care încă mai mirosea a cerneală.

Ce-am descoperit aici nu e o poveste, ci o stare, o forță care e capabilă să te arunce, alături de personaje, între viață și moarte, unde nimeni și nimic nu e ceea ce pare, nici măcar tu însuți.

Marisha Pessl a construit De veghe între lumiavând ca schelet o înșiruire de clișee fermecătoare, ingrediente care, în opinia mea, duc lejer spre un bestseller și, de ce nu, un blockbuster. Așadar, avem: o tânără apatică și suferindă după iubitul mort în condiții misterioase, o reuniune forțată prin care se mimează stângaci prietenia, odrasle de bani gata, secrete, exploatarea unor stereotipuri și o călătorie într-o lume alternativă. Toate acestea sunt împachetate incitant, în suspans, mister, umor negru și detalii din belșug, podoabe care te fac să te detașezi de timpul și spațiul tău și să te alături găștii celor cinci tineri. Astfel, în ciuda faptului că este retrăită la infinit ziua fatidică de 30 august, desfășurarea acțiunii nu lasă senzația de deja-vu.

Narațiunea este făcută la persoana I, din perspectiva protagonistei Beatrice Hartley, fapt pentru care, încă de la început, tipa nu-mi prezintă încredere. Prin tradiție, rolul de narator conferă prilejul optim pentru a altera adevărul, voit sau nu. Mai mult decât atât, Bee are o imaginație foarte bogată, drept dovadă fiind faptul că inventează coloane sonore pentru filme care nu există. Wtf, ce-i în neregulă cu ființa asta? De asemenea, banalitatea în care își trăiește viața, drama iubirii pierdute și comportamentul de sfântă mă fac să cred că ascunde ceva.

Kipling St. John e cât se poate de gay, iar autoarea nu e deloc subtilă în ceea ce-l privește. Ba chiar îl încarcă pe acesta cu stereotipuri aferente statusului său: extravaganță, ticuri, gesturi teatrale, umor și o copilărie traumatizantă. Personajul lui nu are o consistență reală, nu debordează inteligență, însă pe alocuri se dovedește a fi spiritual, devotat și chiar surprinde prin faptul că, deși subestimat, reușește să păstreaze cu sfințenie niște secrete.

Whitley Lansing, cândva cea mai bună prietenă a lui Beatrice, e săraca fată bogată, lipsită de dragostea mamei. Descoperim în ea o Barbie isterică și imatură, un vulcan care erupe constant și aruncă în toate părțile cu lavă. E colerică, egoistă și însetată de atenție. Are în ea o energie devastatoare pe care nu o poate stăpâni sub nicio formă.

Cannon Beecham e un geniu în IT, aparent un băiat bun. Poate chiar prea bun. Rezolvă orice, e altruist, activist și reușește să-și păstrează mereu calmul, chiar dacă trăiește într-o relație toxică alături de Whitley. Ca orice cuplu, fac multe lucruri împreună, activitățile lor preferate fiind furtul și manipularea.

Martha Ziegler e o tocilară fără pereche, la propriu. E “alergică la romantism” și profund ancorată în cărțile sale. E solitară, introvertită și o manipulatoare desăvârșită, poate chiar mai pricepută decât cei doi porumbei toxici. Refuză să o ia razna, să se îndoape în alcool, pastile, tranchilizante și activități dubioase, așa cum fac Whitley, Cannon și Kipling. Martha, spre deosebire de ceilalți, folosește fiecare Veghe pentru a analiza situația și a îndrepta votul în unanimitate în direcția pe care o dorește. După haos și deșertăciune, reușește să-și unească prietenii și să-i facă, pentru o scurtă perioadă, să funcționeze ca un grup unit.

Regretatul Jim Mason, geniul care a apus prea devreme, e ridicat gratuit în slăvi. În aparență, e frumos, e artistul suprem, adorat de întregul Univers, însă în realitate, dă dependență, macină, acaparează și, chiar dacă a murit, încă mai infectează cu prezența sa.

Cred că autoarea pune prea mult accentul pe decesul acestui individ. Nici măcar nu ne-a dat ocazia să-l cunoaștem, de ce ne-ar păsa de el? Mi se pare că și-a asumat un risc enorm când a programat toate personajele să graviteze în jurul lui. Chiar și așa, treptat, cauzele morții lui Jim încep să te stârnească, mai ales când indică o cheie pentru ieșirea din Veghe.

Până la urmă, ce e Veghea asta? Ei bine, “Timpul pentru voi e ca un nod pe o așchie, creând o lume virtuală,  cu circuit închis, numită Veghea dintre Lumi. (…) Există asemenea momente care au loc simultan în trecut, prezent și viitor, peste tot în lume și în univers, știute și neștiute, mototolite și nedespăturite.”

Veghea este o stare în care ești deopotrivă mort și nemuritor,  prins fără voie într-un blend nefast, alături de niște oameni despre care, de fapt, nu știi nimic și pe care, mai mult decât atât, nici măcar nu-i placi.

Nu-i așa că simți un scurtcircuit în sinapse?

Situația de criză este anunțată de către Paznic. Acum, să nu-ți imaginezi că tipul ăsta e un mostru sadic, hidos și flămând după sufletele tinerilor. Nici vorbă! E mai degrabă un birocrat inofensiv al vieții de apoi. Nu are coasă după el, nici mușchi, ci doar filosofii care-ți dau bătăi de cap. Hobby-urile lui sunt grădinăritul și săparea mormintelor. Pare-mi-se un soi de activist, căci este obsedat să-i trimită pe tineri la vot, numai că de data asta nu trebuie ales primarul, nici președintele, ci supraviețuitorul.

Dacă stagnarea într-o lume alternativă nu era suficient de palpitantă încât să-ți picteze cearcăne, poate călătoria în timp o să te facă să prinzi zorii. În ciuda faptului că s-au scris și ecranizat atâtea povești despre prăbușirea în lumi paralele, Marisha Pessl a reușit să se detașeze de oricare alta de până acum. Nu ne bagă pe gât transferuri de atomi, magii, portaluri, ecuații și știință, ci inventează o situație prin care, pur și simplu, ne zdruncină mintea.

Cât timp ești în Veghe, autoarea te poartă, într-un ritm alert, printr-o multitudine de teme. N-ai răgaz să-ți verifici telefonul și nici măcar să bei o gură de apă. O fi comercială călătoria între lumi și tentant de exploatat misterul morții unui semizeu al muzicii, însă Veghea are și elemente care îți dau impresia de experiență reală. Spre exemplu, oricât ne-am feri de acest adevăr, aparențele înșală, iar oamenii de lângă noi, poate chiar cei mai buni prieteni, vor avea mereu ceva de ascuns. Tu însăți vei avea mereu ceva de ascuns.

Romanul “De veghe între lumi” poate fi achiziționat de aici.

 

Sursă foto: Editura Nemira

 

16 răspunsuri la „De veghe între lumi | Ce poți face cu un blender bun (recenzie, Nemira)”

  1. Articolul tău a venit la fix, chiar caut o carte nouă să citesc dar nu știu ce. Recenzia ta mi-a stârnit interesul de a citi cartea, trebuie să mă uit pe care site are prețul cel mai avantajos și să o comand. Din librăriile fizice nu am cumpărat niciodată cărți deoarece au prețul dublu față de magazinele online, cel puțin la mine în oraș așa este.

    1. Așa este, în librării sunt destul de scumpe cărțile, mai ales cele noi. Cartea despre care ți-am vorbit a apărut luna trecută, însă pe site-ul Nemria vei vedea că are un preț acceptabil. Știi cum procedez eu? Urmăresc editurile. Când bagă reduceri, intru pe site-ul lor și comand cărți pe care, în mod normal, nu mi le-aș permite. De asemenea, urmăresc lichidările de stoc din librării. Desigur, dacă îmi doresc foarte tare o carte, o cumpăr pur și simplu, căci nu pot avea răbdare! Ba chiar merg și la lansare! Oricare ar fi alegerea ta, îți doresc lectură plăcută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal

*

SUNT DE ACORD

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.