Fetele bătrâne, sensibiloșii, sufletele de modă veche și alte oi negre ale societății jelesc moartea romantismului. Ba chiar au pornit demersurile pentru a-l îngropa. Păi, stai așa! Încă are puls! Văd că își face bagajele. Poate că doar și-a dat demisia. Unde se duce romantismul când se duce?
Pentru amatorii de știință e simplă treaba. Afinitatea gentică bate orice lumânărică aprinsă lângă mâncarea livrată de către curier. Când ursitul ți-e scris în ADN, și nu în stele, nu mai e nevoie să-ți placă plimbările lungi pe plajă. Dacă a mai rămas ceva din romantism după ce alde Tinder și OkCupid au terminat cu el, agențiile online de cuplare genetică au ocazia să dea lovitura de grație. Nu vorbesc din cărți (deși John Marrs nu bate câmpii în Suflete pereche), ci din viață.
Pornind de la teoria că un potențial partener este atras de semnalele chimice produse de spirala genetică (sentimentul de atracție fizică), oamenii de știință au decis să scurteze ritualul mirosului și să le ușureze calea căutătorilor de iubire. Astfel, în unele țări, există deja companii care promit că îți găsesc jumătatea pe baza unei mostre de ADN. Nu-ți face griji, n-o să te combine nimeni cu o maimuță, o pisică sau o banană chiar dacă aveți în comun mai multe lucruri decât crezi. În mod indubitabil, jumătatea ta va fi din aceeași specie. Sau poate că nu va fi nimeni. Poate vei descoperi că tatălui tău i-a plăcut să se plimbe și că ai vreo 20 de frați rătăciți prin lume, la fel de singuri și triști ca tine. Orice e posibil, dar măcar acum poți da vina pe părinți și bunici pentru toate eșecurile tale sentimentale. Nu, nu e vorba despre educația pe care ți-au oferit-o sau despre zestre, ci despre moștenirea genetică.
Partea bună e că nu trebuie să ajungi la sapă de lemn dacă te sufocă singurătatea. Tarifele unei agenții care îți găsește perechea pe baza acidului dezoxiribonucleic pornesc de la 100 de dolari. Practic, este una dintre cele mai bune investiții pe care le-ai putea face de-a lungul vieții tale. Dai 100 de dolari o dată și scutești mii pe care i-ai fi cheltuit, în mod normal, pe cine, haine, cadouri, excursii și distracție. Și, cel mai important, scutești timpul și efortul pe care trebuie să le aloci ritualului de împerechere. Surprinzător sau nu, cupidonii în halat alb își fac treaba și în timpul pandemiei de coronavirus!
La ora actuală, există peste 1500 de aplicații de dating pe piață. Cu ce te ajută asta? Cu aproape nimic. De cele mai multe ori, te ajută cu un schimb de experiență și o poveste penibilă pe care să le-o spui cunoscuților. Rareori, ajută cu o nuntă. Cu nunta prietenilor, nu a ta, să fim înțeleși.
Din 7,8 miliarde de persoane care există pe planetă, tot avem câteva miliarde pe care nu le strânge nimeni în brațe înainte de culcare. Unde e buba? Păi, din moment ce magia internetului ne pune la dispoziție posibilități nelimitate, nimeni nu mai este motivat să consume timp, efort și imaginație pentru a construi ceva. Relațiile de unică folosință au abilitatea de a te scuti de expunerea vulnerabilității. Orice gest romantic nu face altceva decât să pună zală după zală într-un lanț al atașamentului. Și ce faci dacă se rupe lanțul? Suferi ca un câine. Vrei dragoste? Asumă-ți, încă de la început, durerea care te-ar putea seca prin interior. Nu există iubire fără suferință. Nu există iubire fără romantism.
Nu, romantismul nu a murit. Pentru a supraviețui, el s-a adaptat zilelor noastre. Nici măcar tată lui, Shakespeare, nu a prescris o rețetă pentru așa ceva. Și chiar dacă ar fi făcut-o, cine ar lua în considerare ce spune un cămătar?
Romantismul se găsește în natură sub diferite forme. Spre exemplu, dacă ai Netflix, o să vezi că seamănă destul de mult cu sindromul Stockholm. Desigur, manifestarea e valabilă doar atunci când răpitorul arată ca don Massimo Torricelli, nu ca un Sile. Sigur știi despre cine vorbesc. Numele Michele Morrone îți sună cunoscut chiar dacă nu vrei să recunoști asta. Dumnealui este îndemânaticul care a stârpit arhetipul lui Făt-Frumos și a făcut toate pântecele de pe mapamond să freamăte. Protagonistul din 365 dni a trecut seria 50 Shades în categoria poveștilor inocente și siropoase de iubire.
În prezent, romantismul nu mai stă în vază, ci în acele tags pe care pretendentul le pune, pe Instagram, când e cu tine. Romantism e atunci când bărbățelul tău își ia shaorma fără usturoi doar pentru că vrea să aibă parte de puțină acțiune diseară. Crede-mă, nimeni nu renunță la usturoi pentru oricine, ci doar pentru o persoană cu adevărat specială. Tot o dovadă de romantism e când iepurașul tău îți trimite emojis sub formă de inimioare, îmbrățișări și vinete. Sau când și-a tăiat unghiile de la picioare ca să nu te mai zgârie. Sau când vă jucați pe PS4 și nu te lasă să câștigi din respect pentru egalitatea dintre sexe. Sau când vă povestiți, o noapte întreagă, toate traumele din copilărie. Câteodată, e romantism când mănâncă direct din cutie ca să nu mai fi nevoită să speli vasele. Sau când faceți schimb de mesaje până la miezul nopții, chiar dacă în următoarea zi are de făcut o prezentare la serviciu. Sau când te trezește la ora 2 a.m. ca să prindeți răsăritul pe Ceahlău, și simți că, într-adevăr, e o imagine mai frumoasă decât la poalele Turnului Eiffel. Sau când îți face curte la propriu, nu la figurat. Serios, ce e mai romantic decât un iubit care să planteze câte un copac pentru fiecare an pe care îl petreceți împreună, să crească o grădină de legume pentru voi sau să-ți amenajeze, în curte, un colț unde să poți sta în hamac și să te bucuri de o carte bună?
Dacă stai să analizezi un pic situația, observi că romanticii contemporani sunt mai pragmatici și mai informați decât predecesorii lor. Nu mai primești flori, pentru că iubițelul știe că odată ce le vei băga în vază, nu le vei schimba niciodată apa, ci le vei arunca atunci când vor începe să miroasă a l`eau de canal. Dacă băiatul e atent, știe că preferi cărți sau dulciuri și se va conforma pasiunilor tale.
Nici lumânări aprinse n-o să vezi pentru că acestea eliberează particule de carbon, acroleină, benzen și toluen care se răspândesc în aer și îți pot provoca probleme respiratorii sau cancer pulmonar. Aici deja vorbim despre o dovadă de iubire. Bărbatul nu folosește lumânări nu pentru că este un individ rece și insensibil, ci pentru că te iubește prea mult și nu vrea să mori în chinuri. Nu vreau să-ți creez iluzii deșarte, dar e posibil chiar să vrea să vă petreceți împreună tot restul vieții!
Legat de mic dejun, prânz sau cină, ar trebui să fii mulțumită cu orice primești. Nu e ușor să umpli o farfurie pentru o persoană vegană sau vegetariană care are și câteva intoleranțe alimentare.
Știi ce este aproape drăguț? Indiferent de anul în care trăiești, pretendentul va continua să-ți deschidă și închidă portiera. Nu neapărat pentru că ești prințesa lui, ci mai degrabă pentru că se teme să nu o trântești ca o țărancă.
Odată cu avansarea în vârstă, am ajuns la concluzia că romantismul este supraestimat. Faptul că iubi îți trimite scrisori de câte trei pagini nu reprezintă neapărat o dovadă a iubirii sale, ci o dovadă a faptului că vrea să te impersioneze. A învățat de la străbuni că tactica slovelor are succes garantat. De asemenea, nici faptul că se uită cu tine la The Notebook, pentru a zecea oară, nu este un lucru gratuit. Individul știe că astfel de tactici deschid porți și nasturi…
Ca fapt divers, cred că mai important decât să-ți crească glicemia e ca omul tău să te facă să râzi. Știi tu, să-ți coloreze fiecare zi. Cu umorul treci mai ușor peste orice provocare a vieții.
În încheiere, hai să ne acordăm un moment de sinceritate! Să ridice mâna doamna sau domnișoara care nu ar fugi mâncând pământul dacă ar fi copleșită, la tot pasul, cu atenții și dovezi grandilocvente ale iubirii!
Sursă foto: Pexels