Pe lângă fotbal, în ultimele săptămâni s-a mai vorbit și despre modă. Controversata colecție LV By The Pool a făcut înconjurul internetului. Trebuie să recunosc că nu m-a enervat fake-ul de lux cât m-a supărat faptul că francezii s-au inspirat din identitatea noastră culturală ca să facă ținute pentru mers la ștrand. Din partea unei oarecare madame croitorese aș fi putut să înțeleg ignoranța față de porturile tradiționale românești. Când beleaua vine de la ditamai casa de modă, mi-e greu să-mi dau seama cum a fost posibil ca o astfel de greșeală involuntară să ajungă în vitrina online a brandului. Îmi place să cred că Nicolas Ghesquière, responsabilul colecției, nu e degeaba director de creație al liniei pentru femei. Chiar și cu antecedentele de plagiat rămâne, ce-i drept, un designer talentat, cu o vastă cultură a modei. Fără a-i motiva mijloacele, hai să spunem că există totuși o mică șansă ca mintea să-i fi jucat o festă din cauza presiunii de a fi original într-o piață atât de competitivă. Așa o fi ajuns omul să creadă că este autorul a ceva ce există de mii de ani. Poate a văzut ia în copilărie și l-a impresionat profund. Emoția momentului s-a ascuns într-un sertar din capul lui și, recent, când a deschis sertarul, nu a mai știut cum a ajuns acolo cămașa din Mărginimea Sibiului. Apoi îmi aduc aminte de apropierea culturală. Mă irită utilitatea banală pe care Nicolas a conferit-o creației sale. Totodată, mă intrigă faptul că nimeni nu a putut să facă o asociere între ideea domnului director și o bucățică din istoria unei țări de care Franța este legată prin limbă, cultură și experiențe. Mi-e greu să cred că la marile școli de modă nu este adusă în discuție cămașa românească și semnificația sa.
Așadar, din motive necunoscute, o bluză de fițe similară iei a fost promovată fără a fi menționată originea ei. În cele din urmă, datorită vitezei de reacție a comunității La Blouse Roumaine, a ministrului Culturii, Raluca Turcan, și a presei, reprezentanții francezi ai brandului de lux au retras de pe piață piesa controversată, dar și celelalte piese care aveau la bază aceeași idee. De asemeneau, au fost prezentate scuzele de rigoare. Pe lângă asta, Ministerul Culturii a deschis un dialog cu grupul Moët Hennessy Louis Vuitton, în urma căruia s-a bătut palma pentru pregătirea unor evenimente prin intermediul cărora meșteșugurile românești să fie puse în valoare la nivel mondial.
Nu e prima și cu siguranță nu e nici ultima dată când un brand se inspiră din cultura unui popor. În absența unor mecanisme clare care să gestioneze relația dintre modă și patrimoniu, plagiatul și apropierea culturală se vor repeta încontinuu. Desigur, faptul că creațiile moștenite din moși-strămoși nu au drepturi de autor nu justifică abordarea egoistă și disperată a unui brand. Cel mai simplu ar fi ca marile și micile case de modă să se autosesizeze și să abordeze practici onorabile atunci când folosc surse de inspirație. Până la urmă, adevărata poveste din spatele pieselor originale ar putea încuraja decizia de cumpărare.
La final de zi, îmi dau seama că, de fapt, nu plagiatul este cea mai mare problemă și nici măcar faptul că nu putem controla ceea ce fac oamenii cu patrimoniul cultural imaterial al românilor. Până la urmă, francezii au grijă de cultura lor, iar noi ar trebui să avem grijă de cultura noastră. Cea mai mare problemă e că așteptăm ca oportunitățile să bată la ușă în loc să ni le creăm singuri. Dacă nu se agăța brandul francez de cămașa românească, am fi ținut ia în lada cu zestre și am fi purtat-o doar la ocazii. De ce avem nevoie de alții pentru a ne promova identitatea și tradițiile?
foto: Instagram @louisvuitton
Other Articles
