Era musai ca varianta reinterpretată a Chestionarului lui Proust să ajungă la Emmah Toris. Așadar, dacă ți-a plăcut “Ne întâmplăm”, sigur o să-ți placă și această introspecție. Ai libertate totală de interpretare, dar și nevoie de curaj și deschidere pentru o așa călătorie!

1. Principala mea trăsătură: 

(Climă) excesivă. Extreme (matematice).
Câteva, toate evidente (în funcție de context): adaptabilitate, în special la reperele interioare;
empatie; blândețe; curiozitate; neastâmpăr; entuziasm (întru evoluție); corectitudine;
dramatism; imaginație nedomolită, pitorească, întortocheată, uneori copleșitoare; exces
emoțional; spirit justițiar; intuiție dezvoltată; autenticitate; emotivitate; vulnerabilitate;
autoironie; înclinația către solitudine încă din copilărie.
Deși (deseori) vulcanică, uneori nevrotică, am o abilitate înnăscută și o perseverență
istovitoare de a aduna/ prinde Frumusețea (rătăcită și/ sau răsturnată a) existenței.

2. Calitatea pe care o admir la un bărbat: 

Inteligența, seninătatea, umorul, consecvența. Și o necesară/ creativă sminteală.

3. Calitatea pe care o admir la o femeie: 

Grația, blândețea, autoironia. Și o necesară/ creativă sminteală.

4. Ce apreciez cel mai mult la partenerul meu: 

Inteligența, onestitatea, blândețea, tandrețea, atenția, umorul, asumarea. Și o ușoară
(miraculoasă) alienație mintală.

5. Ce apreciez cel mai mult la un prieten: 

Loialitatea, complicitatea spirituală, umorul, compasiunea, responsabilitatea.

6. Principalul meu defect: 

Prin ograda mea, circul umblă protocolar…: Totul–Deodată!
Adaptabilitatea la reperele interioare și implicit întâmpinarea anumitor dificultăți în cadrul
celor sociale; (aceeași) imaginație nedomolită, pitorească, întortocheată, uneori copleșitoare;
înclinația către solitudine încă din copilărie (deși ulterior am aflat că ar fi fundamentat
științific faptul că lucrul în echipă sau divertismentul în grup compromit gândirea
individuală), precum și emoțiile extreme; emotivitatea; timiditatea; hipersensibilitate
emoțională; iritabilitate; amplificarea însemnătății unor situații (din cauza unor exagerări
emoționale sau mentale); predispoziția către reverie, apatie sau angoase; schimbări bruște de
dispoziție—emoții intense, uneori disproporționate față de amploarea evenimentelor.
Deseori sunt dramatică, temperamentală, aprigă, înflăcărată, excesivă din punct de vedere
emoțional.

7. Ocupaţia mea preferată:  

Iubirea—recurența Fascinației.
Observarea spectacolului abstract al existenței umane (în detaliu); privilegiul de a-mi putea
satisface curiozitatea constantă prin acces la lectură, artă sau prin experimentare directă;
încântarea de a fi Martor; aprofundarea procesului de autocunoaștere (prin poezie, pictură,
păstrarea Jocului, contemplație, căutări, descoperiri și/ sau implicarea în noi îndeletniciri).
Faceri, desfaceri, prefaceri.

8. Ideea mea de fericire: 

Inima—gravitând către aceeași Taină a Duioșiei (oricât de multe transformări și chipuri și
momente ar cunoaște); regăsirea sau păstrarea entuziasmului și capacității de a exprima/
manifesta Uimirea; răspândirea (posibilităților creative ale) Minții.
Vitalitatea, iubirea, însemnătatea existențială: a fi (un observator) adecvat, atent, reflexiv,
echilibrat în cadrul momentelor importante din viață.
Capacitatea, motivația, dorința de a-ți schimba părerea și viziunea constant—fericirea
presupune o consecvență în acceptarea elementelor noi, în acceptarea învățării și implicit, a
necesității de a-ți schimba astfel părerea (a fi maleabil).
Capacitatea de a întâmpina evenimentele ce se succed (senin sau violent) cu Recunoștință;
capacitatea de a redescoperi încântarea, taina, misterul situațiilor și uimirea orelor, chiar și
atunci când totul pare deja pierdut.
Exersarea, aplicarea posibilităților interioare asupra realității; perspectiva binecuvântării—
interacțiunea noastră și percepția distorsionată, mereu nouă, asupra lucrurilor, în sensul că
suntem binecuvântați până în punctul în care decidem ce anume înseamnă binecuvântare în
tot ceea ce ne înconjoară; fascinația pe care o regăsim în noi, în ceilalți, în Tot.
Proiecția sinelui impregnata de acest paradox al distorsionării—noi suntem cei binecuvântați
în a decide permanent ce echivalează cu o binecuvântare.
Libertatea de a acționa conform propriilor convingeri, dorințe, perspective, motivații;
păstrarea bucuriei de A Fi, a poftei de viață („la joie de vivre”); contactul direct cu
irealitatea imediată—un act de disciplină și spiritualitate.
Fericirea constă tocmai în perturbarea fericirii din când în când (durerea sau bucuria fiind
doar percepția unor comparații între diferite stări emoționale)—așa cum spunea Mircea
Eliade în „Oceanografie” despre strania obiectivitate a fericirii: fericirea este acea
„problemă pe care nu trebue să ţi-o pui niciodată pentru tine. Fericirea are un sens şi un
conţinut concret numai atunci când o anvizajezi pentru altul. […] E reală cât timp e absentă,
cât timp e o simplă nostalgie, o aşteptare, o iluzie.”.
Fericirea include Dorul—înseamnă că ai găsit Legătura care te mișcă de pe un drum și te
poartă pe altul.
Fericirea este (sau nu) copacul care suferă de sevă și nu simte căderea frunzelor (așa cum
elocvent descria Jean Cocteau în „Opium. Jurnalul unei dezintoxicări”).

9. Cea mai mare nefericire cu care s-ar putea confrunta un om: 

Pierderea însemnătății, pierderea relevanței, pierderea adecvării, pierderea sănătății,
pierderea umorului, pierderea entropiei pitorești a minții (nu mă refer la pierderea completă
a minților), pierderea conștientizării rătăcirii sau a nebuniei, pierderea contactului (coerent)
cu Irealitatea Imediată, pierderea căilor de acces în alte dimensiuni temporale, pierderea
Luminii, pierderea zborului cosmic, pierderea straniului cotidian.

10. Cine aș vrea să devin: 

Iubire. Sinele îmbunătățit, Non-Sinele conștient.
Eu, Neîntrerupt.
Tandrețe (absolută), un copil și mai îngăduitor cu adulții (care compune, scrie, pictează, se
joacă, descoperă); încerc să mă înveselesc și să păstrez vitalitatea, delicatețea, îndrăzneala;
vreau să devin (meta)ficțiune.
Sunt în căutarea combinației mele interioare sublime/ desăvârșite, așadar sunt un Martor–
Descoperitor instabil și perfectibil.
Cred în dezvoltarea micului adult gata format. Spun „mic” întrucât îmi place să mă raportez
întotdeauna la dimensiunile copilului intuitiv din mine—El știe cel mai bine.

11. Ţara în care mi-ar plăcea să trăiesc: 

Romania îmi este Copilărie. Și cei Buni sunt cu adevărat prețioși.
Trecând peste inevitabila dinamică a absurdului în natură, mi-am dorit să rămân aici o
vreme—desi aici apar deseori tot felul de anomalii (generate de deceniile de comunism ce
au mutilat societatea românească, de o practicare îndelungată a „complexului relei-credințe”
(amintindu-l pe Corneliu Coposu) ce a dus inevitabil la diminuarea și chiar ridiculizarea
meritocrației, la transmiterea epigenetică a traumei de la o generație la alta, la o inteligență
emoțională precară, la un sistem de educație deficitar, un sistem sanitar ineficient, la corupție și iresponsabilitate, la o superficială nevoie acută de căpătuială a multor oameni
care ocupă funcții publice, la denaturarea spiritualității, la lipsa autenticității, a onestității, la
confundarea superficialității, a plagierii cu realizări, împliniri, la situații aparent coerente,
însă lipsite de însemnătate—atât în plan personal, cât și profesional).
Însă, în funție de împrejurări (mai mult sau mai puțin grandioase), cred că suntem (de multe
ori) călăuziți de descântece nomade. Stiu că am să trăiesc și în Franța (Paris–datorită forfotei
culturale).
Și probabil că m-ar încânta orice loc/ țară în care tandrețea și atenția se întâmplă firesc–
reciproc–creativ (și Poezia). Neapărat Poezia.

12. Mâncarea preferată: 

Întrebarea mi-a amintit brusc de madlenele lui Marcel Proust și de filmul „The Cook, the
Thief, His Wife & Her Lover” (Dir.: Peter Greenaway).
În general, prefer rețete (cât mai) picante.
Printre atât de multe arome, texturi, pofte, percepții, culori, cred că aș putea consuma
oricând: fructe de pădure; salate de plante verzi cu ulei de măsline, piper cayenne, lămâie, cu
tot felul de semințe, nuci, condimente și ierburi aromatice; mâncare de gutui; orez brun cu
ghimbir; salată de alge; salată tabbouleh; lipie cu unt ghee; (inevitabilii) French Fries; supă
cremă de ciuperci; supă de linte; supă Ramen; hummus Beiruti; budincă de ovăz cu afine;
biscuiți din ovăz; Pain Perdu; limonadă cu ghimbir și sirop de arțar; lapte de migdale cu
scorțișoară și cacao. Și din când în când (deși iubesc animalele, deși m-a emoționat
dintotdeauna complexitatea regnului animal), supă de oase—alegerile alimentare pot fi și
îndoielnice…
Totodată, îmi place uneori să degust anumite substanțe (unele insipide, altele
necomestibile): petrolatum, lanolină, glicerină, acid lactic, peroxid de hidrogen etc.—
atenție, a nu se ingera!
Ingrediente, ingrediente, ingrediente…—Bon Appétit!

13. Bloggerii preferați:

Nu (cred că) am preferințe, în general aleg bloguri/ articole medicale, literare, artistice.

14. Vloggerii preferați: 

Vloguri cu tematică științifică (informații și descoperiri medicale, descoperiri în domeniul
astronomiei, astrofizicii, cosmologiei). Fascinația Bosonului Higgs…!

15. TikTokerii preferați: 

Nu am folosit niciodată aplicația TikTok.

16. Instagramerii preferați: 

(Foarte) mulți artiști.

17. Podcasturile preferate:  

Nu urmăresc, prefer cărți și/ sau articole științifice, filme.

18. Melodia preferată: 

Doar una? Nu pot alege doar câteva referințe. Nu există o singură melodie preferată, ci
variate preferințe muzicale în funcție de stări psiho-emoționale diverse—artiști la care revin
oricând cu drag: Angelo Badalamenti, Ryuichi Sakamoto, Patti Smith, Lou Reed, David
Bowie, Nick Cave, Marc Bolan, Depeche Mode, Johnny Cash, Laurie Anderson, Cat Power,
Radiohead, Jimi Hendrix, Tim Booth, Grant Lee Buffalo, Nirvana, Hole, Pearl Jam, Sonic
Youth, Beach House, CocoRosie, Cocteau Twins, Bauhaus, Einstürzende Neubauten,
Diamanda Galas, Sainkho Namtchylak, Guesch Patti, Kate Bush, Aphex Twin, Alva Noto, Tom Waits, Camille Saint-Saëns, George Gershwin, Etta James, Nina Simone, The
Chordettes, Ella Fitzgerald, Aretha Franklin, Ben Webster, Miles Davis, John Coltrane,
Billie Holiday, Bryan Ferry, Prince, Foo Fighters, The Smashing Pumpkins, The Doors,
Iggy Pop, Muse, Soundgarden, Orbital, Underworld, Kraftwerk, Faithless, Daft Punk, Joy
Division, The Prodigy, Beck, Röyksopp, Texas, Groove Armada, Nouvelle Vague, Moby,
Pink Martini, Eddie Vedder, The Chemical Brothers, Air, Sigur Ros, Björk, Massive Attack,
Enigma, The Cranberries, Everything But The Girl (lista poate continua).
În ultimul timp însă, am tot ascultat anumite piese: „Hook Rug Dance” (Angelo
Badalamenti & David Lynch), „Teenage Dream” (T. Rex), „A Quiet Life” (Blixa Bargeld &
Teho Teardo), „I Love You Golden Blue” (Sonic Youth), „Slave To Love” (Willy DeVille),
„Armageddon” (CocoRosie), „Somewhere Tonight” (Beach House), „Space Song” (Beach
House), „The Greatest” (Cat Power), „Rock’n Roll Suicide” (David Bowie), „Heaven”
(Depeche Mode), „Daydream” (Wallace Collection), „The End of the World” (Julie
London), „Mockingbirds” (Grant Lee Buffalo), „The Sheltering Sky” (Ryuichi Sakamoto),
„Fall In Love With Me” (Tim Booth & Angelo Badalamenti), „Sand” (Einstürzende
Neubauten), „Always Look On The Bright Side Of Life” (Monty Python), „Terrible Angels”
(CocoRosie), „Voodoo Child” (Jimi Hendrix), „Satellite of Love” (Lou Reed).

19. Prozatorii preferaţi: 

(Atât de) mulți—în funcție de (in)coerența dialogurilor interioare (mulți dintre ei pot fi
incluși și în lista poeților preferați): William S. Burroughs, James Baldwin, Lewis Carroll,
Fernando Pessoa, James Graham Ballard, Aldous Huxley, Thomas Pynchon, Jorge Luis
Borges, Richard Brautigan, Jack Kerouac, Allen Ginsberg, Susan Sontag, Marcel Proust,
Albert Camus, Doris Lessing, Günter Grass, Hermann Hesse, Henry Miller, Virginia Woolf,
Luigi Pirandello, Carl Jung, David Foster Wallace, Eve Babitz, Michel Houellebecq,
Umberto Eco, Samuel Beckett, Jean Cocteau, Milan Kundera, Franz Kafka, Boris Vian,
Vladimir Nabokov, Thomas Mann, Simone Weil, Saul Bellow, Philip Roth, William
Shakespeare, Henrik Ibsen, Kurt Vonnegut, Anthony Burgess, Irvine Welsh, Charles
Dickens, José Ortega y Gasset, Søren Kierkegaard, Haruki Murakami, Charles Bukowski,
Alvin Toffler, Herman Melville, Jerome David Salinger, Gabriel Garcia Marquez, Mario
Vargas Llosa, Mikhail Shishkin, Mikhail Bulgakov, Pascal Bruckner, Katherine Mansfield,
Robert Musil, Jeffrey Eugenides, Michel Foucault, Julian Barnes (lista poate continua)…

20. Poeţii preferaţi: 

(Atât de) mulți—în funcție de aceeași (in)coerență a dialogurilor interioare (mulți dintre ei
pot fi incluși și în lista prozatorilor preferați): Dorothy Parker, Anne Sexton, Diane
Wakoski, E. E. Cummings, Joe Brainard, Sylvia Plath, Emily Dickinson, William Bronk,
Bill Knott, Philip Lamantia, Robert Creeley, Richard Brautigan, Thomas Stearns Eliot,
Arthur Rimbaud, William Blake, Federico Garcia Lorca, Shel Silverstein, Paul Celan, Ezra
Pound, Joy Harjo, John Giorno, Ron Padgett, Donald Justice, Charles Wright, Yusef
Komunyakaa, Jalaluddin Rumi, Rainer Maria Rilke, Robert Hass, Ted Berrigan, Paul
Éluard, Conrad Aiken, Adrienne Rich, Joseph Pintauro, Eileen Myles, Marie Howe, Ted
Hughes, Etel Adnan, Li-Young Lee, Santōka Taneda, Ikkyū Sojūn, Matsuo Bashō,
Kobayashi Issa, Kenneth Rexroth, Bertolt Brecht, Robert Desnos, Pablo Neruda, Yi Yuksa,
Juan Ramón Jiménez, Nicole Brossard, Audre Lorde, Maya Angelou, Sonia Sanchez,
Antonin Artaud, Langston Hughes, June Jordan, Louise Glück, Linda Gregg, Lucille
Clifton, Anne Waldman, Anne Carson, Alice Walker, Hilda Doolittle, Jane Hirshfield,
Linda Pastan, Jane Kenyon, Alejandra Pizarnik, Jean-Pierre Simeón, Elizabeth Bartlett, Elsa
Gidlow, Abbas Kiarostami, Philip Larkin, Charles Simic, John Milton, William
Wordsworth, William Butler Yeats, Alexander Pope, Percy Bysshe Shelley, Walt Whitman,
Charles Baudelaire, Marina Tsvetaeva, Anna Akhmatova (lista poate continua)…

21. Cartea pe care o am în acest moment pe noptieră: 

De obicei, un teanc (de diverse dimensiuni, în funcție de anotimp): „Shifting The Silence” –
Etel Adnan, „Infinite Jest” – David Foster Wallace, „Doors of Perception” – Aldous Huxley,
„I Remember” – Joe Brainard, „Catching the Big Fish: Meditation, Consciousness, and
Creativity” – David Lynch.

22. Cartea pe care o recomand: 

Nu aș face astfel de recomandări, cred că sunt foarte multe variabile de luat în considerare,
mai ales nivelul de informații acumulate până la un anumit moment, starea psihică, starea
spirituală, experiența concretă a fiecăruia, interesele, rătăcirile sau regăsirile sinelui,
conștient și subconștient, mișcările (gracile ale) ființei.
Însă, aș recomanda oricui să citească…
Câteva cărți care ar putea aduce întrebări, răspunsuri, scotociri, răscoliri, liniște, înțelegere,
emoții, reflecție, lirism sunt: „The Tibetan Book of the Dead” (The Bardo Thodol),
„Illuminations” – Arthur Rimbaud, „The Wild Boys” – William Burroughs, „The Book of
Disquiet” – Fernando Pessoa, „One, None and a Hundred Thousand” – Luigi Pirandello.

23. Activiștii preferați:  

Brian Cox, Stephen Hawking (a cărui carte – „A Brief History of Time” – a fost sursa de
inspirație în traseul științific al lui Brian Cox), Jane Goodall, Vivienne Westwood.

24. Personajul din istorie cu care aș vrea să petrec o după-amiază: 

Iarăși, exces și nehotărâre: Siddhartha Gautama, Marcel Duchamp, Anne Sexton, Erwin
Schrödinger, August Ferdinand Möbius, Jean–Luc Godard, Andrei Tarkovsky, Grumpy
Bear, Abbas Kiarostami—și poate, pe înserat, o întâlnire cu o Jeanne d’Arc dezlănțuită și cu
o Elizabeth Bathory cumințită.

25. Personajul din literatură cu care aș vrea să beau cafeaua într-o dimineață:

Pe cât de solitară sunt, pe atât de mult mă încântă ideea de alai atunci când intru în contact
cu alte ființe, așa că ar putea să fie toți prezenți: The Mad Hatter („Alice’s Adventures in
Wonderland” – Lewis Carroll), Oskar Matzerath („The Tin Drum” – Günter Grass); Gregor
Samsa („Metamorphosis” – Franz Kafka); Vitangelo Moscarda („One, None and a Hundred
Thousand”– Luigi Pirandello); The Centaur („The Book of Imaginary Beings” – Jorge Luis
Borges); Emma Bovary („Madame Bovary” – Gustave Flaubert).

26. Ce mă deranjează cel mai mult la un om:

Mă sperie insectele și mă deranjează uneori oamenii mici.
Nu îmi plac personalitățile lipsite de autenticitate, cei care importă metodic bucăți din alții—
mă irită ipocrizia, mitomania, nepăsarea, mitocănia, răutatea, ignoranța, falsitatea, pizma,
mediocritatea, fățărnicia.
Cu toate astea, pot tolera suficiente fațete ale caracterului uman—cred că, înainte de a te
înverșuna împotriva unui om, mai înțelept este să încerci să îl tratezi cu milă, compasiune,
înțelegere. Mai este și perspectiva comportamentului opoziționist al copilului–viitor–adult
ce presupune existența unor abuzuri răsfrânte asupra sa—așa că nu știm ce anume îi
motivează pe oameni să recurgă la anumite tipare emoționale sau comportamentale, ce rău li
s-a făcut (mai ales atunci când erau vulnerabili) și nu au înțeles pe moment (sau pe deplin)
lecția.
Suntem licornii propriilor traume. Însă mă deranjează refuzul unora de a alege o cale onestă
de a le gestiona (una în care să nu fie lezate, dezavantajate, diminuate alegerile celorlalți).

27. Calitățile pe care mi-aș dori să le dezvolt sau să le dobândesc: 

O capacitate mai rapidă de a-mi stăpâni emoțiile (autocontrol), deși, așa cum spunea și
Rainer Maria Rilke, mă tem uneori și eu că dacă demonii m-ar părăsi, îngerii și-ar lua și ei
zborul—așa că păstrez toate revărsările tulburărilor de personalitate care aduc lupte,
frământari, rostogoliri, glorii si victorii zi de zi, mulțumesc.
Există momente când mă gândesc la înnoirea formelor, la caracterul ubicuu al spiritului și la
auto-actualizare.
Totodată, îmi doresc să fiu mai puțin abstractă în anumite circumstanțe care presupun mai
multă prezență în realitatea imediată (să rămân ancorată în prezent sau în concret, să nu mai
fiu atât de îngrijorată uneori în privința unor scenarii ce se aud doar în vocile zgomotoase
din minte, în agitația gândurilor—mai ales că Totul este o Iluzie).
Având și caracteristicile unei personalități accentuate (conform conceptului descris de Karl
Leonhard), îmi doresc o oarecare diminuare a anumitor însușiri, a pregnanței manifestărilor
unor trăsături ce mă bântuie zilnic și îmi deviază (inventiv sau nu) motivația.
Am tendința de a fi deziluzionată de multe ori din cauza încrederii cu care accept să ascult
(de fiecare dată) ceea ce oamenii îmi comunică (știind că nivelul de evoluție spirituală diferă
de la o persoană la alta)—aș vrea să nu mai fiu atât de excesivă emoțional, temperamentală,
aprigă, înflăcărată.
Aș vrea să mai domolesc spiritul justițiar, să reușesc mai des să îmi păstrez calmul (am
capacitatea de a mă destrăma autonom), să nu devin sangvină atunci când am de-a face cu
ceea ce consider a fi nedreptăți canalizate către ființă, către spirit.

28. Starea de spirit actuală: 

Deodată, totul–intens: introspecție, reflecție, reverie, sublimare melancolică—particip la
propria-mi geneză.
Scindare, o redistribuire (vastă-densă) a melancoliei: emoții extreme, neliniște, dar și
serenitate; sentimente de euforie alternate cu anhedonie, angoase… nostalgie, recunoștință,
dileme, recunoștință, mistic, recunoștință. O aparentă depresie endogenă, deși râd (și nu mă
opresc)—o rafinare a ceasurilor de fericire, o manifestare spontană între felurite lumini.
Holy melancholy…

29. Greşeala care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă: 

Greșelile ce nu au urmări ireversibile, iremediabile…; cele recunoscute (și astfel, remediate);
erorile generate de toleranţă, gafele și naivitatea.
Însă, există situaţii care (încă) mă întristează și mă înfurie: să aflu că cineva acționează
împotriva altora profitând de încredere sau iubire, determinându-i să se simtă lezați,
micșorați sau oprindu-i din avânt—deși, atunci când înțelegi motivația ce stă în spatele unor
porniri (motivație direct proporțională cu evoluția spirituală), poți înțelege aproape orice
perspectivă și orice comportament. Încerc să elimin furia, dar rămâne dezamăgirea.
Ce înseamnă indulgenţă (până la urmă)? Reacționezi, acționezi sau taci?

30. Cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în această săptămână: 

Au fost câteva întâmplări (importante)—mai ales că suntem atomi curioși contemplând alţi
atomi (amintindu-l pe fizicianul Richard Feynman).
M-a surprins Introspecția din această săptămână.
Totodată, am citit volumul „Dancing on the Grave of a Son of a Bitch: The Complete
Motorcycle Betrayal Poems” – Diane Wakoski.
Și nu în ultimul rând, am tresărit (cu entuziasm) atunci când, privind pe fereastră, am întâlnit
o coțofană agitată (plimbându-se pe terasă).

31. Cea mai recentă lecție pe care am învățat-o: 

Apar destule „lecții” (mai degrabă, manifestări ale misticului, revărsări ale subtilului) în tot
acest Istigkeit—important este să le observăm sau să devenim conștienți că au apărut
cândva/ cumva, că ni s-au arătat.
Versurile lui W.S. Merwin mi-au rămas în minte: „Everything is/ the answer/ too fast”.
În fiecare zi, accept că e bine să renunț la unele porniri, să descompun din mine și să creez
altceva. Avem de toate în noi, depinde ce trezim, în ce moment al vieții și cât ținem acel
lucru treaz.
Orice situație critică poate fi înrăutățită—lecția: oricât de gravă este o situație, există
posibilitatea de a o înăspri. Revelația personală a fost umorul… precum un oftat: toate
acestea te vor amuza într-o zi, indiferent cât de cumplită ar putea fi acea zi.
„Lecție”? (Mai ales faptul că) suntem hărăziți Fascinației.

Așadar, era musai ca acest exercițiu de introspecție să ajungă la Aylin Cadîr, iar ea, la rândul ei, să ne provoace să gândim și să simțim lucruri și stări la care nu am fi ajuns pe alte căi. Îți recomand să citești de două ori Chestionarul lui Proust, în variantă reinterpretată: prima dată cap-coadă, iar a doua oară printre rânduri.

1. Principala mea trăsătură: reușesc mereu să văd partea bună a lucrurilor; 
2. Calitatea pe care o admir la un bărbat: umorul, inteligența și curajul; 
3. Calitatea pe care o admir la o femeie: grația și discreția;
4. Ce apreciez cel mai mult la partenerul meu: felul cum e acolo atunci când am mai multă nevoie de el și că nu îl sperie nimic;­
5. Ce apreciez cel mai mult la un prieten: apreciez un prieten care mă încurajează să îmi ating potențialul atunci când eu nu mai cred în mine. De asemenea, apreciez un prieten care se iubește și își urmărește potențialul;
6. Principalul meu defect: mă enervez ușor, da’ îmi trece la fel de ușor; 
7. Ocupaţia mea preferată: să stau la un pahar de prosecco cu prietenii și să vorbim despre teatru, film, viață și sex;
8. Ideea mea de fericire: toată lumea din viața mea sănătoasă, urmându-și visele cu curaj;
9. Cea mai mare nefericire cu care s-ar putea confrunta un om: boala grea sau lipsa de respect a celor din jur. Nu m-am hotărât încă;
10. Cine aș vrea să devin: îmi doresc să devin un om cald, o sursă de calm, liniște, bucurie și vitalitate pentru apropiații mei;
11. Ţara în care mi-ar plăcea să trăiesc: o Românie în care toată lumea are parte de educație de calitate, cu atenție pe copil și pe dezvoltarea lui așa cum are el nevoie; o Românie cu bun gust în toate; o Românie care nu e atât de departe! În bula mea e așa deja. Aș vrea toată România să fie în bula mea;
12. Mâncarea preferată: îmi place omleta cu trufe și maritozzo cu lămâie de la Ou București;
13. Bloggerii preferați: nu am; 
14. Vloggerii preferați: nu e chiar un vlog, e o pagina de YouTube care se numeste Be Kind Rewind;
15. TikTokerii preferați: nu am;
16. Instagramerii preferați: Ahmed Eldin;
17. Podcasturile preferate: Nurture vs Nurture, Where should we begin, Philosophise this, Science vs. Cautionary Tales;
18. Melodia preferată: acum e Kids Play de la Arifa, proiectul saxofonistului Alex Simu. Și Bahriyeli de la Incesaz cu Ezgi Köker şi Bora Ebeoğlu. Le ascult absolut non-stop;
19. Prozatorii preferaţi: nu am unul preferat, nu am pe cineva la care să mă întorc mereu. Am mai mulți care îmi plac. Îmi plac clasicii, Tolstoi si Dostoievski, și teatrul și proza scurtă a lui Cehov, Elif Șafak, Herman Hesse, Kazuo Ishiguro, Guzel Iahina, îmi place umorul lui Dan Lungu și felul de a povești a lui Marius Chivu, și cameleonismul lui Cătălin Ceaușoglu și lumea lui Tudor Ganea;
20. Poeţii preferaţi: nu citesc atât de multă poezie încât să am un poet preferat;
21. Cartea pe care o am în acest moment pe noptieră: Letters to a Young poet by Rainer Maria Rilke;
22. Cartea pe care o recomand: Scrisori către un tanar poet;
23. Activiștii preferați: Ahmed Eldin și Shina Nova;
24. Personajul din istorie cu care aș vrea să petrec o după-amiază: cred ca Lordul Byron ar fi fun;
25. Personajul din literatură cu care aș vrea să beau cafeaua într-o dimineață: cineva care știe să stea la povești… Știu, cu Șeherezada! 
26. Ce mă deranjează cel mai mult la un om: cred ca toată lumea are nevoie de un pic de simț al umorului. Nu cred ca e sănătos să ne luăm prea în serios; 
27. Calitățile pe care mi-aș dori să le dezvolt sau să le dobândesc: mi-aș dori să îmi pot controla emoțiile mai bine și să reusesc să vorbesc doar atunci când e cazul;
28. Starea de spirit actuală: mă simt bine, sunt relaxată, am timp, am planuri de viitor și îmi place “acumul”;
29. Greşeala care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă: orice poate fi iertat;
30. Cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în această săptămână: săptămâna asta am reușit să mai fac un pas în proiectul meu de suflet;
31. Cea mai recentă lecție pe care am învățat-o: cu logica nu mergi foarte departe. Ascultă-ți instinctul și fii atent la ce simți! Emoția bate logica. 

Photo by Raluca Mărgescu

Relația cu această carte este foarte simplă. Dacă nu te lovește dragostea încă de la prima răsfoire, n-o să-ți placă niciodată. Un neinițiat în arta sarcasmului și a ironiei nu va reuși să se alăture conjurației, însă un persiflator profesionist se va infiltra, cu bucurie, printre imbecili, fără să simtă că-i este insultată inteligența.

O altă probă de foc pentru cititor este abilitatea sa de a citi printre rânduri. Toole lasă de înțeles mai multe lucruri decât a scris. Dacă ai curiozitatea să citești scurta biografie din ediția tipărită de Polirom și deții câteva cunoștințe despre activitatea lui Freud, poate și un strop de imaginație, nu e greu să-ți dai seama că autorul folosește umorul pentru a se confrunta cu propriile probleme și anxietăți. Astfel, nu excluzi ipoteza că Ignatius nu este altcineva decât alter-egoul lui Toole. Interesant este faptul că a ales să se proiecteze nu ca un cavaler, un soare sau un macho, ci ca un antierou caraghios, dar complex.

Ignatius J. Reilly stă bine la capitolul personal branding. Ceea ce este tricoul gri pentru Zuckerberg, e căciula de vânătoare pentru grasul nostru. Pe lângă asta, Ignatius și-a însușit și alte elemente vestimentare care nu doar că îl fac recognoscibil pe străzile din New Orleans, dar și oferă indicii cu privire la felul lui de a fi.

Deși trăiește în anii `60, protagonistul poate fi considerat un inadaptat social om al prezentului: are 30 de ani și încă nu a zburat din cuib, trăiește pe banii maică-sii, a făcut o facultate inutilă, este șomer cu diplomă postuniversitară, nu este interesat de sex și suferă o dramă închipuită a omului de geniu. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, cei care au nenorocul să-l întâlnească suferă de zece ori mai mult decât el.

Cu toate acestea, s-ar putea să descoperi că aveți lucruri în comun. Spre exemplu, Ignatius este pasionat de creative writing. Zi de zi, bate câmpii și colile cu idei despre Evul Mediu, despre piața muncii și despre degrada(n)ta societate în care trăiește. Mersul la cinematograf reprezintă o altă pasiune. Ignatius nu ratează niciodată ocazia de a comenta cu dușmănie un film.

În ciuda faptului că este gras, neîngrijit, trufaș, nonconformist, paranoic, fanfaron, hedonist și mojic, Igantius are un farmec aparte. Myrna Minkoff, prietena lui din facultate, remarcă asta înaintea noastră. Să fie oare vorba despre ochii lui și albaștri, și galbeni? Condeiul cu care o incită în fiecare scrisoare (Ntz ntz! Nu te gândi la prostii!)? Cultura generală? Pornirile sindicaliste sau politice? Cei doi intră, fără să-și dea seama (oare?) într-un joculeț pervers în care deopotrivă se urăsc și își dau silința să se impresioneze reciproc prin activitățile profesionale pe care le desfășoară.

În prezent, viața mea personală trece printr-o metamorfoză. Sunt legat într-un mod extrem de vital de industria comercializării hranei și din această cauză am serioase îndoieli că voi mai avea timp în viitor pentru corespondența noastră.

Viața monotonă a lui Ignatius, împărțită între mâzgălirea foilor împrăștiate pe dușumea, mângâierea propriului crenvurst, mersul la cinema, mese copioase și exasperarea mamei, este dată peste cap atunci când în mica lui familie are loc un mic accident. Motiv pentru care, acesta trebuie să pună slănina la muncă și să strângă o sumă importantă de bani.

Dar cine să îl angajeze? Nu știe să facă nimic, iar CV-ul său nu este prea atrăgător. O primă tentantivă de angajare a avut loc, în urmă cu mult timp, la Departamentul de Cultură Medievală din Baton Rouge. Experiența s-a dovedit a fi cumplită. Pe lângă asta, drumul cu autobuzul l-a traumatizat pe viață.

Nici experiența de două săptămâni de la Biblioteca Publică nu a fost încântătoare. S-a încheiat atât de prost încât i-a fost retrasă legitimația de împrumut.

– Nu-mi place să vă decepționez, domnule, dar mi-e teamă că salariul nu este acceptabil. Un mare magnat din industra petrolului încearcă actualmente să mă ademenească, oferindu-mi mii de dolari ca să fiu secretarul său personal. Pentru moment nu sunt sigur dacă pot să accept concepția lui materialistă despre lume. Bănuiesc că până la urmă îi voi spune “Da”.
– Noi includem și douăzeci de cenți pe zi pentru biletul de tramvai, pleda domnul Gonzalez.
– A! Păi asta schimbă lucrurile, recunoscu Ignatius. Voi accepta să iau slujba temporar.

Pentru că Fortuna este neîndurătoare, Ignatius pune mâna pe un post de registrator la o fabrică de pantaloni demodați. Odată ajuns în câmpul muncii, protagonistul face tot ce poate pentru a sabota compania și a se întoarce la autoizolarea în care e ferit de mizeria societății, iar mămica îl poate cocoloși cu prăjituri. Din păcate pentru el, mămica nu mai e cine a fost odionioară. Dumneaei începe să aibă viață socială, să fie curtată de un pensionar înstărit, dar puțin țăcănit, și să ia decizii radicale care îl vizează pe odorul său.

A, hârtiile. Da. Dar când am deschis primul sertar astăzi dimineață, am fost întâmpinat de un șobolan mare care părea să fie în curs de a roade dosarul firmei de confecții Abelman. M-am gândit că ar fi indicat să aștept până se satură. Nu mi-ar plăcea să mă molipsesc de ciumă bubonică și să dau vina pe Levy Pants.

Ignatius nu se dovedește prea iscusit nici ca vânzător de hotdogi, însă măcar are ce îngurgita când se îndreaptă spre belele și mai mari.

În jurul antieroului gravitează o mulțime de personaje pestrițe care dau sarea, piperul și boiaua situațiilor comice: o mama alcoolică pe care o doare în cot, la propriu, pentru că are artrită, un polițist zelos care își face veacul prin toalete publice, o bogătașă care se joacă de-a psihologul, o domnișoară octogenară care așteptă un curcan și ziua pensionării, o antreprenoare cu procupări pornografice, o clientă falsă care visează să facă striptease cu papagalul, un homosexual pasionat de petreceri (ce supriză!) și haine second-hand, o gașcă de lesbiene furioase etc. Personajele sunt atât de bine conturate încât lasă impresia că ar fi inspirate din realitate, nu rupte din imaginație.

– Taci din gură! Ne-ai trimis pe o pistă greșită. Știi ce le facem noi celor care ne trimit pe o pistă greșită?
– Nu.
– Îi punem să stea în toaleta stației de autobuz.
– Da, domnule.
– Ai să rămâi acolo opt ore pe zi, până reușești să prinzi pe cineva.

Maică-mea, care e un fel de Miss Marple, a descoperit ieri-seară la mine în buzunare cotoarele mai multor bilete de cinema și azi nu mi-a mai dat decât bani pentru transport.

Mulți dintre cititori ar putea respinge Conjurația imbecililor sub pretextul că însumează cam tot ceea ce e politically incorrect pe lumea asta. Repulsia nu ascunde adevărul că, de fapt, avem de-a face cu o radiografie a lumii în care trăim. Nu putem nega existența homosexualității, a prostituției, a umilinței, a ignoranței, a degradării umane și a segregării sociale.

Ignatius îmbrăcă halatul, trecându-l peste cap. Pus pe deasupra pardesiului, îl făcea să arate ca un ou de dinozaur din care e gata să iasă puiul.

Mama lui fusese prost dispusă toată săptămâna, refuzând să-i cumpere bere, bătându-i în ușă când încerca să scrie, amenințându-l că vinde casa și se duce într-un azil de bătrâni.

Totodată, limbajul, pe alocuri vulgar, ar putea fi considerat ofensator de către pudibonzi. Nu e Bukowski, nu te panica. John Kennedy Toole are un stil care nu se aseamănă cu nimic din ceea ce am citit până acum. E natural, nu apelează la tehnici flamboaiante și nici nu folosește descrieri inutile. Interacțiunea personajelor este naturală și de-a dreptul delicioasă. Romanul are 428 de pagini, în care niciun cuvânt nu este în plus. Îți vine să sorbi totul dintr-o citire! Cu toate acestea, umorul poate fi gustat doar de către posesorii de IQ-uri ridicate.

În vreme ce tu faci ce-ți spune inima, Ignatius ascultă de valva sa. Să-i pregătească aceasta un final neașteptat?

Conjurația imbecililor (A Confederacy of Dunces), John Kennedy Toole, Editura Polirom, traducere de Lidia Ionescu.

Sursă foto: Polirom & Mediamodifier

Asger Holm, interpretat de către Jakob Cedergren, este un polițist copleșit de viață, retrogradat pentru că a făcut exces de zel în timpul unei misiuni de patrulare. Până la rezolvarea acestei situații, este transferat la dispeceratul de urgențe (serviciul 112) din Copenhaga, unde, la prima vedere, lucrurile nu sunt la fel de palpitante ca pe stradă. Drept urmare, tratează cu superficialitate, ba chiar cu dispreț, solicitările mai mult sau mai puțin întemeiate ale unor oameni la fel de copleșiți de viață ca el.

Situația se schimbă atunci când Asger preia apelul unei femei care dă de înțeles că a fost răpită. Brusc, acesta își asumă rezolvarea unui puzzle pentru care nu doar că renunță la codul de etică și conduită profesională, dar îi forțează și pe unii dintre colegii săi să facă același lucru. Cu toate acestea, Asger este convins că scopul scuză mijloacele. Mânat mai degrabă de o motivație personală decât de spiritul justițiar, acesta reușește să descâlcească povestea până nu e prea târziu și, totodată, să-și rezolve conflictele cu propria persoană.

În ciuda faptului că toată acțiunea se desfășoară într-un birou, efectele speciale își fac simțită prezența prin intermediul celui mai avansat software: imaginația. Deși ești conștient de faptul că Asger este în prim-plan tot timpul, iar intervenția fizică a altor personaje este rară și de scurtă durată, simți cum vocile și sunetele de la celălalt capăt al firului te poartă prin oraș, în căutarea adevărului. Respiri, transpiri și îți crește pulsul odată cu cel al protagonistului, în asta constă farmecul filmului.

Poate că motivul apelului telefonic este recurent în lumea filmelor, însă, de această dată, reprezentarea minimalistă, presărată cu elemente nordic noir, plasează The Guilty cu mult deasupra unei producții ca The Call. În cazul de față, ni se oferă ocazia să facem parte din acțiune și chiar să ne punem mintea la contribuție pentru a rezolva cazul femeii răpite.

Filmul e atât de bun încât le-a atras atenția nu doar europenilor, ci și americanilor. Bold Films și Nine Stories vor face un remake, unde Jake Gyllenhaal va fi operatorul care va gestiona situația de criză. Mă bazez pe Jake că acestă producție nu se va transforma într-un film comercial, plin de elemente superfluu, ci va atrage atenția asupra potențialului pe care îl au proiectele nordice.

Dacă vrei să vezi un film bun, însă te-ai săturat de Netflix și HBO, îți recomand să arunci o privire pe Vimeo. Pe canalul Bad Unicorn, vei descoperi filme de autor precum: The Guilty (Vinovatul), System Crasher (Copilul problemă), Pororoca, Amanda, Utøya etc. Vizionare plăcută!

Sursă foto: Facebook

Revin la hygge. Până și pronunțarea cuvântului se lasă cu broboane de transpirație și contorsiuni ale sinapselor. Să fie Higi? Hige? Nici vorbă. Într-adevăr, există câteva moduri corecte de a pronunța hygge, însă doar hoo-gah nu presupune răsuciri nefirești ale limbii.

Cu ce se mănâncă hygge? Dacă vrei mură în gură, să spunem că se referă la micile plăceri ale vieții care îți oferă o stare de bine. Mai exact, pe înțelesul milenialilor, sunt toate acele clișee care te ajută să colecționezi like-uri pe rețelele sociale. De ce să nu recunoaștem? Degeaba ești fericit dacă nu arăți asta pe Insta!

În timp ce citeam Mica enciclopedie hygge de Meik Wiking, mi-am spus: Și noi avem lumânări, șosete din lână și mâncare, de ce nu suntem fericiți? Păi, suntem, dar nu ne dăm seama. Dacă am fi fost un pic recunoscători pentru tot ceea ce avem, astăzi am fi tipărit deja milioane de exemplare din Mica enciclopedie Faină sau Mica enciclipedie Mișto – Rețeta românească a fericirii. Să nu mai spun că, dacă am vrea să fim cu moț, așa cum ne stă bine, am fi putut avea deja un compendiu al dorului.

Bat câmpii, desigur. Nu putem concura cu danezii. Chiar dacă au TVA de 25% și taxa de înmatriculare de 180% din prețul de fabrică al mașinii, dumnealor nu consideră că plătesc taxe, ci că investesc în societatea lor. La noi nu există investiție în societate, ci în buzunarele lui Dragnea, Iohannis, Orban sau Băsescu.

Din câte am citit, cea mai rapidă cale către hygge ar fi lumânările. Hai să cădem de acord că nu există român care să nu fi primit, măcar o dată în viață, o lumânare pe care nu a aprins-o, ci a dat-o mai departe unei vecine, colege de serviciu sau unei mătuși îndepărtate. Probabil că nici respectiva nu a aprins-o, ci a contribuit, la rândul ei, la circuitul lumânărilor prin țară. Totodată, să nu uităm că poporul roman s-a născut creștin. Drept urmare, știm din fragedă pruncie că lumânările se aprind la biserică sau la căpătâiul unui om care se pregătește să plece în lumea de dincolo. Pe lângă asta, suntem prea săraci ca să ne permitem să dăm foc casei cu o lumânare pe care am uitat-o aprinsă. Poate că evităm aprinderea fizică, însă o preferăm pe cea metaforică. Ne place să o căutăm cu lumânarea. Drept dovadă, există știrile de la ora cinci.

A sta alături de alți oameni este un alt element important din rețeta daneză a fericirii. Ei bine, chestia asta se regăsește cu ușurință și la noi. Ne place să stăm alături de alți oameni, însă nu în mijloacele de transport în comun. Ne place să stăm alături de prietenii noștri, să bem îmbreună și să bârfim. Ne place ca, din când în când, să ne strângem toată familia și să ne contrazicem pe diferite subiecte lipsite de importanță.

Când vine vorba despre mâncare și băutură, mâncăm mult, cumpărăm mult, aruncăm mult. Mâncăm compulsiv, mâncăm pe un fond nostalgic, trăim pentru a mânca. N-o să țin o prelegere despre risipa alimentară, deoarece este evident că există în ambele cazuri (după posibilitățile fiecărui popor), ci vreau doar să trec în revistă tendințele în materie de hrană. Danezii iubesc carnea, prăjiturile și băuturile fiebinți. Și nouă ne plac aceleași lucruri, doar că ei pun accent pe delicatese. La noi, puiul e delicatesă, la fel și covrigul, merdeneaua, șoricul și micul. Ei au glogg, noi avem vin și țuică fiartă.

Potrivit studiului realizat de Meik Wiking, danezii asociază hygge cu următoarele lucruri (în ordinea descrescătoare a preferințelor): băuturi fierbinți, lumânări, șeminee, Crăciun, jocuri de societate, muzică, vacanță, dulciuri și prăjituri, gătit, cărți, duminica, aniversări, televizor, vreme furtunoasă, alcool, animale de comapanie, petreceri, plante, jocuri pe calculator, sport și Facebook.

Dacă aveai vreun dubiu, dintr-un un sondaj realizat în 2018 de Comisia Europeană, pe un eșantion de aproximativ 30000 de cetățeni, rezultă că românii sunt cei mai nefericiți europeni. Mai exact, doar 46 de români din 100 se declară fericiți, 11 din 100 se declară complet nefericiți, iar 13 din 100 spun că sunt cu adevărat fericiți. Motivul principal al nefericirii ar fi sărăcia (lipsa banilor, a locurilor de muncă, pensiile mici), la care s-ar adăuga și preocuparea excesivă față de ceea ce se întâmplă în ograda vecinului, adică invidia cronică pentru prosperitatea altuia. Alături de noi, mai sunt nefericiți grecii, francezii și croații.

Dintr-un studiu realizat de Ipsos, pe un eșantion de 800 de persoane, descoperim că motivele fericirii la români sunt următoarele: familia (46%), copii (12%), prietenii (9%), cariera (9%), sănătatea (9%), viața în general (9%), stabilitatea financiară (8%), vacanțele (6%) și lucrurile mărunte (5%) – wow, ce profunzi nu suntem!

Bărbații pun accentul pe bani, iar pe femei le fac fericite: copii, vacanțele, lucrurile mărunte și dragostea. Ca tendință generală, fericiții din acest studiu obișnuiesc să investească în ei: merg la cursuri de dezvoltare personală, la cosmetică sau coafor, la cinema, teatru și la cumpărături pentru a-și reînnoi garderoba. Sunt persoane active, caută un scop în tot ceea ce fac și nu se tem de schimbări.

La capitolul români mulțumiți, se pune accentul pe cumpărăturile pentru gospodărie, cheltuielile pentru hobby-uri sau vacanțe fiind rare.

Nefericiții sunt pesimiști, nu obișnuiesc să râdă, ba chiar plâng des. Sunt identificați ca studenți, persoane fără ocupație, persoane care lucrează part-time și indivizii care fac parte din gospodării cu venituri mici.

Eu cred că suntem nefericiți pentru că așteptăm fericirea, clasică, evidentă și strălucitoare, să pice din cer și să ne-o servească cineva pe o pernuță din catifea. De multe ori, uităm că, de fapt, ea nu vine într-o formă concretă, ci e deghizată în lucruri mărunte: ciorba gustoasă a mamei, ograda bunicilor, linsul spatulei atunci când pregătim o prăjitură, tihna de care ne bucurăm când ne plimbăm după o zi grea la serviciu, căldura care ne aburește ochelarii atunci când intrăm în casă etc.

De asemenea, uităm că, dacă vrem fericirea, trebuie să o și merităm. Luptăm pentru ea? Ne asumăm riscuri? Ieșim din zona de confort? Ne gândim și la binele celor din jur sau urmărim doar interesul personal? Dacă o vrem doar pentru sine, fericirea e amară.

Sursă foto reprezentativă: Unsplash