De ce n-ai auzit de ea? Pentru că Ziua Fericirii vine de la bhutanezi. Nu, nu cei care umplu și vând butelii, ci pașnicii indivizi care locuiesc în regatul asiatic Bhutan, o destinație mai exclusivistă decât Elveția, însă neatinsă de gheara globalizării.

Bhutanezii şi-au transformat PIB-ul în FIB (Fericirea Internă Brută), aşa că  ţelurile lor nu sunt indicatorii economici, ci alţii mai spirituali, mai exact indicatorii de fericire. Da, în Bhutan progresul nu se măsoară în bani, ci în fericirea cetățenilor.

Principiile Bhutanului se axează pe echitabilitate, conservarea patrimoniului cultural şi a mediului, însă pe întuneric, pentru că, potrivit statisticilor prezentate în The Diplomat, 70% din populaţie nu are electricitate şi un sfert din cei 800.000 locuitori trăiește cu 1,25 dolari, adică aproximativ 5 lei pe zi. Tu câtă fericire crezi că ai putea avea de banii ăștia? Ei bine, învață de la bhutanezii că fericirea constă în lucruri simple şi  nu o atingi prin belşug, ci prin spiritualitate.

În 2012 ONU a proclamat data de 20 martie ca Ziua Internațională a Fericirii, iar în 2013 a fost sărbătorită pentru prima oară. Decizia a fost luată, bineînțeles, la propunerea statului Bhutan și aprobată în unanimitate de cele 193 state membre ale ONU.

Căutarea fericirii este unul dintre obiectivele fundamentale ale ființei umane, a conchis, în rezoluția adoptata prin consens, Adunarea Generală a ONU.

Fericirea poate avea diferite semnificaţii pentru oameni. Dar toţi putem cădea de acord asupra unui lucru, acela că fericirea înseamnă să lucrăm împreună la încheierea conflictelor, la eradicarea sărăciei şi a altor condiţii regretabile în care foarte mulţi dintre semenii noştri trăiesc, a transmis, printre altele, Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon cu ocazia primei Zile Internaționale a Fericirii.

Poate că Ziua Internaționala a Fericirii nu e atât de vizibilă deoarece coincide cu Ziua Francofoniei și cu echinocțiul de primăvară (ce-i drept, începutul primăverii astronomice e un eveniment sărbătorit în tihnă de mulți indivizi).

Poate că Festivalul Sf. Patrick i-a luat fața Zilei Fericirii pentru că oamenii sunt dați peste cap de atâta  trifoi, haine verzi și bere.

Poate că am uitat ce e fericirea și cum putem ajunge la ea. Poate că nici nu ne mai dăm seama dacă suntem fericiți sau nu, deoarece nu avem timp și nici dispoziție să definim și să localizăm fericirea asta.

Un lucru e clar. Fericirea nu e comercială ca iubirea, de parcă ar exista vreo legătură între cele două. Nu poți transforma fericirea în strategie de marketing pentru a vinde chestii. Pur și simplu nu poți, deoarece, încă de la grădiniță ai fost învățat că fericirea constă în lucruri mărunte. Ei bine, această propoziție este partial adevărată. Fericirea constă și în lucruri mărunte. Propoziție adevărată. De ce? Îmi pare rău că spulber ideile despre viață ale unora, însă o plimbare prin parc, o boacănă făcută de Pufuleț și un apus de soare nu sunt suficiente. Sunt momente care ne ajută foarte mult să respirăm, uneori sunt perfuziile care ne ajută să nu cedăm psihic în rutină, dar nu sunt suficiente. Fericirea implică, de foarte multe ori, lucruri COLOSALE: adevăr, credință, dragoste, toleranță, pace, curaj, sănătate, răbdare, schimbare, încredere, atenție la detalii, respect, valori, educație, ambiție, lege etc.

Spre exemplu, uite cât de greu e, uneori, să identifici elementele care te fac nefericit și să ai curajul să produci o schimbare benefică în viața ta, în lumea în care trăiești.

Ce e fericirea? Ceva complicat. Un episod sau două, un sezon sau mai multe. O nevoie care se schimbă. O  permanentă căutare. Un ideal.

Nu știu exact ce este fericirea, dar știu că este plăcută. Și apa e udă. Cred că este unul dintre privilegiile inefabile ale vieții.

Duminică e Ziua Internațională a Fericirii. Sper să nu mai aud melodia lui Pharrell, fumătorii să supraviețuiască primului weekend fără țigări în baruri și cluburi (legea antifumat e benefică și pentru ei, dar încă nu și-au dat toți seama) și mi-aș dori ca fericirea adevărată, nu cea egoistă, să ne intre  în preocupările noastre cotidiene.

Surse foto: Unsplash, Homer, hartă Bhutan, zâmbet în mulțime

Rozalia Biro, senatoare UDMR, a avut o sclipire de geniu anul trecut și s-a gândit să inițize un proiect legislativ prin care ziua de 8 martie să fie declarată Ziua femeii și cea de 19 noiembrie să fie declarată Ziua bărbatului. În caz că ai uitat, Rozalia e  doamna care în 2014 aspira la funcția de ministru al Culturii și la combaterea fenomenului copiilor bipezi (asta ca să nu mai râzi de Grapini).

Pentru că tot se lăuda la un moment dat, în CV, că stăpâneşte limba română, ca limbă străină, la “nivel superior”, domnia sa  a consultat Wikipedia si a redactat o propunere legislativă prin care să reglementeze  echilibrul de gen și  să promoveze dreptul la egalitate de șanse între bărbați și femei.  Pe lângă asta, se mai urmărește, potrivit expunerii de motive,  concentrarea asupra sănătății bărbaților și băieților și prezentarea de modele masculine de urmat.  Nu te gândi că Rozalia a inventat roata, căci nu-i așa. În Trinidad și Tobago bărbații au ziua lor încă din `99, iar ulterior ideea a fost preluată de zeci de țări din lume, spre exemplu Republica Moldova, Ungaria, China, India, Zimbabwe, Norvegia etc.

Senatoarea și-a găsit cinci colegi, bărbați, care să-i dea câte o semnătură, iar pe 10 iunie 2015  a fost depus proiectul legislativ. Miercuri, legea a fost adoptată cu 204 voturi pentru, 16 împotrivă și 63 de abțineri, apoi a mers mai departe, pentru promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

Egalitate. Ziua femeii e pe 8 martie, când vine primăvara, totul se trezește la viață, păsărelele ciripesc și grădinile înfloresc. Ziua bărbatului e pe 19 noiembrie, adică nu e rost de chiolhanuri cu ciolane, mici și bere, ci de fasole, cartofi și varză. Nu doar că nu e vreme de grătar în spatele blocului și de spart semințe pe asfalt, ci e și postul Crăciunului, deci  nu e rost nici de amor aniversar. Grătarele pot fi mutate pe 8 mai, de Ziua egalității de șanse între bărbați și femei. Dar deh, am vrut să ne aliniem cu Trinidad și Tobago.

Presimt că Ziua asta a bărbatului n-o să depăsească  popularitatea celei de 5 mai, pe care a propus-o Bergenbier  în urmă cu 8 ani (apropo, isteață strategie de marketing). Bineînțeles, treaba nu s-a concretizat, deoarece bărbații nu s-au mobilizat să strângă semnăturile necesare pentru a fi susținut proiectul în Parlament. Ziua asta n-o să fie populară nici dacă vor fi promoții la rotopercutoare și polizoare. Bărbații nici nu vor ști că e ziua lor și probabil că nici nu și-o doreau în noiembrie, iar noi nici nu vom ști care sunt bărbații pentru că ei nu prea mai sunt.

Sursă foto: gratisography.com & theotherpress.ca