Vine o zi când constați subit că nu mai ai un loc pe care să-l poți numi casă părintească, bunicii au trecut în neființă, iar colindătorii nu ți-au mai călcat pragul de ani buni. Valentine’s day a falimentat Dragobetele. Din Crăciun au mai rămas doar câteva comenzi online. Nunțile sunt toate, parcă, fără brad, fără udat și alte obiceiuri, dar ies la înaintare doi pantofi și un set de întrebări haioase. Te-ai pierdut în orașul sălbatic. Te-ai pierdut printre străini. Te-ai pierdut într-un morman de haine din materiale sintetice. Te-ai pierdut într-un scroll continuu și, în cele din urmă, printre cuvinte. Al cui ești? nimeni nu te mai întreabă, toți sunt cu ochii în telefon. Cât de românesc mai este Universul tău?
Ruxandra Căpușan menține viu portul românesc și îi încurajează călătoria în timp și spațiu. Din 2023, ea creează haine contemporane din țesăturile tradiționale pe care le găsește prin sate, la târguri și prin poduri. Cu greu, a strâns o zestre mare de peste 200 de țesături și o echipă ca o familie. Ruxandra are un background impresionant în arte plastice, marketing, management de proiect, contabilitate și ONG. Dincolo de CV-ul stufos, ea este o femeie-poem, cu drag de oameni, tradiții, sate și povești autentice. Senin nu e despre haine, cât e despre consevarea patrimoniului cultural, reinterpreatarea zestrei și împrietenirea tinerei generații cu identitatea națională.
Roxana, ce ne înstrăinează de rădăcini?
Graba, nerăbdarea și nevoia constantă de a performa ne desprind, încet și sigur, de prezent. De gesturile simple, de reperele care ne ancorau odinioară. Trăim cu mintea mereu în viitor, iar asta ne face să uităm să fim. Când vorbim despre rădăcini, nu ne referim doar la tradiții în sens decorativ sau festiv, ci la un întreg stil de viață. La o relație profundă cu natura, în care omul nu se simțea stăpân peste resurse, ci parte dintr-un întreg fragil. Fiecare gest era făcut cu măsură. Se lua doar cât era nevoie și se lăsa loc pentru regenerare. Exista o formă de cunoaștere instinctivă – o știință a observației, a tăcerii și a așteptării. Era o conviețuire ghidată mai degrabă de bun-simț decât de dovezi – o prezență calmă în lume, cu grijă față de tot ce o înconjoară. Astăzi, în lipsa acestui ritm interior, ne pierdem reperele și ne îndepărtăm de ceea ce ne hrănește cu adevărat – nu doar fizic, ci emoțional și spiritual.
Și ce ne apropie?
Ne apropie privirea în ochii unui străin, puntea care se creează în câteva secunde înțepenite în timp. Întâlnirile în care ne dăm voie sa fim unii cu alții dinadins. Dialogurile sincere, în care nu ne grăbim să răspundem, ci mai întâi ascultăm. Ne apropie gesturile simple – o după-amiază care miroase a iarbă, o lumină caldă, cântecul unei păsări care ne prinde pe nepregătite. Ne apropie mâinile care lucrează – când țes, când frământă, când ating, când scriu. Cred că manualitatea e felul în care inima învață să vorbească prin trup.
Care simți că este în prezent atitudinea tinerilor față de patrimoniul cutural?
Cred că începe să existe o sensibilitate, o formă de conștientizare a valorii care a fost ignorată multă vreme. Dar ca să trecem de la apreciere la conservare activă, e nevoie de mai mult decât admirație – e nevoie de acțiune, comunitate și implicare reală.
Cum crezi că ar trebui abordată educația pentru patrimoniu astfel încât să ne aducă mai aproape de moștenirea materială și spirituală?
Cu mai mult loc pentru vocație, manualitate și științe aplicate. Cred că e important ca fiecare copil să poată descoperi ceva cu care rezonează – chiar dacă nu va face o profesie din acel lucru, poate fi un hobby care-i ancorează identitatea. Ar fi valoros să integrăm în școală activități care leagă copiii de natură, de artă, de meșteșuguri și de poveștile generațiilor de dinainte. Până la urmă, nu teoria ne schimbă, ci întâlnirea cu omul, cu povestea trăită, cu luciditatea inimii a celor care au venit înaintea noastră.
Care sunt în acest moment problemele asociate patrimoniului cultural românesc?
Lipsa unei strategii coerente, birocrația care paralizează inițiativele, și poate cel mai dureros – lipsa asumării colective. Avem un patrimoniu uriaș – atat material cât și imaterial, dar încă nu știm cu adevărat ce să facem cu el.
SATUL E UNA DINTRE CELE MAI VII EXPRESII ALE IDENTITĂȚII NOASTRE
Satul este rădăcina identității noastre? Chiar și el se transformă! Ce ți-ai propus să faci în Apuseni și de ce resurse ai nevoie?
Cred că satul e una dintre cele mai vii expresii ale identității noastre. Nu doar ca spațiu geografic, ci ca mod de a simți, de a privi lumea, de a trăi mai aproape de ritmurile firești ale vieții. Chiar dacă se transformă, cred că putem extrage principiile care transced generațiile și pot adăuga plus valoare în contemporaneitatea noastră.
În Apuseni, am visat cândva un proiect numit Satul Idee – un loc real, ridicat în munți, unde tradițiile, meșteșugurile și liniștea să poată fi păstrate și transmise mai departe. Dar am înțeles repede că realitatea birocratică poate pune piedici unui vis. Așa că m-am întrebat altfel: dacă nu pot ridica un sat pe pământ, pot construi unul în oameni?
Așa s-a născut Senin – un sat fără ziduri, dar cu rădăcini. Un loc viu, care trăiește în fiecare țesătură salvată, în fiecare piesă lucrată cu grijă, în fiecare om care poartă mai departe o poveste.
Cât despre resurse, nu e vorba doar despre bani sau infrastructură. Avem nevoie de comunități care cred în ideea de continuitate, de sprijin administrativ real și de oameni dispuși să pună umărul, nu doar ochiul. Pentru că patrimoniul nu se salvează singur – are nevoie de mâini, de timp și de încredere.
La Senin, zestrea străbunilor e purtată în fibre. Cum ți-a venit ideea să iei țesătura tradițională și să o transformi în haină contemporană?
Dintr-o nevoie de a proteja ceea ce simțeam că se pierde. Țesăturile astea au un suflet, un timp al lor. Nu am vrut doar să le salvez, ci să le ofer un drum nou. Așa că le-am transformat în haine – nu ca exercițiu estetic, ci ca formă de recunoștință. Stând mult de vorbă cu bătrânii din Apuseni, am înțeles că, odinioară, fiecare obiect avea și o funcționalitate, nu doar un rol decorativ. Totul era făcut cu sens. Odată cu schimbarea stilului de viață, multe dintre aceste obiecte și-au pierdut funcția practică. Dar asta nu înseamnă că și-au pierdut și valoarea – doar că trebuie regândite, reinterpretate, pentru a putea fi înțelese și iubite din nou de o generație care trăiește altfel.
FĂRĂ SĂ-ȚI DAI SEAMA, LUCREZI
NU DOAR CU UN MATERIAL,
CI ȘI CU POVESTEA CARE ÎL ÎNSOȚEȘTE
Ce e ușor și ce e greu când revalorizezi țesături vechi de cel puțin patru decenii?
Greul vine din felul în care fiecare țesătură cere altceva. Sunt multe tipuri de urzeli, fiecare cu ritmul și regulile ei. Unele sunt dense, altele fragile, unele imprevizibile – și apar zone care cer ranforsări, grijă și răbdare. Nu poți tăia cum îți vine – materialul dictează, iar tiparul se adaptează. Și mai e un soi de nod în stomac – știi că materialul e irepetabil, că n-ai voie să greșești. Ai o singură șansă să-l onorezi, să faci ceva care să-i ducă povestea mai departe, nu să o oprească.
Partea faină este că țesătura te ghidează. Îți cere să încetinești, să o asculți. Și, fără să-ți dai seama, lucrezi nu doar cu material, ci și cu povestea care îl însoțește. Ca un joc de-a v-ați ascunselea cu un fir invizibil – povestea e deja acolo, ascunsă în țesătură, iar tu trebuie doar s-o găsești, să o scoți la lumină fără să o sperii.
Ce faceți pentru a lăsa cât mai puține urme în atelier și pe Planetă?
Încercăm să folosim cât mai puțin și cât mai bine. Lucrăm cu țesături care deja există – textile vechi, capete de stoc și fibre naturale. Producem pe comandă sau în serii foarte mici, tocmai ca să nu risipim. Ce rămâne, refolosim. Ce nu poate fi salvat, transformăm în altceva. Ne uităm atent la tot ce intră și ce iese din atelier, fără să ne mințim că putem fi „zero waste”, dar încercând să fim cât mai aproape de respect și bun-simț față de resurse.
OAMENII SENINI SUNT CEI CARE SE BUCURĂ SINCER PENTRU CEILALȚI
Care crezi că sunt atributele și emoțiile dominante ale oamenilor senini?
Autenticitate. Modestie. Recunoștință. Oamenii senini, cred eu, sunt cei care se bucură sincer pentru ceilalți. Care știu să spună „nu știu” fără rușine, și „bravo” fără invidie. Sunt oameni care nu vor să fie în centru, dar care fac bine prin simplul fapt că sunt acolo. Care văd frumosul din jur și nu se grăbesc să-l strice. Care iubesc, pur și simplu, cu toată inima și cu toată vulnerabilitatea. Sunt oamenii care nu simt nevoia să fie în lumină, dar care țin lumina aprinsă pentru ceilalți.
Pe unde sunt purtate creațiile Senin?
Oriunde sunt oameni care-și poartă soarele cu ei. Avem clienți din toată România și din colțuri îndepărtate ale lumii – Europa, Australia, SUA și Canada. Senin călătorește în valizele celor care iubesc viața, apreciază trecutul și se implică într-un viitor pentru al fase mai însorit.
Care piesă îți este cea mai dragă? De ce?
Nu cred că am o piesă preferată. Mereu cea mai nouă mi se pare cea mai frumoasă. Poate pentru că e proaspătă, încă necunoscută, și mă bucur de ea ca și cum ar fi prima. Îmi plac mult piesele unde a ieșit ceva “greșit” și tocmai “greșeala” a devenit detaliul care le face speciale. Și poate cel mai mult mă mișcă ideea că dincolo de țesătură a fost cineva. O femeie, undeva, care a stat jos și a țesut. De cele mai multe ori nu știu cine, dar parcă lasă ceva acolo. Nu povestea toată, dar o urmă de inimă.
Cum vă afectează revoluția ultra-fast fashion?
E greu să ții pasul cu o industrie care scoate haine noi în fiecare săptămână și le vinde la prețuri mai mici decât costul unui nasture bun. Oamenii s-au obișnuit cu „ieftin și repede” și nu mai stau să se întrebe cine a făcut haina, din ce e făcută sau cât a durat. Noi lucrăm încet, cu materiale care nu pot fi grăbite. Și uneori e greu să explici de ce o piesă Senin nu seamănă cu ce găsești în mall. Dar cei care ajung la noi înțeleg diferența. Și aleg altfel, tocmai pentru că simt că ceva din ritmul lor s-a schimbat.
O CULTURĂ DE CONSUM RESPONSABIL
SE CONSTRUIEȘTE ÎN COMUNITATE
Ce ar trebui să facă brandurile autohtone pentru a încuraja o cultură națională a shoppingului responsabil? Sau mai degrabă cine crezi că ar putea fi de ajutor în educarea obiceiurilor de consum?
Cred că brandurile ar trebui să se vadă mai puțin ca rivali și mai mult ca parte dintr-o echipă mai mare. Să renunțăm la invidie și la ideea că e un concurs. Nu este un concurs. Suntem mulți care vrem același lucru – să facem lucruri de calitate, cu sens. Dacă am colabora mai des, am putea împărți resurse, ateliere, transport și materiale. Ne-am putea optimiza costurile și susține unii pe alții. Ar conta enorm.
O cultură de consum responsabil se construiește în comunitate – cu exemple bune, cu sinceritate și încredere. Și nu e doar treaba brandurilor – e responsabilitatea noastră, a tuturor, a școlii, a părinților, a celor care creează conținut și a celor care cumpără. Fiecare poate să pună o întrebare în plus înainte să cumpere ceva. De acolo pornește totul.
Ce nu ai purta niciodată?
Nu aș purta niciodată vulgaritatea sau stridența. Cred că frumusețea și rafinamentul nu au nevoie de zgomot. Haina trebuie să pună doar un accent, să completeze, nu să înlocuiască persoana.
Ce ne pregătești?
Nu știu exact ce urmează, și tocmai asta e partea cea mai frumoasă. Proiectul mă surprinde mereu cu idei care apar din senin – unele gata să le pun în practică, altele care așteaptă să vină momentul și oamenii potriviți. Ce pot spune sigur e că lucrăm la un concept store în centrul Clujului, un loc care încă se scrie pe măsură ce-l conturăm. Și o linie de mobilier în colaborare cu Atelier Tuttova, care aduce povești vechi într-o formă nouă.
Aștept cu inima deschisă, ca un copil curios, să văd unde mă poartă acest drum. Sunt recunoscătoare pentru fiecare pas și pentru tot ce învăț pe parcurs.
În portofoliul Senin se află aproximativ 40 de piese unicat. Ele pot fi găsite la București, la Alternativ Shop și My Romanian Store. De asemenea, pot fi găsite și la Cluj-Napoca, la Druska Store și, în curând, în concept store-ul Textura. În perioada 16-20 iulie 2025, Senin va fi prezent la Electric Castle.
În curând, va fi gata și site-ul brandului. Până atunci, puteți comanda prin mesaje private pe Instagram, aici.
Foto: @bragovski
