Surpriza lunii octombrie: O zi de Decembrie (recenzie, Nemira)

Mereu am trăit cu impresia că, de cele mai multe ori, cărțile își aleg cititorii, și nu invers. Universul  aliniază cotoarele pe raftul potrivit, la momentul potrivit, iar privirea îți este îndreptată către un anumit titlu. Din întâmplare, titlul ăla are legătură cu ceva care se întâmplă sau, din contră, nu se întâmplă în viața ta. Desigur, există și cazuri în care, pur și simplu, cartea îți bate la ușă.

Editura Nemira și-a propus să mă surprindă cu o avanpremieră. “O zi de Decembrie”, la final de octombrie, este exact ceea ce mi-a trebuit pentru a reevalua un pic ideea că dragostea la prima vedere și iubirea romantică sunt concepte desprinse din romanele fantasy.

Într-o lume în care oamenii se îndrăgostesc online, Cupidon încă se mai plimbă cu mijloacele de transport în comun. Așa a ajuns Laurie să se îndrăgostească de un băiat care citea în stația de autobuz. Nu, nu citea bonurile de la pariuri sportive, ci o carte. Ea nu coboară, deoarece  a plătit călătoria, el nu urcă, deoarece îi este frică de controlori, cred. Și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Sfârșit. Glumesc. Cei doi au contact vizual, conexiune, scântei, artificii, fluturi, molii, sclipici și curcubeie. Deși nu mai au nicio treabă vreo zece luni, ei îi rămâne gândul la el. Dacă ești o persoană normală, ai spune că momentul ăsta nu e suficient încât să-ți alimenteze dragostea timp de aproape un an. Dacă ești ca mine și dintr-un motiv necunoscut viața ta sentimentală nu există nici măcar în propria-ți imaginație, o înțelegi pe tipă, ba chiar empatizezi cu ea. Când primești atenție de o dată pe trimestru, ajungi să-ți plănuiești nunta cum prinzi cea mai mică ocazie, inclusiv cu băiatul care te întreabă dacă vrei ketchup dulce sau picant.

La petrecerea de Crăciun, Laurie face cunoștință cu Jack. Nu Jack al Rozei, ci Jack al Sarei, adică iubitul celei mai bune prietene. Știi tu, băiatul ăla care citea în stația de autubuz. Pentru că protagonista ține la Sarah și îi place să mănânce sandvișuri cu aceasta, nu spune nimic. Așteaptă momentul potrivit. Până atunci, trebuie să mai treacă niște ani și să se mai strângă niște drame: un sărut magic printre fulgii de nea și, de ce nu, o nuntă!

După terminarea facultății, cele două prietene o iau pe cărări diferite. Sarah se angajează la un post de televiziune prin cablu și rămâne, la Londra, cu Jack, iar Laurie pleacă să se regăsească unde altundeva decât în Thailanda? Acolo  se întâmplă niște magie, bineînțeles, și întâlnește un tip frumos, educat, deștept, cu bani și mult mai mișto decât ciufulitul ăla din stația de autobuz. Ce mai vrei, are toate calitățile iubitului ideal.

Dacă te-ai întrebat vreodată de ce ești singură, ei bine, pe la pagina 130 ai deja cele două motive plauzibile: 1. Nu cobori din autobuz la stația potrivită; 2. Nu ai bani să pleci în țări exotice. Dilema mea acum se așterne: cui rămân doamnele și domnișoarele care nu se plimbă cu autobuzul pentru că au deja abonament la metrou ? Întreb pentru o prietenă.

Așadar, Laurie începe o relație cu Oscar. El îi pune lumea la picioare. Lucrurile devin serioase. Cei doi se căsătoresc. Cu timpul, ea nu mai e așa mulțumită de alegerea făcută. Soțul ei este workaholic. Mai mult decât atât, e nevoit să plece, câteva zile pe săptămână, la Bruxelles, cu serviciul. Ulterior este promovat, iar naveta se transformă în ceva permanent. Laurie nu vrea să renunțe la cariera sa de doi bani și să plece cu Oscar peste hotare.  Ce să facă, să plimbe căruciorul pe străzile din Bruxelles? Sună oribil! Să fie asta buba sau faptul că mintea încă îi zboară la băiatul din stația de autobuz? Ce-i drept, jobul ei poate fi practicat de oriunde…

Între timp, Sarah și Jack se despart. De ce? S-a consumat orice s-ar fi putut consuma între ei. Mai mult decât atât, nu cred că i-a legat vreodată iubirea, ci pasiunea, iar focul ăsta se stinge în timp, mai ales când apare greul. Doar iubirea adevărată trece testul iubirii și al bolii, cel puțin așa am văzut la televizor. Jack are o perioadă mai nasoală, Sarah îi este alături, iar el se poartă ca un bou și o face cu bună știință. Din punctul meu de vedere, adevărata lui boală nu este cea fizică, ci cea interioară. Tipul e pur și simplu putred prin interior. E orgolios, mincinos, frustrat, gelos și depresiv. Se poartă foarte urât cu toată lumea și e conștient de acest lucru, însă nu se poate abține, iar asta e de două ori mai grav decât dacă ar face totul din greșeală. Nu are nimic dezirabil ca om. Cred că înnebunește femeile doar pentru că un bad boy deghizat în sfânt. În afara momentului când citește cartea în stația de autobuz (cine știe, poate că n-o avea de acasă, poate o găsise acolo și o răsfoia pentru că nu mai avea baterie telefonului cedase), nu mai dă niciodată semne de inteligență. Chiar și așa, Laurie îl iubește sau, cel puțin, asta crede. În opinia mea, iubește părerea pe care o are despre el. Nu ai cum să ai sentimente adevărate față de un om dacă nu i-ai cunoscut deopotrivă cea mai bună și cea mai rea versiune. Atracție fizică poate fi, însă iubire…puțin probabil.

Nici Laurie nu e o tipă fantastică. Nu mă refer doar la fizic, ci în general. E superficială. Dacă la început o plac, ulterior îmi schimb părerea despre ea. Pasiunea arzătoare față de iubitul celei mai bune prietene e o treabă nasoală, însă nu asta mă deranjează cel mai mult, ci faptul că nu este ambițioasă, nu luptă suficient de mult pentru visul ei. Pentru iubire facem orice, luptăm până la capăt, însă pentru carieră nu? Boala ei este clasicul și veșnicul “Ce-ar fi fost dacă?”. Ce-i drept, treaba asta ne macină pe toate, la un moment dat în viață. Deși pare banal, un “Ce-ar fi fost dacă?” e capabil să-ți dea insomnii, să-ți cresteze măruntaiele și să te oblige să trăiești cu gustul amar al regretului pentru tot restul vieții.

Sarah își reface viața cu Luke, cel care l-a salvat pe Jake din accidentul de mașină. Înțelegem pe această cale faptul că toți oamenii apar în viețile noastre cu un scop. Dacă Saraj și Jake nu ar fi fost împreună, ea nu ar fi avut ocazia să cunoască un tip alături de care chiar își poate construi un viitor. Jake își reface viața cu diferite domnișoare. Dintre toate tipele din poveste, fosta lui iubită, Amanda, e cea mai inteligentă. E singura care își dă seama ce fel de om este și îl părăsește într-un mod brutal, exact așa cum merită.

Acțiunile personajelor sunt naturale. Pe alocuri ți se vor părea fără sens, iar lucrul acesta dă credibilitate poveștii, deoarece, în viața reală, aproape nimic din ceea ce ține de amor și de natura umană nu are vreo explicație logică. Până și alcoolul care se consumă, din belșug, la toate evenimentele, dă autenticitate întâmplărilor. Într-adevăr, oamenii ăștia beau cam mult, tot timpul, însă sunt londonezi! Face parte din cultura lor să perpetueze acest stereotip.

Acțiunea este liniară, povestită aleatoriu, fie din perspectiva lui Laurie, fie din a lui Jack, și se întinde pe zece ani. Mi-ar fi plăcut să găsesc desfășurarea unui episod și din perspectiva lui Sarah. Cred că e suficient de importantă încât să-i fi fost dedicate măcar două pagini. Momentul potrivit ar fi fost, poate, când Jack era bolnav și se declanșase bestia din el, când află despre trădarea celei mai bune prietene sau când începe să se înfiripe ceva cu Luke.

Nu e chiar povestea clasică de iubire pe care o vezi pe Diva, însă e clar că autoarea e fană Bridget Jones și Hugh Grant. Nu aleargă nimeni dramatic spre aeroport sau autogară pentru a-și opri iubirea vieții să plece la război. Aleargă cineva, însă în altă țară, la locul de muncă al cuiva. Nu spun mai mult, că o dăm în spoilere.

Cel mai mult cred că îmi place chimia dintre Sarah și Laurie. Sunt amuzante împreună și se completează frumos. Prietenia lor pare să fie sinceră, deoarece trece prin momente de cumpănă, însă ulterior reușesc să-și revină. Meritul este, desigur, al lui Sarah, deoarece este cea mai matură creatură din toată povestea asta.

Trebuie să recunosc, povestea îți încălzește, un pic, inimioara. Dacă are efectul ăsta în octombrie, gândește-te ce ravagii, melancolii și râuri de lacrimi ar face în decembrie, când se activează magia Crăciunului și toată lumea vrea o ființă alături de care să-și petreacă sărbătorile.

Chiar dacă, în general, personajelor le lipsește profunzimea și logica, trebuie să înțelegem că nu ne aflăm în fața unui tratat de filosofie, ci a unui roman de dragoste. Totul e pe principiul ochii văd, inima cere. Aș minți să spun că nu este o carte captivantă, căci n-am scăcapt-o din mână în weekend. Ba chiar am petrecut, sâmbătă seara, în casă, dornică să aflu ce tâmpenii au mai făcut Jack și Laurie. Nu că aș fi avut alte planuri, însă aș fi putut să-mi fac. Puteam să mă plimb cu autobuzul, nah.

“O zi de Decembrie” e o lectură ușoară, merge cu biscuiți, gutui și ceai. Dacă ai loc, desigur, deoarece îți vine să o citești pe nerăsuflate. Scriitura nu are floricele, este simplă, însă paginile sunt stropite cu alcool și umor, suficient încât să te îmbeți și să devii dependentă de spiritul personajelor. Povestea este plină de sensibilitate, însă nu sensibilitatea fascinantă a lui Jane Austen, ci cea simplă, firească și mai aproape de realitate a lui Josie Silver.

Deduci câteva chestii utile. Spre exemplu, să nu-l săruți pe iubitul celei mai bune prietene, că poate se termină cu știrile de la ora 17:00. Nu de alta, însă noi, românii, suntem mai calzi și mai pasionali decât britanicii. De asemenea, dacă vezi un bărbat care îți place, fă ca Sarah și acționează! Care e cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla? Dacă ești timidă și preferi calea ușoară, fă-ți abonament pe o linie de autobuz. Poate, până la urmă, apare cineva și pentru tine, și nu pentru a-ți cere biletul sau a-ți vinde leucoplast cu rivanol.

Mulțumesc, Nemira, pentru “O zi de Decembrie”. M-a dezmorțit puțin.

Momentan, cartea se află în precomandă și poate fi găsită pe site-ul Editurii Nemira.

 

Sursă foto: Editura Nemira

28 de răspunsuri la „Surpriza lunii octombrie: O zi de Decembrie (recenzie, Nemira)”

    1. Mulțumesc mult! Cred că e genul de carte pe care să o citești cu plăcere, apoi să o dăruiești mai departe cui are nevoie de un strop de magie. Eu așa am să fac!

    1. Mulțumesc! Mă bucur că ți-am stârnit interesul! Romanul încă se află în precomandă, dar momentul magic va sosi în curând. Poate reușim, până la urmă, să organizăm un cerc de lectură (măcar virtual) pentru “O zi de Decembrie”.

    1. Mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase! Mă bucur că am reușit să subliniez ideile esențiale. Cu siguranță romanul va face valuri în decembrie, poate chiar mai devreme! Să fim sinceri, cu toți avem nevoie de astfel de povești!

  1. Ma bucur sa aud ca este o lectura usoara ce merge cu biscuiti! Pentru iarna aceasta o adaug pe lista. Nu strica un strop de romantism mai altfel la sfarsit de an, prin intermediul unei lecturi placute. 🙂

  2. Mi-a plăcut recenzia, cred că mi-ar plăcea să citesc și cartea ”O zi de decembrie”.
    Pare potrivită anotimpului, stării și de ce nu, o idee de cadou pentru luna cadourilor, decembrie.

  3. Orice are in titlu cuvantul decembrie ma face sa ma gandesc la serile cozy cu ceai langa semineu, deci as citi si eu cartea! It’s a must!💕

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal

*

SUNT DE ACORD

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.