Am descoperit-o pe Diana Cosmin, în 2019, în cadrul conferințelor Digital Divas. Purta un costum alb, de o eleganță atemporală, și vorbea despre storytelling și storyliving. Cu cât scrii mai mult, cu atât o să scrii mai bine!, a sugerat la un moment dat. M-am regăsit cu entuziasm în cuvintele sale. Mi-au plăcut cumințenia și condeiul ei. Și costumul alb. Mai nou, îmi place și curajul ei nebunesc de a porni motoarele unei redacții și de a ne parfuma cu cea mai fină cerneală de tipar. În vreme ce tot mai multe reviste celebre dispar de la chișcurile de ziare, de aproape un an, prin Haute Culture, Diana restituie luxul confiscat de kitsch și aroganță.
Am reinterpretat Chestionarul lui Proust avându-i în minte pe aceia pentru care a scrie parcă e mai firesc decât a respira. Așadar, din seria invitaților la introspecție nu putea să lipsească Diana Cosmin. Îți recomand să citești acest text de două ori: prima dată cap-coadă, iar a doua oară printre rânduri.
- Principala mea trăsătură: empatia;
- Calitatea pe care o admir la un bărbat: blândețea;
- Calitatea pe care o admir la o femeie: grația;
- Ce apreciez cel mai mult la partenerul meu: bunătatea sufletească;
- Ce apreciez cel mai mult la un prieten: capacitatea de a se bucura sincer pentru mine, așa cum mă bucur și eu pentru el;
- Principalul meu defect: duritatea față de mine însămi și uneori față de cei apropiați;
- Ocupaţia mea preferată: scrisul;
- Ideea mea de fericire: să dețin un loc în care orice animal neiubit, bolnav sau nedorit să poată veni și să fie îngrijit și iubit până la sfârșitul zilelor lui;
- Cea mai mare nefericire cu care s-ar putea confrunta un om: pierderea propriei minți;
- Cine aș vrea să devin: persoana de care să fie mândră Diana din clasa a opta;
- Ţara în care mi-ar plăcea să trăiesc: Olanda;
- Mâncarea preferată: mă aflu mereu în căutarea celor mai gustoase lucruri simple, precum un sendviș perfect, o supă delicioasă, o salată fantastică;
- Bloggerii preferați: Ina Țăranu Hofnăr, Adela Sirghie, Georgiana Ciofoaia, Adina Necula, ca să enumăr doar primele nume care îmi vin în minte și pe care le urmăresc de ani de zile;
- Vloggerii preferați: Andreea Balaban este singurul vlogger pentru care eu deschid YouTube;
- TikTokerii preferați: pentru mine, Tik Tok e un canal utilitar. Deci… Izabela Dascălu, pentru sfaturile ei extraordinare pentru părul creț;
- Instagramerii preferați: prea mulți ca să-i enumăr fără să uit pe cineva. Caut mereu oameni care oferă pe rețelele sociale ceva autentic și cu cât mai puține filtre;
- Podcasturile preferate: nu prea ascult podcasturi;
- Melodia preferată: Katie Melua – The Closest Thing to Crazy;
- Prozatorii preferaţi: Andrei Makine, Nicole Krauss, Nina Berberova;
- Poeţii preferaţi: dintre clasici – Eminescu, Sorescu, Minulescu, Cassian. Dar caut mereu poeți noi și cu forță. Anastasia Gavrilovici mi se pare foarte talentată;
- Cartea pe care o am în acest moment pe noptieră: am un teanc, dar în vârful ei este ”Miere neagră” de Dan Pleșa;
- Cartea pe care o recomand: Nina Berberova – Cartea fericirii;
- Activiștii preferați: toți cei care militează pentru drepturile animalelor;
- Personajul din istorie cu care aș vrea să petrec o după-amiază: Lady Di, prințesa de Wales;
- Personajul din literatură cu care aș vrea să beau cafeaua într-o dimineață: Nils Holgersson;
- Ce mă deranjează cel mai mult la un om: răutatea (de obicei amestecată cu prostie);
- Calitățile pe care mi-aș dori să le dezvolt sau să le dobândesc: să fiu mai puțin sensibilă în fața unor lucruri din exterior;
- Starea de spirit actuală: așezată în mine însămi;
- Greşeala care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă: greșelile făcute cu inima;
- Cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în această săptămână: faptul că mi-am luat o zi liberă și am petrecut-o citind și bând cafea în Librăria Humanitas de la Cișmigiu;
- Cea mai recentă lecție pe care am învățat-o: că, oricât de diferiți sau atipici ni s-ar părea că suntem, există oameni care simt la fel ca noi.