La prima vedere, Andreea Preda e un mix femeie – designer – antreprenoare. Ai putea să-mi spui, te rog, câteva cuvinte despre fiecare dintre aceste laturi, eventual și altele, care intră în alcătuirea ta?
Sunt o persoană introvertită, cu o bogată lume interioară, care iubește frumosul, în toate formele sale.  Uneori rațională, de cele mai multe ori visătoare, m-am lăsat întotdeauna ghidată de instinct, am ascultat vocea interioară, astfel că restul  a venit de la sine.

O să sune caraghios, dar chiar nu pot să formulez altfel întrebarea. Cum ai descoperit lenjeria intimă?
Interesantă  întrebare, trebuie să recunosc…cred că în clasa a opta, odată cu achiziționarea primei piese de lenjerie intimă, destinată până atunci exclusiv  ”femeilor”. Era un sutien Triumph din dantel ă albă.

Ce ți-a augmentat pasiunea în acest domeniu?
Pe lângă dragostea pentru design, aprecierea constantă venită din partea clientelor este un factor important care mă motivează să mă perfecționez, să-mi doresc să descopăr cât mai mult din această minunată lume a dantelelor.

Cum ai învățat să creezi bralette?\

Dacă în mod normal se pleacă de la ceva simplu pentru a  se ajunge  la ceva mai complex, în ceea ce mă privește lucrurile au stat exact invers. Primele piese realizate au fost câteva bustiere, articole care necesită o construcție mult mai riguroasă, tehnici de coasere multiple  și o atenție sporită, așadar pot spune ca bralettele au venit de la sine, ca o completare la ceea ce lucrasem până atunci.

Ce alte piese de lenjerie mai intră în portofoliul tău?
Până acum am experimentat cu bustiere, care au fost și rămân preferatele mele, sutiene cu cupă întreagă, demicupă și stil balconette, personalizate in funcție de preferințele clientelor, cu diferite detalii elastice, cupe simple sau cu push-up, cu sau fără armătura, diferite modele de bikini iar anul trecut am avut inclusiv câteva modele de jartiere.

Ce materiale folosești și în funcție de ce criterii le  alegi?
Materialul de bază care se regasește în aproape toate piesele pe care le realizez este dantela, apoi urmează  broderiile, plasa, tulle-ul, numeroase elastice dedicate lenjeriei intime  si neapărat furniturile și accesoriile metalice aurii. În ceea ce privește criteriile de selectare a acestora mă bazez întotdeauna pe calitate si aspect.

Toată lumea este curioasă cu privire la frumusețea și misterul care se ascund în budoar, însă totodată apar tabuuri și prejudecăți referitoare la  ce poartă femeia pe sub haine. E nevoie de curaj pentru a pătrunde pe o astfel de piață, mai ales când există nenumărate opțiuni. Când și de ce ai decis să ia naștere D`Art?
Pot spune că la început a fost un pariu pus cu mine însămi. Fiind îndrăgostită de bustiere si negăsind un model care să mă mulțumească în totalitate și care să-mi vină ”ca turnat”,  am căutat un tipar de baza,  m-am înarmat cu multă rabdare, ambiție și perseverență iar după multe încercări și câteva săptămâni de lucru și studiu, mi-am realizat singură articolul așa cum mi-am dorit. Țin să precizez că  la momentul inițial eu si cusutul nu aveam nimic in comun. Am pornit practic de la zero.  Cu tutoriale si cărți despre utilizarea mașinii de cusut, a surfilatorului, diferite tehnici de coasere specifice lenjeriei și de realizare și gradare a tiparelor. La momentul respectiv nici prin gând nu mi-a trecut că după un an și jumătate aveam să comercializez produsele realizate de mine.

Spune-mi, te rog, cum arată drumul unui produs de la idee la destinatară?
Pentru mine, procesul de creație al unui nou model de lenjerie  începe odată cu achiziționarea unui nou model de dantelă. În linii mari urmează alegerea  tiparului potrivit, coaserea modelului sample pe măsurile mele, probarea produsului finit, mici îmbunătățiri aduse modelului atunci când consider că ar fi necesare și în ultimă instanță punerea noului model spre comandă.

Firește că trebuie să te întreb…ce prețuri au piesele tale?
O listă cu prețuri de referință găsiți aici: www.andreeapreda.webnode.ro

Prin ce crezi că se diferențiază D`Art de brandurile din domeniu?
Activând în domeniul lenjerie intime handmade, un domeniu de nișă, în care fiecare piesă este realizată special pentru o anumită clientă după multe ore de muncă, țin să cred că fac parte dintr-o comunitate de oameni  care pun multă pasiune in ceea ce fac și care își lasă amprenta personală asupra fiecărei creații care le iese din mâini. O departajare pertinentă în acest caz este făcută, în opinia mea, de opțiunea  clientelor care se identifică cu un anumit brand sau cu altul.

Ce mesaj vrei să transmiți prin piesele pe care le creezi?
Feminitate-Încredere-Rafinament

Te-ai întrebat vreodată cum influențează piesele tale viața posesoarelor?
Nu cred că le influențează atât de mult viața cât mai mult starea de moment. Atunci cand porți o piesă de lenjerie din dantelă cusută special pentru tine pe dimensiunile tale, care îți complimentează formele, te simți increzătoare, puternică, feminină și de ce nu senzuală.

Profesional vorbind, de unde ai plecat și unde ai ajuns?
Am urmat o facultate de design în Timișoara, în primul an având posibilitatea de a trece prin toate ramurile sale, și anume design de produs, grafic, de interior și design vestimentar. Am optat în cele din urmă pentru specializarea în design de interior. Ulterior am urmat o facultate de litere, specializarea limbi moderne aplicate și timp de doi ani am lucrat ca traducător. Pot spune că acea perioadă ternă în care am fost total ruptă de lumea culorilor, a materialelor, a texturilor, a formelor a fost un factor determinant  pentru întoarcerea la prima mea dragoste, designul. Apoi a urmat D’Art.

Cum te-a schimbat acest business?
După un an și jumătate de când am pășit pe acest drum al designului de lenjerie intimă handmade nu simt nicio modificare semnificativă în ceea ce mă privește, sunt tot eu dar cu mai multă experiență și îndemânare.

Ce provocări ai întâmpinat pe drum?

Provocarile au făcut si fac in continuare parte din activitatea mea zilnică, însa de departe cea mai mare provocare rămâne paleta destul de restrânsă de furnizori  de materii prime pentru lenjerie intimă dedicată creatorilor independenti.

Ce sfat i-ar da Andreea de acum, Andreei care abia începe să coasă prima piesă D` Art?
”Bucură-te de fiecare realizare!”

Chiar așa, cum ai ajuns la acest nume, D`Art?
Destul de simplu. Denumirea a rezultat prin alăturarea inițialei prescurtării prenumelui meu, Deea, și cuvântul artă în limba engleză.

Cum te promovezi?
În momentul de față prin tot ceea ce inseamnă  instrumente de promovare în Social Media.

De unde te inspiri?
De pe Pinterest, reviste de modă, site-uri și branduri de lux de peste hotare, însă încerc de fiecare dată să creez modele personale, cu care să ma identific, care să poarte amprenta mea.

 Ce designeri din domeniu admiri?
Un brand internațional pe care il urmaresc de ceva timp este La Perla, iar ca designer de lenjerie handmade îmi place foarte mult Elma Lingerie.

De ce e importantă lenjeria intimă?
Pe lângă simpla funcționalitate, lenjeria este și o modalitate de exprimare non-verbală: a unei stări de spirit, a unei emoții, a unei dorințe.

Care sunt piesele care nu ar trebui să-i lipsească unei femei?
Un set din dantelă neagră, care este în opinia mea un fel de „little black dress” al lenjerie intime.

Care sunt criteriile în funcție de care trebuie să ținem cont atunci când ne cumpărăm lenjerie intimă?
Piesele de lenjerie intimă trebuie să ne complimenteze trupul, să ne scoată în evidență atuurile, să ne confere încredere, de aceea este important în primul rând să alegem mărimea potrivită, materiale de calitate, plăcute la atingere,  și să fim atente la detalii.

Până la urmă, bralettes, sutienele și alte piese de lenjerie intimă sunt pentru ea sau pentru el?
Deopotrivă  pentru ea și pentru el.

Cum îți hrănești spiritul?
Cu o muzică bună, o plimbare în natură, de preferat la munte, și multă dantelă.

Unde te găsim?
Vă aștept cu drag pe pagina de facebook  D’Art by Andreea Preda sau pe Instagram @andreea.preda

Cum să-ți alegi parfumul? În niciun caz în funcție de zodie. De fapt, ideea e că nu trebuie să miroși a parfum, ci parfumul trebuie să miroasă a tine. Pare ceva tipic lui Chuck Norris, însă adevărul e că fiecare om are mirosul său interior. Să nu înțelegi greșit, nu-ți recomand să adopți modelul neanderthalian de igienă, ci să porți pe piele mixul de esențe care te reprezintă și pe care n-ai să-l găsești niciodată, la raft, într-un magazin din mall, ci în altă parte.

În copilărie, obișnuiam să-mi imaginez că am propria linie de îmbrăcăminte și parfumuri.  Pe vremea aceea, făceam schițe și îmbinam resturi de materiale pentru a le crea hăinuțe păpușilor mele. Prin clasa a doua, mi-a venit ideea parfumurilor homemade. Eu și C. puneam la macerat, în apă de ploaie, caprifoi, mentă, brad și ce mai găseam prin curte. Astfel, borcanele din cămară deveniseră un fel de Cenușărese avangardiste, căci iarna adăposteau zacusca, iar vara se transformau în pahare Berzelius.

Timpul a trecut, pe borcane s-a așternut praful, dar întrebarea mea a rămas aceeași: ce fel de parfum sunt? Iulia-Victoria Neagoe, artizan parfumier și creatoarea brandului Luviane, m-a ajutat să-mi răspund la această întrebare în cadrul unui workshop olfactiv. A fost o experiență filosofică, demnă de a fi încercată măcar o dată în viață.

Mirosisem până atunci creațiile Luviane, însă nu le asociam cu un chip sau, mai bine zis, nas. Admiram naturalețea, trăsăturile tradiționale românești, dar și povestea brandului. Iulia, de asemenea, din ce citisem despre dumneaei, îmi lăsase impresia unei persoane pe care mi-ar plăcea să o cunosc. Ocazia s-a ivit spontan, în urma unui scroll insistent pe Facebook.

Într-o zi ploioasă, am pornit spre atelierul de parfumerie Luviane în căutarea versiunii mele din sticluță. Pe fundal de muzică clasică, Iulia mă aștepta în atelierul său parfumat, aflat la capătul unui labirint. Aveam emoții și speram că stângăcia nu mă va determina să stric sau să sparg ceva, însă energia și tonul artizanei m-au făcut să me relaxez.

În prima parte a workshopului, Iulia m-a plimbat prin culisele parfumate ale istoriei, apoi mi-a împărtășit câteva noțiuni teoretice referitoare la obiectul studiului nostru. Am aflat de ce mirosul unui parfum diferă de la persoană la persoană și care e treaba cu notele de bază, de mijloc și de vârf.

Partea practică a fost de-a dreptul delicioasă. Am mirosit zeci de esențe din cele trei categorii mai sus amintite și mi-am ales ingredientele pentru amestecul olfactiv. Acordurile parfumate care m-au inspirat au fost: lemnul de santal, ghimbirul, labdanum, imortelele, irisul, anasonul, mandarina verde și bergamota.

Iulia m-a asistat pas cu pas, mi-a indicat cantitățile, m-a ajutat să îmbin armonios esențele și s-a bucurat odată cu mine de această experiență olfactivă. A rezultat Mignonnette. Nu, nu m-am gândit la animația Minions, ci la diminutivul franțuzescului mignonne, unul dintre adjectivele care mă reprezintă.

După ce am pierdut noțiunea timpului cu istoria și prepararea amestecului olfactiv, am făcut cunoștință cu linia de parfumerie Miresme Românești: Zâna Florilor (pentru copii), Darzalas (pentru bărbați), Dryada, Mister, Matronalia și Kotys (patru parfumuri pentru femei aflate în diferite etape ale vieții). De asemenea, am admirat colecția podoabelor parfumate din argint sterling și pietre semiprețioase. Mai exact, sticluțe de inspirație victoriană, rupte parcă din secolul al XIX-lea, prinse pe panglică, și în care poate fi turnat parfum. Pe Zâne le-am descoperit sub forma unor figurine din argint, mlădioase și îmbrăcate în rochițe regale din pietre prețioase.

Workshopul este bine structurat și a fost gândit pentru a familiariza publicul cu produsele de nișă. Astfel, înțelegi rostul și costul unui produs de calitate care nu dăunează sănătății și nici mediului înconjurător. Și mai e vorba, desigur, de crearea propriului parfum pe care îl iei cu tine acasă. Pe lângă asta, îți îmbogățești cultura generală, îți revigorezi simțurile și îți exersezi creativitatea și îndemânarea.

Iulia organizează periodic ateliere de parfumerie, însă locurile sunt limitate. Fii la curent cu noutățile de pe Luviane Atelier de Parfumerie și Bijuterie și poate, în curând, un parfum va mirosi a tine!

Partea proastă la un e-mail sau SMS e că nu-ți oferă senzații olfactive. Nu simți miros de mosc sau cerneală atunci când primești, de la iubi, o atenție de tipul: “Trimite poză fără haine” sau “Mi-e dor de tine”, urmată de niște emoji-uri dubioase pe care te prefaci că nu le înțelegi.

În mesajele electronice nu găsești bonusuri, cum ar fi urmele licorilor și ale mâncărilor pe care expeditorul le-a consumat atunci când ți-a scris. Nu vezi cerneală întinsă de mâna tremurândă din pricina emoțiilor și nici lacrimile vărsate de dor sau disperare.

De asemenea, mesajele astea nu-ți permit o analiză grafologică. Spre exemplu, scrisoarea îți arată, la propriu, cum pune ursulețul punctul pe i. Dacă îl pune departe de literă, înseamnă că are o imaginație bogată (hihihi) și s-ar putea să-ți prindă bine dacă va folosi această calitate pentru activități practice, nu minciuni pe care să le trântească la tot pasul. Dacă punctul e aproape de i, omul e organizat și atent la detalii, deci înainte să vină la tine acasă, fă curățenie și dă-ți jos mustața. Dacă punctul e în partea stângă, înseamnă că are obiceiul de a amâna lucrurile, deci o să aștepți mult și bine să te ceară în căsătorie. Cerculețul în loc de punct înseamnă că e copilăros (a se verifica relația cu mămica), iar liniuța înseamnă că e autocritic și nerăbdător, adică vezi ce faci că ți-l ia alta. Scrisul înghesuit înseamnă că boyfriendul minte sau are ceva de ascuns, iar dacă adaugă mai multe bucle la o, fie e mincinos patologic, fie beat în momentul scrierii. Spațiul dintre cuvinte înseamnă, evident, că omul tău ține foooaaaarte mult la spațiul personal și că vrea să mai iasă cu prietenii din când în când, nu să vă giugiuliți toată ziua.

Spune, poți să-ți dai seama de toate lucrurile astea cu ajutorul telefonului mobil? Mda, poți, dar trebuie să-l spionezi pe el și prietenii lui pe rețelele sociale, iar lucrul ăsta îți va mânca foarte mult timp.

De asemenea, scrisoarea te îndeamnă să călătorești până în adâncul sufletului tău și să scoți la lumină tot ceea ce e mai bun de acolo. Nu-ți permite să fii spontan, ci te îndeamnă să reflectezi asupra  gândurilor și sentimentelor tale, căci realizezi mai mult ca oricând valoarea cuvintelor și că, odată aruncate, acestea lasă semne definitive pe care nu le poți șterge cu radiera, picul sau pasta corectoare. În plus, suntem oameni, nu roboți, de ce fugim de lucrurile care atestă asta?

Pe 1 februarie, Nemira a lansat, la Librăria Humanitas, 50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile. Lansarea a fost bine plasată în timp și spațiu, în luna comercială a iubirii, în apropierea celui mai romantic parc al Bucureștiilor, Cișmigiul, unde toți porumbeii și bătrâneii au pereche, iar tinerețea își scrolează viața. Evenimentul a fost prezentat de către redactorul-șef al editurii, Dana Ionescu, jurnaliștii Ioana Bâldea Constantinescu și Marius Constantinescu au vorbit despre carte, iar actorii Nicoleta Hâncu și Andrei Huțuleac ne-au citit câteva dintre scrisorile lor preferate din carte.

Dacă inițial abia așteptam să ajung acasă și să o citesc, când m-am văzut în fața faptului împlinit mi-am dat seama că nu sunt pregătită să fac acest lucru. Uitându-mă la carte, m-am simțit ca o ticăloasă pe cale să violeze intimitatea unor personalități istorice și culturale. Asta e răsplata mea pentru ce au lăsat oamenii ăștia în urma? Lacomă și egoistă, voiam să mă hrănesc cu iubirea și durerea lor, să le intru cu forța în poveste și să le spun spun pe un ton insolent că nu se așteptau la asta. Am răsfoit cartea, m-am panicat și am lăsat-o pe birou. M-am uitat la ea zile în șir. Să mă apuc să o citesc? E bine să fac acest lucru, căci are să schimbe pentru totdeauna ceea ce cred despre Mozart, Heminway, Balzac, Kafka, Napoleon și alții?

După vreo trei luni de amânări și distrageri, mi-am făcut curaj. Vreme de trei zile (acest trei, semn magic, spiritual, cultural și universal), am sorbit cele 200 și ceva de pagini. Le-am sorbit fără creion, fără muzică și fără ceai, acasă, căci n-am vrut să plimb cartea prin metrou, să am părtași la această pătrundere ilegală, dar delicată, în intimitatea emoțiilor umane. Trei zile, pentru că aceste scrisori sunt de savurat, nu devorat.

Cartea este împărțită în șase capitole care acoperă forme frecvente ale iubiri: “Dragoste tandră”, “Nebun după tine”, “Proză pasională”, “Despărțiri dureroase”, “Foc și gheață”, “Dragoste interzisă”. Rânduri pline de iubire, pasiune, obsesie, ură, frustrare și clișee,  îi umanizează pe expeditori și destinatari, te fac să-i compătimești, să-i invidiezi, să-i admiri și mai mult.

În opinia mea, scrisoarea lui Wolfgang Amadeus Mozart către soția sa, Constanze, reprezintă deliciul acestei antologii. Pornind de la viața și lucrările sale prodigioase, mi l-am imaginat mereu un supraom, aproape geniu nebun, pe un piedestal al culturii, de neatins de mocirla mediocrității. L-am descoperit amuzant, sensibil și îndrăgostit lulea.

“Iubita mea soțioară, ce bine ar fi să primesc o scrisoare de la tine. (…) Ziua bună, Stanzerl! Ziua bună ștrengăriță mică, pisi – pisi, năsuc cârn, micuță bagatelle, Schluck und Druck (…). Noapte bună, șoricuța mea, somn ușor! (…) Te sărut de un milion de ori cu toată dragostea mea și rămân pe vecie al tău soț care te iubește nepus”.

E Mozart, da? Muzica lui stimulează activitatea cerebrală, ajută plantele să crească, ba chiar le-ar feri și de dăunători (ăștia preferă alt gen muzical, posibil electro), iar vacile dau mai mult lapte când ascultă simfoniile sale.

În vreme ce tu aștepți să-ți scrie iubi pe whatsapp, Ernest Hemingway aștepta, evident, o scrisoare de la Mary Welsh:

“Stat aseară acasă în loc să ies la cină, pentru că m-am gândit că o să primesc vreo scrisoare. Dar n-am primit. Și după aia convins că voi primi de dimineață. Precis. Azi era în 17 și tu ai ajuns pe 12. Dar știi ce? Nici de dimineață n-am primit nimic. (…) Te rog, scrie-mi, Ștrengărițo. (…) Dacă ți s-ar întâmpla ceva aș muri ca un animal de la grădina zoologică atunci când perechea lui pățește ceva”.

Nu mi-am pus problema până acum, dar simt un rac autentic și…am dreptate! Domnul H. s-a născut la 21 iulie 1899. Nu cred în zodii, dar unele caracteristici chiar se potrivesc nativilor cu care sunt asociate.

Zelda Fitzgerald și F. Scott Fizgerald au avut, cu siguranță o relație toxică care i-a îmbolnăvit și terminat definitiv ca oameni. Povestea e clasică. Ea schizofrenică, el alcoolic. Dependență, nu iubire sau obișnuință. Iată ce-i scria Zelda lui Scott, din vacanța sa petrecută în sanatoriu:

“Vino repede – Vino la mine – nu aș putea să trăiesc fără tine chiar dacă tu m-ai detesta și ai fi acoperit cu bube ca un lepros – chiar dacă m-ai părăsi și ai fugi cu altă femeie și m-ai înfometa și m-ai rupe în bătaie – știu că tot te-aș dori – Iubitule, Iubitule, Scumpul meu – Soția ta”.

Într-o scrisoare adresată medicilor, Scott definește cumva situația incertă a acestei căsnicii.

“Poate că cincizeci la sută dintre prietenii și rudele noastre v-ar spune, cu toată sinceritatea și convingerea că Zelda a înnebunit din cauza obiceiului meu de a bea prea mult – cealaltă jumătate v-ar asigura că nebunia ei m-a împins la băutură”.

Scrisoarea lui Marjorie Fossa către Elvis Presley i-a adus acesteia o fotografie cu autograf din partea Regelui. Da, ăsta e cel mai bun lucru pe care poți să-l faci când o fană obsedată îți scrie.

“Nu mai pot să mănânc, să dorm, să conduc mașina sau să funcționez cât de cât. (…) Te iubesc pentru ceea ce ești și pentru felul în care bucuri mii de oameni din toată lumea, nu pentru cine ești. În tinerețea visam să ajung doamna Presley, presupun că la fel visau toate adolescentele. TU ai avut cel mai mare imapct asupra oamenilor și asupra industriei muzicale, nu numai asupra rock`n`rollului”.

Bine, tipa era țăcănită, dar măcar se pricepea la muzică.

Cei care vor pune mâna pe cele 50 de scrisori, vor descoperi că feministele nu urăsc bărbații și nici nu sunt amazoane psihopate care vor să domine lumea.

Anarhista și feminista Emma Goldman ascundea în sinea dumneaei o pasiune previzibilă, aș spune eu. Aceasta îi scria lui Ben Reitman:

“Ai deschis porțile temniței în care era feminitatea mea. Și toată pasiunea nesatisfăcută de atâția ani s-a descătușat într-o furtună nebună și sălbatică și infinită ca marea… Atunci cum să-ți închipui că aș putea să stau departe de tine?”.

Acum, întrebarea firească a oricărui individ care citește aceste rânduri e: “Ce i-ai făcut, tati? Cum ai gâdilat-o și ce i-ai șoptit la ureche de s-a descătușat așa?”.

Trecem la altă feministă. Simone de Beauvoir i-a scris lui Nelson Algren:

“Vreau să ne vedem, am nevoie să ne revedem și voi face totul ca revederea noastră să aibă loc. Așteaptă-mă. Așa cum te voi aștepta și eu. Te iubesc mai mult decât ți-am mărturisit, poate mai mult decât îți imaginezi tu. Îți voi scrie foarte des. Scrie-mi și tu la fel de des. Îți sunt soție pe veci. Simone a ta”.

Nu știu dacă Anais Nin era feministă, dar îmi place atitudinea. Ea dă cu Henry Miller de toți pereții, și nu în modul în care dumenalui și-ar fi dorit.

“Totul ar fi bine dacă tu ai scrie așa cum trebuie. Dar scrii cele mai oribile scrisori, atât de urate că ar înstrăina pe oricine. Nu am văzut niciodată scrisori mai insipide și mai plate despre dacă voi veni sau nu etc. Nici scrisori mai narcisiste nu am văzut vreodată. Ele creează despărțirea noastră”.

Nu vreau să fiu rea, dar e posibil ca doamna Nin să fi fost la ciclu când a scris rândurile de  mai sus. 
Pe lângă asta, în spatele scrisorii se află o adevărată telenovelă cu final imprevizibil. Să spunem doar că nu întotdeauna când nevasta și amanta se întâlnesc, se naște și un scandal.

James Thurber îi scrie Evei Prout:

“Nu ești tu de vină. De vină sunt toate femeile de dinaintea ta care au lăsat astfel de moșteniri; de vină sunt toate doamnele radioase și efervescente și zburdalnice din istorie, care, într-un moment de cochetărie, au dat un sărut, iar apoi au murit oameni, au fost detronați regi și popoare s-au luptat pe viață și pe moarte numai și numai din cauza acelei mângâieri frivole”.

Lucrarea din fața noastră nu le este destinată romanticilor. Nu. Ei nu au nevoie de fițuici pentru a scrie slove. 50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile e o antologie destinată nouă, tuturor, cei care am fost acaparați de tehnologie și am uitat că suntem oameni, nu roboți. E pentru noi, cei care am considerat că istoria e plictisitoare, că X și Y s-au apucat de scris  pentru că nu aveau ceva mai bun decât să tortureze generațiile următoare.

Coordonatorul H. Lowenherz s-a încumetat la o muncă de ani de zile, la sute de ore de documentare și a dus la bun sfârșit un proict de o valoare neprețuită. Mi se pare colosal să aduni scrisori celebre ale personalităților istorice, culturale și artistice din toată lumea și să le deslușești scrisul. E formidabil să fii tu cel care descoperă primul că aceste genii erau, înainte de toate, oameni cu slăbiciuni, vulnerabili în fața iubirii.

Pe lângă faptul că alimentează flacăra unei arte care a apus, aceea a scrisorilor, această carte mai face un lucru extraordinar. Îi umanizează pe marii oameni la nivelul cărora avem impresia că n-am putea ajunge niciodată. Îi face accesibili, ne ajută să-i înțelegem și să le acordăm mai mult interes pe viitor.

Concluzia e simplă. În iubire, nu există genii, mediocri și proști, ci suntem cu toții egali, iar poveștile ni se scriu după noroc. Astfel, oricare dintre noi poate fi fericit, îndrăgostit lulea, împlinit, orbit, trist, gelos, depresiv, alcoolic, penibil, obsedat, terminat, distrus sau mort pe dinăuntru.

Surse foto: Pexels & Nemira

Carl Gustav Jung, tăticul arhetipurilor, mi-a atras atenția, în studenție, printr-o frază: Arhetipurile creează mituri, religii, idei filosofice care influenţează şi îşi pun amprenta pe întregi naţiuni şi epoci. Primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost impactul pe care l-a avut (și încă îl are) Făt-Frumos asupra tinerelor fete. Cică el ar fi bărbatul perfect. E bine să ai pretenții, să faci o selecție, dar la un moment dat trebuie să ai încredere în potențialul unui om. Știu, e cam greu, în contextul în care Făt-Frumos strică piața cu profilul care i-a fost construit. Probabil din cauza acestui individ a apărut zicala Alegi, alegi, până culegi…sau până te apuci să colecționezi pisici, aș adăuga eu.

Mai mult decât rolurile de gen, care sufocă literatura pentru copii, mă deranjează impresia deosebită pe care a făcut-o Făt-Frumos. De ce e admirat? Chiar nu-și dă nimeni seama că e un tip superficial și arivist? El pornește în cautarea fetei de împărat pentru că aude că tipa e piesă și că va primi o cotă parte din împărăție dacă o aduce înapoi. Deci, pentru dezirabilul Făt-Frumos, primează aspectul fizic și potența financiară a viitorului socru. Poate fata aia nici n-o să-l placă pe așa-zisul erou. Poate îl vrea pe Zmeu. Poate nici pe Zmeu nu-l vrea și trece dintr-un abuz în altul. Să nu mai vorbesc despre faptul că Făt-Frumos se folosește de grațiile sale masculine pentru a-i determina pe adjuvanți să-i facă treaba. Nu contează că sunt femei bătrâne, bărbați sau animale, el se folosește de oricine îi pica în cale pentru a-și îndeplini obiectivul. Făt-Frumos duce pe toată lumea cu vorba, asemenea unui politician, deoarece știe că pentru a ajunge la putere are nevoie de cetățeni.

Pe lângă asta, omul nu luptă împotriva patriarhatului și a sexismului. Dacă ți-ar fi ibovnic, ar trebui să stai toată ziua la cratiță. Ai mirosi a mâncare chiar și după ce i-ai spăla toți ciorapii îmbâcsiți. Ah, și vezi că i-ai spăla de mână, într-o manieră romantică, la lumina lumânării, pentru că a risipit banii și n-ați mai avut cu ce să plătiți factura la electricitate. Și dacă ai sta prea mult la coadă, la supermarket, ar face o criză de nervi, închipuindu-și că te-ai întâlnit cu Zmeul. Tu ai crede că bărbatul tău e gelos și te iubește, dar el ar face scandal de teamă să nu bagi divorț și avocații lui taică-tu să-l lase în fundul gol. Ar fi cam incomodant să-și călărească mârțoaga în fundul gol.

Făt-Frumos nu e amuzant, nu participă la proteste, nu citește cărți sau presă, nu merge la concerte sau teatru și nu face voluntariat. Nici nu are un loc de muncă stabil. Parcă zdrăngănea într-un timp la flaut și a avut câteva joburi sezoniere. Nu prea ați avea subiecte de conversație. De fapt, e un tip destul de gol. Mai are ceva în afară de fățuca aia efeminată?

Sursă foto: unsplash.com & avclub.com

Pe toată durata studiilor ai mâncat pâinea părinților tăi. Ai băut, fumat, petrecut și alte alea pe banii lor. Știi că e cam penibil să le mai ceri și acum bani pentru tampoane sau prezervative, dar n-ai încotro, căci absolvirea unei facultăți nu-ți asigură un job așa cum vizualizai în fanteziile tale erotice. Ești în pragul disperării, iar angajatorii simt asta și profită  de tine în fel și chip. Așa te trezești că primești prin e-mail task-uri de la angajatori care vor să stoarcă idei de la tine, dar nici măcar nu  s-au obosit să pună pe cineva să te sune, darămite să te cheme la o întrevedere. Tot așa ajungi să sari dintr-o  plantație în alta, adică din internship în internship, visând și sperând că cineva o să te vrea contracost.

Visezi că diplomele pe care le ai îți vor folosi cândva. Contemplezi la asta cât timp împarți pliante, iar mamele deconectate de la realitate își avertizeaza progeniturile “Așa o să ajungi dacă nu te pui cu burta pe carte!”. Te doare un pic suflețelul când te gândești că ți-ai tocit coatele prin facultate și ți-ai pierdut nopțile învățând, nu petrecând, iar acum diplomele ți se răsucesc în mapă și tu îngheți sau faci insolație (în funcție de sezon) pe străzi.

Munca nu e rușinoasă. Cică e brățară de aur, dar nu o poți amaneta. Cică te și înnobilează. Așa e. Te simți aristocrat când angajatorul tău, un țăran cu mai puține studii decât tine, îți propune un contract de muncă pe două ore, când tu, de fapt, ar trebui să lucrezi vreo nouă și să mai stai și peste program. Trebuie să știi că el, zeul suprem al afacerilor, îți face contract de muncă pe timp redus, deoarece se gândește la tine. Nu vrea ca Statul cel malefic să dea bani bisericii din munca ta. Nu te gândi că se ferește de taxe, ci doar nu vrea să te fure altcineva în afară de el.

Desigur, dacă ai renunțat la ideea de a schimba lumea și de a avea un job creativ, poți oricând să lucrezi într-un call-center, unde să te înjure concetățenii și indivizii de peste mări și țări. Dacă nu-ți plac oamenii și nu vrei să-ți faci vreodată o relație, poți să fii QA tester, adică să-ți închipui că e distractiv să cauți bug-uri în jocuri și să-ți mai iei și acasă material de studiu.

Chiar și așa, se poartă underemploymentul, adică absolvenții de facultate le iau joburile celor cu studii medii. Cam zece ani o să mai țină treaba asta, căci prin 2025 nu vor mai fi 50% dintre joburile existente. Nu vreau să te apuce inima, așa că nu fac mai multe dezvăluiri. Spun doar că cei care la locul de muncă vorbesc mult la telefon, vând cărți, transportă marfă și procesează comenzi, ar trebui să se reprofileze.

Potrivit ANOFM, la finalul lui iunie, numărul total de șomeri, la nivel național, a fost de 446.703 persoane, dintre care 4,81% au studii superioare. A, da, șomajul e în creștere, unii lucrează fără contract de muncă și alții sunt prea leneși pentru a solicita ajutor de șomaj. Prin urmare, cine poate spune cu certitudine câți absolveți  stau degeaba acasă?

E greu să-ți găsești un loc de muncă. Ai ajuns să mergi la interviul de angajare ca la magazinul de pâine. Nu mai ai emoții și știi sigur cum va decurge conversația. Aceleași întrebări idioate la care trebuie să răspunzi cum trebuie, nu cum vrei:

Î: De ce vrei să lucrezi la noi?

R: Alții nu fac angajări.

Î: Unde te vezi peste trei ani?

R: Ocupând funcția ta.

Î: Ce te motivează cel mai mult la locul de muncă?

R: Foamea.

Î: Ce faci în timpul liber?

R: Merg în cluburi dubioase și petrec până în zori.

Î: Ce calități ai?

R: Am o rezistență foarte buna la alcool. De asemenea, funcționez foarte bine chiar și când sunt mahmură.

Î: De ce ai renunțat la ultimul loc de muncă?

R: Șeful era un bulangiu analfabet, iar colegii niște putori proaste.

Î: Ce calități ți-ai dori să aibă șeful tău?

R: Să aibă șapte ani de acasă și să nu mă frece la icre.

Î: Văd că nu prea ai experiență. De ce?

R: Știai că n-am experiență atunci când m-ai invitat la intreviu. De ce m-ai chemat dacă nu-ți convine experiența mea?

Chiar și așa, nu-ți pierde speranța. Poate încă nu s-a inventat jobul potrivit pentru tine. Poate că trebuie să-l inventezi tu. Îndrăznește mai des, caută oameni de acțiune și nu te apuca de droguri!

]]> https://www.duduiamagda.ro/ce-i-al-tau-e-pus-departe/feed/ 3