Polițiștii britanici au dat năvală la Laz Emporium, o galerie londoneză de artă! Ba chiar au scos ușile din balamale, atrași fiind de ceea ce au văzut prin geam. De unde setea de cultură a oamenilor legii? De fapt, dumnealor credeau că își fac datoria și salvează viața unui om. Din fericire, ceea ce părea a fi o femeie inconștientă, căzută peste o masă, s-a dovedit a fi Kristina, un manechin care face parte dintr-o instalație de artă contemporană. Lucrarea, care în prezent se află în vitrina galeriei, a mai făcut vâlvă și anul trecut, când a fost expusă la un târg de artă și design, loc unde le-a atras atenția unor paramedici. Sursă: artnews.com
*
Interesul pentru sânge nu se manifestă doar în rândul unor vedete precum Megan Fox, Machine Gun Kelly sau Angelina Jolie. Și Elito Circa, un artist filipinez în vârstă de 52 de ani, este preocupat de folosirea acestei substanțe. Departe gândul de a fi extravagant, plictisit de viață sau dornic de atenție ca vedetele menționate, bărbatul pictează cu propriul sânge din alte considerente. Provenit dintr-o familie cu venituri modeste și, implicit, cu posibilități reduse de a-i achiziționa materialele necesare pentru artă, Elito a fost nevoit să exploreze, de-a lungul timpului, diferite medii, precum prune și roșii, pentru a-și putea practica pasiunea. Fascinația sa pentru sânge a fost declanșată de o accidentare casnică din tinerețe. În prezent, bărbatul merge, o dată la trei luni, la o clinică din orașul său, pentru a-i fi recoltați, în trepte, aproximativ 500 ml de sânge pe care îi depozitează ulterior într-un frigider din locuința sa. Sursă: reuters.com
*
Oamenii legii au prins un dealer de droguri chiar în curtea unei închisori din Canada. Traficantul avea la el un rucsac plin cu metamfetamină. Ofițerilor le-a fost foarte greu să prindă suspectul, căci acesta era mic, agil și înaripat, însă, până la urmă, după intervenții multiple, au izbutit să facă arestarea. Cine a spus că este vorba despre un om? Dealerul tupeist este un porumbel cu preocupări neserioase. V-ați uitat vreodată, cu atenție, la aceste păsări? Nu-i așa că lasă impresia că se simt cu musca pe căciulă? Sursă: globalnews.ca
*
Călugării de la un templu din provincia thailandeză Phetchabun au picat testul antidoping. Incidentul a stârnit indignarea comunității. Pe bună dreptate, localnicii se întreabă cine va mai avea grijă de pisicuțele și cățelușii care locuiesc în templu. Autoritățile locale au anunțat că au luat legătura cu un monah din districtul Bung Sam Phan, care a promis că va repartiza câțiva călugări la locul cu pricina. Sursă: news.sky.com
*
Unei vaci i s-au aprins copitele după pompierii australieni. La nici 24 de ore după ce tulumbagii de la stația St. Marys au preluat-o dintr-un centru comercial din Caddens, năbădăioasa rumegătoare a rămas înțepenită, într-o baltă de nămol, pe terenul unde ar fi trebuit să stea liniștită până la sosirea stăpânului. De data aceasta, de intervenție s-au ocupat pompierii de la stația Ropes Crossing. Aceștia au folosit un furtun pe post de lasou pentru a scoate vaca din noroi. Ulterior, îngrijorați de incapacitatea de a sta în picioare a rumegătoarei, aceștia au stat cu dumneaei până și-a revenit din agonie. Ce convenabil, vaco, nu-i așa? Mai ales după ce, în 2022, celebrul Calendar al Pompierilor Australieni a avut o ediție specială cu animăluțe…Dacă are vreo importanță, încă nu a fost găsit proprietarul vacii. Sursă: fire.nsw.gov.au
*
Ce faci cu părul după ce te tunzi sau razi? Nu, nu părul de jos, ci ăla de sus. La inițiativa unui ONG, coaforii din Belgia reciclează părul rămas în urma clienților. Prin intermediul programului Hair Recycle, rămășițele de podoabă capilară sunt introduse într-un aparat care le transformă în baloți capabili să absoarbă petrol și hidrocarburi, cu scopul protejării mediului înconjurător. Potrivit lui Patrick Janssen, unul dintre fondatorii proiectului, un kilogram de păr ar putea absorbi aproximativ 7 sau 8 litri de petrol și hidrocarburi. Dacă baloții construiți din acest material inedit sunt amplasați în canalizări, ar putea opri factorii poluați să ajungă în râuri. Sursă: reuters.com