Toamna Queen|Cum să fii o șomeră de succes

Răpciunele ăsta m-a surprins în ipostaza șomerei de succes. Cu demisia pe masă și fără vreun plan de supraviețuire pentru următoarele zile, am plecat să caut toamna prin oraș. Nu de alta, însă am găsit niște respect de sine, într-o geantă veche, și mi-am zis că poate e cazul să-l folosesc, până nu expiră.

Stai! Cum? Ce? Da, după aproape doi ani, am părăsit, cu circ și fără preaviz, plantația vieții mele. Deh, artiștii ca mine preferă să numere frunzele care cad, nu mărirea infimă de salariu cu care sunt blagosloviți de către zeii angajatori.

Așa m-am luminat și am ajuns la concluzia că Olguța și Dragnea nu sunt principalii vinovați pentru ulcerul de leafă și nici antreprenorii, ci chiar noi, ăștia mici. Noi, cei care muncim pentru visurile altora, noi, cei care suntem 5 în 1, la locul de muncă, și care nu știm niciodată să spunem nu, de parcă ne-ar ridica cineva o statuie de șofran la intrarea în birou.

Esta evident că, dacă e să te îngroape în ceva, niciun angajator nu te îngroapă în bani și profundă recunoștință, ci doar în task-uri. Doar știi că șefu` îți face un favor că te lasă să-i crești afacerea. Până la urmă, nimeni nu e de neînlocuit. Dacă nu-ți convine salariul, la revedere! Ca tine sunt zeci de fraieri care abia așteaptă să se plafoneze la locul de muncă. Septembrie e sezonul lor.

Dacă angajatorul are o zi bună, justifică salariile mici prin prisma taxelor enorme atribuite fiecărui angajat. Într-adevăr, povara contribuțiilor sociale și a impozitelor aferente salariilor este de-a dreptul nesimțită. În UE, ne aflăm pe locul al 13 lea când vine vorba de nivelul de taxare a salariilor brute. Pe primele locuri se află Belgia, că deh e Belgia, Ungaria (whaaaat?) și Germania. Totodată, aceiași angajatorii susțin că salariile sunt mici și din cauza productivității de toată jena a angajatului. În același timp, Eurostat arată clar că, raportat la UE, în ultimul deceniu, românii au realizat cea mai mare creștere a productivității muncii. Când crește productivitatea, cresc și încasările, implicit profitul. Din păcate, treaba asta nu prea se reflectă în statul de plată. Deși e urât, dacă te uiți în ograda altora, vei vedea că nemții câștigă de 6.4 ori mai mult decât românii, cu toate că Germania se află în top 3 țări cu cele mai mari taxe pentru venitul brut. Ok, boss! Ai vrut afacere, asumă-ți lucrul ăsta! Pe lângă profit, pe care nu l-ai avea fără angajați, asumă-ți și taxele!

Dacă angajatorul nu are o zi bună, îți spune clar și cu tupeu că nu ai voie să faci presiuni financiare asupra conducerii și că trebuie să te mulțumești cu orice primești. Era mai bine dacă nu-ți dădea nimic? Omul ăsta are impresia că dacă ai semnat un contract de muncă, îi aparții și că poate face orice din tine. De salariul ăla trebuie să stai și în cap, să dai și cu mătura, să fii disponibil la orice oră, din orice zi și din noapte, inclusiv în weekenduri și concedii. Fără scuze, totul rămâne așa cum e, pune mâna și întoarce-te la treabă, că nu vezi mai mulți bani! Nu e suficient că deja ai salariu? Ar trebui să vii cu bani de acasă pentru că ai privilegiul să stai la unul dintre birourile lui.

Așadar, salariile sunt mici pentru că noi acceptăm asta. Nu știm să impunem limite și nu avem energia să ne apărăm punctul de vedere. Nu avem nici timp, deoarece îi permitem angajatorului să ne stoarcă de tot ceea ce avem mai bun. Îi luăm în serios afacerea, o creștem pentru generațiile viitoare și o tratăm de parcă ar fi a noastră. La final, când tragem linie, ne trezim că nu ne-am ales cu nimic.

Cum Revoluția celor 100 de lei nu este o temă străină neamului românesc, am decis să pornesc și eu mica mea revoluție. Spontan, desigur. Dacă tot sunt o sărăcie performantă, măcar să nu fiu și una proastă.

Pentru că m-am săturat să fac parte din categoria celor care preasvlăvesc plantația pe care calcă, mi-am cerut drepturile. Mi-au fost contestate cu aroganță, apoi am început să-mi strâng catrafusele. Nu pot rămâne într-un loc unde nu mi se permite să evoluez profesional și financiar, unde nu se investește în mine, unde nu sunt respectată și apreciată, unde pur și simplu nu sunt fericită și bat pasul pe loc. Am făcut cea mai mare greșeală pe care un angajat poate să o facă. Am pus locul de muncă pe primul plan, înainte de propria persoană și de orice altceva. Mi-am construit întreaga viață în jurul jobului. Cu timpul au apărut mici așteptări care s-au transformat în dezamăgiri colosale. Am refuzat să mă resemnez. Am acordat șanse. Am plecat.

Toamna trecută parcă nici n-a fost, căci n-am avut regaz să o simt. Toamna asta e la pătrat. A venit exact la momentul potrivit, cu parfum de ardei copți, timp pentru cuget, dor de școală, poftă de gutui cu puf aspru și de plăcintă cu dovleac. Sunt narcisistă când spun că-mi este dragă toamna pentru că e cea mai apropiată de firea mea? Mă inspiră și m-a făcut să-mi dau seama că e momentul schimbării.

Așadar, lăsând dulceața de clișee la o parte, ce rămâne de făcut după ce ți-ai dat demisia?

SĂRBĂTOREȘTE-ȚI LIBERTATEA!

În primul rând, sărbătorește! Ai evadat din colivia propriilor îngrădiri, așa că îmbracă-te în hainele alea bune, de duminică, ia-ți prietena, șomeră la rândul ei, și vărsați-vă amarul la un smoothie, o cafea sau o prăjitură, până nu încep moliile să vi se cuibărească în portofele.

Promiteți-vă că, data viitoare, n-o să mai dați totul din voi, că n-o să mai arătați că vă pricepeți la aia și la ailaltă. Promiteți-vă că o să vă limitați la fișa postului, că o să faceți totul așa și așa, cum face lumea, să treacă timpul, să meargă leafa. La final, poate și recunoașteți că totul e o fantazie. Data viitoare o să munciți la fel de mult ca până acum.

ȚINE-TE DE SPORT!

Fie că faci fitness, aerobic, tumbe pe sârmă sau dansezi la bară, ține-te de sport! Acum că nu mai ai serviciu, ai timp chiar să mai introduci elemente precum alergat prin parc, plimbat pe role sau bicicletă.

Mai mult ca oricând, ai nevoie de ceva care să-ți ajute mintea să aibă o capacitate de judecată bună. Și, sincer vorbind, dacă tot ți s-a schimbat rutina zilnică, există posibilitatea ca greutatea ta să aibă de suferit!

RESPIRĂ CÂTEVA ZILE!

Au trecut doi ani sau chiar mai mult de când nu am mai avut liber două săptămâni legate. Mi-am luat cel mult șase zile consecutive de concediu, pentru că, la birou, a fost mereu prea multă treabă și nimeni care să-mi poată ține locul. Ajunsesem chiar să mă simt vinovată știind că, orice zi de concediu pentru mine, înseamnă un stres în plus pentru colegi și, la întoarcerea mea, multă muncă de recuperat.

Am uitat cu desăvârșire cum e să mergi, în parc, joia, la amiază, să stai pe bancă și să citești. Am uitat cum să mă port când nu sunt la muncă. Am uitat cum e să fac ceva doar pentru tine. Am uitat cum e să nu fiu stresată!

VACANȚĂ?

Desigur, o e un lux, dar dacă stai să analizezi situația, vacanța asta este, de fapt, un medicament. Ai nevoie să te detașezi de tot. Pe lângă demisie, ai mai avut și alte belele pe cap. Deja s-au strâns prea multe.

Dacă nu-ți permiți o vacanță de câteva zile, încearcă măcar o excursie de o zi. Pleacă singură undeva. Mergi la gară și suie-te în primul tren către munte. Cum ajungi acolo, golește-ți mintea și îmbrățișează un copac. Nu-i așa că deja te simți mai bine?

REFLECTEAZĂ PUȚIN!

Ce urmează? Asta e întrebarea pe care ți-o pui când stai, pe peronul de la Victoriei, și vezi o mulțime de indivizi în jurul tău. Unii par ocupați. E ora 15:00. Cum de bântuie atâția oameni la ora asta? N-au serviciu? Și ei și-au dat demisia?

Așadar, revenind la mine, ce să fac? Să mă întorc la site-urile de joburi? Să continui să lucrez pentru altcineva? Să încep să lucrez pentru mine? Să fiu PFA sau persoană juridică? Să mă răsplătesc cu niște cartofi prăjiți?

ÎNSCRIE-TE LA CURSURI

Tot răul spre bine. Până îți găsești un nou job s-ar putea să dureze câteva săptămâni. Nu dispera! Dacă tot ai ceva timp liber, poate reușești să-și descoperi noi abilități sau să-ți însușești noi competențe. Există nenumărate centre unde poți participa la ateliere de dezvoltare personală sau cursuri de formare și calificare profesională.

Astfel, descoperi o dublă utilitate a experienței tale: înveți ceva, dar faci și networking. La cursurile astea vin oameni de tot felul, din toate domeniile și nu știi niciodată cu cine ajungi să faci schimb de contacte sau, de ce nu, poate chiar să colaborezi.

În plus, e septembrie! Pun pariu că ți-e dor să mergi la școală!

MERGI LA INTERVIURI

Nu accepta primul job, că te întorci de unde ai plecat, ci analizează cu atenție tot ceea ce îți pot oferi angajatorii! Dacă ei consideră că beneficiile angajatului înseamnă laptop, telefon și salariu motivant, să le spui să le îndese undeva. Doar nu s-o aștepta careva să folosești laptopul și telefonul tău în interes de serviciu. Ah și ce privilegiu neașteptat să primești salariu, la final de lună, după ce te-ai spetit muncind!

Beneficiile ar trebui să includă chestiuni precum: facilități legate de sport și recreere, pachete cu servicii pentru sănătate, cursuri de dezvoltare personală și/sau profesională, fructe, mâncare, acces la biblioteci, asigurare de viață, pensie privată, transport asigurat/decontat etc.

De asemenea, este foarte important să te interesezi ce oportunități de dezvoltare profesională presupune locul de muncă la care aspiri. Există posibilitatea de a avansa vreodată sau o să ieși la pensie din postul pe care ai fost angajat? Există creșteri salariale periodice și bonusuri? Cum sunt motivați angajații? De ce este liber postul pe care te-ai angajat, ce s-a întâmplat cu persoana care l-a ocupat înainte? N-o să spună nimeni că e sechestrată în beci, supusă la muncă silnică, dar dacă ți se spune că a plecat pentru că voia altceva, înseamnă că, de fapt, nu era satisfăcută financiar.

Nu e deloc ușor să-ți dai demisia. De fapt, e chiar dureros să pleci din locul în care ai investit toate ideiile tale, timpul și energia, în care ai pus suflet în absolut tot ceea ce ai făcut. E greu să te desparți de echipa cu care ai petrecut mai mult timp decât cu familia ta. E greu să știi că n-o să mai servești prânzul cu aceeași gașcă veselă de fete. E dureros să te gândești că ai lăsat, în urma ta, oameni formidabili care merită ceva mai bun, dar încă nu sunt pregătiți sau nu vor să facă acest pas. 

Până te angajezi, o să-ți lipsească independența financiară, rutina locului de muncă și sentimentul că nu faci umbră pământului degeaba. Chiar și așa, cine spune că trebuie să-ți pierzi exercițiul omului activ? Trezește-te la aceeași ora la care te-ai trezi până acum, păstrează-ți ritualul de dimineață, nu zăbovi toată ziua în pijamale și încearcă să lucrezi puțin la proiectele personale.

E firesc să facem sacrificii în carieră, însă până când? Măcar de le-am face pentru noi înșine, nu pentru un angajator a cărui sete de bani o să-i usuce sufletul.

 

Sursă foto imagine reprezintativă: Gratisography
Sursă GIF-uri: Giphy

22 de răspunsuri la „Toamna Queen|Cum să fii o șomeră de succes”

  1. Cat de mult m-a bucurat articolul tau. L-am citit in timp se sorbeam din cafea si cred ca o iau de la capat! 🙂 Te-ai “jucat” putin cu problema si ai expus-o frumos. Imediat vine un share 😛

  2. Ca de-obicei patronul se plânge că nu a avut profit, dar noi angajatori am lucrat încontinuu. La locul de muncă trebuie sa fii multifuncțional chiar dacă tu te-ai angajat ca și vânzător( spre exemplu). Iar când vine ziua de salariu au impresia că îți face un favor imens că îți plătește salariu. Ai dreptate, dacă lucrurile merg prost în Romania este vina noastră, pentru că acceptăm multe lucruri când ar trebui sa spunem NU.

    1. Acceptăm pentru că suntem forțați de împrejurări. Chiar dacă tu refuzi să te mai complaci într-o astfel de situație, mereu vor exista persoane care vor strânge din dinți și vor îndura totul.

  3. Chiar imi place cum ai pus problema si sunt perfect de acord cu tine! Cateodata mai avem nevoie de timp doar pentru noi, in care sa facem acele lucruri care ne fac fericiti. Din pacate, tindem sa uitam lucrul asta si sa sacrificam timpul, energia, prietenii si familia pentru visul altuia sau pentru a avea nu stiu ce functie.

  4. Astazi mi-a venit in minte perioada cand lucram la angajator in Romania si imi ziceam sa scriu un articol despre asta si despre cuma fost acolo, inainte sa plec deoarece am vrut mai mult. Gand la gand si am dat de articolul tau foarte bine scris si argumentat. Parca ma regaseam pe mine perfect in cuvintele tale. Bravo ca spui lucrurilor pe nume si bravo ca ai plecat inainte de a fi prea tarziu!

  5. Si chiar daca ti-ar ridica cineva o statuie de șofran la intrarea în birou, ar schimba cu ceva faptul ca muncesti pe rupte? Nu… esti curajoasa. eu n-as putea sa stau 2 ani fara serviciu. Am stat, unul, in concediu fara plata, si cu toate ca am dreptul la inca doi, nu-mi mai doresc.

    1. Nu, statuia de șofran nu schimbă nimic. Recunoștința angajatorului prea rar o vezi, căci dacă o arată, e nevoit să-ți mărească salariul. Concediu prelungit nu-mi doresc. Dacă am două săptămâni libere, fără activitate, deja o iau razna. Ce să fac, munca e viciul meu.

  6. Briliant articolul!!!! Coincidenta sau nu… pe 5 septembrie mi-am dat si eu demisia de la unul din cele doua job-uri pe care le aveam. A mai ramas unul… de care ma pregatesc de vreo 5 ani ca sa ma desprind. Felicitari pentru hotararea luata si sa fie intr-un ceas bun!!!

    1. Mulțumesc, Mirela! Felicitări și ție pentru hotărârea luată! Cu siguranță septembrie este o lună a schimbărilor în bine. Multă baftă mai departe!

  7. Ai absoluta dreptate, daca oamenii nu ar mai accepta sa muncească pe salarii de mizerie, patronii ar fi obligați sa plătească mai mult, trebuie sa ne apreciem mai mult și sa știm sa spunem nu, atunci când e cazul.

  8. Foarte bine punctat, mi-a placut. Si abordarea ta in fata unui asemenea subiect “arzator” a fost funny. Radem noi radem, doar ca…realitatea este trista.
    Daca pana acum aveam o vorba de genu’ “Numai in spitalele din Romania sa nu ajungi”, de acum cred ca voi mai adauga una “Numai angajat la patronii din Romania sa nu ajungi.” Ar fi multe de zis, tu insa ai sintetizat frumos de tot. Esentialul este in acest articol. Bravo 😀

    1. Hahaha! Hai că mi-a plăcut faza cu “Numai angajat la patronii din România să nu ajungi.” Cam asta e una dintre principalele probleme: toți sunt patroni, însă puțini știu cu adevărat să fie lideri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal

*

SUNT DE ACORD

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.