Însemnările unei amatoare de aerobic

M-am reapucat de sală. Știu, nici mie nu-mi vine să cred, însă au trecut deja două luni și încă nu am renunțat! De data asta, m-am înhămat singură la torturi fizice, căci companionii de până acum au abandonat, rapid și fără remușcări, orice posibilitate de tonifiere.

După ce am slăbit vreo patru kilograme aplicând neintenționat dieta stresului, adică am mâncat pe apucate și m-am chinuit cu implementarea GDPR, am zis că a sosit momentul să mă delectez cu durere pe pâine. Ba nu, durere simplă, deoarece pâinea îngrașă și prostește.

Pentru că fundul meu face gaură full-time în scaunul de la birou și, mai ales, pentru că mă apropii de 30 de ani, mi-am propus un program intensiv de îmbunătățire personală. Mișcarea este unul dintre principalele puncte de pe listă.

Așa am revenit la Stay Fit Gym. Încă din prima zi, mi-am dat seama care este prețul pe care trebuie să-l plătești, ca femeie, pentru câteva minute de plăcere. Poate că sunt pufoase, moi, cremoase, fabuloase și înțelegătoare prăjiturile (la ce credeai că mă refer?), însă te fac să suferi. Cică sunt alături de tine, la evenimente fericite, dar și la despărțiri dureroase, îți câștigă încrederea, apoi se depun pervers pe coapse și abdomen, îți îngroașă arterele și îți mănâncă viața. Știi că îți fac rău, dar nu renunți la ele. Uneori nici nu-ți pasă de consecințe, vrei pur și simplu să-ți fie inundate simțurile cu ciocolată sau frișcă. Ei bine, dacă azi stai tolănită pe canapea și mânânci prăjituri, mâine îți vor ieși prin piele micile delicii. O să spui că ești grasă, că nu mai vrei să ieși din casă și că nimeni nu te iubește, nici măcar tu însăți, iar asta e mult mai grav. Poate că o să ajungi la sală, însă când o să simți durere și epuizare s-ar putea să vrei să renunți. Da, trebuie să te accepți așa cum ești, dar asta nu înseamnă că nu te poți transforma în cea mai bună versiune a ta.

Drumul meu spre o versiune mai bună a început pe bicicletă. Am căzut de pe ea și nu m-am descurajat. Ba chiar am învățat ceva: când ești pe bicicleta eliptică și vrei să ridici fundul de pe șa, trebuie să te ții de ghidon! Fix asta am uitat să fac la prima oră de cycling. Playlist-ul era mișto, iar eu, entuziasmată și plină de serotonină, nu mi-am dat seama ce să fac cu mâinile. Pedalează și tu pe muzica celor de la Vița de Vie și spune-mi că nu vrei să eliberezi, rapid și eficient, toată răutatea din corp! La finalul ședinței, am aflat de la antrenoare că, într-o oră de cycling, sunt arse 600 – 800 de calorii. Ce inspirată am fost că, după ce am ieșit de la serviciu, am mâncat o porție mare de cartofi prăjiți cu extra sosuri, altfel nu aș fi avut ce să ard!

Altă zi, altă experiență. Am văzut la viața mea sute de afișe cu Zumba, însă niciodată nu am avut curiozitatea să particip la așa ceva sau măcar să caut pe internet să văd despre ce e vorba. Mi-am zis că acum e momentul perfect să descopăr. La prima ședință, am descoperit că nu înțeleg 95% din ce se petrece acolo. Pentru că nu am vrut să par picată din lună, mi-am amintit pașii de salsa și am început să-i fac pe aceia. La a treia ședință deja țineam pasul cu lumea. Ba chiar eram entuziasmată! Elena te molipsește cu starea ei de spirit.

La yogalates am descoperit că pot face lucruri cu corpul meu de care nu aveam habar. Sună sexy, nu? Presupun că ar putea fi așa dacă nu aș mai mânca supă de linte cu două ore înainte de a face mișcare. La finalul primei ședințe de yogalates m-am simțit mult mai relaxată decât după jumătate de oră de masaj terapeutic. Surpriza zilei a fost când, după antrenament, Andreea B. a trecut pe la fiecare fată în parte și nu știu pe ce a apăsat, ce presiuni suplimentare a făcut într-o parte și alta a coloanei vertebrale, însă când a trecut pe la mine am simțit, pe moment, că-mi sfărâmă cutia toracică. S-a auzit chiar și un zgomot. M-am simți ca o mamaie ramolită, însă când m-am ridicat pe saltea eram relaxată, tânără și fresh.

Abs & Butt înseamnă crimă și pedeapsă. Dacă ai mâncat prostii și ai dus o viață sedentară, acum trebuie să plătești cu durere și sudoare. În vreme ce tu te lupți cu propriul corp, s-ar putea să simți că Mihaela te urăște și că plăcerea vieții ei e să te chinuie. O să crezi că torturile pe care le visează noaptea, le pune în practică ziua. Pe de altă parte, dacă Mihaela ar fi amabilă și prietenoasă, tu ai rămâne la fel de pufoasă și v-ați pierde timpul amândouă, nu-i așa?

Când credeam că mai greu decât la Abs & Butt nu poate fi, descopăr H.I.I.T. La prima ședință, am trecut printr-o avalanșă de emoții: frustrare, greață, lacrimi, fericire etc. M-a durut orgoliul să descopăr ce condiție fizică jalnică am și cât de mult e nevoie să trag de mine pentru a face o serie de exerciții. Mi-a venit să plâng de fericire când am văzut că am terminat circuitul, apoi m-a apucat spaima când am auzit că mai sunt încă patru. Exercițiile ca exercițiile, însă planșa (plank) de la finalul lor mă termina fizic și emoțional. Eram eu contra mine, gata să renunț. Mihaela îmi tot atrăgea atenția să ridic bazinul, să stau dreaptă, inima aproape îmi sărise din piept și brațele îmi tremurau. Am închis ochii, am încercat să fiu zen, să nu mă gândesc la durere, ci la beneficii, să caut în mine forța aia ascunsă pe care o au sportivii din filme. Am găsit un mic zăcământ, suficient încât să duc exercițiile până la capăt. Satisfacția de la final e proporțională cu durerea din timpul antrenamentului.

Șocul suprem a fost la Group Workout. La prima ședință, Marian mi-a lăsat impresia că e sadic. Aici nu transpiri, ci te transformi în cascadă. După ce că te torturează cu exerciții fizice până uiți cum te cheamă, te mai terorizează și cu discursuri motivaționale. La început mă călca pe nervi. Eram conștientă că are dreptate, însă în momentele mele de suferință nu aveam nevoie de logoreea lui. Cu timpul, a început să-mi placă. E instructorul care comunică cel mai mult cu noi și chiar își dă silința să ne corecteze pe fiecare în parte. Nu ne lasă să renunțăm fizic, dar nici psihic. Să nu care cumva să-ți zboare mintea la altceva în timpul exercițiilor, că își dă seama. În prezent, mă gândesc la el ca la Omul Spân din Povestea lui Harap – Alb. Știi tu, când răul devine cel mai bun profesor și te ajută să pornești către centrul propriei ființe, iar când ajungi acolo, îți dai seama că limitele există doar când tu stabilești asta. Dacă îl auzi vreodată spunând că are o surpriză, nu te entuziasma, nu va scoate bomboane din buzunare, ci îți va da voie să mai adaugi niște greutăți la bară.Miercurea sunt trei ceasuri rele, printre care și Total Body Pilates. Tot cu Marian, desigur. Și da, e la fel de sadic. Dă-i și bagă exerciții pentru fund, abdomen și brațe. Mai bagă și niște transpirație, onomatopee, interjecții și perseverență până simți că nu mai poți, apoi ia-o de la capăt. Poate că urăști fiecare minut din antrenament, însă doar așa o să ajungi iubești fiecare milimetru din tine, știind că dai tot ceea ce poți. Totodată, începi să-i faci față celui mai puternic adversar al tău, care nu e Marian, ci ești chiar tu. Mai devreme sau mai târziu, oricât de independente ar fi, mintea și corpul ajung să se înțeleagă.

Inițial, am ezitat să merg la Kangoo Jumps. Nu mă temeam de țopăit, ci de ciupercile care mi-ar putea invada picioarele. Cine știe ce copituțe îmbăcsite au sărit în ghetuțele alea. Mai experimentasem nebunia asta în urmă cu vreo câțiva ani, însă atunci am avut un perete de care să mă țin. De data asta, nu aveam nimic. Mi-am luat inima în dinți și am încercat să mă acomodez cu noile încălțări. Am avut avut aproape un minut la dispoziție, deoarece antrenamentul a început foarte repede. Trebuie să recunosc că, la prima țopăială, Kangoo Jumps e mai greu decât pare. Exercițiile nu sunt imposibil de făcut, însă problema e că nu prea mai ai încredere în picioare. Spre finalul ședinței, poți deja să țopăi cu încredere și mândrie.

Chiar dacă e B.O.S.U., nu B0$$, la final tot simți că ai valoare. Surprinzător pentru mine, am făcut față cu brio exercițiilor pe jumătate de minge. Ba chiar m-am sincronizat cu profa și cu restul fetelor. Cred că echilibrul ăsta fantastic, pe care nu știam că îl am, se datorează celor 12 ani de când circul aproape zilnic cu trenul de metrou.

În vreme ce unele femei care merg la sală au parte de coregasm, eu m-am ales cu urechi înfundate și cu flatulență. Chiar și așa, sunt încântată de investiția pe care am decis să o fac pentru mine. Deși merg de puțin timp la antrenamentele de grup, deja se observă schimbări. La nivel fizic, am dat jos din burtică, s-a redus circumferința coapselor, fundul e mai ferm și brațele sunt mai frumos definite. După câteva ședințe, am început să mă obișnuiesc cu efortul și să nu mă mai târăsc spre casă, ca un zombie, din pricina febrei musculare. Ba mai mult, într-un fel dubios, durerea din timpul exercițiilor a început să-mi placă, deoarece știu că se va încheia cu o explozie de serotonină și cu o mare satisfacție personală.

Important de punctat este faptul că schimbările cu adevărat fantastice sunt cele care vin din interior:

  • În sfârșit, mă bucur de un somn odihnitor. Pentru mine asta contează cel mai mult. Dacă nu dorm, sunt țâfnoasă și toată lumea trebuie să sufere. Spre norocul ființelor din jurul meu, de când merg la aerobic, nu mă mai trezesc în timpul nopții, iar problema insomniilor s-a redus considerabil.
  • Am mai multă încredere în mine. Ba chiar mă simt ca o amazoană la finalul tuturor antrenamentelor. Sunt mândră că reușesc să merg la sală chiar și atunci când mă apucă lenea cronică. Mai mult decât atât, reușesc să-mi fac exercițiile chiar și în momentele alea nasoale când simt că nu mai pot. Trag de mine, oftez, mârâi, îmi înfrâng neputința. Așa am ajuns să am încredere că pot face absolut orice îmi propun, personal sau profesional. Sunt foarte încântată că aspectul meu fizic începe să se îmbunătățească. Descopăr lucruri noi despre mine, despre limitele mele și, oricât de egoist ar fi, încep să-mi iubesc propria persoană. Sună superficial, însă munca pentru un corp frumos îți schimbă percepția asupra ta, dar și modul în care te privesc oamenii. Emani încredere, iar asta se simte prin toți porii.
  • Dacă tot sunt așa încântată de noul meu corp tonifiat, sunt mai atentă la ceea ce mănânc. Cu siguranță e ispititor mirosul acela de cartofi prăjiți cu mujdei de usturoi, care invadează cartierul DE FIECARE DATĂ când plec de la sală, însă trebuie să rezist tentației. Uneori e greu, alteori e foarte greu, însă la ce mai muncesc atât dacă îmi pângăresc corpul, în continuare, cu aceleași obiceiuri alimentare nesănătoase?
  • Sunt mai eficientă. Dau tot ce pot la serviciu, dau tot ce pot la sală, îmi rămâne timp să citesc, să fac cumpărături, să ies în oraș, să mă ocup de proiectele personale. Am mintea mai limpede și mă organizez mai ușor.
  • S-au diminuat emoțiile negative. Nu mă mai sugrumă stresul, nu mai am probleme de concentrare, mi-a revenit interesul pentru activitățile care îmi plac și nu mai am stări de panică fără motiv.
  • Câtă vreme stau la sală, mă deconectez de orice factor care m-ar putea perturba. Las telefonul în vestiar și îmi văd de mușchii mei.

Ușor, ușor, am început să merg, la antrenamentele de grup, în fiecare zi, după serviciu. Când e posibil, merg și în weekend. Curios este că nu privesc treaba asta ca pe o rutină, ci ca pe noul meu desert. E deopotrivă sănătos și delicios momentul acela din zi când sunt doar eu cu mine. Pot să port un monolog interior sau să nu-mi spun nimic. Pot să mă cert sau să mă încurajez, dar nu pot să mă mai urăsc.

De data asta, n-am să mai renunț. Vreau să văd până unde pot să ajung. Ba chiar mă gândesc serios că, în scurt timp, va trebui să fac pasul cel mare și să apelez la un antrenor personal. Cred că mi-ar prinde bine un program personalizat de aerobic, nutriție și, de ce nu, fitness.

 

Surse foto: Pexels & Giphy

 

 

31 de răspunsuri la „Însemnările unei amatoare de aerobic”

  1. :))) Felicitari pentru teste si perseverenta – multe inainte iti doresc! Amuzanta si incurajatoare perspectiva ta asupra unui rau necesar 😉 Din pacate (sau fericire), chiar e nevoie sa ne mobilizam si la capitolul asta, daca vrem energie si tonus ca sa putem duce la capat ce ne propunem. Eu in mod normal sunt fan al chestiilor mai lente – gen yoga si pilates, pentru ca sincronizarea maini-picioare -alte parti ale corpului e chinuita rau. Am incercat si zumba si Kangoo, iar acum chiar m-ai facut curioasa cu prezentarea ta sa mai incerc B.O.S.U. Necesita multa sincronizare sau viteza? Zi faina si spor la sport si rezultate! 🙂

    1. Mulțumesc, Cristina! B.O.S.U, ca oricare altă activitate, necesită voință și răbdare. Poate că rezultatele nu apar imediat, dar pe măsură ce începi să le vezi, prinzi încredere în tine. În timp, prin exercițiu, o să-ți iasă ți treaba cu sincronizarea, viteza și rezistența. Odată cu ele, o să simți cum crești pe toate planurile vieții tale. Crede-mă, efectele sunt uimitoare! Chiar îți recomand să ieși în afara zonei de confort și să încerci și alte activități sportive. Spor să avem!

  2. nu pot sa spun ca sunt mare fan aerobic, ci mai mult imi place fitness-ul. eu am ritmul meu si prefer sa ma coordonez asa, sa nu ma simt in urma.

  3. Felicitari pentru ambitie!
    Si eu ma tot indemn dar mereu imi gasesc cate ceva de facut, orice altceva, numai sala-NU!
    Deja am depasit greutatea normala cu vreo 5 kg. E deja alarmant!
    Am sa tin cont de sfaturile tael! Multumesc frumos pentru sugestie!

    1. Mulțumesc, Corina! Așa mi se întâmpla și mie. Mereu intervenea ceva care mă împiedica să merg la sală: X nu mai putea să vină, mă culcam prea târziu sau petreceam noaptea în oraș, apoi nu mai eram în stare de nimic, preferam să ies la o pizza sau pur și simplu să lenevesc. Mereu am avut peste greutatea normală, la fel și acum, însă mă simt mult mai bine în pielea mea. Eu cred că ai putea să îți faci curaj să vezi ce are de oferit sala de sport din cartierul tău. Treci pe la fiecare clasă, până descoperi ceva în care să te regăsești. Poți merge și singură, fără o prietenă, n-o să râdă nimeni de tine. Odată ce ieși din zona de comfort o să te simți fabulos! Baftă!

  4. Felicitari!!!! Un articol picat exact la “fix” pentru mine. Am slabit deja doar cu dieta 17 kg si in septembrie aveam in plan sa merg la sala. iti dai seama ce comoara am gasit in cuvintele tale! Multumesc!!!

    1. Mulțumesc, Mirela! WOW! Felicitări! Trăiești un an fenomenal! O să fie din ce în ce mai bine! Stai să vezi cum o să te simți după o oră de antrenament!

  5. si eu m-am reapucat de sala si pot spune ca inceputul e mai complicat. dar o data ce te obisnuiesti, rezultatele se vad. bine, asta combinat cu alimentatia cat de cat ok, nu cremoasele prajiturele! dar te simti altfel, iti da un boost de energie!

    1. Da, începutul e mai complicat, dar când nu e complicat un început? Aproape am renunțat la prăjituri, iar cartofilor prăjiți le-am spus la revedere. Îmi este puțin dor de ei, dar nu mai vreau relații toxice. :)))

    1. Foarte bine, Elena! Eu deja am acasă gantere de 3 kg, mă gândeam și la un stepper. De asemenea, și mie îmi place foarte mult să mă plimb, fie prin parc, fie prin oraș. Tot la capitolul mișcare intră și shoppingul, zic. 🙂

  6. Cand eram mai mica am facut gimnastica, apoi gata, acum nu mai am nici o moblitate si nici rezistenta pt sport,
    acum sunt si comoda si nici abdomnene nu mai fac

    1. Eu cred că gimnasta din tine încă are rezistență și mobilitate. Mușcii tăi cu siguranță nu au uitat un obicei atât de sănătos.

  7. Felicitări pentru reușită. Pentru mine sportul este un chin. Cel mai mult îmi place să înot. Nu am fost niciodată o fire sportivă, dar încerc să merg cât mai mult pe jos. 🙂

    1. Eu nu știu să înot, însă îmi plac plimbările. În fiecare zi, merg pe jos cel puțin o oră. O să încerc să bifez și partea cu înotul.

  8. Iubesc sportul, din păcate starea mea de sănătate mă ține acasă de 2 ani, în care nu am pășit la sală, dar frecventez bazinul olimpic, pentru o bălăceală bună și pentru a face câteva ture de bazin. Trebuie să recunosc că îmi e atât de dor să merg la sală… 2 ani de zile am fost aproape zilnic, chiar aveam planuri de viitor în acest domeniu… însă s-au cam stricat acele planuri. Sper că în curând o să pot să merg iarași la antrenamente.

    1. Îmi pare rău, Alex! Nu-ți pierde nădejdea. Cu siguranță totul se va rezolva și vei putea face din nou ceea ce îți place! Multă sănătate îți doresc!

    1. Mulțumesc, Steluța! Am făcut cursuri de salsa, bachata și kizomba, însă am ajuns la concluzia că mișcările acelea elegante și seducătoare nu sunt pentru mine, nu mă fac să mă simt în largul meu. Mă bucur că ai reușit să te regăsești într-o activitate benefică pentru trup și minte!

  9. M-ai determinat să mă gândesc serios să mă reapuc de aerobic și zumba, îmi plac foarte mult, pe lângă mersul mult pe jos. Mult succes și să te menții mereu așa că bine o faci!

  10. Foarte instructiv tot ceea ce ai impartasit cu noi aici. De unele tipuri de exercitii nici nu am auzit. N-as fi facut chestia aia in care trebuia sa-ti bagi picioarele in ghete pe care le mai folosesc si altii/altele. Imi bagam picioarele-n el de exercitiu la figurat 🙂 stiu ce inseamna ciuperca plantara si n-as mai risca vreodata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal

*

SUNT DE ACORD

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.