Nocturne de Poezie Contemporană: Cum e vremea pe sus, în stratul de cultură

Cine a spus că doar amatorii de frivolități iubesc noaptea? Poate nu știai, însă și degustătorii de poezie contemporană au cearcăne în weekend, mai ales după ce petrec, la înălțime, pe Magheru. Printre ei se mai strecoară și impostori. Chiar și așa, deasupra orașului, până și grosolăniile sunt îndulcite de crema de zahăr ars pe care o împrăștie soarele atunci când merge la culcare.

Îmi doream de ceva timp să ajung la una dintre nocturnele de poezie contemporană organizate de ARCEN. De-a lungul edițiilor precedente, am tot încercat să-mi rezerv un loc, însă niciodată nu reușeam, dar nici nu mă descurajam. Perseverența mea a dat roade căci, iată-mă, într-un final, pe Magheru One! Am nimerit cum nu se putea mai frumos, fix la deschiderea sezonului de poezie, unde a fost invitat poetul și scriitorul Dan Sociu.

Trebuie să recunosc, numele domniei sale îmi era cunoscut doar din răsfoite. Prin urmare, înainte de a veni la eveniment, m-am documentat un pic privind viața și, în special, opera sociană. Chiar dacă am simțit că nu mă regăsesc în aceasta, mi-am zis că nu ar strica să escaladez, măcar un pic, abisul ingnoranței și să dau versurilor o șansă. La lumina lunii, poate îmi va fi gâdilată vreo celulă.

Când am ajuns în fața clădirii Magheru One, se formase deja o coadă ca la covrigărie. A mi se ierta comparația grosieră, însă altfel nu am știut cum să subliniez fiebânțeala momentului. Cu Edmond la butoanele liftului, urma să mergem spre o nouă experiență culturală. Spre satisfacția mea, muzica de ascensor a lipsit cu desăvârșire sau poate că doar m-a acaparat poezia pe care a citit-o gazda.

Până să-l cunosc pe Edmond Niculușcă, trăiam cu impresia că nu există om care să iubească Bucureștii mai mult decât mine. Când l-am zărit prima oară, pe treptele Cercului Militar Național, în cadrul unui traseu Cu bastonul prin București, avea aerul acela de om vechi, chiar și atunci când nu purta joben. De cum l-am auzit, m-au impresionat superputerile lui: oratoria, naturalețea și, cel mai important, faptul că știa o mulțime de lucruri interesante despre orașul meu de suflet. Ulterior am avut plăcerea de a lucra cu el în cadrul unui proiect studențesc. Mi l-a prezentat Andreea. Când l-am cunoscut, mi-a sărutat respectuos mâna și mi l-am imaginat ca pe un călător în timp care a plecat din perioada interbelică și a aterizat din greșeală în contemporaneitate. Mi-a plăcut să colaborăm pentru că presăra cu poezie și curiozități orice întrevedere de lucru.

Revin la poeziile noastre. Odată ajunsă pe acoperiș, mi-am zis că, înainte de orice, trebuia să iau pulsul situației. Vizavi era Ciclopul, dezolat și dezolant, însă nu mai dezolant decât oamenii lipiți de telefoanele lor. Măcar de-ar fi fotografiat panorama, însă am fost suficient de indiscretă încât să observ că doar scrollau fără sens pe Facebook. Pe bulevard, mașinile se scurgeau lin, de parcă se temeau să nu deranjeze pe cineva. Aerul era aproape proaspăt. Cafea nu beau seara, așa că am considerat că e momentul perfect să încerc prosecco. Nu de alta, dar parcă se asorta cu muzica și cu decorul aproape romantic.

La Julius Meinl, îți poți plăti cafeaua sau ceaiul cu poezie.

În zona barurilor, se afla un copăcel cu poezii scrise de către participanții la eveniment. Le-am citit. N-am reușit să storc nimic din mine. Când simt că nu am nimic bun de scris, prefer să nu scriu și să mă rezum doar la a comenta ceea ce au făcut ceilalți.

Evenimentul începuse, însă, din păcate, nu auzeam nimic. Nu m-am agitat, ci mi-am găsit un loc unde să pot degusta priveliștea. M-am așezat lângă un puști care se juca pe telefon și care, evident, nu avea vârsta necesară pentru a se bucura altfel de eveniment.

Pe terasă, am descoperit boema bucureșteană, total diferită de ceea ce se întâmpla odinioară în universul lui Bacalbașa. Poate că sunt eu prea rigidă, posibil ca, în unele situații, să-mi placă prea mult conveninețele sociale, însă șlapii și budigăii nu-i fac fermecători pe bărbați nici măcar la piață, darămite într-un context poetic. Iuliei Albu i s-ar zburli găina în cap dacă ar vedea așa ceva. Nu zic să pui pe tine un costum scorțos de corporatist, însă n-ar strica să ai coapsele acoperite atunci când se citește poezie în public. În continuare, aceleași telefoane acaparează ochii și mințile. Încep să mă întreb, oare ce s-ar întâmpla cu lumea dacă într-un weekend nu ar mai funcționa nicio rețea socială?

Dacă știi când și cum să-i abordezi, Bucureștii sunt chiar pașnici.

După pauză, când am reușit să-mi fac loc în mulțime, intră în scenă Dan Sociu. La prima vedere, mi-a lăsat impresia că e cel mai trist om de pe pământ și că toate greutățile Universului au picat în cârca lui. Contrar așteptărilor, dialogul său pare desprins dintr-un show de stand-up comedy. Sper că nu l-am insultat cu treaba asta și că o să-mi facă o recenzie mișto atunci când o să-mi public cartea pe care încă nu am scris-o. Ulterior, am încercat să-mi dau seama dacă omul suferă de umor (in)voluntar, suferă de el, se ia în serios mai puțin decât o fac cei din jur sau poate că e pur și simplu sincer, iar treaba asta ne izbește din toate părțile. N-am reușit. S-ar putea să fie un amestec din toate variantele pe care le-am enumerat. Cred că trebuie să-l mai văd și să-l ascult pe undeva, o dată, de două ori sau de cincizeci de ori ca să-mi dau seama ce-i cu el. De fapt, s-ar putea să fie genul de om pe care nu-l deslușești niciodată, știi tu, artistul cu simptomatologia lui aferentă.

Nu pot să spun că mă răscolesc versurile lui, dar nici că mă lasă indiferentă. Cred că am o slăbiciune aparte pentru miserupism și dramă autoimpusă. Ce-i drept, la anii mei ar fi culmea să mai dorm cu Somnorase păsărele pe noptieră. Ceea ce am văzut și auzit vineri seara mi-a stârnit interesul suficient de mult încât să caut prin librării și anticariate Vino cu mine știu exact unde mergem și Uau. Încă nu le-am găsit, ceea ce înseamnă că unii indivizi s-au prins de ceva înaintea mea.

După ce s-a isprăvit momentul Sociu, Edmond ne-a invitat să ne servim din bufetul suedez de poezie contemporană de pe perete. Pudibondă fiind, m-a cam șocat un haiku neo-beatnic preparat de către Marius Ianuș: cei care se masturbeaza/ sunt niste flori. Imediat m-am gândit la faptul că, în acest caz, nici nu poate fi vorba de clasica întrebare Ce a vrut să spună poetul, copii? Poate că nici poetul nu știe exact ce a vrut să spună, însă știe ce a vrut să facă: în primul rând, să șocheze, în al doilea rând, să își sublinieze condiția de outsider sau pur și simplu să-i facă să se simtă mai bine pe cei care se iubesc singuri. Dacă eu sunt o mofturoasă indignată, nu înseamnă că versurile acestea n-au stârnit emoții. Chicoteli rușinoase se auzeau în jurul meu. O tânără îndrăzneață a luat poezia și a plecat cu ea.

Am cercetat mai departe panoul. Am zărit Câinele galben, una dintre cele mai frumoase poezii de dragoste din ultimii 50 de ani, conform unui top realizat de britanicii de la SouthBank Centre. Din întâmplare, este și una dintre poeziile mele preferate. Nu trebuie s-o înțelegi, ci să aștepți să-ți vină rândul pentru a o simți. Te va răvăși complet!

Cu inima în mână, am mers prin oraş, păşind pe prima zăpadă din anul ăsta. Şi inima mea, stropită cu vin şi oţet, continua să putrezească în ritmul celor 37 de ani, în timp ce coţofenele se adunau pe umărul toboşarului. Oasele singure nu mă puteau salva. Nici numele tău, Argentina, pămînt al făgăduinţei. Numai un câine mare şi galben s-a îndurat de mine, a venit spăşit şi mi-a mâncat inima, fără grabă. Apoi a plecat, s-a îndepărtat spre orizont ca o imensă floarea-soarelui. (Câinele galben – Doina Ioanid)

De fapt, m-am cam autoservit de pe panou cu orice era semnat de către Doina Ioanid. Nu i-am zis pas nici Norei Iuga. O noutate pentru ignoranta de mine a fost Teodora Coman. M-a cucerit Fără grabă. Când să plec, mi-am dat seama că alesesem doar versurile unor femei. Am zis să nu fiu sexistă. Am mai aruncat o privire pe panou și mi-am dat seama că mă intrigă Tot ce nu ajunge la mine de Adrian Diniș. Astfel, cu cinci poezii la pachet și un pic amețită de prosecco, am plecat acasă. Am luat-o pe jos, spre Romană, apoi spre Victoriei. Așa cum bine a scris Teodora Coman: nu mă mai grăbesc fără rost ca înainte.

Dacă nu te-ai prins până acum, Nocturnele de Poezie Contemporană sunt niște seri în care gașca ARCEN și prietenii citesc poezii pe acoperișul clădirii Magheru One. Versurile nu sunt din acelea cu care ne-a obișnuit programa școlară, ci sunt ale unor autori contemporani. Sunt aduse în discuție teme precum vulnerabilitatea, sinceritatea, iubirea, moartea sau rezistența civică. Trebuie să te avertizez încă de pe acum că poeziile din meniul ARCEN fac intruziuni în intimitate și sinapse. Ai nevoie de un pic de curaj pentru a le citi, a le asculta și, de ce nu, pentru a le simți. Nu trebuie să fii iubitor de poezie, ci trebuie doar să-ți placă să experimentezi câte un pic din toate pilulele pe care cultura le are de oferit.

15 răspunsuri la „Nocturne de Poezie Contemporană: Cum e vremea pe sus, în stratul de cultură”

  1. Wow, mi se pare de vis ideea unui astfel de eveniment! Mi-ar face mare plăcere să pot participa și eu la o seară de poezie. Din păcate, locuiesc într-un oraș mic, unde doar ambiția și determinarea mea ai reușit să întemeieze un club de carte, destul de mic, de altfel. Dar poate reușesc și ceva cu poezie, mi-ai dat o idee. Super articolul!

    1. Mulțumesc! Chiar și într-un oraș mic se pot întâmpla lucruri magice când vine vorba despre lectură. Cel mai bun exemplu în acest sens îl întâlnim în “Scrisori din insula Guernsey”. Am impresia că ai și citit această carte sau mi se pare?

  2. Vaai, cat de fain! Si eu stau ăe Magheru si mereu vad luminitele de la acest local si chiar ma intrebam ce este sau cum se numeste! Uite ca acum al elucidat misterul 🙂

    1. Bună, Andra! Pe acoperișul clădirii Magheru One nu se află niciun local. Spațiul a fost special amenajat pentru Nocturnele de Poezie Contemporană. Dacă te referi la terasa de vizavi, de lângă Ciclop, nu știu ce e acolo, dar am de gând să investighez.

Lasă un răspuns la Claudia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal

*

SUNT DE ACORD

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.