Purtată și abandonată, o haină mai poate fi iubită de altcineva o dată? Recunosc, mă simt intrigată de marea comunitate de thrifters de pe TikTok. Cine nu ar vrea să cumpere o gentă MK din piele sau un pulover Boss din cașmir cu doar zece lei? Unde le găsiți, doamnelor și domnilor?! În căutările mele disperate, nu am văzut niciun umeraș pe care să atârne măcar un tricou prêt-à-porter. Foarte rar am zărit o stofă de calitate, care să nu fie roasă în dușmănie de timp. Din păcate, la ultimele expediții, am descoperit neașteptat de multe articole Shein și o mulțime de piese vestimentare care arată mult mai rău decât hainele pe care le port prin casă. De la an la an, în magazinele secondhand, am remarcat tot mai multe haine confecționate din materiale de slabă calitate, precum poliester, poliamidă, acrilic sau rayon. De multe ori, parcă și prețurile sunt absurd de mari. Într-adevăr, nu stăpânesc regulile jocului și obișnuiesc să îmi setez așteptări nerealiste, însă nu cred că greșesc când spun că în magazinele de la noi poposesc prea multe deșeuri textile care nu le sunt de folos nici oamenilor cu posibilități materiale reduse și nici fashioniștilor care vor să facă smart shopping. Sunt convinsă că în fiecare lot de marfă nouă există și piese vestimentare absolut superbe, însă știm cu toții că acestea le sunt predestinate rudelor și prietenilor. Și nimeni nu poate condamna vânzătoarele, căci oricare dintre noi ne-am bucura să facem parte din anturajul dumnealor.
Chiar dacă simt nevoia urgentă de a purta deux-pièces Chanel, și să zicem că reușesc să găsesc, parcă ceva mă împiedică să ating acest nivel de eleganță la mână a adoua. Nu e vorba că mă consider prea fină pentru a purta haine secondhand, ci că nu pot să trec peste pragul psihologic al depozitului de bacterii, ciuperci și virusuri care compun microbiomul pe care l-a avut fosta proprietară a hainei respective. Toate acele microorganisme, adaptate în mod unic la posesoarea inițială, normale și inofensive pentru ea, ar putea cauza boli în cazul altcuiva. Să nu pierdem din vedere că microbiomul presupune și Staphylococcus, Streptococcus, virusul papiloma uman (cel care cauzează HPV) și candida. Desigur, antreprenorii care comercializează haine secondhand susțin că dezinfectează piesele vestimentare înainte de a le comercializa. Dar poți fi suficient de sigură vreodată? Totodată, soluțiile folosite la curățare pot afecta și ele pielea și chiar ajunge în sânge. Din păcate, nu avem informații clare cu privire la modul în care au fost igienizate hainele. Nu știm nimic nici despre locul unde au fost depozitate articolele vestimentare. Umezeala, spre exemplu, favorizează înmulțirea microorganismelor neprietenoase. Într-adevăr, speli, usuci și calci hainele după ce le cumperi, indiferent dacă sunt noi sau vechi, însă e posibil să nu o faci suficient de bine. Mătasea, spre exemplu, trebuie să fie mânuită cu mare prudență. Nu o poți spăla la 60°C. Lâna trebuie spălată și ea de mână, cu un detergent special, și nu la 60°C. Nu am găsit niciun studiu oficial prin care specialiștii să vină cu informații clare despre riscul de îmbolnăvire asociat purtării de haine la mâna a doua. Aștept cu interes un cercetător britanic care să-mi alunge temerile cu un studiu de amploare întins pe vreo 70 de ani.
După ce depășesc dilema sanitară, mai rămân cu cea spirituală. Dintotdeauna am avut impresia că o haină secondhand poartă în ea istoria personală și încă ceva din fosta proprietară. Poate purta bucuria și ambiția femeii, dar poate purta și tristețea, anxietatea sau trauma dumneaei. Și iată că, în urmă cu vreo câțiva ani, la o emisiune de pe Antena 3 (nu mă judecați), celebra bioenergoterapeută, Lidia Fecioru, a sugerat ceva ce mi-a întărit fantezia. Dumneaei consideră că haina poartă amprenta energetică a omului și că există posibilitatea ca această amprentă să nu fie neapărat pozitivă. Deci nu sunt paranoică. Nu știu în ce măsură m-ar putea afecta dacă cineva a spart o bancă, a ars un cozonac sau și-a pierdut câinele când purta deux-pièces Chanel, dar parcă nici nu vreau să aflu prea curând.
Cel mai probabil, la ora actuală, există deja pe piață mai multe haine (noi și secondhand) decât putem purta într-o viață. Creșterea interesului față de articolele vestimentare la mâna a doua ar scădea cererea care încurajează producția, implicit emisiile de carbon și consumul de apă necesare fabricării și transportului de noi haine.
Îmbrățișez ideea modei sustenabile, să nu mă înțelegeți greșit, însă momentan sunt destul de rezervată cu privire la purtarea articolelor vestimentare la mâna a doua. De-a lungul timpului, am avut câteva astfel de piese cumpărate, recunosc, cu un strop cu îndoială în suflet. M-am întrebat cine le-a purtat înaintea mea și de ce a renunțat la ele. Treptat, fără să-mi dau seama, și eu am renunțat la ele și la multe altele cumpărate de noi. Pe unele dintre ele le-am purtat în momente cu emoții consistente. Și îmi place să cred că le-am dat mai departe fără murdărie emoțională.
Poate că nu aș purta niciodată încălțăminte sau pantaloni secondhand (riscurile par prea mari, mă gândesc doar la micoză și candida), însă unui compleu din tweed care arată ca nou s-ar putea să-i dau cândva o șansă.
Foto: Arina Krasnikova via pexels.com
Other Articles
Eternoir – mătasea și luxul de a fi o femeie autentică
