Dacă Cenușăreasa ar fi purtat pantofi de la Gazzelle, s-ar fi întors după condurul pierdut pe treptele palatului. De fapt, nici nu ar mai fi avut nevoie de un prinț care să o salveze, căci ar fi știut deja că femeile care poartă încălțămintea potrivită sunt stăpânele propriilor vieți și ajung acolo unde vor ele. Lăsând gluma la o pare, cine s-ar îndura să renunțe la niște pantofi confortabili, făcuți pe comandă, care îți pun lumea la picioare? Până la urmă, relația unei femei cu încălțămintea nu este una complicată, ci e mai degrabă o simbioză din care doar posesoarea trebuie să tragă foloase.
Poate că Zâna Bună a Cenușăresei n-a știut ce încălțăminte să ofere sau sfaturi de viață să dea, însă Bianca Dănilă, în vârstă de 39 de ani, fondatoarea brandului Gazzelle, știe care-i treaba cu pantofii și, mai ales, cu a ajunge acolo unde vrei prin propriile puteri. Ea te ajută chiar să-ți asortezi încălțămintea cu personalitatea, starea de spirit, râsul, cea mai dragă amintire și cu ce îți mai vine prin minte. Cine ar fi zis că încălțămintea ar putea augmenta puterea interioară și chiar scoate la iveală aspecte încă nedescoperite ale propriei persoane? Pasiunea Biancăi pentru pantofi a existat dintotdeauna, însă călătoria Gazzelle a început în urmă cu zece ani când i-au crescut ratele creditului la bancă. Avea nevoie de un venit suplimentar, așa că a început să vândă poșete din piele naturală aduse din Italia. Ulterior, clientele au început să-și dorească și pantofi în același stil. Astfel, Biancăi i-a venit ideea să acceseze programul Start-Up Nation și a obținut finanțarea nerambursabilă necesară pentru a începe să producă pantofi. A pus piciorul în prag. Și-a dat demisia și a pornit pe propriul drum. Și bine a făcut, căci astăzi, datorită ei, mii de doamne și domnișoare pășesc cu încredere și grație în jungla urbană.
Ce spun pantofii preferați despre tine?
Spun eleganță și încredere cu un pic de sex-appeal.
Dacă îmi permiți indiscreția, câte perechi de încălțăminte ai în garderobă?
Toată lumea crede ca am sute de perechi de pantofi, dar adevărul este că am prietene și cliente care au mult mai multe decât mine. Nu le-am numărat niciodată, dar nu cred că am peste 70 de perechi de încălțăminte pentru toate sezoanele.
La care dintre ele nu ai putea să renunți niciodată?
La botinele fucsia metalic din piele, care au o personalitate puternică și atrag mereu toate privirile atunci când intru intr-o încăpere.
#gazzellegirls SUNT FEMEI MODERNE,
FEMININE, CREATIVE ȘI ÎNDRĂZNEȚE
Porți și alte branduri în afară de Gazzelle?
Nu, niciodată! De când am început aceasta aventură am decis că sunt imaginea brandului și că este parte din responsabilitatea mea să port numai Gazzelle! În plus, îmi place să testez calapoadele și modelele noi înainte de a le pune în vânzare. Vreau să văd cum mă simt în ele, cum se comportă în timp și cum reacționează lumea. Asa voi ști mereu cum se vor simți și clientele mele.


Pielea naturală este controversată în rândul veganilor. În același timp, contrar așteptărilor, pielea ecologică are o contribuție mai mare decât ne-am aștepta la degradarea planetei. Hai să limpezim un pic lucrurile, cum poate fi sustenabil un brand de marochinărie?
În ceea ce ne privește, ideea principala a businessului pleacă exact de la conceptul de sustenabilitate. Noi nu facem serii care sa rămână peste ani într-un depozit. Nu împânzim piața cu tot felul de rebuturi care nu s-au vândut. Noi realizăm perechea numai pe bază de comandă. În acest fel, clienta își poate crea exact ceea ce își dorește și ceea ce îi trebuie cu adevărat, iar noi nu rămânem cu perechi în stoc. E adevărat că mai sunt și momente în care clientele nu-și ridică pachetul de la curier și atunci rămânem cu perechea, dar încercăm să gestionam cât mai bine aceste momentele. În plus, pielea este folosită cu grijă, încercăm să avem cât mai puține resturi.
FIIND REALIZAȚI LA COMANDĂ, PANTOFII ÎȚI VOR REFLECTA
ÎN TOTALITATE PERSONALITATEA
Încotro o poartă pașii pe femeia care cumpără creațiile produse în atelierul vostru?
#gazzellegirls, căci așa ne place să le alintăm pe clientele noastre, sunt femei moderne, feminine, creative și îndrăznețe. Sunt femei deștepte, realizate și educate. Pașii lor se îndreaptă către orice își doresc ele, pentru că #gazzellegirls sunt capabile să își ducă viața exact acolo unde își propun.
Ce abordare aveți în atelierul Gazzelle: urmați tendințele sau încercați să le stabiliți?
Suntem undeva la mijloc. În fiecare sezon avem modele noi. Unele mai clasice, altele mai îndrăznețe. Încercăm să îmbinăm eleganța specifică #gazzellegirls cu tendințele, pentru că așa suntem mereu fresh, dar și atemporali.



Care sunt cele mai apreciate trei produse realizate în atelierul vostru?
Sunt multe modele care au atras atenția clientelor noastre. De altfel, multe dintre ele îmi spun că le plac atât de multe modelele încât le e greu să decidă. Aș spune totuși că în top sunt mocasinii Little Sweet Kiss, balerinii Lovely to See You Zebra și pantofii cu toc de opt centimetri Don’t Play With Me. Fiecare reprezintă un stil diferit și fiecare are o personalitate aparte.
Cu ce provocări se confruntă un brand de slow fashion?
Ohhh! Ai două săptămâni la dispoziție să îți povestesc? În primul rând, costurile din spatele produsului. Unii oameni nu înțeleg că a face încălțăminte la comandă nu e la fel ca atunci când faci serii. Materialele folosite sunt mai multe, timpul consumat în atelier e mai mare, iar riscurile sunt și ele mai mari. Gândește-te că la serii iei o bucată de piele și începi să tai din ea material pentru mai multe perechi până când o termini. La încălțămintea realizată la comandă, tai mai întâi din pielea roz, apoi o pui la loc și tai din cea bej, apoi începi cu roșu și tot așa. Munca este mult mai specifică.



În al doilea rând, situațiile extrem de frustrante în care clientele nu-și ridică pachetele, deși eu confirm cu ele cu o zi înainte expedierea. Momentele acestea resprezintă o mare pierdere pentru noi. Produsul a fost realizat degeaba. Șansele ca cineva să mai comande fix același model, pe aceeași mărime și pe aceeași culoare sunt foarte, foarte mici… spre zero! Și rămânem cu produsul mulți ani. În plus, plătim și transportul de două ori. Atelierul e fost blocat pentru a realiza acea pereche, materiale au fost folosite, timpul a fost consumat. Totul în zadar! Am avut chiar și momente în care clientele ne-au solicitat să trimitem de două ori coletul. Adică am trimis prima dată, au refuzat primirea, m-au rugat să trimit din nou, au refuzat din nou. Deci am plătit de patru ori transportul, degeaba! Altă dată, o clientă ne-a rugat să-i realizăm la urgență o pereche de pantofi. Ne-am dat peste cap, am realizat comanda în timpul solicitat, am trimis curirerul expres și … surpriză! A refuzat coletul!
PANTOFII POT FI ACEL DETALIU CARE TRANSFORMĂ O ȚINUTĂ MONOTONĂ ÎNTR-UNA WOW!
Norocul nostru este că avem parte de mult mai multe cliente minunate, care se întorc la noi, care au simțit cât suflet se pune în fiecare pereche livrată. Cu multe dintre ele am legat și prietenii, deși nu ne-am văzut niciodată fizic.


Pantofii pot fi și frumoși, și confortabili?
Oohh, da! Fără niciun dubiu. Pantofii pot fi acel detaliu care transformă o ținută monotonă într-una wow! Gândește-te cum arată o rochie simplă gri dacă îi alături o pereche de pantofi fucsia sau unii realizați dintr-o piele cu un print puternic! Deja toată ținuta este elevată! Mai pui și niște bijuterii sexy și ești gata să fii fabuloasă! Noi avem pantofi cu toc de cinci centimetri. Toate clientele îmi spun că se simte în ei ca în balerini. Avem și balerini eleganți și finuți, cu o talpă incredibil de moale. Deci da, pantofii pot fi și frumoși, și comozi, și sexy, și plini de personalitate! Și e cel mai drăguț este faptul că, fiind realizați la comandă, îți vor reflecta în totalitate personalitatea și restul garderobei!



Ce încălțări nu ar trebui să ne lipsească din garderoba capsulă?
Aș paria oricând pe câteva perechi:
1. Cizmele bej cu toc subțire – un must-have sexy care arată mult mai luxuriant decât clasicele cizme negre;
2. Botinele negre sexy cu toc subțire – acele botine care merg și la jeans, dar și la o rochie prețioasă. Aici, eu prefer pielea întoarsă. Mi se pare că aduce un plus de eleganță și finețe;
3. Pantofii nude sau bej (într-o nuanță cât mai apropiată de nuanța pielii noastre) – sunt incredibil de versatili;
4. Balerinii speciali – prin asta mă refer la o culoare tare, sau un print puternic, sau poate cu o combinație de culori, sau poate cu un detaliu WOW! Balerini găsești pe toate drumurile. De ce să porți unii plictisitori când poți purta unii care chiar ies în evidență?
5. O pereche de sandale fine cu toc subțire, realizate pe auriu și argintiu, în nuanțe mai puțin intense – astfel le poți purta și la o ținută de zi cu zi.
PANTOFII NU SUNT DOAR UN OBIECT CARE PROTEJEAZĂ PICIOARELE,
CI SUNT O OPERĂ DE ARTĂ,
O COMPLETARE ARHITECTURALĂ A ORICĂREI ȚINUTE
Deja nu mai e o noutate că femeile iubesc pantofii. Ce consideri că stă la baza acestei atracții magnetice?
Și eu fac parte dintre aceste femei. Chiar și înainte de a începe acestă frumoasă aventură numită Gazzelle eram pasionată de încălțăminte. Pentru mine pantofii sunt cea mai puternică formă de exprimare vestimentară. Ei nu sunt doar un obiect care protejează picioarele, ci sunt o operă de artă, o completare arhitecturală a oricărei ținute. Sunt un element al personalității și al stării fiecărei femei. Sunt o sursă de putere. Când pui o pereche de pantofi cu toc ești gata să cucerești lumea, să cucerești orice bărbat, să deschizi uși greu de deschis!
Cum ne dăm seama că a sosit momentul să ne luăm la revedere de la o pereche de pantofi?
Mie îmi place ca pantofii să fie impecabili. Dacă pantofii nu sunt perfecți, atunci întreg outfitul are de suferit. Atunci când apar zgârieturi sau pete care nu pot fi curățate, atunci când au urme mult prea puternice de purtare, atunci e clar momentul să-i lăsăm sa plece din garderoba noastră. De asemenea, e foarte important să avem flecurile îngrijite și schimbate la timp. Ele protejeaza tocul și prelungesc viața pantofului.



La ce să fim atente atunci când ne cumpărăm o pereche de încălțăminte?
La materiale, în primul rând. O pereche de încălțăminte realizată din înlocuitori de piele va face picioarele să transpire și mai apoi sa miroasă, se va deforma mai repede și se va strica mai ușor. Mai bine investim într-o pereche durabilă decât să luăm mai multe perechi de slabă calitate. Când tragi linie vei vedea că e mai ieftin să-ți iei o pereche de pantofi mai scumpă. Apoi m-aș mai uita și la forma calapodului. Este important să fie unul comod. Dacă nu îți va plăcea și dacă nu te vei simți bine, nu vei mai purta pantofii.

Bianca nu a mai purtat altceva în afară de Gazzelle

Cum arată o zi în pantofii tăi?
Pantofii mei sunt agitati. După activitățile de dimineață de acasă, pantofii mei se ocupa de colete. Apoi avem câteva ore de pregătire pentru postări în social media. Suntem foarte aproape de comunitatea noastră, așa că postam, în fiecare zi, modele noi care au ieșit din atelier, idei de outfituri sau alte chestii drăguțe. Apoi, eu și pantofii mei avem câteva ore de muncă pe laptop, după care mergem la furnizori pentru a rezolva diferite treburi.
Ce lucru minunat ai făcut sau urmează să faci?
Am făcut un băiețel în urmă cu trei ani. Eu nu îmi doream copii. Gazzelle îmi ocupa tot timpul și credeam că e suficient. Apoi mi-am luat inima în dinți. Și, deși cuvântul “minunat” nu are grade de comparație, cred că îmi veți ierta această greșeală când voi spune că băiețelul meu este “cel mai minunat lucru” pe care l-am făcut până în acest moment. Prin el am cunoscut dragostea pură.
foto: arhivă personală Biancă Dănilă și Gazzelle