Hygge autohton, servit cu pâine și sare

Când am decis, în sfârșit, să investighez cum stă treaba cu hygge, am descoperit că acest concept danez de lifestyle nu mai e la modă. Acum se poartă niksen, adică arta de a nu face nimic. Încă nu a apărut o carte plină, plină, plină de poze care să trateze subiectul, însă știu sigur că unii dintre noi, denumiți adesea asistați social, șomeri, boemi sau wannabe influcenceri, au adoptat această filosofie înainte ca danezii să-o transforme într-un hashtag.

Revin la hygge. Până și pronunțarea cuvântului se lasă cu broboane de transpirație și contorsiuni ale sinapselor. Să fie Higi? Hige? Nici vorbă. Într-adevăr, există câteva moduri corecte de a pronunța hygge, însă doar hoo-gah nu presupune răsuciri nefirești ale limbii.

Cu ce se mănâncă hygge? Dacă vrei mură în gură, să spunem că se referă la micile plăceri ale vieții care îți oferă o stare de bine. Mai exact, pe înțelesul milenialilor, sunt toate acele clișee care te ajută să colecționezi like-uri pe rețelele sociale. De ce să nu recunoaștem? Degeaba ești fericit dacă nu arăți asta pe Insta!

În timp ce citeam Mica enciclopedie hygge de Meik Wiking, mi-am spus: Și noi avem lumânări, șosete din lână și mâncare, de ce nu suntem fericiți? Păi, suntem, dar nu ne dăm seama. Dacă am fi fost un pic recunoscători pentru tot ceea ce avem, astăzi am fi tipărit deja milioane de exemplare din Mica enciclopedie Faină sau Mica enciclipedie Mișto – Rețeta românească a fericirii. Să nu mai spun că, dacă am vrea să fim cu moț, așa cum ne stă bine, am fi putut avea deja un compendiu al dorului.

Bat câmpii, desigur. Nu putem concura cu danezii. Chiar dacă au TVA de 25% și taxa de înmatriculare de 180% din prețul de fabrică al mașinii, dumnealor nu consideră că plătesc taxe, ci că investesc în societatea lor. La noi nu există investiție în societate, ci în buzunarele lui Dragnea, Iohannis, Orban sau Băsescu.

Din câte am citit, cea mai rapidă cale către hygge ar fi lumânările. Hai să cădem de acord că nu există român care să nu fi primit, măcar o dată în viață, o lumânare pe care nu a aprins-o, ci a dat-o mai departe unei vecine, colege de serviciu sau unei mătuși îndepărtate. Probabil că nici respectiva nu a aprins-o, ci a contribuit, la rândul ei, la circuitul lumânărilor prin țară. Totodată, să nu uităm că poporul roman s-a născut creștin. Drept urmare, știm din fragedă pruncie că lumânările se aprind la biserică sau la căpătâiul unui om care se pregătește să plece în lumea de dincolo. Pe lângă asta, suntem prea săraci ca să ne permitem să dăm foc casei cu o lumânare pe care am uitat-o aprinsă. Poate că evităm aprinderea fizică, însă o preferăm pe cea metaforică. Ne place să o căutăm cu lumânarea. Drept dovadă, există știrile de la ora cinci.

A sta alături de alți oameni este un alt element important din rețeta daneză a fericirii. Ei bine, chestia asta se regăsește cu ușurință și la noi. Ne place să stăm alături de alți oameni, însă nu în mijloacele de transport în comun. Ne place să stăm alături de prietenii noștri, să bem îmbreună și să bârfim. Ne place ca, din când în când, să ne strângem toată familia și să ne contrazicem pe diferite subiecte lipsite de importanță.

Când vine vorba despre mâncare și băutură, mâncăm mult, cumpărăm mult, aruncăm mult. Mâncăm compulsiv, mâncăm pe un fond nostalgic, trăim pentru a mânca. N-o să țin o prelegere despre risipa alimentară, deoarece este evident că există în ambele cazuri (după posibilitățile fiecărui popor), ci vreau doar să trec în revistă tendințele în materie de hrană. Danezii iubesc carnea, prăjiturile și băuturile fiebinți. Și nouă ne plac aceleași lucruri, doar că ei pun accent pe delicatese. La noi, puiul e delicatesă, la fel și covrigul, merdeneaua, șoricul și micul. Ei au glogg, noi avem vin și țuică fiartă.

Potrivit studiului realizat de Meik Wiking, danezii asociază hygge cu următoarele lucruri (în ordinea descrescătoare a preferințelor): băuturi fierbinți, lumânări, șeminee, Crăciun, jocuri de societate, muzică, vacanță, dulciuri și prăjituri, gătit, cărți, duminica, aniversări, televizor, vreme furtunoasă, alcool, animale de comapanie, petreceri, plante, jocuri pe calculator, sport și Facebook.

Dacă aveai vreun dubiu, dintr-un un sondaj realizat în 2018 de Comisia Europeană, pe un eșantion de aproximativ 30000 de cetățeni, rezultă că românii sunt cei mai nefericiți europeni. Mai exact, doar 46 de români din 100 se declară fericiți, 11 din 100 se declară complet nefericiți, iar 13 din 100 spun că sunt cu adevărat fericiți. Motivul principal al nefericirii ar fi sărăcia (lipsa banilor, a locurilor de muncă, pensiile mici), la care s-ar adăuga și preocuparea excesivă față de ceea ce se întâmplă în ograda vecinului, adică invidia cronică pentru prosperitatea altuia. Alături de noi, mai sunt nefericiți grecii, francezii și croații.

Dintr-un studiu realizat de Ipsos, pe un eșantion de 800 de persoane, descoperim că motivele fericirii la români sunt următoarele: familia (46%), copii (12%), prietenii (9%), cariera (9%), sănătatea (9%), viața în general (9%), stabilitatea financiară (8%), vacanțele (6%) și lucrurile mărunte (5%) – wow, ce profunzi nu suntem!

Bărbații pun accentul pe bani, iar pe femei le fac fericite: copii, vacanțele, lucrurile mărunte și dragostea. Ca tendință generală, fericiții din acest studiu obișnuiesc să investească în ei: merg la cursuri de dezvoltare personală, la cosmetică sau coafor, la cinema, teatru și la cumpărături pentru a-și reînnoi garderoba. Sunt persoane active, caută un scop în tot ceea ce fac și nu se tem de schimbări.

La capitolul români mulțumiți, se pune accentul pe cumpărăturile pentru gospodărie, cheltuielile pentru hobby-uri sau vacanțe fiind rare.

Nefericiții sunt pesimiști, nu obișnuiesc să râdă, ba chiar plâng des. Sunt identificați ca studenți, persoane fără ocupație, persoane care lucrează part-time și indivizii care fac parte din gospodării cu venituri mici.

Eu cred că suntem nefericiți pentru că așteptăm fericirea, clasică, evidentă și strălucitoare, să pice din cer și să ne-o servească cineva pe o pernuță din catifea. De multe ori, uităm că, de fapt, ea nu vine într-o formă concretă, ci e deghizată în lucruri mărunte: ciorba gustoasă a mamei, ograda bunicilor, linsul spatulei atunci când pregătim o prăjitură, tihna de care ne bucurăm când ne plimbăm după o zi grea la serviciu, căldura care ne aburește ochelarii atunci când intrăm în casă etc.

De asemenea, uităm că, dacă vrem fericirea, trebuie să o și merităm. Luptăm pentru ea? Ne asumăm riscuri? Ieșim din zona de confort? Ne gândim și la binele celor din jur sau urmărim doar interesul personal? Dacă o vrem doar pentru sine, fericirea e amară.

Sursă foto reprezentativă: Unsplash