Vlad Rotaru, directorul artistic al Nordic Film Festival, e omul care parcurge, an de an, mii de kilometri de peliculă pentru a ne aduce mai aproape cultura și cinematografia nordică. Asemenea literaturii, filmele din Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia au un jag vet inte vad (n.r. nu știu ce al lor) care ne acaparează și ne răscolește până în măduva oaselor. Vlad nu e doar un cinefil profesionist, ci e cineast pe bune, absolvent al Universitatății Media din București. Știe cum e în spatele camerei, dar și în fața ei. E familiarizat cu proiectorul și fotografia. Nici jocul scenic nu-i este străin. În periplul său prin carieră, el a bifat deja realizări impresionante ca film director, în producții foto și video, advertising și entertainment. Poate nu știați, însă Vlad a câștigat, în 2014, premiul Best Cinematography Award pentru filmul Nora Iuga Calling, în cadrul DOCUART Film Festival București.

Nordic Film Festival revine, în perioada 23 – 26 noiembrie, la cinema Elvire Popesco, cu o nouă ediție dedicată filmelor nordice. Vlad Rotaru ne promite că selecția de anul acesta va fi cea mai bună de până acum! Cele 14 pelicule alese acoperă mai multe genuri, astfel încât să poată fi împăcate preferințele tuturor cinefililor. Așadar, vom avea și animație, și dramă, și romance, și horror și documentar. Vlad ne-a oferit acces în culisele #NordicFF și ne-a ajutat să deslușim un pic din tainele unor filme care sunt, parcă, de pe altă planetă.

 

Munca ta presupune o activitate curatorială foarte intensă și structurată. Povestește-mi, te rog, ce aspecte urmărești atunci când faci selecția filmelor?

În ultimii 15 ani am văzut peste o mie de filme din diferite epoci și stiluri. Pot spune că, momentan, am nevoie de doar 15 minute pentru a îmi da seama dacă merită să mă uit în continuare la un film sau nu. Adică am ce învăța din acel film? Am ceva nou de văzut aici sau este doar un alt blockbuster hollywoodian ce nu aduce absolut nimic nou în peisaj ? După 10-15 minute decid dacă închid filmul sau îl mai continui. Ideea e să nu fie mediocru. Dacă e prea prost, vreau să mă uit în continuare la el pentru că e o lecție de învățat și de acolo.

La fel și la Nordic, multe filme nu trec de acele 10-15 minute în care îmi dau seama de nivelul producției. Caut, în general, forme noi de expresie regizorală, imagini în care compoziția e atrăgătoare atât prin expunere, cât și prin unghiulație și compoziție, jocul actorilor și scenografie. Înainte însă de a începe să mă uit la filme, citesc sinopsisurile și mă uit să văd prin ce festivaluri au circulat. Încerc să caut informații despre cum au fost primite acele filme și ce s-a discutat despre ele. De multe ori, veți vedea la NFF filme destul de premiate pe la marile festivaluri de film din Europa și nu numai. Filmele selectate sunt filmele ce au trecut de testul acelui sfert de oră.

Cum stai la capitolul remușcări? Există vreun film pe care regreți că nu l-ai selectat în cadrul edițiilor de până acum?

Sunt multe filme pe care aș fi dorit să le am în festival și nu s-a putut. Cred că peste 50. Deși au fost foarte bune, ori nu s-au încadrat în bugetul nostru, ori au fost deja cumpărate de un distribuitor și nu mai aveam dreptul să le dăm, ori au apărut cu puțin timp înainte de festivalul nostru și atunci nu mai avea nici un rost să îl dăm și noi. Dar sunt multe bune, chiar și de dinainte de anii 2000, avem o grămadă de filme pe care mi-aș dori să le bag în festival. Din păcate, pentru a intra în festival trebuie să se alinieze astrele pe mai multe planuri.

ÎN ULTIMII 15 ANI AM VAZUT
PESTE O MIE DE FILME

#NordicFF tocmai a avut prima ediție la Timișoara. Cum a fost întâlnirea timișorenilor cu filmele nordice?

A fost una foarte exotică, timișorenii nu au mai avut parte de nici un festival de filme nordice și până acum un an nici măcar nu au avut parte de un cinematograf de artă care să le ofere expunere către filmele nordice. Deci a fost o întâlnire foarte rară cu o cultură nouă.

View this post on Instagram

A post shared by Nordic Film Festival Bucharest (@nordicfilmfestival)

Hai să vorbim despre ediția curentă! Avem 14 filme. Cum ai decis că ele trebuie să ajungă pe afiș?

De la a doua ediție încoace, totul a început să devină standardizat. Știu exact ce am de făcut, când trebuie să le fac și cât timp trebuie să aloc fiecărui task. Și chiar și așa, las loc pentru lucrurile neașteptate care cu siguranță vor veni. Mai devreme sau mai târziu, în fiecare task apare ceva neprevăzut.

Durează șase luni pentru ca o ediție să fi pusă la punct și gata de screening. Poate părea mult, dar așa se întâmplă când sunt foarte mulți factori la mijloc. Multe decizii trebuie luate împreună, trebuie să așteptăm feedback și de aceea lucrez pe mai multe task-uri deodată. Asta pentru că o ediție înseamnă, de obicei, lucrul în comun a cel puțin 40 de oameni. Se lucrează pe traduceri, apoi pe subtitrări, apoi pe procesarea digitală a fiecărui film în parte, grafică, programări de filme, strategii de comunicare, toate acestea trebuie aduse la un numitor comun.

Care sunt vedetele ediției?

Avem și la această ediție câteva vedete, Amundsen, Lamb, Louis and Luca, Before the Frost, The Emigrants (poate cel mai premiat film din festival) și Hilma fiind preferatele mele, chiar dacă poate unele filme sunt mai bune, acestea au rămas în sufletul meu, fiecare din alt motiv. Am început, cred, cu vreo 30 de filme care nu au trecut pragul de sfert de oră și am vizionat alte 30 de filme cap-coadă, dintre care doar 14 au fost alese în final. E greu să alegi ce să intre atunci când ai atât de multe filme bune. Cred că asta e cel mai greu aspect, alesul filmelor.

DUREAZĂ ȘASE LUNI PENTRU CA O EDIȚIE SĂ FIE PUSĂ LA PUNCT ȘI GATA DE SCREENING

Cum a evoluat festivalul de la prima ediție până în prezent?

Festivalul a trecut prin multe. Prima ediție a fost amânată deoarece Regele Mihai a decedat, iar festivalul era programat fix în perioada de doliu național. Am reluat totul după o lună jumate și am fost cu toții uluiți de faptul că lumea chiar vine la cinema să vadă filme nordice. Spectatorii păreau foarte interesați de cultura nordică și am primit mult feedback pozitiv, ceea ce ne-a făcut să continuăm și să ducem festivalul și la Sibiu, apoi la Chișinău. După care am început lucrul pentru a doua ediție, una cu mult noroc, fiind dealtfel printre puținele festivaluri ce au avut loc în 2020, fix înainte de pandemie. După noi, potopul.

Iar cea mai de succes ediție a fost a treia, unde am avut cea mai mare medie de spectatori per film. Până acum, tematica festivalului a fost diversitatea. Diversitatea culturii nordice. De data asta, am ales să împărțim filmele pe zile, cu următoarele teme: Opening night, Thriller night, Drama evening și Women power evening. De asemenea, avem și un program pentru copii, sâmbătă și duminică dimineața vom proiecta filme pentru cei mici, dar nu numai.

Cu siguranță fiecare peliculă merită să fie văzută. Cu toate acestea, intervine problema bugetului. Care ar fi cele cinci filme pe care neapărat ar trebui să le vadă oricine?

Aceleași filme ca la întrebarea nr.5: Amundsen, Lamb, Louis and Luca, Before the Frost, The Emigrants (poate cel mai premiat film din festival) și Hilma.

Cu ce schimbă sala de cinema experiența vizionării unui film?

Este o diferență ca de la cer la pământ între sala de cinema și TV-ul de acasă, oricât de mare ar fi ecranul său. În primul rând atmosfera din sala de cinema este inegalabilă.

Faptul că poți să râzi sau să plângi la unison cu alți oameni, să simți energia lor în sală, să auzi sunetul surround, la un nivel pe care nu l-ai putea asculta acasă pentru că ar veni poliția.

Și mai e ceva. Proiectoarele din sălile de cinema sunt calibrate pentru a reda culorile filmului așa cum ele au fost gândite de autorii filmului. Pe când televizoarele noastre procesează culorile în alt fel și nu poate reda filmul așa cum a fost el făcut de fapt, oricât am lucra noi la Brightness and Contrast.

ESTE O DIFERENȚĂ CA DE LA CER LA PĂMÂNT ÎNTRE SALA DE CINEMA ȘI TV-UL DE ACASĂ

De ceva timp, am remarcat că producțiile nordice, în special cele de tipul Nordic Noire, s-au înmulțit pe platformele de streaming. Mai mult decât atât, au ajuns în focus, anul acesta, la un festival internațional de film organizat în țară. E clar, filmele nordice au un ceva al lor. Dar ce au, de ce ne plac atât de mult?

Pe mine m-a captat atmosfera din filmele Nordice. Una absolut unică, parcă legată de geografia locului și îmbibată în peliculele cinematografice într-un fel în care dacă aș urmări filmul fără sonor și doar cu subtitrări, mi-aș da seama imediat doar din modul în care se comportă personajele și din modul de filmare al cadrelor că este un film nordic.

Știu că urmărești filme nordice dinainte să fie la modă. Care a fost pelicula care ți-a deschis apetitul pentru acest gen?

Am multe filme nordice care mi-au intrat la suflet. Din facultate ni se predau cineaștii nordici și acolo m-am îndrăgostit prima oară de cinematografia lor. Dintre filmele moderne, Jagten (The Hunt), apărut în 2012, mi-a atras atenția în mod explicit, după care a urmat o avalanșă de filme foarte, foarte bune. Dar până atunci, nu erau atât de distribuite filmele nordice la noi în țară.

Instruiește-ne un pic în tainele peliculelor nordice. La ce nume ar trebui să fim atenți de acum înainte?

Neapărat, sunt de urmărit frații Mikkelsen, ca actori. Ei joacă numai în producții din care au ceva de câștigat ca actori, nu doar financiar. De asemenea, Tryne Dyrholm și Ulrich Thomsen sunt extraordinari și joacă în filme superbe. Pe partea de regie, de neratat sunt Joachim Trier, Thomas Vinterberg și Erik Pope, prezent și în festivalul nostru cu filmul The Emmigrants.

Ce film i-ai recomanda unui om care nu a mai văzut o producție nordică până acum?

I-aș recomanda să vină să vadă Amundsen, pentru că apoi știu că va veni să vadă toate filmele din festival.