Cronica unui episod al degradării umane

Am fost să văd Frumoasa poveste a TIR-ului portocaliu cu verde. Contrar așteptărilor tale, n-am vizitat un parc auto, ci am fost la Teatrul de Artă din București, de care probabil n-ai auzit, unde am participat la o premieră.

Dacă n-ai auzit de Teatrul de Artă nu înseamnă că vorbește ignoranța din tine, ci confortul. Teatrul ăsta nu-ți face cu mâna de pe bulevard și nici nu se află în Centrul Vechi. În plus, este independent, adică fratele mai mic sau poate chiar vărul rebel, pasionat și curajos al teatrului instituționalizat. Nu identific exact gradul de rudenie, însă pe linie maternă, ambele se trag din cultură, atât că, fiind mai tânăr, teatrul independent are o altă viziune asupra vieții și trebuie să fie pe cont propriu.

Am ajuns acolo dintr-o întâmplare fericită. O contactasem pe Crista Bilciu, prin e-mail, pentru a afla ce s-a întâmplat cu Teatrul de Foc. Cred că îmi era dor de o doză de altceva, poate chiar de Nostalgia. Mi-a scris că momentan Teatrul de Foc hibernează din cauza lipsei de fonduri. Deh, câte experimente poți să faci, în condițiile în care pasiunea nu prea este acceptată ca monedă de schimb pentru facturi, mâncare și un trai decent. Apoi Crista m-a invitat la premiera piesei Frumoasa poveste a TIR-ului portocaliu cu verde, regizată tot de către ea, pe un text de Corneliu Udrea. Mi s-a părut o idee bună, mai ales pentru că aveam să revăd o parte dintre membrii echipei de care prinsesem drag, adică Anda Saltelechi, Sandra Șimon și Luiza Cobori, dar și să-l descopăr pe Dorin Eugen Ionescu. În plus, se anunța a fi prima încercare în sistemul teatral independent, a Cristei și echipei sale, așa că nu puteam să nu fiu acolo, cu pumnii strânși și convingerea că totul va fi bine, mai ales când știam ce lucruri mișto fac oamenii ăștia și cât de rău mi-ar părea să nu se umple sala pe care au închiriat-o.

Așadar, la finalul unei zile ploioase m-am prezentat, fără umbrelă, la Teatrul de Artă. Eram cumva nerăbdătoare, dar în așteptarea mea mă simțeam și stingheră, deoarece în jur erau numai grupuri și perechi de oameni. Din păcate, o unii dintre cunoscuții preferă să dea 30 de lei pe chestiuni frivole. Cică este prea scump să mergi la teatru, iar investiția nu corespunde unei nevoi de bază. Să fim serioși, dragilor! Câți bani n-am băgat până acum în țigări, alcool, petreceri, haine, excursii, gadgeturi etc.? Cât rău ne poate face întreținerea unui viciu în plus, de data asta unul bun, care nu ne micșorează zilele?

La un moment dat am început să zăresc și alte individe neacompaniate, întocmai ca mine. Este plăcut să observi că oamenilor nu le este teamă să facă lucruri singuri. Ar fi chiar culmea să depinzi de cineva pentru a gusta culturală de orice fel.

Am intrat în sală. Este micuță, cochetă, caldă și plină. Suntem aproximativ 70 de suflete. Într-un colț am zărit un bărbos misterios și neînsoțit. N-am ieșit la agățat, dar dacă omul este interesant, n-am putut să nu-l observ. Plus că ne aflăm într-un teatru. Bărbații nu prea mai merg la teatru nici pentru a-și impresiona gagicile. Destinul vrea ca eu și bărbosul să stăm pe același rând. Destinul vrea să pună doi oameni între noi.

Începe piesa.

Facem cunoștință cu trei femei iubite în diferite feluri: Melania este iubită cu pumnii de către soțul său, Vasile, șofer pe TIR,  Alexandra este iubită de prea mulți, la pompa de benzină, iar Minodora este iubită, sper, măcar de ea însăși, deoarece pare ca este ne…mângâiată de ceva timp. Ele se întâlnesc la castingul pentru un film moralist. Personajele sunt construite pe baza unor tipologii umane, în ale căror caracteristici este posibil să regăsești, într-un fel sau altul, pe cineva cunoscut: o rudă, un prieten sau poate chiar pe tine.

Melania este o fată de la țară, simpatică, dulce, finuță, dar credulă, imatură și totodată sacul de box al unui soț agresiv. Ea visează la o viață mai bună, tace și înghite în speranța că așa își va îndeplini visul, însă până unde este dipusă să meargă?

Alexandra este vulgară, tupeistă, versată, agresivă, dar isteață. Școala vieții i-a ascuns sufletul bun sub multe învelișuri. A venit la casting pentru că și ea are un vis. Și câte n-ar face pentru el…

Minodora este o apariție. Fostă bibliotecară, actualmente o șomeră arogantă, misterioasă și fără scrupule, individa suferă o dramă forțată a omului de geniu.

Rodica este asistentul, pardon, este asistenta Regizorului, diva wannabe, prezentatoarea malefică a ceea ce se dovedește a fi un Big Brother condus de către un păpușar pervers. Interesant este că, la un moment dat, spectatorilor li se dă senzația că și ei fac parte din piesă, implicarea acestora fiind mai mare decât momentul aplauzelor de la final.

De-a lungul a nouăzeci de minute, căci atât durează piesa, ni se dezvăluie cum banul degradează omul. Castingul pentru filmul moralist, care se dovedește a fi  un reality game bolnav, este până la urmă tot o probă de moralitate, ținută în captivitate, în condiții de stres, un test la care se cam pica.

Frumoasa poveste a TIR-ului portocaliu cu verde este o tragicomedie. Adică râzi, te simți bine, până când existența îți este demolată și reconstruită. În general știi că răul există, acolo, undeva în lume, însă în particular, atunci când este activat sub ochii tăi, începi să te gândești la lucruri. Spre exemplu, cât de fragil este omul, cât de ușor de manipulat, care este puterea banului și a instinctului de supraviețuire. Îți amintești și de Jean Jacques Rousseau și al său Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni, apoi te apucă durerile de cap pentru că realizezi cum societatea a modificat starea naturală. Și când societatea este coruptă, omul este prins într-o cursă nefastă.

Dacă te-am făcut curios, mergi duminică, 15 mai, la ora 16, la Teatrul de Artă din București, să vezi cum Frumoasa poveste a TIR-ului portocaliu cu verde ilustrează o metaforă a vieții. Atenție, este nevoie de rezervare! Mai multe informații sunt disponibile pe pagina de Facebook a evenimentului.

Sursă foto: Facebook