Aprozar Cultural
“În esența ei, magia vine din sacrificiu. Trebuie să renunți la ceva ca să poți primi apoi altceva. Și pentru …
Spre rușinea mea, abia anul acesta am descoperit-o pe Rodica Ojog – Brașoveanu. De-a lungul timpului, i-am tot văzut cărțile …
Mereu am trăit cu impresia că, de cele mai multe ori, cărțile își aleg cititorii, și nu invers. Universul aliniază …
Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș s-ar răsuci în morminte dacă ar ști că m-a impresionat povestea unor turci. Asta …
Cum te-ai simți dacă ar trebui să repeți încontinuu o cursă de 11.2 ore, într-un montagne russe al sorții, alături …
N-aș fi zis că e fecioară. La cum stăpânește arta seducției, mi l-aș fi imaginat scorpion, căci are așa un …
O să mă crezi nebună, dar consider că dragostea e singurul motiv pentru care ar trebui să moară un copac. …
Am simțit dintotdeauna o atracție aparte față de lifestyle-ul românesc interbelic, iar a V-a ediție a Zilei Bloggerilor la Masca părea …
Am fost să văd Frumoasa poveste a TIR-ului portocaliu cu verde. Contrar așteptărilor tale, n-am vizitat un parc auto, ci …
Nu știu ce-am păzit din 2014 încoace, însă abia în urmă cu vreo două săptămâni am aflat despre existența HomeFest. …