Sunt cinefilă de când mă știu. Atât de cinefilă încât port mereu, în portofel, biletele unor filme pe care le-am văzut de-a lungul timpului. Din când în când, îmi place să le scot de acolo și să retrăiesc secvențele care mi-au plăcut. După mii de kilometri de peliculă la bord, am ajuns la concluzia că am o preferință aparte pentru filmele de festival. M-ai prins, sunt o fată simplă. Nu am nevoie de artificii, explozii și oameni enervant de frumoși pentru a fi impresionată. Ilustrează-mi o problemă socială sau dă-mi o lecție de viață și voi fi mulțumită.
Filmul Amanda nu e despre Amanda, ci mai degrabă despre David. Nu e nici despre doliu, ci despre viață, despre frumusețea detaliilor aparent banale pe care avem privilegiul să le trăim în fiecare zi. Amanda este o fetiță de șapte ani căreia îi plac foietajele cu cremă. Mama ei, Sandrine, e profesoară de limba engleză și își caută dragostea online sau, mai degrabă, dragostea o caută pe ea. David este unchiul, un tip de 24 de ani, fără prea mari perspective în viață. Fiecare personaj își trăiește rutina, până când micul Univers le este spulberat de un atac terorist în urma căruia Sandrine își pierde viața.
Interesant de remarcat este faptul că nu se pune accentul pe dramă. Nu vedem atacul terorist în plină desfășurare, nici măcar nu este dezbătut de către personaje. Singura referire concludentă a unei lucrări islamice este menționată într-un buletin de știri. Vedem victime și lacrimi, însă niciun deces stabilit de vreun doctor. Astfel, simțim că cei rămași nu sunt blocați în tranziția doliului. Ei nu se lasă definiți de suferință, ci își adună forțele și merg mai departe.
David procesează mai greu schimbarea. Chiar dacă obișnuia să petreacă timp cu nepoata sa, îl dă peste cap faptul că va trebui să devină tutorele ei. Până la urmă, descoperim că Amanda este stânca lui. Între timp, printre detalii mărunte și cele două joburi la fel de mărunte pe care le are (lucrător spații verzi și administratorul unei clădiri de locuințe), tânărul este plasat în două povești secundare: relația cu Léna, chiriașa de care s-a îndrăgostit, și relația cu mama sa care l-a abandonat.
Filmul nu se vede, ci se simte. Până la final descoperi că, în detaliile aparent mărunte, sunt strecurate subtil metafore (spre exemplu, discuția despre Elvis sau balenele de pe Tamisa) care dau savoare peliculei. Totodată, provocarea de a descoperi personajele o să te încânte. Aparent, știi totul despre ele, însă ulterior descoperi că niciodată nu s-au expus complet în fața ta, ci ți-au livrat treptat indicii prin care să te ajute să le înțelegi.
Principalul sentiment cu care am rămas după acest film este recunoștința. Sunt recunoscătoare de tihna, râsetele și pacea de care am parte când mă plimb prin parc. Sunt recunoscătoare chiar și de rutina zilnică mai ales pentru că, în ultima perioadă, mi-a tulburat echilibrul o serie de evenimente nefericite petrecute în familie. Totodată, personajele din Amanda mi-au transmis o doză de optimism. Există soare, zâmbet și viață chiar și după o tragedie.
Frumusețea filmului constă în faptul că lipsesc cu desăvârșire farafastâcurile cu care ne îndoapă americanii. Actorii nu par creați în Photoshop, ci sunt reali, autentici prin imperfecțiunile lor, sunt ca tine. Ritmul nu este alert, ci totul se desfășoară în armonie cu emoțiile tale. Este prezent, desigur, dulcele și clasicul je ne sais quoi care te seduce fără cale de întoarcere. Regizorul nu doar că îți oferă acces în intimitatea unei familii, ci îți și permite să intervii emoțional: empatizezi, râzi, visezi și oftezi.
Finalul lasă loc de interpretări, însă în asta constă frumusețea filmelor de festival, nu-i așa?
Filmul Amanda, în regia lui Mikhaël Hers și scenariul lui Maud Amelin și Mikhaël Hers, a obținut trofeul Magic Lantern la Venice Film Festival, Best Film și Best Screenplay la Tokyo International Film Festival, două nominalizări la Premiile César și două nominalizări la Lumière Awards. Este distribuit în România de Bad Unicorn și, în prezent, rulează la cinematografele din București, Bârlad, Bistrița, Botoșani, Brașov, Cluj, Craiova, Constanța, Iași, Lugoj, Onești, Piatra Neamț, Pitești, Sfântu Gheorghe, Sinaia, Slobozia și Târgu Mureș. Programul poate fi văzut aici.
Impresii de pe Olimpul influencerițelor
Compendiu asupra fericirii
Eu sunt cam pe lângă cu filmele. Adică nu mă înțelege greșit, pierd enorm de mult timp uitându-mă la filme și seriale, dar nu sunt „de oameni deștepți” :)) Sunt mare fan SF și fantasy, iar la seriale am „talentul” de a binge watch orice, oricât de prost ar fi. Exemplu? Cred că cel mai prost serial din istoria serialelor britanice, Midsomer Murders – are 20 de sezoane, le-am văzut pe toate și acum le revăd. Chiar mi-ai dat o idee, să mai povestesc și eu despre ce mai văd/citesc.
Să-ți mai spun că m-am uitat (cu sufletul la gură) la seriale precum “The Vampire Diaries”, “Desperate Housewives”, “Sex and the City”, “Friends” sau “Rebelde”? Nu-ți mai spun, că îmi compromit brandul personal.:D Și eu petrec mult timp urmărind filme și seriale, de la proiectele independente la cele comerciale. De aceea, încă evit un abonament la Netflix. Deja am HBO și uneori pare că sunt arestată la domiciliu. Nu m-am uitat niciodată la Midsomer Murders, dar am auzit multe răutăți despre acest serial. L-ai mai pomenit și tu. Devin din ce în ce mai curioasă. Referitor la Amanda, nu aș spune că e neapărat pentru oameni deștepți, ci pentru aceia care au inima la ei.