Prospecte pentru amorul istoric

O să mă crezi nebună, dar consider că dragostea e singurul motiv pentru care ar trebui să moară un copac. Sună crud, știu, însă dacă iei în calcul posibilitatea transformării în latrină sau hârtie igienică, parcă nu e așa abominabil să porți dârele siropoase ale iubirii. De fapt, e chiar onorabil să fii mesagerul și confidentul unor porumbei care te gâdilă cu penițe și vorbe dulci. Mă refer, desigur, la scrisoare, la aia adevărată, scrisă de mână, pe hârtie.

Partea proastă la un e-mail sau SMS e că nu-ți oferă senzații olfactive. Nu simți miros de mosc sau cerneală atunci când primești, de la iubi, o atenție de tipul: “Trimite poză fără haine” sau “Mi-e dor de tine”, urmată de niște emoji-uri dubioase pe care te prefaci că nu le înțelegi.

În mesajele electronice nu găsești bonusuri, cum ar fi urmele licorilor și ale mâncărilor pe care expeditorul le-a consumat atunci când ți-a scris. Nu vezi cerneală întinsă de mâna tremurândă din pricina emoțiilor și nici lacrimile vărsate de dor sau disperare.

De asemenea, mesajele astea nu-ți permit o analiză grafologică. Spre exemplu, scrisoarea îți arată, la propriu, cum pune ursulețul punctul pe i. Dacă îl pune departe de literă, înseamnă că are o imaginație bogată (hihihi) și s-ar putea să-ți prindă bine dacă va folosi această calitate pentru activități practice, nu minciuni pe care să le trântească la tot pasul. Dacă punctul e aproape de i, omul e organizat și atent la detalii, deci înainte să vină la tine acasă, fă curățenie și dă-ți jos mustața. Dacă punctul e în partea stângă, înseamnă că are obiceiul de a amâna lucrurile, deci o să aștepți mult și bine să te ceară în căsătorie. Cerculețul în loc de punct înseamnă că e copilăros (a se verifica relația cu mămica), iar liniuța înseamnă că e autocritic și nerăbdător, adică vezi ce faci că ți-l ia alta. Scrisul înghesuit înseamnă că boyfriendul minte sau are ceva de ascuns, iar dacă adaugă mai multe bucle la o, fie e mincinos patologic, fie beat în momentul scrierii. Spațiul dintre cuvinte înseamnă, evident, că omul tău ține foooaaaarte mult la spațiul personal și că vrea să mai iasă cu prietenii din când în când, nu să vă giugiuliți toată ziua.

Spune, poți să-ți dai seama de toate lucrurile astea cu ajutorul telefonului mobil? Mda, poți, dar trebuie să-l spionezi pe el și prietenii lui pe rețelele sociale, iar lucrul ăsta îți va mânca foarte mult timp.

De asemenea, scrisoarea te îndeamnă să călătorești până în adâncul sufletului tău și să scoți la lumină tot ceea ce e mai bun de acolo. Nu-ți permite să fii spontan, ci te îndeamnă să reflectezi asupra  gândurilor și sentimentelor tale, căci realizezi mai mult ca oricând valoarea cuvintelor și că, odată aruncate, acestea lasă semne definitive pe care nu le poți șterge cu radiera, picul sau pasta corectoare. În plus, suntem oameni, nu roboți, de ce fugim de lucrurile care atestă asta?

Pe 1 februarie, Nemira a lansat, la Librăria Humanitas, 50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile. Lansarea a fost bine plasată în timp și spațiu, în luna comercială a iubirii, în apropierea celui mai romantic parc al Bucureștiilor, Cișmigiul, unde toți porumbeii și bătrâneii au pereche, iar tinerețea își scrolează viața. Evenimentul a fost prezentat de către redactorul-șef al editurii, Dana Ionescu, jurnaliștii Ioana Bâldea Constantinescu și Marius Constantinescu au vorbit despre carte, iar actorii Nicoleta Hâncu și Andrei Huțuleac ne-au citit câteva dintre scrisorile lor preferate din carte.

Dacă inițial abia așteptam să ajung acasă și să o citesc, când m-am văzut în fața faptului împlinit mi-am dat seama că nu sunt pregătită să fac acest lucru. Uitându-mă la carte, m-am simțit ca o ticăloasă pe cale să violeze intimitatea unor personalități istorice și culturale. Asta e răsplata mea pentru ce au lăsat oamenii ăștia în urma? Lacomă și egoistă, voiam să mă hrănesc cu iubirea și durerea lor, să le intru cu forța în poveste și să le spun spun pe un ton insolent că nu se așteptau la asta. Am răsfoit cartea, m-am panicat și am lăsat-o pe birou. M-am uitat la ea zile în șir. Să mă apuc să o citesc? E bine să fac acest lucru, căci are să schimbe pentru totdeauna ceea ce cred despre Mozart, Heminway, Balzac, Kafka, Napoleon și alții?

După vreo trei luni de amânări și distrageri, mi-am făcut curaj. Vreme de trei zile (acest trei, semn magic, spiritual, cultural și universal), am sorbit cele 200 și ceva de pagini. Le-am sorbit fără creion, fără muzică și fără ceai, acasă, căci n-am vrut să plimb cartea prin metrou, să am părtași la această pătrundere ilegală, dar delicată, în intimitatea emoțiilor umane. Trei zile, pentru că aceste scrisori sunt de savurat, nu devorat.

Cartea este împărțită în șase capitole care acoperă forme frecvente ale iubiri: “Dragoste tandră”, “Nebun după tine”, “Proză pasională”, “Despărțiri dureroase”, “Foc și gheață”, “Dragoste interzisă”. Rânduri pline de iubire, pasiune, obsesie, ură, frustrare și clișee,  îi umanizează pe expeditori și destinatari, te fac să-i compătimești, să-i invidiezi, să-i admiri și mai mult.

În opinia mea, scrisoarea lui Wolfgang Amadeus Mozart către soția sa, Constanze, reprezintă deliciul acestei antologii. Pornind de la viața și lucrările sale prodigioase, mi l-am imaginat mereu un supraom, aproape geniu nebun, pe un piedestal al culturii, de neatins de mocirla mediocrității. L-am descoperit amuzant, sensibil și îndrăgostit lulea.

“Iubita mea soțioară, ce bine ar fi să primesc o scrisoare de la tine. (…) Ziua bună, Stanzerl! Ziua bună ștrengăriță mică, pisi – pisi, năsuc cârn, micuță bagatelle, Schluck und Druck (…). Noapte bună, șoricuța mea, somn ușor! (…) Te sărut de un milion de ori cu toată dragostea mea și rămân pe vecie al tău soț care te iubește nepus”.

E Mozart, da? Muzica lui stimulează activitatea cerebrală, ajută plantele să crească, ba chiar le-ar feri și de dăunători (ăștia preferă alt gen muzical, posibil electro), iar vacile dau mai mult lapte când ascultă simfoniile sale.

În vreme ce tu aștepți să-ți scrie iubi pe whatsapp, Ernest Hemingway aștepta, evident, o scrisoare de la Mary Welsh:

“Stat aseară acasă în loc să ies la cină, pentru că m-am gândit că o să primesc vreo scrisoare. Dar n-am primit. Și după aia convins că voi primi de dimineață. Precis. Azi era în 17 și tu ai ajuns pe 12. Dar știi ce? Nici de dimineață n-am primit nimic. (…) Te rog, scrie-mi, Ștrengărițo. (…) Dacă ți s-ar întâmpla ceva aș muri ca un animal de la grădina zoologică atunci când perechea lui pățește ceva”.

Nu mi-am pus problema până acum, dar simt un rac autentic și…am dreptate! Domnul H. s-a născut la 21 iulie 1899. Nu cred în zodii, dar unele caracteristici chiar se potrivesc nativilor cu care sunt asociate.

Zelda Fitzgerald și F. Scott Fizgerald au avut, cu siguranță o relație toxică care i-a îmbolnăvit și terminat definitiv ca oameni. Povestea e clasică. Ea schizofrenică, el alcoolic. Dependență, nu iubire sau obișnuință. Iată ce-i scria Zelda lui Scott, din vacanța sa petrecută în sanatoriu:

“Vino repede – Vino la mine – nu aș putea să trăiesc fără tine chiar dacă tu m-ai detesta și ai fi acoperit cu bube ca un lepros – chiar dacă m-ai părăsi și ai fugi cu altă femeie și m-ai înfometa și m-ai rupe în bătaie – știu că tot te-aș dori – Iubitule, Iubitule, Scumpul meu – Soția ta”.

Într-o scrisoare adresată medicilor, Scott definește cumva situația incertă a acestei căsnicii.

“Poate că cincizeci la sută dintre prietenii și rudele noastre v-ar spune, cu toată sinceritatea și convingerea că Zelda a înnebunit din cauza obiceiului meu de a bea prea mult – cealaltă jumătate v-ar asigura că nebunia ei m-a împins la băutură”.

Scrisoarea lui Marjorie Fossa către Elvis Presley i-a adus acesteia o fotografie cu autograf din partea Regelui. Da, ăsta e cel mai bun lucru pe care poți să-l faci când o fană obsedată îți scrie.

“Nu mai pot să mănânc, să dorm, să conduc mașina sau să funcționez cât de cât. (…) Te iubesc pentru ceea ce ești și pentru felul în care bucuri mii de oameni din toată lumea, nu pentru cine ești. În tinerețea visam să ajung doamna Presley, presupun că la fel visau toate adolescentele. TU ai avut cel mai mare imapct asupra oamenilor și asupra industriei muzicale, nu numai asupra rock`n`rollului”.

Bine, tipa era țăcănită, dar măcar se pricepea la muzică.

Cei care vor pune mâna pe cele 50 de scrisori, vor descoperi că feministele nu urăsc bărbații și nici nu sunt amazoane psihopate care vor să domine lumea.

Anarhista și feminista Emma Goldman ascundea în sinea dumneaei o pasiune previzibilă, aș spune eu. Aceasta îi scria lui Ben Reitman:

“Ai deschis porțile temniței în care era feminitatea mea. Și toată pasiunea nesatisfăcută de atâția ani s-a descătușat într-o furtună nebună și sălbatică și infinită ca marea… Atunci cum să-ți închipui că aș putea să stau departe de tine?”.

Acum, întrebarea firească a oricărui individ care citește aceste rânduri e: “Ce i-ai făcut, tati? Cum ai gâdilat-o și ce i-ai șoptit la ureche de s-a descătușat așa?”.

Trecem la altă feministă. Simone de Beauvoir i-a scris lui Nelson Algren:

“Vreau să ne vedem, am nevoie să ne revedem și voi face totul ca revederea noastră să aibă loc. Așteaptă-mă. Așa cum te voi aștepta și eu. Te iubesc mai mult decât ți-am mărturisit, poate mai mult decât îți imaginezi tu. Îți voi scrie foarte des. Scrie-mi și tu la fel de des. Îți sunt soție pe veci. Simone a ta”.

Nu știu dacă Anais Nin era feministă, dar îmi place atitudinea. Ea dă cu Henry Miller de toți pereții, și nu în modul în care dumenalui și-ar fi dorit.

“Totul ar fi bine dacă tu ai scrie așa cum trebuie. Dar scrii cele mai oribile scrisori, atât de urate că ar înstrăina pe oricine. Nu am văzut niciodată scrisori mai insipide și mai plate despre dacă voi veni sau nu etc. Nici scrisori mai narcisiste nu am văzut vreodată. Ele creează despărțirea noastră”.

Nu vreau să fiu rea, dar e posibil ca doamna Nin să fi fost la ciclu când a scris rândurile de  mai sus. 
Pe lângă asta, în spatele scrisorii se află o adevărată telenovelă cu final imprevizibil. Să spunem doar că nu întotdeauna când nevasta și amanta se întâlnesc, se naște și un scandal.

James Thurber îi scrie Evei Prout:

“Nu ești tu de vină. De vină sunt toate femeile de dinaintea ta care au lăsat astfel de moșteniri; de vină sunt toate doamnele radioase și efervescente și zburdalnice din istorie, care, într-un moment de cochetărie, au dat un sărut, iar apoi au murit oameni, au fost detronați regi și popoare s-au luptat pe viață și pe moarte numai și numai din cauza acelei mângâieri frivole”.

Lucrarea din fața noastră nu le este destinată romanticilor. Nu. Ei nu au nevoie de fițuici pentru a scrie slove. 50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile e o antologie destinată nouă, tuturor, cei care am fost acaparați de tehnologie și am uitat că suntem oameni, nu roboți. E pentru noi, cei care am considerat că istoria e plictisitoare, că X și Y s-au apucat de scris  pentru că nu aveau ceva mai bun decât să tortureze generațiile următoare.

Coordonatorul H. Lowenherz s-a încumetat la o muncă de ani de zile, la sute de ore de documentare și a dus la bun sfârșit un proict de o valoare neprețuită. Mi se pare colosal să aduni scrisori celebre ale personalităților istorice, culturale și artistice din toată lumea și să le deslușești scrisul. E formidabil să fii tu cel care descoperă primul că aceste genii erau, înainte de toate, oameni cu slăbiciuni, vulnerabili în fața iubirii.

Pe lângă faptul că alimentează flacăra unei arte care a apus, aceea a scrisorilor, această carte mai face un lucru extraordinar. Îi umanizează pe marii oameni la nivelul cărora avem impresia că n-am putea ajunge niciodată. Îi face accesibili, ne ajută să-i înțelegem și să le acordăm mai mult interes pe viitor.

Concluzia e simplă. În iubire, nu există genii, mediocri și proști, ci suntem cu toții egali, iar poveștile ni se scriu după noroc. Astfel, oricare dintre noi poate fi fericit, îndrăgostit lulea, împlinit, orbit, trist, gelos, depresiv, alcoolic, penibil, obsedat, terminat, distrus sau mort pe dinăuntru.

Surse foto: Pexels & Nemira