Sâmbătă am fost în pădure, la Moara Vlăsiei, unde am învățat să dau cu sapa. Nu, n-am îngropat vreun cadavru, ci am sădit comori în pământ, adică m-am alăturat și eu campaniei Plantează în România.
Anul 2015 a fost destul de tulburător, ecologic vorbind, la noi în țară. Defrișările au luat un avânt spectaculos, nu doar din pricina baștianilor austrieci, care și-au facut de cap cu pădurile noastre, ci și a românilor care au făcut negoț inconștient cu sursele de oxigen. Ah, să nu uităm de gafa din Codul silvic. S-au organizat proteste. N-am participat la ele, deoarece nu le-am văzut rostul și chiar mi s-a părut bizar să văd la televizor, printre oamenii care protestau împotriva defrișărilor ilegale, pseudo-activiști cu pancarte din HÂRTIE, care scandau împotriva celor care taie pădurile. Protestele împotriva despăduririlor abuzive au fost, din punctul meu de vedere, o neinspirată mobilizare a cetățenilor. Nu prin proteste se păstrează verdele, ci prin vigilență și plantare. Oamenii trebuie să fie vigilenți la transporturile ilegale de lemn și să planteze cu mânuțele lor, în acțiuni organizate sau chiar la ei în ogradă, puieți care în câțiva ani se vor face mari și ne vor oferi oxigen.
În urmă cu ceva timp am citit, într-un raport al Greenpace România, că țara noastră pierde câte trei hectare de pădure în fiecare oră. M-am gândit că cineva trebuie să facă ceva în acest sens. Acțiuni de plantare s-au tot organizat, dar n-am participat pentru că nu-mi găseam companion de sapă.
Anul ăsta mi-am zis să-mi depășesc condiția de creatură crescută în captivitate, la bloc, și totodată să depășesc și confortul meu de a pleca în deplasare numai cu oamenii din anturajul meu.
Prin urmare, am luat legătura cu Dacul Mailo, coordonatorul de echipă, și m-am înscris la acțiunea de plantare de la Moara Vlăsiei, de pe 26 martie, ulterior mutată pe 2 aprilie, din cauza condițiilor meteo nefavorabile care făcuseră terenul impracticabil.
În noaptea dinaintea evenimentului nu am dormit prea bine. Mi-am făcut griji cu privire la faptul că nu știam cum să folosesc o sapă, să plantez un pom și nici nu cunoșteam pe nimeni dintre cei cu care aveam să împărtășesc experiența plantării. Am tras aer în piept, m-am odihnit nițel, s-a făcut dimineață și m-am simțit pregătită să fac încă un pas spre a mă îmbunătăți ca om.
Înainte de asta, m-am prezentat în parcarea unui hipermarket, deoarece acolo avea loc îmbarcarea în autocarele care urmau să ne ducă pe noi, voluntarii, către șantierul forestier.
Ajunsă la Moara Vlăsiei, n-am avut regaz să simt emoții, deoarece vântul bătea puternic și începusem să dârdâi puțin. Odată intrată în pădure, alături de noua mea amică, Monica, cu care m-am împrietenit lângă autocar, frigul a început să se risipească. Copacii deja începuseră să ne protejeze. Până să mă apuc de treabă, am urmărit indicațiile Lilianei Badea, șefa Ocolului Silvic Snagov, cu privire la plantarea unui puiet. După ce am dat de două ori cu sapa, am uitat ce este ăla frig și m-am debarasat de geacă. Am descoperit că mânuirea sapei nu trebuie învățată dintr-un ghid, ci vine de la sine, iar plantarea unui puiet este simplă și generatoare de energie benefică organismului. Ah, și discuțiile filosofice merg mână în mână cu ecologia sau, cel puțin, în direcția asta s-au îndreptat conversațiile pe care le-am avut cu voluntarii din jurul meu.
Pe șantierul forestier, de la Moara Vlăsiei, am identificat oameni de vârste și tipologii diferite. De la copii mici, la oameni trecuți de 50 de ani, fiecare individ făcea câte ceva, după propriile puteri. Mi s-au părut formidabili părinții care au venit cu copii, pentru a-i învăța, în timp real, cum stă treaba cu grija față de viață și natură. Am văzut cum o bună educație prinde rădăcini, încă din copilărie, odată cu rădăcinile unor stejari, frasini și corcoduși. Am mai văzut cupluri de îndrăgostiți, găști de tineri, familii și oameni veniți, ca mine, fără companioni și am zărit și un câine curios.
Experiența de la Moara Vlăsiei a fost o întâlnire spectaculoasă între om și pom, două specii care ar trebui să fie prietene, deoarece omul sădește pomul și pomul sădește omul. Activitățile de plantare sunt episoade ale vieții prin care toți indivizii ar trebui să treacă, fie că au pricepere în grădinărit, fie că nu deosebesc o lopată de o cazma. N-am cu cine să merg nu e un motiv suficient să nu participi la o acțiune de împădurire. Niciodată n-o să te simți singur pe un șantier forestier. Întotdeauna vei fi înconjurat de natură și de prieteni ai copacilor. În plus, trebuie să ai în vedere de ce te afli acolo. Trebuie să plantezi pentru că pomii înseamnă viață, deoarece ei ne oferă oxigen. Trebuie să plantezi pentru că așa ai grijă de natură, iar ea, la rândul ei va avea grijă de tine și de urmașii tăi. Trebuie să plantezi pentru că doar prin puterea exemplului se formează și sunt urmate modelele de bună practică.
Plantează în România este un proiect al Asociației Creștem România Împreună, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Garda de Mediu Brașov, Prefectura Brașov, Prefectura Covasna, Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere Brașov și Mitropolia Ardealului.
Sursă fotografii: Plantează în România & Unsplash
Other Articles
Cum se poartă o sacoșă? Cu grijă față de om și mediu!
Am fost la HomeFest și am stat cu ochii pe perete
Sper ca astfel de actiuni sa se intample cat mai des si sa aiba parte de o promovare masiva. Din pacate, Romania nu prea are la inima ecologia. Ni se pare perfect normal sa abuzam de natura, sa nu selectam gunoiul, sa nu reciclam, etc.
Cu siguranță astfel de acțiuni vor avea loc tot mai des. Sunt convinsă că, treptat, din ce în ce mai mulți români vor fi educați în acest sens și schimbări în bine vor avea loc în țara noastră. 🙂