Te scot la un copac?

Poate că vorbește insolația din mine, însă românul e sexy cu cazmaua în mână. Cum sapă el gropi în pământul tare ca betonul, venele și bicepșii i se umflă, testosteronul clocotește, iar sudoarea și țărâna îi formează un strat de protecție împotriva soarelui arzător. Dacă mai adaugi la asta și interesul față de mediul înconjurător, deja Făt-Frumos poate să-și dea demisia. Nu, nu sunt sarcastică, ci am participat la o acțiune de plantare unde m-am conectat cu pământul, cu mine și cu oamenii.

Asociația Mai Mult Verde ne-a scos, sâmbătă, la un copac. De fapt, au fost 15000 de puieți de salcâm pe care aproximativ 150 de voluntari i-au plantat la Videle. Pentru a evita orice glumă proastă, îți spun din start că nu a fost o acțiune politică, nu am fost acolo să dezgropăm morții din Teleorman și să-i pregătim psihic pentru următorul scrutin și nu, Escobar și doamna 20 – 20 nu au fost prezenți.

După vreo patru ore de somn, m-am trezit, sâmbătă dimineața, veselă și fresh, cântând melodiile lui Maluma. Am servit mic-dejunul, mi-am pregătit rucsacul, m-am echipat și am purces către punctul de întâlnire, adică Piața Operei.

Drumul spre tarla nu a fost nici lung, nici scurt, ci suficient pentru a ne acomoda unii cu alții. Ba mai mult decât atât, cred că toată lumea din autocar a avut una dintre zilele alea foarte bune pe care le ai, de obicei, de câteva ori pe an. A existat o naturalețe firească în comunicare și părea că deja ne știm cu toții de ceva timp.

La Videle, am fost întâmpinați de cei de la Auchan România cu sandvișuri, pateuri și licori pentru hidratare și energie. Mi-a plăcut că au existat și de-ale gurii pentru  vegetarieni. Să nu mai spun că a fost și o sală de mese amenajată în aer liber, iar atmosfera era întrețiuntă de către un DJ. Aș spune chiar că s-au investit prea mulți bani și prea mult efort pentru confortul voluntarilor. Nu voiam să fiu asuprită pe o plantație, însă nici să merg în vacanță. Deja întreaga acțiune arăta ca un festival de primăvară. Cred că apă, fructe și câte un sandviș de persoană ar fi fost suficiente pentru participanții la eveniment. Desigur, totul a fost făcut în ideea de a motiva oamenii să se implice în acțiunea de plantare, de a încuraja socializarea și distracția. În niciun caz nu a fost vorba de fală. Apreciez implicarea celor de la Auchan, sunt convinsă că mai au și alte proiecte pe CSR, însă au alocat un buget mult prea mare pentru chestiuni care nu erau absolut necesare.

După alimentare, ne-am împărțit pe echipe. Coordonatorii ne-au luat în primire, ne-au arătat ce avem de făcut (unii dintre noi știam deja), ne-am luat ustensilele (găleți și cazmale), puieții și ne-am pus pe treabă.

Dacă nu e cu bănat, am o remarcă de făcut. Sunt o fată crescută la oraș, însă chiar și eu știu că plantarea pomilor se face doar după ce rădăcinile au stat în mocirlă, nu în soare. Dacă ele sunt uscate, e nevoie de o ploaie zdravănă pentru a avea o rată de succes decentă. În contextul dat, a fost necesar să punem puieții în găleți cu apă pentru a improviza mocirla. Până acum nu mi-am pus problema, însă dacă ai într-adevăr nevoie de noroi, e foarte greu să faci rost de el.

Organizatorii ne-au sugerat să facem echipe de câte trei persoane. Eu am făcut echipă doar cu Cosmin, un tip pe care îl știam deja de la o altă acțiune de plantare, din 2016, de la Moara Vlăsiei. E chiar bun la săpat gropi. Nu știu de unde a învățat, însă chiar se pricepe. Probabil i-ar fi prins bine un schimb de tură la cazma, dar mă cam depășea situația. Am ales să fac muncă de fată și tot m-am trezit cu febră musculară și cu pielea brațelor înroșită de soare. Mai exact, eu puneam puieții în gropi, tasam pământul din jurul tulpinei pentru a nu lăsa goluri de aer și implicit umpleam gropile cu pământ, apoi udam viitorul pomișor.

Timpul a zburat, iar în jurul orei 14:00 am fost poftiți la masa de prânz unde, din nou, a fost prea multă mâncare. Unii dintre voluntari au dat resturile lor unor oameni sărmani din zonă, însă alții le-au abandonat pe la mese sau pur și simplu le-au aruncat în sacii cu gunoaie. Îmi pare rau, însă am o problemă cu risipa. Până să mă gândesc la copiii din Africa, mă gândesc la copiii noștri. Din păcate, am văzut oameni și situații care aproape mă fac să mă urăsc pentru că, uneori, fără să vreau, nu consum anumite alimente la timp și mă trezesc că trebuie să le arunc pentru că s-au alterat.

După pauza de prânz și o mică siestă, oamenii s-au întors la plantat. Poate nu cu același spor, dar la fel de motivați. Bine, trebuie să recunosc, aici a contribuit și playlistul eclectic al DJ-ului. Apropo, mulțumesc pentru rock! Evident că nu ascult doar Maluma…

Mi-a plăcut enorm colegii de tarla. Nu știu mai nimic despre ei, în afara faptului că sunt prietenoși, mișto și muncitori. Nu și-au ferit mânuțele de murdărie și, în ciuda epuizării care începea să se instaleze spre final, au avut glumele la ei până în ultimul moment.

Nici nu mi-am dat seama cum a zburat timpul. La întoarcere, m-am gândit doar la cât de fericită sunt pentru că am reușit să particip la plantarea unei păduri și la cât de frumoși, fantastici și de neoprit suntem atunci când ne mobilizăm pentru o cauză și, implicit, ne îmbunătățim ca oameni.

Plantarea pomilor e o experiență pe care ar trebui să o încerci măcar o dată pe an, indiferent câte doctorate ai avea. De ce? Păi, îți place oxigenul, nu? De fapt, ești cam dependent de el. Asta înseamnă că nu putem exista fără copaci și, ce crezi, nici ei nu pot exista fără noi. Dăm dioxid de carbon și fel de fel de gaze toxice și primim la schimb oxigen. E un schimb bun, nu-i așa? Ar fi și mai bun dacă forța de muncă din rândurile copacilor ar fi sporită.

Vara, când te îneci în propria-ți transpirație, e bună umbra unui copac. Dacă pe acolo există un hamac și ai o carte la tine, ți-ai găsit cuib pentru o zi întreagă. Ah și cât de bine arăți pe Insta lângă un copac înflorit!

Totodată, existența pădurilor ține departe catastrofe precum inundații, alunecări de teren sau deșertificare. Așadar, copăceii sunt un fel de gardieni care păzesc gospodăriile și infrastructura. Într-o zonă ca Videle, aflată permanent sub amenințarea dezatrelor naturale, a sărăciei și a migrării populației, o acțiune de împădurire chiar îmbunătățește calitatea vieții la nivel local.

Destul despre alții. Probabil ai vrea să primești ceva doar pentru tine, în afară de oxigen, că oricum consideri că nu respiri aerul din Videle, ci din altă parte. Ei bine, când lucrezi pământul, nu-ți stă mintea la prostiile tale cotidiene: drame personale, celulită, de ce nu răspunde Icsulesca la mesaj, jobul de rahat la care trebuie să te prezinți luni, cine și ce a mai postat pe rețelele sociale. În momentele alea, ca prin minune, nu mai sari haotic de la un gând la altul. Conectarea fizică la pământ îți limpezește mintea, te echilibrează emoțional, te scapă de stres și de nervi, îți scoate la iveală puteri fizice și interioare pe care nu știai că le ai și să nu mai spun de somnul dulce în care te ajută să te scufunzi când, într-un final, pui capul pe pernă.

Dacă ți-am făcut poftă de plantat, va trebui să aștepți până la toamnă, căci atunci va avea loc o nouă sesiune de împădurire.