Românii și mitul spațiului personal

A fost odată ca niciodată un concept straniu numit spațiu personal, adică un permiteru absurd, plin de oxigen, unde puteai respira fără a fi nevoie să-ți împarți ADN-ul cu cineva. Pentru că se au ca frații încă din cele mai vechi timpuri, românilor nu le-a plăcut această aberație. Cum să nu stai lipit de seamănul tău, să nu simți aroma cafelei pe care a băut-o de dimineață sau să nu știi ce puls are în fiecare moment pe care îl petreceți împreună la o coadă? De fapt, nici nu e necesar să fie aglomerat undeva ca să ne inventariem reciproc porii, o facem instinctiv.

Este mai mult decât evident că avem o problemă cu proxemica. Nu doar la nivel teoretic, ci și practic. Da, e grav și se ia! Antropologul  Edward T. Hall a folosit pentru prima dată acest termen, în 1963, în lucrarea Proxemics: The Study of Man’s Spatial Relations and Boundaries. Conform lui Hall, proxemica investighează modul în care individul structurează inconştient spaţiul, distanţele interpersonale în tranzacţiile cotidiene, organizarea spaţiilor în case şi clădiri şi nu în ultimul rând în configurarea oraşelor.

Mă întreb, oare ce poate fi în subconștientului unui individ atunci când se apropie prea mult de un necunoscut? Am în minte următoarele variante: 1. Uite un om pe care nu l-am văzut în viața mea! O să mă lipesc de el și o să trăim în simbioză până plecăm de aici!; 2. Trebuie să-l ating pe omul din fața mea, o să-mi poarte noroc la păcănele!; 3. Oare e real individul de lângă mine e doar o fantomă?; 4. Off! Dintre toate farmaciile de pe planetă, numai în asta putea să intre fosta! Repede, să mă lipesc de prima necunoscută, să nu pară că sunt sigur, disperat și trist!

Karl Delhees a punctat, în Soziale Kommunikation (1994), că distanța socială se referă la gradul de intimitate pe care oamenii îl doresc sau îl tolerează într-un anumit context. Astfel, la nivel individual, sunt luate în calcul următoarele variabile: nevoile şi trăsăturile partenerilor de comunicare, socializarea culturală, contextul de comunicare, gradul de cunoaştere reciprocă, sexul şi vârsta persoanelor care interacţionează.

În urma unor studii efectuate în S.U.A., Hall a concluzionat că există patru distanțe fundamentale: distanța intimă (de la contact fizic până la 45 de cm), distanța personală (între 45 și 120 de cm), distanța socială (între 120 de cm și 350 de cm) și distanța oficială (peste 350 cm). Chiar sunt curioasă, când ai fost ultima dată la supermarket și a existat o distanță de minimum 30 de cm între tine și persoana din spatele tău? Totodată, dacă păstrezi o distanță intimă față de omul din fața ta, trebuie să-ți asumi că o să apară un cocalar care, în cel mai fericit caz, o să te întrebe dacă nu cumva ești chioară de nu avansezi. Altfel, va da cu căruciorul peste tine, deoarece ar avea impresia că nu stai la coadă, ci că te uiți pe pereți. Mi s-ar fi părut foarte interesant dacă Hall ar fi făcut un studiu de caz în România. Oare ar fi putut să-și ia notițe cu un ochi aruncat permanent peste umărul său și cu un trup transpirat în coaste?

Nu știu alții cum sunt, însă eu de-abia îi tolerez în proximitatea mea unii dintre oamenii pe care îi cunosc de ani buni. De necunoscuți nici nu poate fi vorba. Țin la spațiul meu personal și am nevoie de el pentru a respira și a gândi. Chiar nu mă interesează că cineva n-a mai simțit contact uman de opt luni sau că se trage din neam de suricate.

Romanian Horror Story


Știi momentul acela când ești la un eveniment și cineva se apropie prea mult de tine pentru a-ți povesti ceva care nu te interesează absolut deloc? Din întâmplare, aproape întotdeauna, persoana aceea duhnește a alcool, tutun, pastramă, ceapă sau pufuleți cu brânză. Faci un pas înapoi, vine după tine. Înclini capul, înclină și invadatorul capul. Reușești să scapi, dai de altul.

Mersul cu trenul de metrou este o provocare cu care mă confrunt zilnic. E un fel de The Hunger Games, în variantă autohtonă și low budget. Pe lângă faptul că vagoanele sunt foarte aglomerate, aici mai apar și alte probleme care contribuie la creșterea tensiunii. Spre exemplu, indivizii care stau cu ghiozdanele în spate, ascultă muzică la căști și se balansează ca maimuțele. Mai sunt indivizii care stau rezemați de câte o bară. Dacă nu găsesc bară, se proptesc de tine. Vrei să cobori la prima, însă nu poți. Cineva stă în dreptul ușii. Treci de obstacol, apoi indivizii de pe peron vin buluc peste tine. Reușești să ieși. Din mulțimea rămasă în trenul de metrou, îți extragi eșarfa, geanta și punguța cu mâncare. Tragi aer în piep. Urmează coșmarul schimbării magistralei. Fie că e vorbim de Dristor sau Piața Unirii, destinația este o permanentă luptă pentru supraviețuire. Cineva îți agață dresul cu o paporniță de rafie. Altcineva te calcă atât de tare încât nu rămâi doar fără papuc, ci pierzi și șoseta. Cineva se apropie atât de mult încât îi vezi toate cariile atunci când te întreabă cum ajunge în Berceni. Eventual îi recomanzi Piața Sudului, deoarece știi că acolo are cabinet un stomatolog foarte bun. Urci pe scara rulantă. O mămăiță stă lipită de tine. Te abții cu sudoare frunții să nu scapi un pârț, lucru înfiorător de greu dacă ai mâncat la prânz niște cartofi sau o supă linte. Nu vrei să intoxici femeia, însă nici să-ți înfrânezi flatulența nu e bine. E chiar imposibil să trăim într-o țară unde să avem intimitatea de a ne băși fără mustrări de conștiință?

Sursă foto: Pixabay

35 de răspunsuri la „Românii și mitul spațiului personal”

  1. Ah, spațiul personal… Cam greu cu el la noi, căci avem noi o vorbă: capra vecinului e mai bună, așa că trebuie să ne uităm cât mai insistent și mai îndeaproape la ea😂

    1. Interesant articolul, păcat ca la secțiunea de comentarii avem doar păreri de la persoane introvertite, eu m-as arunca la dezbatere aplicabilă, dincolo de teoria spațiului personal. Eu stau în Cluj, un oraș mai mic decât Bucureștiul, dar la fel de înghesuit. Când mergi cu transportul în comun îți asumi sacrificarea spațiului personal, la fel și la cumpărături. Eu unul mă feresc cât pot, când am loc, dar nu am o problemă cu spațiul personal, doar cu mirosul urât, nu mă gândesc că și-a propus vreuna azi să mă călărească în public :)) În cel mai rău caz îmi găsesc ceva de făcut în aglomerație gen citesc, mă uit pe telefon, povestesc cu cineva cunoscut dacă nu-s singur. Oricum ca și experiență, cea mai înghesuită situație a fost în metro în Lille, duminica la prima oră, deci nu cred că românii au inventat înghesuiala :))

      1. Facem și dezbatere aplicabilă, mergem și la TEDx cu subiectul ăsta. Îl analizăm pe toate părțile. Stai așa! Tu poți să citești în aglomerație? Cum dai pagina, îl rogi pe domnul de lângă tine?

        Vrei să spui că nici aglomerația n-am inventat-o? Eu credeam că am moștenit-o de la daci.

          1. Dai pagina…până îți spune cineva că citești prea repede și că mai avea un rând…

  2. Ce e acela spațiu personal? Toți la grămadă.
    Citind articolul, mi-am adus aminte de o replică pe care a dat-o regele Spaniei care dansa cu soția sa, fotografilor care se apropiaseră prea mult:
    ” Voi ce vreți de fapt, să faceți fotografii ori să dansați cu regina?”

  3. Mi-am amintit si eu de vizitele la supermarket. In Romania se intampla destul de des sa se lipeasca lumea de mine. In special burtosii, care cred ca au uitat cat de mult spatiu le trebuie in fata. Dar sa stii ca mi se intampla si in Irlanda :)) nu la fel de des, dar nu scap.

    1. Ți se întâmplă și în Irlanda, înțeleg. Nu la fel de des, ci doar atunci când te întâlnești cu vreun român, nu-i așa?

  4. Super articolul!!!!
    “În urma unor studii efectuate în S.U.A., Hall a concluzionat că există patru distanțe fundamentale: distanța intimă (de la contact fizic până la 45 de cm), distanța personală (între 45 și 120 de cm), distanța socială (între 120 de cm și 350 de cm) și distanța oficială (peste 350 cm).”

    Pe bune??? De unde le-or scoate astia? Apai in autobuze ce facem? Nici nu stiam ca sunt atat de intima cu toti locuitorii capitalei. As spune chiar ca… conform studiilor… facem sex. Pardon de exprimare 🙂

    1. În condițiile acestea, abonamentele pentru mijloacele de transport în comun ar trebui să se vândă cu mijloace contraceptive și teste de sarcină.

  5. La noi din pacate nimeni nu valoreaza intimitatea si spatial personal. Daca nu iti pui viata pe tapet iti e rusine si nu o duci bine, daca o expui total, te lauzi. Nici cum nu e bine.

  6. cat adevar! nu, romanul e expert in inghesuiala. mai ales la supermarket observ asta, unde e cu cosul in tine, ca vezi domnle, e coada, si vai, scuze, nu am vrut. le mai arunc cate o privire urata si uneori nu ma pot abtine si le zic vreuna, dar tot degeaba… asa suntem noi ca natie, daca am putea sa mergem in carca unei persoane, sa stam in ea, sa citim ce scrie pe telefon… am fi cei mai fericiti. spatiu personal? wtf is that?

    1. Acum mi-am dat seama. Există și o parte bună. Poate că lipsa spațiului personal ajută la formarea anticorpilor. Zilnic avem de-a face cu fel de fel de bacterii extraterestre. Trebuie să ne imunizăm la un moment dat.

  7. Îmi place atât de mult articolul asta. Și am ras de numai. Sunt de acord cu spațiul asta. Sa fie cat mai mare. Chiar și intre mine și partener nu suport uneori sa fim prea aproape. Super articolul!

  8. Ahhhh! M-ai atins la o coarda sensibila… eu fac urât când cineva străin trece o anumita limita in ceea ce priveste spatiul personal.

  9. Doamne cata dreptate ai!! Urasc sa stau la cozi in supermarket tocmai din cauza aceasta. Si daca eu mentin o distanta decenta fata de cel din fata mea, ma trezesc mereu impinsa cu un carucior in fund gen “misca-te domne ca mai e loc in fata”. Urasc sa imi ia cineva aerul! Urasc😥

  10. Mdaaa, un subiect destul de interesant. Și controversat.
    Simt nevoia se spațiu, de regulă mi-l și respect, când nu se poate,apelez la fel și fel de tertipuri (un puf de parfum , un șervețel, ținut de nas…:) ) Dar nu se întâmplă doar în România! Am văzut în multe alte țări cazuri în care ”spațiul personal” era invadat.

  11. Oh, mersul cu metroul e o aventura pe cinste in fiecare zi si pentru mine. Inghesuiala, oameni dubiosi, imbrancituri, calcat si descultat in acelasi timp si tipic oamenii care stau lipitide usa chiar daca nu coboara.

  12. Hahahaha. Eu mi-am luat adio de la spatiul personal si intimitate de cand calatoresc cu transportul in comun si locuiesc intr-un bloc cu peretii foaaarte subtiri. Ce mai, ne avem mai ceva ca fratii.

  13. Haha, m-am regasit complet! In metrou mai e cu mai e, pentru ca nu pot intra toti. Stai sa vezi in Ratb! E si mai horror

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal

*

SUNT DE ACORD

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.