Top 5 oaze dulci din București

Știu că dragostea trece prin stomac. Chiar și așa, nu m-am îndeletnicit niciodată cu prepararea bunătăților dulci, deoarece cuptorul meu e stricat de vreo 15 ani (și refuză cu îndârjire să se repare de unul singur), ci m-am perfecționat în a le cumpăra.

Asta nu înseamnă că nu sunt în stare să fac un banal mousse de ciocolată cu ardei sau un cheesecake cu merișioare. Ah și brioșe! Ador să fac brioșe, însă doar la unison cu cea mai bună prietenă, altfel coacerea nu are niciun farmec!

Sinceră să fiu, sunt cofetăreasă doar la ocazii speciale. În zilele normale, aleg să fiu o prințesă răsfățată și să mă delectez cu bunătățile preparate de către alții. De fapt, le fac o favoare. Oamenii care prepară prăjituri sunt mai fericiți decât ceilalți, deoarece au ocazia să se manifeste artistic și să-și exprime sentimentele. Parcă am citit asta pe undeva. Mie chiar îmi place să-i fac fericiți pe oameni. Uneori, e o treabă grea, dar cineva trebuie să aibă grijă de fericirea lumii. Serios, chiar e o treabă grea! Trebuie să trag din greu la sală pentru a arde caloriile pe care mi le dăruiesc prăjiturile. Chiar și așa, nimeni și nimic nu poate sta în calea dragostei noastre. E puțin spun că îmi plac preparatele dulci. Eu le înțeleg, le trăiesc aroma și le simt poveștile. Simt de la zâmbetul celui care a cules zmeura până la emoția celui care a dichisit tarta. Intens, nu-i așa?

După cum deja ai observat, sunt multe cofetării în București, însă dacă vrei să mănânci o prăjitură cu adevărat bună, este evident că n-o vei găsi la orice colț de stradă. Pe de altă parte, chiar nu e indicat să mănănci prăjiturile găsite pe stradă. Prin urmare, dacă vrei să-ți faci o mică plăcere, trebuie să știi unde să mergi. Nu te gândi la prostii! Iată lista mea cu oaze dulci unde, cu siguranță, ziua îți va deveni mai bună.

5. NEDELYA
Nedelya este unul dintre locurile unde ar trebui să mergi cu cineva la prima întâlnire. Poți afla multe despre un om dacă mergi cu el la cofetărie.
E fan ciocolată, vanilie sau fructe? Preferă cicolata neagră sau ciocolata cu lapte? Miere sau bezea? Împarte sau ține totul doar pentru el?

Sursă foto: Nedelya

Ia îmbucături mici, are răbdare să simtă texturile și aromele sau înfulecă totul din trei lingurițe? Și ce e cel mai important, îi plac dulciurile? Dacă nu-i plac, dacă profiterolul cu zmeură nu-i lasă nicio emoție, dă-i block, nu e un om pentru tine. Gândește-te la Nedelya ca la un loc unde adevărul iese la iveală.


4. CREMERIA EMILIA

Dacă îți place să te rătăcești pe străduțele din Centrul Vechi, e musai să faci un popas la Emilia. Acum, că vine sezonul rece, doar curajoșii îndrăznesc să consume înghețată sau, mai corect spus, cremă de înghețată, de unde și numele, cred.

Sursă foto: Cremeria Emilia

De ce e special acest loc?  Pe lângă faptul că sunt cremoase, preparatele au ceva magic în ele. Parcă acționează într-un fel special asupra gurmandului. Nu în sensul “Alice în Țara Minunilor”, ci în sensul că apropie oamenii, îi fac să se deschidă, să vorbească despre temeri și visuri, despre reușite și eșecuri. Pe lângă asta, înghețatele funcționează ca un magnet de like-uri pe Insta!


3. FRENCH REVOLUTION

Chiar dacă siguranța lumii ar depinde de asta, tot n-aș fi în stare să spun care este cel mai bun ecler de aici. În plus, nu vreau să rănesc pe nimeni. Sunt atentă la sentimentele eclerurilor. Eclere sau ecleruri?

Sursă foto: French Revolution

Ecleruri, cu siguranță, ca să fie mai greu de pronunțat de către rârâitele ca mine. Pe lângă asta, îmi place să cred că bunătățile de aici se asortează cu stările de spirit. Sunt unele zile în care ești fistic, altele când ești caramel sărat, mago sau hmmmm…fructul pasiunii.


2. CUPCAKE PHILOSOPHY

Aici nu găsești prăjituri, ci artă comestibilă. Mereu m-am întrebat, oare cine prepară minunățiile astea? Sunt oameni sau sunt zâne? Aromele filosofiilor dulci de aici se contropesc în papilele tale gustative, apoi îți trec în celule și ți se plimbă prin tot corpul. Nu are loc doar o deglutiție, ci o desfătare în toată regula. Nu mănânci ceva dulce, ci trăiești o adevărată experiență. La final, după ce ai terminat și ultima îmbucătură, îți dai seama că tocmai te-ai întors dintr-o călătorie spre un loc aflat în afara timpului și a spațiului.

Sursă foto: Cupcake Philosophy

Ai revenit în armonie cu tine și cu întreaga ta viață. Totodată, te inspiră. Îți dai seama că aceste micuțe opere de artă sunt potrivite pentru a celebra viața, prietenia, iubirea sau începutul. Ce, doar Aristotel să facă filosofie? Pe lângă cupcakes, vei mai găsi aici torturi, macarons, mousse-uri, cake pops, biscuiți, mini-bite-uri, fructe cu blat pufos și tot felul de bijuterii dulci cu design din altă lume.


1. CONSTANCE 

Dacă ești un nostalgic al cartoanelor cu savarine și amandine, ăsta e locul tău! Într-un decor shabby chic, cofetăresele de la Tantza sunt gata să-ți crească glicemia. De la prăjiturile clasice care ți-au îndulcit copilăria, până la răsfățuri fancy, vei descoperi aici bunătăți capabile să surprindă plăcut chiar și un cusurgiu. Pe lângă deliciile deja amintie, din vitrine îți vor mai face cu ochiul: choux a la crème, Viena, Boema, Tiroleza, Amarena, Violeta, Excelent, Doboș, arici, cartof, mascotă, tartă, negresă etc.

Sursă foto: Constance

La categoria fancy, te va da pe spate gama de mousse-uri: lămâie, portocală, fructe de pădure etc. Dacă te-ai săturat de prăjituri (hahaha! Ce glumă bună! Nimeni nu se satură de prăjituri! NIMENI, NICIODATĂ!), încearcă unul dintre podusele tradiționale, dar reinventate. Spre exemplu, cozonacul însiropat.  E pur și simplu demențial! Te lingi pe degete și nu alta! Îl recomand cu o cană de chefir. Aduce pace-n suflet.

Tu unde obișnuiești să te răsplătești cu ceva dulce?

 

Sursă foto reprezentativă: Unsplash

 

 

 

 

 

 

 

6 răspunsuri la „Top 5 oaze dulci din București”

  1. As mai adauga cofetaria Ina de la Tineretului. Asa niste bunatati face!
    Dintre cele mentionate de tine stiu doar de French Revolution, care sunt tare bune! Trebuie sa incerc si restu cu prima ocazie 🙂

  2. Off! Numai citind acest articol am pus cateva kilograme pe mine:))) Cu prima ocazia cand voi fi in Bucuresti, voi verfica aceste locuri. Cred ca o sa imi planific un city break in capitala 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal

*

SUNT DE ACORD

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.