Timp de vreo cinci ani, am tot căutat Povești corecte politic de adormit copiii prin librăriile și depozitele de carte, posibile și imposibile, din România. La un moment dat, am hărțuit prin e-mail secretariatul editurii. Contractul de copyright este expirat și nu există șanse de reînnoire. Când mi-am pierdut orice urmă de speranță, am găsit cartea într-un anticariat.
Inițial, am ezitat un pic. Nu mă dau în vânt după cărțile de anticariat. Am impresia că ultimul cititor a strănutat în ele și le-a umplut de bacterii. De asemenea, mai am impresia că sunt bântuite. Poate fostul proprietar a murit în timp ce citea un anumit volum și nu va putea trece în lumea de dincolo până nu va afla sfârșitul cărții. Mi-am zis să trec peste germofobie și paranoia. Cartea arăta ca nouă și nu părea că ar fi fost citită vreodată de către cineva. Poate că până la urmă n-o să mor de ciumă extraterestră și nici n-o să fiu vizitată de o fantomă iubitoare de lectură. Totodată, nu puteam să nu mă întreb, de ce ar renunța cineva la o carte care pare a fi atât de mișto?
Care-i treaba cu Povești corecte politic de adormit copiii? Ei bine, dacă îi citești copilului tău una dintre poveștile din cartea asta, cu siguranță vei primi invitație specială la următoarea ședință cu părinții. Sau, de ce nu, poate se va face una doar pentru tine. S-ar putea ca versiunile de aici să-l dea peste cap pe un pui de om. Te-ai prins, cartea aceasta e pentru copiii mari.
Dacă ideea de politically correct a apărut inițial din dorința de a evita ofensarea sau discriminarea unui anumit grup de oameni, treptat a început să se transforme în limitarea dreptului la exprimare, adică într-o adevărată dictatură. În ziua de azi, nu mai ai voie să spui sau să crezi nimic, deoarece riști să insulți pe cineva, apoi te trezești că ai ajuns pe internet și că te blamează toată planeta pentru gândirea ta primitivă!
James Finn Garner a reinterpretat 26 dintre operele clasice ale copilărieri care, în formula lor inițială, ne-au făcut adulții funcționali de astăzi. El folosește cu multă pricepere ironia, stârnește hohote de râs, însă, într-un final, îți dai seama că, din păcate, subliniază o realitate tragică a zilelor noastre. Dorința de a fi, de a spune și de a gândi politically correct a oamenilor a fost dusă la extrem și i-a transformat pe aceștia în mici tirani ai societății. De ce? Poate pentru că folosirea unui limbaj de lemn te ajută să pari mai inteligent. Poate pentru că e cool să aperi un grup vulnerabil sau o minoritate asuprită de către barbarii amatori de stereotipuri și roluri de gen. Cine nu ar vrea să fie un erou național?
În universul literar al lui Garner, Scufița Roșie are suficientă încredere de sine și în sexualitatea ei crescândă, iar bunica este absolut capabilă să-și poarte singură de grijă ca orice adult ajuns la maturitate. Lupul are statutul de proscris al societății și pădurarul, tehnician de combustibil lemnos, după cum preferă să i se spună, are un comportament inadecvat care nu poate fi trecut cu vederea de către Scufiță. Aceasta se simte ofensată și îl taxează pentru faptul că e un misogin infect: Auzi, să dai buzna aici ca un om din Neanderthal, agitându-ți arma și lăsând-o să te exprime! exclamă Scufița. Obsedatule! Specimenule! Cum îndrăznești să presupui că o femeie nu e în stare să-și regleze conturile cu lupul, fără a fi nevoia de intervenția unui bărbat?!
De data aceasta, Cenușăreasa nu este ajutată de o zână, ci se pomeni dinaintea ei cu un bărbat îmbrăcat în haine largi, din bumbac 100%, care purta pe cap o pălărie cu boluri largi. Odată ajunsă la bal, prințul nu este singurul mascul care vrea să o posede, iar asta îi determină pe bărbați să-și împartă pumni și picioare. Povestea nu se încheie cu nuntă, ci cu o conferință de presă și cu o cooperativă de confecții.
Surprinzător sau nu, Albă-ca-Zăpada meditează, face aerobic și refuză să cumpere produse de la intermediari. Mai mult decât atât, îl trage la răspundere pe prințul impotent, care o găsește atrăgătoare în postura de cadavru. Și tu, i se adresă Albă-ca-Zăpada prințului, să-ncerci să o faci cu o fată în comă! Pfui! Ulterior, ea și împărăteasa ajung să facă front comun și înființează un ONG prin care își propun să le învețe pe femei cum să-și accepte imaginea fizică naturală și să redobândească starea de împlinire. Prințul este angajat ca instructor de tenis în cadrul organizației.
În povestea Hansel și Gretel, vrăjitoarea nu e vrăjitoare, ci e o persoană adeptă a cultului Wicca, iar cei doi frați își schimbă numele în Gaia și Locatarul-de-pădure. Aceștia au preocupări oculte și protestează împotriva demersurilor de distrugere a pădurii de către tatăl lor, un prosper om de afaceri.
Prințesa și bobul de mazăre scoate la iveală un tânăr prinț foarte plin de el, lipit de fusta mamei sale, iar prințesa care corespunde standardelor sale se dovedește a fi o tânără cu personalitate multiplă. Acest lucru nu prezintă nicio relevanță, deoarece singurul criteriu de selecție era autenticitatea regală a femeii, de la care se aștepta să împărtășească alături de el iluzia regală a privilegiului și a valorii personale.
Motanul încălțat este dirijorul unei campanii electorale necurate, poartă Armani și după ce își dă demisia din cauza unor probleme de credibilitate, devine un guru în televiziune. Miaunat, nu-i așa?
Frumoasa adormită este, de fapt, Persoana adormită de o frumusețe peste medie, iar prințul care o salvează nu are interese matrimoniale, ci spirituale; el era un pelerin preocupat de perfecționarea personală și de transcedența spre Realitatea Absolută.
Cartea este o culegere de satire, ideală pentru o destindere la mijlocul săptămânii. Se citește ușor, te poate acompania în mijloacele de transport în comun, la cafea și înainte de culcare. Te face să râzi, până te faci să oftezi. Ce ne-am fi făcut dacă nu am fi avut parte de poveștile clasice? Unde ar mai fi fost visul dulce, care ne-ar mai fi fost eroi și cum ne-ar mai fi destins bunicii?
Ce este corectitudinea politică? În primul rând, e un oximoron, zic. În al doilea rând, e o modalitate de a legaliza nefirescul, nici vorbă de progres spre civilizație. Ea promovează o falsă toleranță care, în cele din urmă, ajunge să pună la zid tot ceea ce înseamnă libertate, emoție și creativitate. Această corectitudine politică nu face nimic altceva decât să accentueze diferențele dintre oameni, să alimenteze ura și violența, să alunge orice posibilitate de conviețuire în armonie. Unii o consideră drumul spre utopie, eu o văd ca drumul spre un totalitarism modern, în care suntem spălați pe creier și puși la zid pentru orice înseamnă umanitate.
Dacă ai vreodată norocul să întâlnești această carte, nu ezita și cumpăr-o! Va fi un exemplar de mare valoare în biblioteca personală. Totodată, să nu ocolești niciodată un anticariat! Chiar ascunde comori!
S-a reeditat, e curata, parfumata. Mulțumesc de recenzie, mă apuc de citit cat de curând.
Ce tare! Tocmai m-am documentat. Într-adevăr, există o ediție apărută anul acesta. Mulțumesc că mi-ai zis! Chiar vreau să pun mâna pe un exemplar!