Tare curioasă este mândria națională. Se manifestă ca o viroză respiratorie. Uneori te ține câteva zile, alteori se întinde până la câteva săptămâni, timp în care te transformă complet: își face de cap cu tensiunea ta, te umple de nervi, de transpirație și nu-ți dă voie să mai judeci limpede.
De câteva ori pe an ne reamintim că suntem români. Campania electorală este una dintre acele situații. Candidații sunt români adevărați, interesați de lumea în care trăiesc, merg la biserică își iubesc locurile de baștină sau pe cele în care își doresc o funcție. Votanții îl iubesc pe ăla care le promite mai mult și le zâmbește mai frumos. Dacă și primesc o atenție, dragostea crește. Chiar și așa, odată cu fiecare campanie electorală, în sinea ta se naște dilema “Toți fură, însă cum ar fi dacă de data asta ar apărea un om bun?”. Și se instalează așteptarea.
O altă situație a fost participarea echipei naționale de fotbal la EURO 2016. Timp de câteva secunde am fost și mândri, însă mândria este relativă. Totul este relativ, inclusiv speranța pe care am avut-o în suflet. Nu-mi permit să comentez prestația jucătorilor, deoarece eu sunt praf la orice sport, însă pot să spun câteva cuvinte despre microbiștii de ocazie care au susținut sportul rege de la măsuțele lipicioase din pub-uri.
Ei bine, oamenii ăștia nu înțeleg sportul. Microbiștii de ocazie nu s-au prins că în fotbal se aplică același principiu ca în căsnicie, adică treaba aia cu “la bine și la greu”. Când Stanciu dă un gol, avem echipă, avem valoare, suntem frumoși, deștepți și cinstim femeia care a purtat în pântece asemenea perlă. Când Tătărușanu gafează, îi bălăcărim tot neamul și îi umplem frigiderul, de parcă noi am fi fotbaliștii anului.
Albanezii ăia chiar m-au speriat, pe bune. Pe tipul care a dat golul îl cheamă Sadiku. Chiar are cineva impresia că s-ar fi descurcat mai bine pe teren? În fond, de ce s-au agitat atât microbiștii de ocazie? Au pierdut prea mult la pariuri?
Membrii echipei naționale s-au întors în țară, pe 21 iunie, în jurul orei 03:00. La aeroport i-au așteptat suporterii. Nu cu flori, ci cu nemulțumiri și vorbe grele. La ce s-au gândit cei care au fost acolo? “Mâine am zi grea la serviciu, însă îmi pun ceasul să sune la 02:00, îi aștept pe ăia la aeroport, îi bălăcăresc, mă duc la serbarea celui mic, apoi mă duc la muncă”. Trebuie să recunosc, apreciez fotbaliștii români. Au nevoie de un psihic foarte bun pentru a putea trece peste un eșec în fotbal, darămite peste gura păcătoasă a lumii.
Dintr-un studiu realizat de UEFA, rezultă că românii sunt cei mai interesati europeni când vine vorba despre fotbal. Mai exact, 91% dintre românii chestionați sunt interesați de acest sport, iar 29 % dintre aceștia declarând că sunt foarte implicați. Procentul românilor interesați de fotbal este la egalitate cu cel al ucrainenilor și al kazahilor. Ai noștri sunt interesați de fotbal, însă de la distanță. În vreme ce în Anglia, Germania sau Spania merg la meciuri peste 10 milioane de suporteri pe durata unui sezon, în Liga 1 puțin peste 1, 5 milioane de microbiști români se află în tribune.
Ei bine, fotbalul, boxul și tenisul, descoperit destul de recent, nu sunt singurele sporturi pe care le practică românii.
Stejarii au câștigat, pentru a patra oară, World Rugby Nations Cup. Și ei sunt de-ai noștri. Și-a făcut cineva rezervare în Centrul Vechi ca să-i susțină? Câți știu măcar numele unui jucător din echipa națională de rugby?
Cea mai bună jucătoare de handbal a lumii este o româncă. Cristina Neagu, de la Buducnost Podgorica, a fost desemnată cea mai bună jucătoare a lumii în anul 2015 în urma unei anchete realizate de Federația Internațională de Handbal. Cristina a câștigat cu echipa ei de club Liga Campionilor în 2015 și medalia de bronz cu echipa națională a României la Campionatul Mondial 2015. Pe lângă Cristina, din echipa ideală a anului 2015 mai face parte și Paula Ungureanu de la HCM Baia Mare.
Câți știu că am avut finală românească la Europenele de scrimă? Simona Gherman a devenit campioană, la Torun, în urma duelului cu Ana Maria Popescu.
Am mai fost români și pe 24 iunie, de Ziua Universală a Iei. Ne-am scos iile de la naftalină, le-am pus pe noi, ne-am afișat fețele mândre, ne-am făcut poze și le-am postat pe Facebook și Instagram. Promovând ia doar de ziua ei nu putem demonstra că suntem buni români sau că măcar iubim portul tradițional. Nu zice nimeni să mergem la întâlniri de afaceri încălțați în opinici, deși n-ar fi o idee rea într-un anumit context, însă buni români suntem dacă ne implicăm mai mult în comunitate. Români suntem dacă facem cinste familiei noastre, neamului nostru și vrem să le lăsăm o lume mai bună urmașilor noștri. Suntem români dacă purtăm cu drag ia pentru că ne leagă de strămoșii noștri și are o semnificație aparte pentru noi, nu pentru că vrem să ne încadrăm în ultimele tendințe ale modei.
Am mai fost români și pe 26 iunie. A fost ziua drapelului României. Ce culori are drapelul? Este roșu, galben și albastru sau albastru, galben și roșu? Știe toată lumea? Nu, nu știe.
Suntem români în valoare de 267.595 de euro. Atât am strâns, până acum, în cheta noastră pentru Cumințenia Pământului. Da, cumințenia ne arde buzunarele, deoarece comuniștii n-au vrut să primească moștenirea lui Constantin Brâncuși. În prezent, statul și-a dat seama că-l iubește pe unul dintre primii hipsteri ai României și că-i plac statuile lui. Pentru că avem atât de mulți bani, spitale moderne în care nu prea mergem pentru că suntem sănătoși, toți copiii noștri sunt prinși într-o formă de învățământ, lucru care o să le asigure un viitor strălucit în țară, bătrânii își trăiesc o a doua tinerețe mai grozavă decât prima, avem o infrastructură grozavă, ne-am conservat frumos clădirile și monumentele istorice, toată lumea are un acoperiș deasupra capului și un nivel de trai mai mult decât decent, dăm 11 milioane de euro pe Cumințenia asta. De ce, mă rog, o vrem? S-o spălăm ca pe covor, cu furtunul, așa cum am făcut cu Poarta Sărutului?
S-a încins tărâța românească în unii dintre noi și ne-am dat seama că nu putem dormi dacă nu e Cumințenia acasă. Ea este soluția tuturor problemele noastre. Ne dă să mâncăm, ne îngrijește când suntem bolnavi și ne plătește facturile. În realitate, Cumințenia doar ne strânge like-uri pe Facebook, deoarece este cool să fii cult, e cool să te bați cu pumnul în piept și să spui că valorile trebuie să rămână în țară. Ei bine, valori sunt și părinții care au plecat în străinătate pentru copiii lor și medicii care ne-au părăsit pentru că aici munceau până la epuizare pentru o mână de bani. Valori sunt și tinerii care termină o facultate, nu-și găsesc un loc de muncă în România și se chinuie printre străini, sperând că într-o zi totul va fi bine și se vor întoarce acasă. Valori sunt oamenii de lângă noi, pe care nimeni nu-i vede. Cine are grijă de valoile astea? Și mai ales când? Peste 150 de ani?
Ar trebui să trăim prezentul. Brâncuși nu e al meu. Brâncuși nu e al nostru. Nu-l merităm. Operele lui stau bine unde stau în prezent. Noi nu stăm bine. Stăm într-o mare groapă de prostie. Dacă vom avea vreodată 11 milioane de euro, am face bine să-i investim în sănătate, educație, agricultură, infrastructură, crearea unor locuri de muncă, turism, mediu sau asistență socială. Ar trebui să investim în oameni. Hai să investim în oamenii ăștia vii din jurul nostru! Hai să construim ceva de 11 milioane de euro! Ceva palpabil, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții! N-am fi la fel de mândri de noi înșine dacă am folosi cu mai multă chibzuință banii?
Până la finalul anului, o să mai avem de două ori posibilitatea să fim români cu ocazia alegerilor parlamentare și cu ocazia zilei de 1 Decembrie, ambele marcate, probabil, de simbolurile noastre preferate la ceas de sărbătoare: mici, fasole și bere, presărate cu mândrie românească.
Ce se întâmplă în restul anului? Am obosit în așteptarea noastră de a se întâmpla ceva, însă nici nu vrem să mișcăm noi înșine lucrurile. Nu vrem sau nu avem timp, deoarece viața ne sufocă și uităm cum să fim români
Surse foto: Pixabay, telegraph.co.uk, Facebook, fashionew.com, Facebook.
Vânătoarea de pokemoni. Cine pe cine prinde?
Cronica unui episod al degradării umane
